Hotararea CEDO in Cauza Didu impotriva Romaniei

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie .

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 paragraful 2 din Conventie

31. Reclamantul se plange de faptul ca vinovatia sa a fost stabilita de Curtea de Apel Pitesti pe baza unor probe ce nu figurau in dosar si care se intemeiau pe o gresita interpretare a declaratiilor martorilor luate de instantele inferioare, declaratii in baza carora el a fost mai inainte achitat. Reclamantul vede in acest lucru o incalcare a art. 6 paragraful 2 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita."

A. Asupra admisibilitatii

32. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie . Pe de alta parte, constata ca el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

33. Pentru Guvern, situatia in speta este diferita de cea retinuta de Curte in cauzele Minelli impotriva Elvetiei (25 martie 1983, seria A nr. 62), Lutz impotriva Germaniei (25 august 1987, seria A nr. 123), Nolkenbockhoff impotriva Germaniei (25 august 1987, seria A nr. 123) si Englert impotriva Germaniei (25 august 1987, seria A nr. 123). In acest sens, el arata ca prescriptia impiedica raspunderea penala, dar ca ea nu inlatura caracterul penal al faptelor.

34. In ceea ce priveste omisiunea Curtii de Apel de a audia din nou martorii, Guvernul subliniaza ca acestia fusesera deja audiati in timpul procedurii. Admitand ca V.H. nu a fost interogat ca martor in fata instantelor, acesta sustine ca mentionarea lui V.H. ca martor nu este decat o simpla eroare materiala. El adauga ca reclamantul a putut sa isi administreze toate probele pe care le considera relevante in fata instantelor inferioare si ca analiza instantelor nu lasa sa se intrevada o idee preconceputa a judecatorilor cu privire la vinovatia reclamantului.

35. In ceea ce priveste obligatia de a plati cheltuieli de judecata, Guvernul afirma ca aceasta nu constituie o sanctiune sau o masura asimilabila, prin efectele sale, unei pedepse si ca isi avea temeiul in art. 192 alin. 1 pct. 3 lit. b) si alin. 2 din Codul de procedura penala (CPP).

36. Reclamantul nu a prezentat observatiile sale in termenul stabilit de Curte .

37. Curtea reaminteste ca prezumtia de nevinovatie consacrata de art. 6 paragraful 2 se numara printre elementele notiunii de proces echitabil in materie penala impus de paragraful 1 (Deweer impotriva Belgiei, 27 februarie 1980, A� 56, seria A nr. 35) si trebuie interpretata in lumina jurisprudentei Curtii in materie. Curtea a analizat deja cereri din perspectiva celor doua paragrafe coroborate (Bernard impotriva Frantei, 23 aprilie 1998, A� 37, Culegere de hotarari si decizii 1998-II, si Janosevic impotriva Suediei, nr. 34.619/97, A� 96, CEDO 2002-VII, si a statuat ca art. 6 paragraful 2 reglementa intreaga procedura penala, independent de rezultatul urmaririi penale, nu numai examinarea temeiniciei acuzatiei (Pandy impotriva Belgiei, nr. 13.583/02, A� 41, 21 septembrie 2006).

38. Apoi, Curtea reaminteste ca trebuie facuta o distinctie intre deciziile care reflecta sentimentul ca persoana in cauza este vinovata si cele care se limiteaza la a descrie o stare de suspiciune. Primele incalca prezumtia de nevinovatie, iar celelalte au fost de mai multe ori considerate conforme cu spiritul art. 6 din Conventie (vezi, printre altele, Leutscher impotriva Olandei, 26 martie 1996, A� 31, Culegere 1996-II).

39. Curtea reitereaza si ca prezumtia de nevinovatie este incalcata daca, fara stabilirea legala in prealabil a vinovatiei unui invinuit si, in special, fara ca acesta sa fi avut ocazia sa exercite drepturile apararii, o hotarare judecatoreasca data in privinta sa reflecta sentimentul ca el este vinovat. La fel se poate intampla si in lipsa unei constatari formale; este suficienta o motivatie care sa dea de gandit ca judecatorul considera ca partea interesata este vinovata [vezi, printre multe altele, Minelli, mentionata mai sus, A� 37, si McHugo impotriva Elvetiei (dec.), nr. 55.705/00, 12 mai 2005].

40. In speta, Curtea constata ca dupa ce a casat hotararile instantelor inferioare, instantei de recurs ii revenea sa judece, in temeiul art. 385¹⁶ din CPP, circumstantele cauzei in fapt si in drept si a fost determinata sa studieze in ansamblul sau problema vinovatiei sau nevinovatiei. Pe de alta parte, aceasta a procedat la o noua analiza a probelor ce stateau la baza acuzatiei, fara a audia inca o data martorii si fara a il interoga pe reclamant. Aspectele pe care curtea a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra recursului se refereau la vinovatia reclamantului si aveau, asadar, un caracter esentialmente faptic: era vorba, intr-adevar, sa aprecieze daca reclamantul a comis infractiunile de fals si uz de fals si daca l-a agresat pe P.M.

41. Curtea de Apel constatase prescriptia raspunderii penale in temeiul art. 10 alin. 1 lit. g) din CPP dupa o noua analiza a probelor. Facand trimitere la probele ce fusesera administrate mai inainte si in temeiul carora reclamantul fusese achitat, curtea a statuat in ceea ce priveste infractiunile de fals si uz de fals "ca rezulta in mod sigur" din probele deja administrate ca nu avusese loc o vanzare la licitatie . In ceea ce priveste capatul de acuzare referitor la lovire si vatamare, Curtea a apreciat ca tot din probele administrate rezulta ca reclamantul comisese infractiunea respectiva. In continuare, ea a incheiat procedura prin aplicarea regulilor de prescriptie a raspunderii penale. In viziunea Curtii, aceasta motivare ar putea da impresia ca reclamantul a comis infractiunile pentru care a fost trimis in judecata (Adolf impotriva Austriei, 26 martie 1982, A� 38, seria A nr. 49). Extrasul mentionat mai sus nu se limita la a descrie o "stare de suspiciune" sau un pronostic, el prezenta ca stabilite anumite fapte enuntate in rechizitoriu fara sa se fi stabilit un nou termen de judecata si fara ca instanta de apel sa se fi pronuntat cu privire la probele ce trebuiau administrate. Rezulta ca, prin inchiderea procedurii, Curtea de Apel a pus sub semnul intrebarii nevinovatia reclamantului, pronuntandu-se asupra vinovatiei sale in virtutea Codului penal (vezi, a contrario, McHugo, mentionata mai sus).

42. Mai mult chiar, facand acest lucru, Curtea de Apel a dispus ca reclamantul sa plateasca cheltuielile de judecata in temeiul art. 192 alin. 2 din CPP, conform caruia cheltuielile ar trebui suportate de partea al carei recurs a fost respins. In opinia Curtii, cele doua aspecte ale hotararii se dovedesc a fi nedisociabile (Minelli, mentionata mai sus, A� 38). Intr-adevar, daca reclamantul ar fi fost achitat, el nu ar fi putut fi obligat sa plateasca cheltuielile de judecata decat in cazul in care ar fi fost obligat sa repare prejudiciul [art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. c) din CPP]. Sprijinindu-se pe argumentul Guvernului, conform caruia prescriptia inlatura raspunderea penala, dar nu inlatura caracterul penal al faptelor, Curtea constata ca hotararea cuprinde cu atat mai mult o constatare de vinovatie cu cat motivarea a determinat Curtea sa constate ca infractiunile au fost intr-adevar comise, dar ca a intervenit prescriptia raspunderii civile (vezi, a contrario, Nolkenbockhoff, mentionata mai sus, A�A� 39-40, Englert, mentionata mai sus, A�A� 39-40, si Adolf, mentionata mai sus, A�A� 36-41). Pe de alta parte, constatarea vinovatiei reclamantului ar fi putut juca un rol decisiv in cazul unei actiuni civile in despagubire a partii lezate, greseala constatata in penal avand autoritate de lucru judecat in fata instantei civile.

43. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 2 din Conventie .

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari

44. Prin scrisoarea din data de 16 aprilie 2007, reclamantul se plange ca, prin Decizia din 9 decembrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat asupra unei cereri facute direct in recursul in anulare si ca aceasta decizie a atras asupra sa consecinte patrimoniale importante.

45. Trebuie mentionat ca reclamantul a sesizat Curtea cu acest capat de cerere la data de 16 aprilie 2007, adica dupa mai mult de 6 luni de la Decizia din 9 decembrie 2003, care constituie, in speta, decizia interna definitiva in sensul art. 35 paragraful 1 din Conventie .

46. Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins in aplicarea art. 35 paragrafele 1 si 4 din Conventie .

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

47. Conform art. 41 din Conventie:

"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

48. Curtea observa ca reclamantul nu si-a prezentat cererile de reparatie echitabila in termenul acordat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe durata procedurii si prezumtia de nevinovatie si inadmisibila in rest;

2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie din cauza duratei excesive a procedurii;

3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 paragraful 2 din Conventie .

Intocmita in limba franceza, ulterior fiind comunicata in scris la data de 14 aprilie 2009, in conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier