Hotararea CEDO in Cauza Burghelea impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 27 ianuarie 2009

in Cauza Burghelea impotriva Romaniei
(Cererea nr. 26.985/03)

In Cauza Burghelea impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 6 ianuarie 2009,

a adoptat urmatoarea hotarare, pronuntata la aceasta data:

P R O C E D U R A

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 26.985/03) impotriva Romaniei, prin care un cetatean roman, doamna Ilinca Burghelea (reclamanta), s-a adresat Curtii la 21 iulie 2003 in virtutea art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamanta este reprezentata de domnul I. Florescu, avocat in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. La 2 aprilie 2007, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa comunice cererea Guvernului. Conform art. 29 A� 3 din Conventie, a hotarat de asemenea sa fie examinate in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

I N F A P T

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamanta s-a nascut in anul 1952 si domiciliaza in Bucuresti.

A. Ocuparea terenului reclamantei pentru construirea unei hidrocentrale si absenta acordului privind vanzarea terenului catre autoritati

5. Prin Decretul nr. 326/1985, Consiliul de Stat a autorizat constructia unei hidrocentrale, "Calimanesti", pe raul Siret.

6. In virtutea unei Hotarari din 17 septembrie 1991 a comisiei judetene Galati pentru aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 (comisia judeteana si Legea nr. 18/1991), printr-o Hotarare din 21 decembrie 1992, comisia locala Nicoresti a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei asupra a 0,48 ha de teren si i-a eliberat o adeverinta provizorie in acest sens, pana la emiterea titlului de proprietate .

7. In urma studiilor realizate in 1993 si 1994, autoritatile au hotarat, pentru motive tehnice referitoare la costul de investitie, sa modifice proiectul initial si sa ocupe o suprafata suplimentara de aproximativ 126 ha de teren apartinand satului Nicoresti si unor persoane particulare, cu valoare estimata ca fiind relativ redusa. Prin urmare, in mai 1994 societatea publica H. (societatea H.) afiseaza un anunt la Primaria Nicoresti (primaria) pentru a informa cetatenii acestui sat despre intentia de a cumpara terenuri in cadrul proiectului hidrocentralei.

8. La 20 mai 1994, reclamanta a solicitat primariei "sa autorizeze vanzarea terenului de 0,48 ha", adica sa o puna in posesia acestui teren in perimetrul viitoarei hidrocentrale. In urma acestei cereri, primaria o pune in posesia terenului in perimetrul solicitat si la 30 august 1994 comisia judeteana ii elibereaza titlul de proprietate aferent.

9. Rezulta din dosar ca, fiind in posesia listei persoanelor care fusesera improprietarite cu teren in perimetrul in cauza si care doreau sa il vanda, in iunie 1994 sau martie 1995 societatea H. a defrisat aceste terenuri si le-a inundat. Intemeindu-se pe acordul de principiu al proprietarilor, societatea H. nu a mai procedat la intocmirea declaratiei de utilitate publica, conform procedurii de expropriere prevazute de Legea nr. 33/1994 privind expropierea pentru cauza de utilitate publica, dar a avut in vedere achizitia terenurilor dupa terminarea interdictiei de vanzare de 10 ani prevazute de Legea nr. 18/1991 si plata intre timp a unei chirii catre proprietari.

10. In cursul anului 1995, reclamanta - care nu locuia in satul Nicoresti - a aflat de la locuitorii din Nicoresti ca terenul sau de 0,48 ha a fost defrisat si inundat in cursul lucrarilor realizate de societatea H. Printr-o scrisoare din 10 mai 1995, ea a informat societatea H. ca isi retrage oferta de vanzare privind terenul sau. Prin urmare, in august si noiembrie 1996 si in martie 1998 a cerut societatii H. sa ii precizeze in ce temei a ocupat aceasta terenul si a solicitat incheierea unui contract de vanzare.

11. Prin scrisorile din 29 august si din 19 noiembrie 1996 societatea H. a informat-o pe reclamanta ca in urma cererii sale din 20 mai 1994 a fost inscrisa pe lista persoanelor "dispuse sa vanda" terenurile necesare construirii hidrocentralei. De asemenea, societatea H. a precizat ca vanzarea terenului se va incheia dupa exproprierea pentru cauza de utilitate publica a terenurilor avute in vedere de Legea nr. 33/1994, ca dosarul de expropriere este in curs de constituire si se va stabili o chirie fixa, de catre un expert, care va fi achitata satenilor implicati, pe baza unui contract de inchiriere, asa cum se indica in anuntul afisat la primarie, chirie pe care reclamanta o refuzase in cursul unei discutii telefonice. Prin scrisoarea din 9 martie 1998 societatea H. a indicat ca, terenurile necesare neputand fi ocupate dupa 1989 in temeiul Decretului nr. 326/1985, solicitase acordul satenilor pentru a proceda la inundare, urmand sa incheie ulterior contracte de vanzare, "de indata ce legea o va permite". Ea a subliniat ca in acest timp li s-a platit locuitorilor o chirie negociata. La 20 iulie 1999, societatea H. a informat reclamanta cu privire la apropiata achizitie a terenurilor in cauza, motiv pentru care nu se va mai achita chirie pentru anul 1999, si a invitat-o sa participe la negocierile referitoare la pretul de vanzare.

12. Rezulta din dosar ca, la 29 septembrie 1999, 10 proprietari de terenuri inundate, printre care si reclamanta, s-au intalnit cu reprezentanti ai societatii H., dar negocierile privind pretul de vanzare a terenurilor au esuat: conform procesului-verbal redactat de proprietari, acestia ar fi cerut 12 dolari (USD) pe metru patrat [sau echivalentul in lei (ROL)], iar societatea H. ar fi refuzat sa plateasca chiria pentru anul 1999 sau sa negocieze clauzele contractului lor tip.