Hotararea CEDO in Cauza Amanalachioai impotriva Romaniei

57. Intr-o Decizie cu nr. 2.435 din 1 noiembrie 1984, Curtea Suprema de Justitie, sesizata cu o cerere formulata de bunici pentru a li se incredinta un copil in urma divortului parintilor sai, a statuat dupa cum urmeaza:

"In temeiul articolului 42 din Codul familiei, in caz de divort, copiii minori sunt preluati in ingrijire de unul dintre parinti si numai in mod exceptional de catre un tert, atunci cand preluarea de catre unul dintre parinti este contrara intereselor sale.

Simpla afectiune ce exista intre minor si bunicii sai nu este suficienta pentru a le acorda acestora custodia si a le inlatura astfel parintilor obligatia legala de a creste si educa direct copilul, chiar daca parintii si-au dat acordul pentru ca copilul sa fie tinut de bunici. Acordul dat de parinti nu leaga instanta care trebuie sa judece tinand cont de interesele copilului."

58. Prevederile Codului de procedura civila (CPC), in vigoare la data respectiva, referitoare la executarea unei hotarari judecatoresti, precum si modificarile ulterioare sunt descrise in Hotararea Lafargue impotriva Romaniei, (nr. 37.284/02, A� 68, 13 iulie 2006). Art. 581 din CPC, care este si el relevant in speta, prevede urmatoarele:

"Instanta va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru pastrarea unui drept care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executari (...)

Ordonanta este vremelnica si executorie. Instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara somatie sau fara trecerea unui termen."

59. Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004. In temeiul art. 14 si 16 din aceasta lege, copilul, chiar despartit de parintii sai, are dreptul la un contact direct cu acestia si cu familia sa. Pentru a asigura relatiile personale dintre copil si parinte, legea prevede intalniri cu parintele si vizite la domiciliul acestuia, vizite prelungite, corespondenta, precum si transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele sau (art. 15).

60. Conform art. 33 din aceasta lege, copilul nu poate fi despartit de parintii sai sau de unul dintre ei impotriva vointei lor, cu exceptia situatiilor prevazute in mod expres de lege, sub rezerva unei hotarari judecatoresti si numai daca aceasta despartire este impusa de interesul superior al copilului. Orice despartire a copilului si a parintilor sai trebuie precedata de aplicarea de catre serviciul de asistenta sociala a unui plan de servicii pentru informarea si consilierea parintilor, o terapie sau o mediere al carei scop este sa previna despartirea copilului de parintii sai (art. 34 si 35). Daca, dupa aplicarea planului, se constata ca mentinerea copilului langa parintii sai nu este posibila, directia generala de asistenta sociala si protectie a copilului poate cere luarea unei "masuri de protectie speciala" in favoarea copilului (art. 35 alin. 5).

61. Conform art. 39 din legea mentionata mai sus, copiii care, temporar sau definitiv, nu beneficiaza de protectia parintilor lor pot beneficia de "protectia alternativa", cum este tutela, masurile de protectie speciala prevazute de aceeasi lege sau adoptia. Masurile de protectie speciala sunt plasamentul, plasamentul in regim de urgenta si supravegherea specializata. Parintii pot contesta in justitie masurile de protectie speciala .

I N D R E P T

I. Asupra obiectului litigiului

62. Invocand art. 8 din Conventie, reclamantul sustine ca autoritatile romane nu au luat masurile adecvate pentru a asigura unitatea familiala prin inapoierea imediata a lui D. si exercitarea drepturilor sale parintesti. Intemeindu-se pe art. 6 A� 1 din Conventie, acesta se plange de solutia si de inechitatea procedurii finalizate prin Decizia din data de 20 iunie 2003 si de neexecutarea Sentintei din data de 1 martie 2001 a Judecatoriei Sighetu Marmatiei.

63. Astfel cum a fost formulat de reclamant si in circumstantele spetei, acest capat de cerere necesita o analiza numai din perspectiva art. 8 din Conventie . Statuand asupra problemei principale ridicate cu privire la dreptul la respectarea vietii private si de familie, Curtea considera ca nu este necesar sa se analizeze separat celelalte capete de cerere formulate in privinta art. 6 din Conventie (Kamil Uzun impotriva Turciei, nr. 37.410/97, A� 64, 10 mai 2007).

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie

64. Reclamantul invoca art. 8 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

A. Asupra admisibilitatii

65. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, ea constata ca nu exista niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

a) Reclamantul

66. Reclamantul apreciaza ca autoritatile nationale nu au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea vietii sale de familie . El subliniaza ca este titularul drepturilor parintesti si ca are custodia copilului, dar fara a putea sa isi exercite efectiv aceste drepturi . El considera ca bunicii il retin pe copil fara drept si ca il manipuleaza, influentandu-l cu privire la alegerea sa de a locui sau nu cu tatal sau.

67. El arata ca prin neluarea masurilor necesare in vederea asigurarii executarii imediate a ordonantei presedintiale din data de 1 martie 2001 ce dispunea inapoierea lui D. la el, autoritatile nationale i-au incalcat grav drepturile parintesti. Reclamantul subliniaza lipsa de relevanta a motivelor retinute de instantele nationale pentru a refuza sa dispuna inapoierea copilului. De asemenea, el denunta durata procedurii care a statuat pe fondul cererii sale de restituire a copilului, care, dupa parerea sa, a fost anormal de indelungata avand in vedere obiectul litigiului, si considera ca instantele nationale si-au intemeiat hotararile pe probe ce nu erau conforme cu realitatea . Reclamantul observa ca trecerea timpului din cauza lipsei de diligenta a autoritatilor l-a pus in fata faptului implinit si ca, in prezent, copilul, crescut de mai multi ani sub influenta bunicilor sai, refuza orice contact cu el.

68. Reclamantul constata ca urgenta unei masuri prin care sa se obtina restituirea unui copil se apreciaza in raport cu calitatea tertului ce retine copilul. Astfel, autoritatile trebuie sa actioneze cu si mai multa diligenta atunci cand copilul este retinut de catre un tert, si nu de catre celalalt parinte.

b) Guvernul

69. Guvernul subliniaza ca procedura de ordonanta presedintiala este o procedura speciala si exceptionala prin care instantele sesizate nu judeca fondul cauzei, ci dispun masuri cu caracter provizoriu daca sunt intrunite conditiile de urgenta. Acesta observa ca, in speta, ordonanta presedintiala din 1 martie 2001 dispunea o masura provizorie valabila pana in momentul in care instantele nationale vor solutiona fondul cauzei. Prin urmare, dupa parerea sa, perioada ce trebuie luata in considerare pentru a dezbate neexecutarea ordonantei mentionate mai sus se incheie la data de 8 iunie 2001, data la care instantele nationale au respins pe fond cererea reclamantului avand ca obiect obtinerea inapoierii copilului.

70. Guvernul mai arata ca, in virtutea dispozitiilor legale interne, principalul criteriu de luat in considerare in cadrul masurilor luate pentru protectia minorilor este interesul superior al copilului. Guvernul subliniaza ca orice schimbare in situatia concreta a copilului poate duce la modificarea masurilor luate in interesul sau. De asemenea, acesta arata ca legislatia si jurisprudenta franceza si engleza acorda un rol important bunicilor, atenuand astfel "exclusivitatea" puterii parintesti.

71. Guvernul observa ca neexecutarea ordonantei presedintiale din 1 martie 2001 si Decizia Curtii Supreme de Justitie din 20 iunie 2003 pot constitui o ingerinta in dreptul reclamantului la respectarea vietii sale de familie . Totusi, aceasta ingerinta este prevazuta de lege, si anume de art. 581 din CPC care reglementeaza procedura ordonantei presedintiale si de art. 103 din CF. Ea urmarea un scop legitim, si anume interesul superior al copilului de a ramane cu bunicii sai, de care era foarte atasat si care ii ofereau conditii materiale, morale si educative adecvate.

72. In ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Guvernul observa ca reclamantul beneficia de o singura hotarare favorabila care sa dispuna inapoierea lui D. la el, in timp ce bunicii dispuneau de 3 hotarari favorabile. Guvernul subliniaza ca Curtea Suprema de Justitie a statuat ca interesul superior al lui D. era sa locuiasca la bunicii sai, unde beneficia de conditii optime pentru dezvoltarea sa. De asemenea, el remarca faptul ca reclamantul avea uneori un comportament violent fata de bunici si de copil, asa cum reiese dintr-un raport de expertiza realizat de DJPDC Maramures (vezi paragraful 30 de mai sus).

2. Aprecierea Curtii

73. Curtea subliniaza in primul rand ca, in esenta, legatura dintre reclamant si copilul sau minor intra in sfera vietii de familie, in sensul art. 8 din Conventie (vezi, in special, hotararile Keegan impotriva Irlandei, 26 mai 1994, p. 17-18, A� 44, seria A nr. 290, Hokkanen impotriva Finlandei, Hotararea din 23 septembrie 1994, seria A nr. 299-A, p. 19-20, A�A� 54-55, si Gnahore impotriva Frantei, nr. 40.031/98, A� 49, CEDO 2000-IX). Pe de alta parte, Curtea constata ca acest lucru nu este controversat. Prin urmare, are datoria de a stabili daca, tinand cont de principiile desprinse din jurisprudenta sa (vezi, de exemplu, Elsholz impotriva Germaniei [MC], nr. 25.735/94, A� 43, CEDO 2000-VIII, Ignaccolo-Zenide impotriva Romaniei, nr. 31.679/96, A� 94, CEDO 2000-I, si Iglesias Gil si A.U.I. impotriva Spaniei, nr. 56.673/00, A� 49, CEDO 2003-V), circumstantele aratate de reclamant dezvaluie o incalcare a dreptului sau la respectarea vietii de familie .

a) Existenta unei ingerinte

74. Curtea observa ca reclamantul se plange de imposibilitatea de a obtine inapoierea copilului si de a-si exercita drepturile parintesti asupra lui D. Curtea apreciaza ca sunt aplicabile atat obligatiile "pozitive", cat si cele "negative" ale autoritatilor nationale, dar ca nu este cazul sa insiste asupra acestei distinctii, care nu se preteaza in niciun caz unei definitii exacte si ale carei principii sunt comparabile cu cele retinute de Curte anterior (Iglesias Gil si A.U.I., mentionata mai sus, A� 48, si Bianchi impotriva Elvetiei, nr. 7.548/04, A� 88, 22 iunie 2006). Hotararile si totalitatea procedurilor urmate de reclamant in urma refuzului bunicilor de a restitui copilul constituie o "ingerinta" in sensul paragrafului 2 al art. 8 din Conventie, in masura in care ele il impiedica pe reclamant sa se bucure de exercitarea autoritatii sale parintesti si de dreptul de a-si pastra fiica (vezi Schmidt impotriva Frantei, nr. 35.109/02, A� 58, 26 iulie 2007).

b) Asupra justificarii ingerintei

(i) "Prevazuta de lege" si "scop legitim"

75. In speta, Curtea constata ca Hotararea din 20 iunie 2003 a Curtii Supreme de Justitie este intemeiata pe art. 103 din CF, conform caruia instanta putea sa nu dispuna inapoierea unui copil la persoanele care au autoritatea parinteasca, invocand interesul superior al copilului.

76. Fara a se preocupa de "calitatea" acestei legi (vezi Kruslin impotriva Frantei, 24 aprilie 1990, A� 27, seria A nr. 176A), Curtea observa totusi ca art. 103 din CF le confera instantelor nationale o putere de apreciere ale carei intindere si modalitate in care este exercitata nu sunt stabilite cu suficienta claritate si precizie, avand in vedere scopul legitim al masurii. Daca este incontestabil faptul ca notiunea de interes superior al copilului este deosebit de complexa, nu este mai putin adevarat ca textul acestui articol nu prevede, la luarea unei asemenea masuri, garantii pentru protejarea drepturilor principalelor parti in cauza, si anume ale parintilor si ale copilului, impotriva arbitrarului (a contrario, Schmidt, mentionata mai sus, A�A� 64-65).

77. Totusi, Curtea reaminteste ca a statuat deja ca circumstantele ce sunt luate in calcul atunci cand se hotaraste incredintarea unui copil sau care privesc executarea unor astfel de hotarari sunt atat de diverse incat nu am putea considera ca o lege poate sa prevada toate cazurile posibile [Olsson impotriva Suediei (nr. 1), 24 martie 1988, A� 62, seria A nr. 130]. In consecinta, Curtea va porni de la principiul ca ingerinta in discutie era "prevazuta de lege". Totusi, marja de apreciere a autoritatilor interne, si in mod deosebit cea a instantelor, in interpretarea si aplicarea legii, va fi luata in considerare in analiza conformitatii masurii litigioase cu cerintele de just echilibru .

78. Pe de alta parte, din continutul art. 103 mentionat mai sus, precum si din motivele retinute de instantele nationale rezulta clar ca aplicarea sa in speta avea ca scop apararea intereselor lui D. Masura litigioasa urmarea asadar un scop legitim in raport cu al doilea paragraf al art. 8, si anume protectia drepturilor si libertatilor altora.

(ii) Necesitatea ingerintei intr-o societate democratica

79. Pentru a aprecia "necesitatea" masurii litigioase "intr-o societate democratica", Curtea va analiza, in lumina intregii cauze, daca justul echilibru ce trebuie sa existe intre interesele concurente de fata, cele ale copilului, cele ale tatalui si, in circumstantele spetei, cele ale bunicilor, tinand cont in acelasi timp si de respectarea ordinii publice, a fost pastrat in limitele marjei de apreciere de care se bucura statele in materie (Maumousseau si Washington impotriva Frantei, nr. 39.388/05, A� 62, CEDO 2007-...). Ea nu are ca obligatie sa se substituie autoritatilor interne pentru a reglementa problemele privind incredintarea, ci ii revine obligatia de a aprecia din perspectiva Conventiei hotararile pe care acestea le-au pronuntat in exercitarea puterii lor de apreciere (Hokkanen, mentionata mai sus, A� 55, si Elsholz, mentionata mai sus, A� 48).

80. Daca Curtea recunoaste ca autoritatile nationale se bucura de o mare marja in aprecierea in special a necesitatii de a incredinta un copil unei alte persoane decat parintilor sai, in schimb ea trebuie sa exercite un control mai riguros asupra restrictiilor suplimentare. Aceste restrictii prezinta riscul de a distruge relatiile de familie dintre parinti si un copil mic (Gnahore, mentionata mai sus, A� 54, si Sahin impotriva Germaniei [MC], nr. 30.943/96, A� 65, CEDO 2003-VIII). Astfel de masuri trebuie sa se bazeze pe considerente inspirate de interesul copilului si care au suficienta greutate si soliditate (Scozzari si Giunta impotriva Italiei [MC], nr. 39.221/98 si 41.963/98, A� 148, CEDO 2000-VIII, si Couillard Maugery impotriva Frantei, nr. 64.796/01, A� 242, 1 iulie 2004).

81. Curtea reaminteste ca, in cauzele de acest tip, interesul copiilor trebuie sa aiba prioritate fata de orice alt considerent. Curtea subliniaza totusi ca acest interes prezinta un dublu aspect (Gnahore, mentionata mai sus, A� 59): pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evolutie intr-un mediu sanatos; pe de alta parte, sa mentina legaturile acestora cu familia, cu exceptia cazului in care aceasta s-a aratat a fi nedemna, deoarece distrugerea acestei legaturi determina ruperea copilului de radacinile sale (Maumousseau si Washington, mentionata mai sus, A� 67). De aici rezulta ca interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca sa se faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, "sa se reconstituie" familia (Schmidt, mentionata mai sus, A� 84).