Hotararea CEDO in Cauza Bota impotriva Romaniei

2. Recursul in anulare impotriva hotararii de dezdaunare

23. Prin Hotararea din 3 noiembrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare, a casat deciziile instantelor inferioare si a respins actiunea de despagubire a reclamantului, motivand ca acesta a fost condamnat penal prin Hotararea definitiva a Curtii Supreme de Justitie din 21 ianuarie 2003.

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 A� 1 din Conventie

24. Reclamantul sustine ca anularea pe calea recursului extraordinar a hotararilor definitive din 25 mai 2000 si 28 noiembrie 2001 a incalcat dreptul sau la un proces echitabil, astfel cum este acesta prevazut in art. 6 A� 1 din Conventie, care dispune astfel:

"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) de catre o instanta (...) care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa."

A. Asupra admisibilitatii

25. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . De altfel, Curtea constata ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

a) Recursul in anulare a deciziei penale

26. Guvernul estimeaza ca admitand primul recurs in anulare, Curtea Suprema de Justitie nu a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, in masura in care aceasta curte nu a facut decat sa indrepte o gresita aplicare a legii de catre instantele inferioare. In opinia sa, aplicarea acestui principiu trebuie sa fie mai nuantata in materie penala, rolul Curtii Supreme de Justitie fiind, pe de o parte, sa se asigure ca orice persoana care a comis o infractiune este pedepsita si, pe de alta parte, sa permita justitiei sa remedieze erorile judiciare.

27. Guvernul reaminteste ca insusi Comitetul Ministrilor este cel care a recomandat statelor membre sa instituie proceduri in sistemele lor judiciare de natura sa permita reexaminarea unei cauze ori redeschiderea unei proceduri [Recomandarea nr. R (2000)2 privind reexaminarea ori redeschiderea anumitor cauze la nivel intern ca urmare a hotararilor Curtii Europene a Drepturilor Omului].

28. In continuare, Guvernul afirma ca, spre deosebire de Cauza Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII), termenul de introducere a recursului in anulare nu era decat de un an de la data hotararii definitive, termen care, in cauza, a fost respectat. In plus, spre deosebire de cazul mai sus citat, in care Curtea a constatat ca "instanta suprema a inlaturat efectele unei proceduri judiciare care se finalizase, potrivit exprimarii Curtii Supreme de Justitie, cu o decizie i��irevocabilai��, dobandind deci autoritate de lucru judecat si, mai mult, care fusese executata", in prezenta cauza, admitand recursul in anulare, Curtea Suprema de Justitie nu a anulat decat partial deciziile instantelor ordinare, in ceea ce privea achitarea reclamantului pentru infractiunea de evaziune fiscala.

29. In fine, acesta informeaza Curtea ca institutia "recursului in anulare" a fost abrogata din Codul de procedura penala prin Legea nr. 576 din 14 decembrie 2005.

30. Reclamantul atrage atentia ca, drept urmare a admiterii recursului in anulare, deciziile anterioare au fost anulate, principiile enuntate in jurisprudenta Curtii fiind incalcate.

b) Recursul in anulare impotriva deciziei civile

31. Guvernul isi reitereaza argumentele invocate in cazuri similare privind recursul in anulare. In particular, precizeaza ca instanta suprema a admis recursul in anulare, motivand prin necesitatea de a pastra legalitatea, dat fiind ca, drept urmare a condamnarii sale prin hotararea definitiva a Curtii Supreme de Justitie, reclamantul nu mai avea dreptul de a primi despagubiri . Guvernul estimeaza totodata ca instanta de la Strasbourg nu ar putea cenzura interpretarea legii, realizata de catre instantele interne (Waite si Kennedy impotriva Germaniei [MC], nr. 26.083/94, A� 54, CEDO 1999-I, si Peichinov impotriva Bulgariei (dec.) nr. 50.596/99, 11 martie 2004).

Guvernul mai aminteste si ca, drept urmare a Cauzei Brumarescu, Codul de procedura civila a fost modificat, cu abrogarea textelor de lege care reglementau recursul in anulare, astfel ca, de-acum inainte, procurorul general nu mai are posibilitatea de a repune pe rol o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.

32. Reclamantul estimeaza ca, anuland decizia definitiva prin care i se acorda o reparatie, Curtea Suprema de Justitie a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice.

2. Aprecierea Curtii

a) Principii generale

33. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil in fata unui tribunal, garantat de art. 6 A� 1 din Conventie, trebuie interpretat in lumina preambulului Conventiei, care consacra preeminenta dreptului ca element de patrimoniu comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care inseamna, intre altele, ca o solutie definitiva a oricarui litigiu nu trebuie rediscutata (Brumarescu, citata anterior, A� 61). In virtutea acestui principiu, nicio parte nu e abilitata sa solicite desfiintarea unei decizii definitive si executorii, cu singurul scop de a obtine o reexaminare a cauzei si o noua hotarare in propriul interes . Instantele superioare nu trebuie sa utilizeze autoritatea lor de control decat pentru a indrepta erorile de fapt sau de drept, precum si erorile judiciare, si nu pentru a proceda arbitrar la o reexaminare a cauzei. Autoritatea de control nu trebuie sa devina un apel deghizat, iar simplul fapt ca exista doua puncte de vedere asupra subiectului nu reprezinta un motiv suficient pentru a rejudeca o cauza. Nu se poate deroga de la acest principiu decat daca argumente substantiale si imperios necesare o impun (Ryabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, A� 52, CEDO 2003-IX).

34. Curtea reaminteste, de asemenea, ca exigenta securitatii juridice nu este absoluta, simpla posibilitate de a redeschide o procedura penala fiind deci, la prima vedere, compatibila cu Conventia, inclusiv cu garantiile decurgand din art. 6. Ar putea parea totusi, fata de circumstantele concrete ale unei cauze, ca maniera concreta in care a fost utilizata aceasta posibilitate a adus atingere insesi substantei procesului echitabil. Curtea trebuie anume sa cerceteze in fiecare speta daca autoritatile s-au folosit de puterea lor de a declansa si de a institui o procedura de control, mentinand, pe cat posibil, justul echilibru intre interesele individului si necesitatea de a garanta eficacitatea justitiei penale (Nikitine impotriva Rusiei, nr. 50.178/99, A�A� 56-57, CEDO 2004-VIII, Savinski impotriva Ucrainei, nr. 6965/02, A� 23, 28 februarie 2006, si Bujnita impotriva Republicii Moldova, nr. 3.642/02, A� 21, 16 ianuarie 2007).

35. In particular, trebuie tinut cont in acest context de consecintele pe care redeschiderea si procedura subsecventa le-au avut pentru situatia reclamantului si de la cine emana cererea de redeschidere, de motivele pentru care instantele au anulat hotararea judecatoreasca definitiva, daca procedura a respectat legislatia interna, de existenta in reglementarea interna si aplicarea in speta a unor garantii spre a evita ca autoritatile interne sa abuzeze de aceasta procedura si de oricare alte circumstante pertinente in speta (Savinski, citata anterior, A�A� 24-26, si Radchikov impotriva Rusiei, nr. 65.582/01, A� 44, 24 mai 2007).

b) Aplicarea in speta a acestor principii

(i) Anularea deciziei penale

36. Curtea retine mai intai ca deciziile luate de instantele inferioare nu par a fi arbitrare, toate acuzatiile impotriva reclamantului fiind examinate prin prisma elementelor de proba administrate in cauza.

37. In mod concret, procurorul isi fondase rechizitoriul de trimitere in judecata a reclamantului pe dispozitiile art. 12 si 13 din Legea nr. 87/1994, iar instantele au examinat faptele in lumina acestor texte. Parchetul nu a invocat vreo eroare cu privire la incadrarea juridica a faptelor, in apelurile sale formulate in fata instantelor ordinare. De fapt, abia in cadrul recursului in "anulare" a fost mentionata pentru prima oara aceasta neregularitate. Or, Curtea estimeaza ca procurorul trebuia sa solicite rectificarea acestor pretinse erori inainte si nu dupa pronuntarea hotararii definitive (a se vedea mutatis mutandis, Nikitine, citata mai sus, A� 58).

38. Mai mult, Curtea constata ca parcursul ales de autoritati pentru a casa hotararea definitiva nu era deschis partilor in mod direct, acest recurs fiind accesibil numai procurorului general. Or, acesta era ierarhic superior procurorilor care au participat la proces in fata instantelor ordinare. Interventia sa ridica astfel probleme in ceea ce priveste respectarea principiului egalitatii armelor.

39. Contrar pozitiei Guvernului, Curtea considera de altfel ca limitarea la o perioada de un an a posibilitatii de a introduce un recurs in anulare nu schimba cu nimic situatia in speta si nici cu privire la insuficientele acestei cai extraordinare de atac, astfel cum au fost identificate mai sus (Radchikov, citata anterior, A� 46, si mutatis mutandis, Societatea Comerciala Masinexportimport Industrial Group - S.A. impotriva Romaniei, nr. 2.268/03, A� 36, 1 decembrie 2005, si Cornif impotriva Romaniei, nr. 4.287/02, A� 28, 11 ianuarie 2007).

40. De asemenea, faptul ca o singura parte din hotararea definitiva fusese desfiintata nu prezinta importanta in cauza, in masura in care situatia reclamantului, achitat prin hotarare definitiva si condamnat ca urmare a recursului extraordinar, s-a inrautatit dupa respectivul recurs.

41. Curtea conchide asadar ca, in circumstantele cauzei, casarea deciziei definitive nu este justificata, iar promovarea recursului in anulare nu reprezinta decat un apel deghizat, care nu a mentinut justul echilibru intre interesele aflate in joc (Radchikov, A�A� 48 si 52, Savinski, A� 25, si Bujnita, A� 23, hotarari citate anterior). Desfiintarea Hotararii definitive din 25 mai 2000 a incalcat dreptul reclamantului la un proces echitabil.

42. In consecinta, a avut loc incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie asupra acestui aspect.

(ii) Anularea deciziei civile

43. Curtea a solutionat - in mai multe randuri - cauze ce ridicau chestiuni similare si a constatat incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie din cauza rejudecarii unei hotarari definitive, ca urmare a unui recurs in anulare introdus de procurorul general (a se vedea, printre altele, Brumarescu, citata anterior, A� 61, Societatea Comerciala Masiniexportimport Industrial Group - S.A., citata anterior, A� 32, Piata Bazar Dorobanti - S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 37.513/03, A�A� 23-24, 4 octombrie 2007, si Societatea Comerciala Plastik ABC - S.A. impotriva Romaniei, nr. 32.299/2003, A� 17, 7 februarie 2008).

44. Curtea a examinat prezenta cauza si considera ca Guvernul nu a furnizat niciun fapt ori argument convingator susceptibil de a conduce la o concluzie diferita. In particular, aceasta releva ca, in cauza, Hotararea din 28 noiembrie 2001, prin care Curtea Suprema de Justitie statuase, in ultima instanta, asupra unui litigiu civil ce il opunea pe reclamant administratiei, a fost anulata ca urmare a interventiei procurorului general, care nu era parte in procedura civila. Curtea nu poate specula asupra concluziei la care s-ar fi ajuns daca debitorul insusi ar fi optat mai degraba pentru calea procedurii "revizuirii" hotararii definitive, care este deschisa partilor in situatii identice cu cele ale spetei (art. 322 pct. 5 din Codul de procedura civila) si este supusa altor termene si reguli de competenta de jurisdictie decat recursul in anulare.

45. Fata de cele de mai sus si vazand probele din dosar, Curtea conchide ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a Hotararii definitive din 28 noiembrie 2001 a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, aducand atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil.

46. In consecinta, a avut loc incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie, in aceasta privinta.

II. Asupra pretinsei incalcari a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie

47. Reclamantul se mai plange de atingerea adusa dreptului sau vizand respectarea bunurilor sale, ca urmare a anularii Hotararii din 28 noiembrie 2001, prin care i se acordau despagubiri pentru perioada de detentie . Acesta invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie .

48. Guvernul argumenteaza faptul ca procurorul general a introdus in mod indreptatit acest al doilea recurs in anulare si ca instanta suprema l-a admis, tinand seama de condamnarea reclamantului prin Hotararea din 21 ianuarie 2003, consecinta a primului recurs in anulare care il priva de dreptul de a primi despagubiri pentru detentie . Acesta mai precizeaza ca ingerinta suferita de reclamant era prevazuta de lege si avea un scop legitim, fata de care se afla in raport de proportionalitate.

49. La randul sau, reclamantul considera ca prin anularea Hotararii din 28 noiembrie 2001 a pierdut dreptul de a primi suma de 500.000.000 lei ce i se acordase, ceea ce a adus atingere dreptului sau de proprietate .

50. Curtea observa ca acest capat de cerere este legat de cel examinat prin prisma art. 6 A� 1 din Conventie si deci trebui declarat admisibil (paragraful 25 de mai sus).

51. Curtea a judecat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare si a constatat violarea art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a repunerii pe rol - pe calea recursului in anulare introdus de procurorul general - a unei solutii definitive date unui litigiu, inclusiv in ceea ce priveste privarea de "bunul" pe care reclamantul il dobandise prin acea hotarare definitiva (a se vedea, printre altele, Brumarescu, A�A� 67, 77 si 80, Societatea Comerciala Masiniexportimport Industrial Group - S.A., A�A� 46-47, Piata Bazar Dorobanti - S.R.L., A�A� 33-34; si Societatea Comerciala Plastik ABC - S.A., A� 17, hotarari citate mai sus).

52. Examinand prezenta cauza, Curtea apreciaza ca Guvernul nu a furnizat niciun fapt ori argument convingator de natura sa conduca la o concluzie diferita. In particular, aceasta releva ca, in cauza, prin Hotararea din 28 noiembrie 2001, reclamantului i-a fost acordata o suma cu titlu de despagubire, care nu i-a fost platita, si ca 2 ani mai tarziu, in urma interventiei procurorului general, pe calea recursului in anulare, el a pierdut posibilitatea de a primi aceasta suma.

53. Fata de cele de mai sus si vazand probele din dosar, Curtea concluzioneaza ca desfiintarea de catre Curtea Suprema de Justitie a Hotararii definitive din 28 noiembrie 2001 a incalcat dreptul reclamantului cu privire la respectarea bunurilor sale.

54. In consecinta, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie .