Mihai Beniuc, Dictionar Personalitati

Mihai Beniuc (20 noiembrie 1907 la sebis, judetul arad - 24 iunie 1988) a fost poet, prozator si psiholog, membru al academiei Romane. Mihai Beniuc era, dupa terminarea celui de-al doilea razboi mondial, conferentiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist in psihologia animalelor) si autorul unor volume de versuri (Cantece de pierzanie, 1938, Cantece noi, 1940, Orasul pierdut, 1943) privite de public si de critica literara cu intelegerea si simpatia cu care este privita arta naiva. adevarata sa cariera incepe in 1946 cand publica volumul cu un titlu bine ales, Un om asteapta rasaritul, si pleaca in calitate de consilier cultural la Moscova. Dupa doi ani se intoarce in tara, se stabileste la Bucuresti si primeste functii si onoruri de care se prevaleaza fara ezitare pentru a-i obliga pe contemporani sa-l trateze ca pe un mare poet. are grija, in acelasi timp, sa-i defaimeze pe poetii cu adevarat importanti (de exemplu, pe fostul lui profesor, Lucian Blaga, aflat pe atunci in dizgratie din motive politice). Publica in medie cate o carte pe an, isi reediteaza cu o frecventa permisa numai privilegiatilor aproape toate scrierile si manevreaza in asa fel incat multe dintre ele sa-i fie traduse in strainatate, are grija sa i se rezerve capitole in manualele scolare etc. In 1965, cu putin timp inainte de moarte, Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu concursul (nu chiar dezinteresat) al lui Zaharia stancu, il inlatura din functia de presedinte al Uniunii scriitorilor. Mihai Beniuc redevine profesor de zoopsihologie, de data aceasta la Universitatea din Bucuresti. Traverseaza fara mari pierderi perioada de relativa liberalizare din a doua jumatate a deceniului sapte, cand sunt dezavuati in mod public multi dintre scriitorii devotati candva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mihai Beniuc face uitata cartea sa de versuri din 1951, Cantec pentru tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej, si se reprofileaza, incepand sa scrie "cantece" pentru tovarasul Nicolae Ceausescu. In ultimii ani de viata, desi nu mai este ce-a fost, sta fara griji in vila sa din cartierul Primaverii si fabrica, pe banda rulanta, poeme de glorificare a "marelui conducator", a PCR si a Romaniei socialiste, poeme pe care vin sa le ridice la ocazii festive curieri de la principalele ziare si reviste ale epocii. Moare la 24 iunie 1988.