Barbu Stirbei, Dictionar Personalitati

Barbu Dimitrie Stirbei, (n. august 1799, Craiova; d. 12 aprilie 1869, Nisa), a fost domnitor in Tara Romaneasca: iunie 1849 - 29 octombrie 1853 si 5 octombrie 1854 - 25 iunie 1856.
Este fratele principelui Gheorghe Bibescu, fiul lui Dimitrie Bibescu si al Ecaterinei Vacarescu. A fost adoptat de bogatul sau unchi, Barbu Stirbey, caruia i-a preluat numele. Dupa ce a studiat istoria si stiintele de stat la Paris (1817 - 1821), devine sub domnia lui Alexandru Ghica visternic (director al visteriei), pentru ca intre 1829 si 1847 sa ocupe alte functii importante in administratia publica: ministru de interne, de culte, de justitie etc. si secretarul comisiei de redactare a Regulamentului Organic.

Pe tron s-a dovedit a fi un domnitor prudent, activ si bun organizator. Greutatile pe care le-a avut de infruntat, erau: intretinerea armatei de ocupatie ruso-turce (sarcina ramasa si dupa Conventia de la Balta Liman din 1849) si sa faca fata puterii prea mari avute de comisarii extraordinari. Abia in 1851, dupa ce tara se inglodase in datorii grele, a putut sa obtina retragerea ocupantilor. Stirbei, prin economii si controlul sever al cheltuielilor, a reusit sa scada doua treimi din datoriile tarii si a gasit timp si mijloacele necesare chiar si pentru activitati constructive. A ridicat teatrul din Bucuresti, a redeschis scolile inchise pe timpul Revolutiei de la 1848, a mai imbunatatit dispozitiile Regulamentului Organic cu privire la tarani.

Odata cu noua ocupatie ruseasca (octombrie 1853), s-a retras la Viena impreuna cu domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica, de unde au fost rechemati amandoi (octombrie 1854) sa domneasca sub ocupatie austriaca. Deoarece nu mai aveau deplina libertate de a actiona si se aflau sub tutela straina, au fost nevoiti sa accepte decizii controversate, cum ar fi neprimirea emigrantilor revolutionari in tara. Cum rusii au pierdut razboiul Crimeei (1854 - 1856), Congresul de la Paris (1856) a luat protectoratul pe care il aveau asupra Principatelor Romane, prin care, pe langa primirea Basarabiei de Sud, obtinusera si dreptul de a se pronunta asupra soartei lor. Imperiul Otoman, care era invitat sa convoace adunari in ambele principate sub numele de Divanuri ad-hoc, nu le-a mai prelungit domnia celor doi principi (care erau numiti pe o perioada de sapte ani, iar termenul expira chiar in 1856), acestia fiind adepti ai unirii celor doua principate. In locul lor au fost numiti caimacami care sa prezideze hotararile poporului.

Surse

* 2004 - Mihai Dimitrie Sturdza - Famillile boieresti din Moldova si Tara Romaneasca\", Editura Simetria, Bucuresti