CJCE. Protectia subsidiara

Gradul de violenta generalizata in tara de origine a solicitantului poate, in mod exceptional, sa fie suficient pentru ca autoritatile competente sa decida ca un civil trimis in aceasta tara ar fi expus unui risc real de a suferi amenintari grave si individuale

Directiva 2004/83/CE ind. 1 are ca obiectiv principal, pe de o parte, sa asigure aplicarea de catre toate statele membre a unor criterii comune de identificare a persoanelor care au o nevoie reala de protectie internationala si, pe de alta parte, sa asigure un nivel minim de beneficii respectivelor persoane in toate statele membre.
La 13 decembrie 2006, sotii Elgafaji au formulat cereri de eliberare a unor permise de sedere temporara in Tarile de Jos, insotite de elemente prin care urmareau sa dovedeasca riscul real la care ar fi fost expusi in cazul expulzarii catre tara lor de origine, in speta Irak. Prin Deciziile din 20 decembrie 2006, ministrul competent a refuzat sa acorde permise de sedere temporara sotilor Elgafaji. Intre altele, ministrul a considerat ca sotii Elgafaji nu dovedisera in mod satisfacator imprejurarile invocate si, ca urmare, nu demonstrasera existenta riscului real privind amenintarile grave si individuale la care pretindeau ca sunt expusi in tara lor de origine.
Ca urmare a respingerii solicitarilor acestora, sotii Elgafaji au introdus actiuni la Rechtbank te �s-Gravenhage (Tribunalul din Haga), actiuni pe care aceasta instanta le-a admis. Raad van State (Consiliul de Stat, instanta administrativa suprema), sesizat in apel, a considerat ca prevederile relevante din cadrul Directivei 2004/83/CE prezinta o serie de dificultati de interpretare si a hotarat sa adreseze Curtii de Justitie doua intrebari preliminare. Instanta de trimitere urmareste sa afle in special daca dispozitiile pertinente ale directivei2 trebuie interpretate in sensul ca existenta unor amenintari grave si individuale la adresa vietii sau a persoanei solicitantului de protectie subsidiara este supusa conditiei ca acesta sa faca dovada
1 Directiva 2004/83/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind standardele minime referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca resortisantii tarilor terte sau apatrizii pentru a putea beneficia de statutul de refugiat sau persoanele care, din alte motive, au nevoie de protectie internationala si referitoare la continutul protectiei acordate (JO L 304, p. 12, rectificare in JO 2005, L 204, p. 24, Editie speciala, 19/vol. 7, p. 52).
2 Articolul 15 litera (c) din directiva coroborat cu articolul 2 litera (e) din aceasta.
faptului ca amenintarile il vizeaza in mod specific ca urmare a unor elemente proprii situatiei sale.
Curtea considera ca vatamarea definita in directiva ca fiind constituita din �amenintari grave si individuale la adresa vietii sau a persoanei� solicitantului3 acopera un risc de a suferi o vatamare mai general decat celelalte doua tipuri de vatamari definite in directiva4, care acopera situatii in care solicitantul este expus in mod specific riscului de a suferi o vatamare de un anume tip.
Astfel, in acest caz, sunt avute in vedere la modul mai general amenintari la adresa vietii sau a persoanei unui civil, iar nu violente determinate. In plus, aceste amenintari sunt inerente unei situatii generalizate de �conflict armat intern sau international�. In sfarsit, violenta in cauza, aflata la originea acestor amenintari, este calificata drept �generalizata�, termen care implica faptul ca se poate extinde asupra indivizilor indiferent de situatia personala a acestora.
In aceasta privinta, este necesar sa se precizeze ca, cu cat solicitantul este mai in masura sa demonstreze ca este afectat in mod specific, ca urmare a unor elemente proprii situatiei sale personale, cu atat mai redus va fi gradul de violenta generalizata necesar pentru a putea beneficia de protectia subsidiara.
In plus, Curtea adauga ca, in cadrul evaluarii individuale a unei cereri de protectie subsidiara, se poate tine seama in special:
� de extinderea geografica a situatiei de violenta generalizata, precum si de destinatia precisa a solicitantului in cazul trimiterii catre tara in cauza si
� dupa caz, de existenta unui indiciu serios al unui risc real precum faptul ca solicitantul a suferit deja vatamari grave sau a facut deja obiectul unor amenintari directe cu astfel de vatamari, cu exceptia cazului in care exista motive intemeiate de a crede ca respectivele vatamari grave nu se vor mai repeta, indiciu in functie de care exigenta unei violente generalizate, necesara pentru a putea beneficia de protectia subsidiara, poate avea un nivel mai scazut.
Prin urmare, dispozitiile pertinente ale directivei trebuie interpretate in sensul ca:
� existenta unor amenintari grave si individuale la adresa vietii sau a persoanei solicitantului de protectie subsidiara nu este supusa conditiei ca acesta sa faca dovada faptului ca amenintarile il vizeaza in mod specific ca urmare a unor elemente proprii situatiei sale personale;
� in mod exceptional, existenta unor astfel de amenintari poate fi considerata dovedita in cazul in care gradul de violenta generalizata ce caracterizeaza conflictul armat aflat in curs de desfasurare, apreciat de autoritatile nationale competente sesizate cu o cerere de protectie subsidiara sau de instantele din cadrul unui stat membru, atinge un nivel atat de ridicat, incat exista motive serioase si intemeiate de a crede ca un civil trimis in tara respectiva sau in regiunea in cauza ar fi expus, ca urmare a simplei sale prezente in acest teritoriu, unui risc real de a suferi amenintari grave si individuale.