Hotararea CEDO in Cauza Viasu impotriva Romaniei

Pe de alta parte, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca o decizie administrativa care stabileste valoarea despagubirilor datorate nu este executorie, intrucat trebuia transmisa Comisiei centrale (a se vedea mai sus paragraful 37), singura autoritate competenta sa valideze cuantumul despagubirilor si sa emita titlurile de plata (Decizia nr. 1.685 din 21 februarie 2007).

Cu toate acestea, cateva luni mai tarziu, Curtea de Apel Constanta a facut trimitere la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a constatat ca statul roman nu isi indeplinise obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si de o maniera coerenta in raport cu problema de interes general a retrocedarii bunurilor trecute in patrimoniul statului prin efectul decretelor de nationalizare. Ea a statuat, prin urmare, ca atunci cand restituirea in natura a unui imobil nu era posibila in temeiul Legii nr. 10/2001 statul trebuia sa acorde despagubiri beneficiarului dreptului de restituire, acoperindu-i integral prejudiciul suferit. Pe cale de consecinta, ea a dispus ca statul sa ii plateasca beneficiarului dreptului de restituire pretul bunului la valoarea de piata (Decizia nr. 520/C din 3 decembrie 2007).

III. Textele Consiliului Europei

50. In Rezolutia sa R(2004)3 privind hotararile care ridica o problema structurala subsecventa, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul Ministrilor a aratat urmatoarele:

"Comitetul de Ministri, in temeiul art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

considerand ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare apropiere intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru a atinge acest obiectiv este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

reafirmandu-si convingerea potrivit careia Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare Conventia) trebuie sa ramana principalul punct de referinta in domeniul protectiei drepturilor omului in Europa si reamintind angajamentul sau de a lua masuri pentru a asigura eficienta pe termen lung a sistemului de control instituit prin Conventie,

reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin Conventie, care presupune, conform art. 1, ca drepturile si libertatile garantate de Conventie sa fie protejate mai intai prin dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale,

exprimandu-si satisfactia in aceasta privinta pentru faptul ca astazi Conventia face parte din ordinea juridica interna a tuturor statelor membre,

reamintind ca, in virtutea art. 46 din Conventie, inaltele parti contractante se angajeaza sa respecte hotararile definitive ale Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita in continuare Curtea) in litigiile in care sunt parti si ca hotararea definitiva a Curtii este transmisa Comitetului Ministrilor care supravegheaza punerea sa in executare,

subliniind interesul de a ajuta statul in cauza sa identifice problemele subsecvente si masurile necesare pentru punerea in executare,

considerand ca punerea in aplicare a hotararilor ar fi usurata daca existenta unei probleme sistemice ar fi deja identificata in hotararea Curtii,

pastrand spiritul observatiilor facute asupra acestei probleme de catre insasi Curtea cu ocazia sesiunii Comitetului Ministrilor din 7 noiembrie 2002,

invita Curtea:

I. in masura posibilitatilor, sa identifice in hotararile in care constata o incalcare a Conventiei ceea ce, in opinia sa, ridica o problema structurala subsecventa si originea acestei probleme, in special atunci cand ea este susceptibila a da nastere unor numeroase cereri, astfel incat sa ajute statele sa gaseasca solutia potrivita si Consiliul Ministrilor sa supravegheze executarea hotararilor;

II. sa semnaleze in special orice hotarare care cuprinde indicatii cu privire la existenta unei probleme structurale si originea acestei probleme, nu numai statului in cauza si Comitetului Ministrilor, ci si Adunarii Parlamentare, secretarului general al Consiliului Europei si comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, si sa semnaleze intr-un mod adecvat aceste hotarari in baza de date a Curtii."

51. Recomandarea Comitetului Ministrilor Rec(2004)6 privind imbunatatirea cailor de recurs interne, adoptata la data de 12 mai 2004, are urmatorul continut:

"Comitetul Ministrilor, in temeiul art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

considerand ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o mai mare apropiere intre membrii sai si ca unul dintre mijloacele cele mai importante pentru a atinge acest obiectiv este apararea si dezvoltarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,

reafirmandu-si convingerea potrivit careia Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita in continuare Conventia) trebuie sa ramana principalul punct de referinta in domeniul protectiei drepturilor omului in Europa si reamintind angajamentul sau de a lua masuri pentru a asigura eficienta pe termen lung a sistemului de control instituit prin Conventie,

reamintind caracterul subsidiar al mecanismului de control instituit prin Conventie, care presupune, conform art. 1, ca drepturile si libertatile garantate prin Conventie sa fie protejate mai intai prin dreptul intern si aplicate de autoritatile nationale,

exprimandu-si satisfactia in aceasta privinta pentru faptul ca astazi Conventia face parte din ordinea juridica interna a tuturor statelor membre,

subliniind ca, astfel cum prevede art. 13 din Conventie, statele membre s-au angajat ca orice persoana care poate pretinde, de o maniera justificata, o incalcare a drepturilor si libertatilor sale consacrate in Conventie sa aiba dreptul la o cale de recurs eficienta in fata unei instante nationale,

reamintind ca, dincolo de obligatia de a asigura existenta unor astfel de cai de recurs eficiente in sensul jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (denumita in continuare Curtea), statele au obligatia generala de a remedia problemele care stau la baza incalcarilor constatate,

subliniind ca este de datoria statelor membre sa ia masuri in vederea asigurarii eficientei in drept si in practica a cailor de recurs interne si pentru ca acestea sa fie susceptibile sa conduca la o hotarare care sa vizeze temeinicia cererii si la un remediu adecvat al oricarei incalcari constatate,

luand nota de faptul ca natura si numarul cererilor aduse in fata Curtii si hotararile pe care aceasta le pronunta demonstreaza mai mult ca oricand necesitatea ca statele membre sa se asigure de o maniera eficace si conforma normelor in vigoare ca aceste cai de atac exista in orice situatie, in special in cazul duratei excesive a procedurilor jurisdictionale,

apreciind ca disponibilitatea cailor de recurs interne eficiente pentru toate afirmatiile justificabile referitoare la incalcari ale Conventiei ar trebui sa permita reducerea volumului de munca al Curtii, datorita, pe de o parte, reducerii numarului de cauze care ii parvin si, pe de alta parte, faptului ca tratarea circumstantiala a cauzelor pe plan national este capabila sa simplifice analiza lor ulterioara de catre Curte,

subliniind faptul ca imbunatatirea cailor de recurs la nivel national, in special cu privire la cauzele repetitive, ar trebui sa contribuie la reducerea volumului de munca al Curtii,

recomanda statelor membre, tinand cont de exemplele de buna practica din anexa:

I. sa se asigure, printr-o urmarire constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista cai de recurs interne pentru orice persoana care pretinde intr-un mod justificabil o incalcare a Conventiei si ca aceste cai de recurs sunt efective, in masura in care sunt susceptibile sa conduca la o hotarare care sa vizeze temeinicia cererii si la un remediu adecvat al oricarei incalcari constatate;

II. sa reanalizeze, in urma hotararilor Curtii care constata nereguli structurale sau generale in dreptul sau practica statului, caracterul efectiv al cailor de recurs interne existente si, daca este cazul, sa implementeze cai de recurs efective pentru a evita aducerea in fata Curtii a unor cauze repetitive;

III. sa acorde o atentie deosebita, in cadrul pct. I si II de mai sus, existentei unor cai de recurs efective in cazul in care se pretinde intr-un mod justificabil durata excesiva a procedurilor jurisdictionale.

Il insarcineaza pe secretarul general al Consiliului Europei sa utilizeze mijloacele necesare pentru a putea acorda asistenta adecvata statelor membre, pentru a le ajuta sa puna in aplicare prezenta recomandare ."

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

52. Reclamantul se plange de faptul ca pana in prezent nu s-a putut bucura de dreptul la despagubire, astfel cum a fost recunoscut prin cele doua decizii din 5 aprilie si 17 mai 2002 ale Comisiei judetene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, cu incalcarea dreptului sau la respectarea bunurilor. Acesta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

53. Guvernul se opune acestor sustineri.

A. Asupra admisibilitatii

54. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . De asemenea, Curtea observa ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

55. Reclamantul considera ca, in general, statul roman a incalcat de doua ori dreptul la respectarea bunurilor beneficiarilor legilor privind retrocedarile: in primul rand, prin faptul ca a schimbat in mod repetat procedurile stabilite de aceste legi si, in al doilea rand, prin faptul ca a omis sa adopte cu celeritate regulamente de aplicare, drept care partile interesate nu au putut sa intre in posesia bunurilor lor sau sa incaseze despagubiri o perioada indelungata.

Potrivit afirmatiilor reclamantului, dreptul sau la restituire sau despagubire este un drept patrimonial protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1, deoarece dreptul sau de creanta impotriva statului a fost recunoscut fara echivoc de toate autoritatile .

Din momentul in care statul a stabilit conditiile care trebuiau intrunite pentru a beneficia de dreptul la retrocedare ar fi trebuit adoptate rapid reguli care sa permita exercitarea acestui drept . In caz contrar, el ar fi trebuit sa fie autorizat fie sa negocieze valoarea despagubirilor in schimbul terenului sau, fie sa obtina aceste despagubiri pe cale judiciara. Or, pe langa faptul ca modificarile repetate ale procedurilor de stabilire si acordare a despagubirilor au afectat in mod substantial dreptul sau, transformandu-l intr-un drept iluzoriu, in plus, aceste proceduri au incalcat regulile cu caracter general cuprinse in art. 44 si 52 din Constitutie .