Contestatie la executare. Cazuri. Art. 19 din Legea nr. 682/2002

Drept procesual penal. Partea speciala. Executarea hotararilor penale

C. proc. pen., art. 461 alin. (1)
Legea nr. 682/2002, art. 19

Aplicarea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protectia martorilor, potrivit carora persoana care are calitatea de martor in sensul acestei legi si care a comis o infractiune grava, iar inaintea sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta sau faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni, beneficiaza de reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege, nu poate fi invocata pe calea contestatiei la executare, neincadrandu-se in nici unul dintre cazurile prevazute in art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002 pot fi invocate numai cu ocazia solutionarii pe fond a cauzei, pentru a se aprecia daca in raport cu denuntul formulat s-au putut descoperi si trage la raspundere penala persoanele care au savarsit infractiunile grave aratate de catre denuntator, iar nu pe calea contestatiei la executare, dupa ce denuntatorul a fost condamnat printr-o hotarare definitiva si se afla in executarea pedepsei.

Contestatorul condamnat D.M., aflat in executarea unei pedepse de 10 ani inchisoare, la care a fost condamnat de catre Tribunalul Bucuresti, sectia I penala, prin sentinta nr. 89 din 4 februarie 2003, pentru comiterea infractiunii prevazute in art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, s-a adresat Tribunalului Bucuresti, ca instanta competenta, cu contestatie la executare pentru ca, in temeiul art. 19 din Legea nr. 682/2002, sa i se reduca la jumatate pedeapsa pe care o executa.
Tribunalul Bucuresti, sectia I penala, prin sentinta nr. 1122 din 31 august 2005, a respins contestatia la executare formulata de contestatorul condamnat, intrucat in cauza nu sunt incidente nici unul dintre cazurile prevazute in art. 461 alin. (1) C. proc. pen., iar Curtea de Apel Bucuresti, sectia I penala, prin decizia nr. 789 din 18 decembrie 2005, a respins apelul declarat de acesta.
Recursul declarat de contestator este nefondat.
Recurentul contestator se afla in executarea unei pedepse de 10 ani inchisoare aplicata de catre Tribunalul Bucuresti, sectia I penala, prin sentinta nr. 89 din 4 februarie 2003, hotarare ce a fost mentinuta cu privire la cuantumul pedepsei, desi recurentul a exercitat caile de atac prevazute de lege, apel si recurs.
Cu privire la pedeapsa de 10 ani inchisoare la care a fost condamnat, in temeiul art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 143/2000, prin sentinta mentionata, recurentul contestator a solicitat reducerea pedepsei la jumatate, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, motiv care se va inlatura ca fiind nefondat.
Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestatia la executare se poate face in urmatoarele cazuri:
- cand s-a pus in executare o hotarare care nu era definitiva;
- cand executarea este indreptata impotriva altei persoane decat cea prevazuta in hotararea de condamnare;
- cand se iveste vreo nelamurire cu privire la hotararea care se executa sau vreo impiedicare la executare;
- cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executarii.
Avand in vedere cazurile in care se poate face contestatie la executare si prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, in care se arata ca persoana care a comis o infractiune grava, iar inainte sau in timpul urmaririi penale ori al judecatii denunta sau faciliteaza identificarea si tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiaza de reducere la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege, se constata ca, in mod just si printr-o interpretare judicioasa si conforma cu norma juridica, prima instanta, precum si cea de apel au apreciat ca in cauza nu sunt incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002, intrucat cele aratate nu constituie caz de contestatie la executare . Chestiunile invocate de catre recurent isi puteau gasi rezolvarea odata cu solutionarea pe fond a cauzei, pentru a se aprecia daca in raport cu denuntul formulat organelor de urmarire penala s-au putut descoperi si trage la raspundere penala persoanele aratate de catre denuntator, iar nu in situatia cand el se afla in fata unei hotarari definitive si in executarea pedepsei.
In consecinta, recursul declarat de contestator a fost respins.