Carol cel Mare, Dictionar Personalitati

A domnit intre anii 768 si 814, ca membru al dinastiei carolingienilor, fiind mai intai rege, apoi imparat al francilor din anul 800. Era fiul cel mare al lui Pepin cel Scurt, rege al francilor intre anii 751 si 768.

A intreprins numeroase campanii militare in interesul aristocratiei si Bisericii, carora le-a acordat, in teritoriile cucerite, domenii funciare intinse, precum si demnitati militare, civile si functii ecleziastice. El a cucerit numeroase teritorii. In urma campaniei din anii 773 si 774, a alipit regatul longobard din Italia, iar dupa expeditiile dintre anii 785 si 812 a cucerit partea de nord-est a Peninsulei Iberice, inclusiv Barcelona, infiintand acolo marca Spaniei. Saxonia a fost cucerita foarte greu, dupa un razboi lung, desfasurat intre anii 772 si 804. In stapanirea lui Carol cel Mare a intrat si o parte a teritoriului locuit, pana atunci, de avari, in urma expeditiilor militare dintre anii 791 si 808. Astfel a fost posibil ca, la sfarsitul secolului al VIII-lea si la inceputul secolului al IX-lea, statul franc sa cuprinda nu numai Gallia, ci si nordul si centrul Italiei, nord-estul Spaniei, intinse teritorii de la est de Rin, iar papalitatea se gasea si ea sub protectia lui Carol cel Mare

La data de 25 decembrie 800, papa Leon al III-lea l-a incoronat ca imparat roman. Aceasta era insa o restaurare doar nominala, deoarece statul nou creat era un imperiu franc carolingian, continuator al regatului franc merovingian, si care nu cuprindea decat o parte a teritoriilor Imperiului Roman de Apus, dar care stapanea teritorii intre Rin si Elba.

Statul lui Carol cel Mare era foarte bine organizat, suveranul exercitandu-si autoritatea fie direct, fie prin intermediul palatului si al organelor locale. Pe plan local, reprezentantul puterii era comitele, iar conducatorii provinciilor locale care aveau o oarecare autonomie erau ducii. Provinciile de granita se numeau marci si erau conduse de marcgrafi, iar supravegherea organelor locale era realizata de trimisi ai suveranului. Anual era convocata adunarea obsteasca, formata din mari proprietari funciari, comiti, slujbasi, vasali regali si inalti ierarhi bisericesti, iar pe plan local continuau sa existe adunari locale, ale marilor proprietari funciari, avand mai ales caracter judiciar. In statul carolingian se generalizasera relatiile de vasalitate pe baza de beneficiu, dar cresterea autoritatii locale a seniorilor, in dauna puterii centrale, asupra supusilor, accentuata dupa anul 814, va duce la dezmembrarea imperiului in timpul urmasilor sai.

Cele mai importante evenimente dintre anii 768 si 829 ne sunt cunoscute datorita cronicii oficiale Analele regatului francilor in care sunt prezentate si actiuni din timpul lui Carol cel Mare dar sub o forma laudativa. Biograful oficial al imparatului si secretarul lui, Einhard (Eginhard), a scris pe la anul 830 Viata imparatului Carol cel Mare, lucrare deosebit de importanta datorita informatiilor pretioase despre istoria francilor din acea perioada si despre personalitatea acestui monarh.