Hotararea CEDO in Cauza Barb impotriva Romaniei

19. Articolele relevante din Codul penal erau astfel redactate la data evenimentelor din cauza de fata:

ARTICOLUL 205

"Atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda (...)"

Acest articol a fost modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, in sensul ca insulta nu mai este pedepsita decat cu amenda. Ordonanta de urgenta a Guvernului a fost publicata in data de 27 mai 2002 in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 351.

ARTICOLUL 206

"Afirmarea ori imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretului public, se pedepseste cu inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda."

ARTICOLUL 207

"Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim . Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie."

20. Articolele relevante din Codul civil prevad urmatoarele:

ARTICOLUL 998

"Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara."

ARTICOLUL 999

"Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa."

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 10 din Conventie

21. Reclamantul se plange de faptul ca, prin condamnarea sa la plata unei amenzi penale pentru insulta, i-a incalcat in mod nejustificat libertatea de exprimare, garantata de art. 10 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"1. Orice persoana are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica Statele sa supuna societatile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege, care constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii sau a moralei, protectia reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informatii confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."

A. Asupra admisibilitatii

22. Curtea constata ca cererea nu este vadit neintemeiata in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, Curtea observa ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, cererea trebuie declarata admisibila.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

23. Guvernul nu contesta ca aceasta condamnare a reclamantului constituie o ingerinta, insa considera ca aceasta era prevazuta de lege, urmarea scopul legitim al protectiei reputatiei altora si era necesara intr-o societate democratica. Cu privire la acest ultim aspect, evidentiaza ca reclamantul a facut afirmatii grave impotriva unui simplu particular care beneficiaza, conform jurisprudentei Curtii, de o protectie mai mare a vietii sale private.

24. In plus, Guvernul considera ca afirmatiile reclamantului nu aveau o baza factuala suficienta si ca partea interesata nu a actionat cu buna-credinta. Pe de alta parte, atrage atentia asupra faptului ca cercetarea penala pornita impotriva lui P.D. se referea la fapte diferite de cele din articolul litigios.

25. In fine, acesta considera ca, folosind cuvinte precum "jaf" si "a pacalit" cu privire la P.D., reclamantul a depasit doza de exagerare permisa, dand dovada de o lipsa de etica profesionala.

26. In ceea ce il priveste pe reclamant, acesta obiecteaza ca ingerinta pe care a suferit-o era prevazuta de lege in sensul jurisprudentei constante a Curtii, in masura in care instantele interne nu au explicat prin ce anume faptele comise, analizate in lumina comportamentului sau, constituiau infractiunile pentru care a fost condamnat.

27. In opinia sa, P.D. era o persoana publica: era presedintele sectiei locale a unui partid politic reprezentat atat in Parlament, cat si in institutiile locale si era cunoscut si pe plan local in calitatea sa de pastor. Asadar, limitele acceptabile ale unei critici care il vizeaza pe P.D. trebuie sa fie mai largi, incluzand si o anumita doza de exagerare.

28. De asemenea, reclamantul sustine ca a facut cercetari amanuntite asupra subiectului inainte de publicarea articolului si ca a fost de buna-credinta, cuvintele sale inscriindu-se in etica profesionala care se impune unui ziarist.

29. In fine, reclamantul argumenteaza ca o amenda similara cu a sa a fost considerata de Curte ca fiind severa in Cauza Sabou si Pircalab impotriva Romaniei, nr. 46.572/99, A�A� 17 si 42, 28 septembrie 2004.

2. Aprecierea Curtii

30. Curtea doreste sa reaminteasca principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa cu privire la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, A�A� 33-36; Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, A�A� 88-91, 93, 98-99 CEDO 2004-XI; Nikula impotriva Finlandei, nr. 31.611/96, A�A� 44-46, CEDO 2002-II; Boldea impotriva Romaniei, nr. 19.997/02, A�A� 44-47, 54-55, CEDO 2007-... (extrase); si Guja impotriva Moldovei [MC], nr. 14.277/04, A� 69-78, CEDO 2008-...).

31. In speta, Curtea constata in primul rand ca existenta unei ingerinte in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu face obiectul unei controverse intre parti. In continuare, reaminteste ca a constatat deja ca textele pe care s-au intemeiat instantele interne constituie o "lege" in sensul jurisprudentei Curtii (Sabou si Pircalab, citata anterior, A� 37) si constata ca aceasta urmarea un scop legitim, si anume protectia reputatiei altor persoane .

32. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Curtea observa ca instantele interne l-au condamnat pe reclamant pe latura penala, apreciind ca, prin intermediul articolului sau, a adus atingere onoarei lui P.D. Prin urmare, ramane de analizat daca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica condamnarea erau pertinente si suficiente (Boldea, citata anterior, A�A� 53-54).

33. Curtea constata ca articolul litigios aborda subiecte de interes general si deosebit de actuale pentru societatea romaneasca, si anume somajul, posibilitatile de a gasi un loc de munca in strainatate si pretinsa coruptie din administratie. Aceasta mai observa ca afirmatiile reclamantului nu se refereau la aspecte din viata privata a lui P.D., ci la actiunile sale in domeniile mentionate mai sus (Sabou si Pircalab, A�A� 38-39; si Nikula, A� 51, hotarari mentionate mai sus). Pe de alta parte, constata ca activitatile lui P.D. criticate de reclamant si care au dus la condamnarea sa vizeaza strict aceste subiecte de interes general.

34. In plus, indiferent ca afirmatiile reclamantului reprezinta imputari ale unor fapte sau judecati de valoare, faptele relatate de reclamant nu erau lipsite de baza factuala suficienta, lasand la o parte greseala privind numarul participantilor la cursurile organizate de P.D. (Boldea, citata anterior, A�A� 54-55). Or, aceasta eroare in sine nu poate duce la concluzia ca reclamantul a actionat cu rea-credinta. In plus, instantele interne nu au retinut niciodata reaua-credinta a reclamantului in aceasta privinta. Pe de alta parte, Curtea observa ca instantele nu au analizat elementele subiective ale infractiunilor imputate reclamantului; concret, acestea nu au explicat de ce actiunile reclamantului constituiau una sau ambele infractiuni mentionate, multumindu-se sa stabileasca faptele si sa traga direct concluzia vinovatiei sale.

35. Curtea mai constata ca termenii folositi de reclamant in articolul sau nu au fost considerati de partea lezata sau de instantele interne ca vadit ofensatori (Mamere impotriva Frantei, nr. 12.697/03, A� 25, CEDO 2006-...).

36. Pentru aceste motive, Curtea apreciaza ca atitudinea reclamantului analizata global demonstreaza ca a actionat cu buna-credinta si ca afirmatiile sale se inscriu in doza de exagerare si de provocare acceptabila (vezi Prager si Oberschlick impotriva Austriei, Hotararea din 26 aprilie 1995, seria A nr. 313, p. 19, A� 38; si, per a contrario, Cumpana si Mazare, citata anterior, A� 104; Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, Hotararea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, A� 51; Ivanciuc impotriva Romaniei (dec.), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005; si Titei impotriva Romaniei (dec.), nr. 1.691/03, 23 mai 2006).

37. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca solutia de condamnare a reclamantului a fost disproportionata fata de scopul legitim urmarit si ca autoritatile nationale nu au oferit motive pertinente si suficiente pentru a o justifica. Prin urmare, ingerinta suferita de reclamant nu poate fi considerata "necesara intr-o societate democratica".