Cauzel de neimputabilitate in Noul Cod penal (art. 23 - 30)

Capitolul al III- lea din Noul Cod penal este consacrat cauzelor de neimputabilitate, care inlatura cea de-a treia trasatura esentiala a infractiunii � imputabilitatea. Cauzele de neimputablitate sunt cauze personale, care nu se rasfrang asupra participantilor, de ele urmand a beneficia doar persoana care a actionat sub imperiul lor.

Art. 23 Dispozitii generale
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala comisa in conditiile vreuneia dintre cauzele de neimputabilitate.
(2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participantilor.

Art. 24 Constrangerea fizica
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri fizice careia faptuitorul nu i-a putut rezista.

Art. 25 Constrangerea morala
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita din cauza unei constrangeri morale, exercitata prin amenintare cu un pericol grav pentru persoana faptuitorului ori a altuia si care nu putea fi inlaturata in alt mod.

Art. 26 Excesul neimputabil
(1) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita de persoana aflata in stare de legitima aparare, care a depasit, din cauza tulburarii sau temerii, limitele unei aparari proportionale cu gravitatea atacului.
(2) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana aflata in stare de necesitate, care nu si-a dat seama, in momentul comiterii faptei, ca pricinuieste urmari vadit mai grave decat cele care s-ar fi putut produce daca pericolul nu era inlaturat.

Art. 27 Minoritatea faptuitorului
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de un minor care la data comiterii acesteia nu indeplinea conditiile legale pentru a raspunde penal.

Art. 28 Iresponsabilitatea
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze .

Art. 29 Intoxicatia
Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu putea sa-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale, ori nu putea sa le controleze, din cauza intoxicarii involuntare cu alcool sau alte substante psihoactive.

Art. 30 Eroarea
(1) Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, savarsita de persoana care, in momentul comiterii acesteia, nu cunostea existenta unei stari, situatii ori imprejurari de care depinde caracterul penal al faptei .
(2) Dispozitiile alin.(1) se aplica si faptelor savarsite din culpa pe care legea penala le pedepseste, numai daca necunoasterea starii, situatiei ori imprejurarii respective nu este ea insasi rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanta agravanta sau element circumstantial agravant starea, situatia ori imprejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o in momentul savarsirii infractiunii.
(4) Prevederile alin.(1)�(3) se aplica in mod corespunzator si in cazul necunoasterii unei dispozitii legale extrapenale.
(5) Nu este imputabila fapta prevazuta de legea penala savarsita ca urmare a necunoasterii sau cunoasterii gresite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei imprejurari care nu putea fi in nici un fel evitata.


-----------

Principalele modificari in aceasta materie sunt:

a) Introducerea in aceasta categorie � si nu in cea a cauzelor justificative � a excesului justificat de legitima aparare sau stare de necesitate. Aceasta abordare, acceptata de numeroase sisteme europene � � 33 si 35 C. pen. german, art. 16 alin.(2) si art.18 alin.(2) C. pen elvetian (forma in vigoare de la 1 ianuarie 2007), art. 33 si 35 C. pen. portughez � se justifica prin aceea ca in respectivele situatii suntem in prezenta unor cauze cu caracter personal, care nu se rasfrang asupra participantilor, spre deosebire de cauzele justificative. Daca spre exemplu, doua persoane aflate impreuna comit o fapta in legitima aparare depasind limitele unei aparari proportionale, insa numai una a actionat sub imperiul unei stari de tulburare, doar aceasta va beneficia de efectele excesului neimputabil, nu si cea care a depasit limitele apararii in deplina cunostinta de cauza.

b) inlocuirea termenului de �betie� utilizat in codul in vigoare cu cel de �intoxicatie�, acesta din urma redand mai fidel si mai corect din punct de vedere medico-legal continutul respectivei cauze . Termenul este folosit si de alte legislatii (art. 20 pct.2 C. pen. spaniol).

c) reglementarea erorii, pe baza clasificarii moderne care distinge intre eroarea asupra elementelor constitutive ale infractiunii si eroarea asupra caracterului interzis al actului. Aceasta abordare este astazi promovata de numeroase legislatii europene (� 16-17 C. pen. german, art. 14 C. pen. spaniol, art. 16-17 C. pen. portughez, art. 13 si 21 C. pen. elvetian, � 8 si 9 C. pen. austriac) si este in concordanta cu conceptia proiectului privind trasaturile esentiale ale infractiunii. Dispozitiile alin.(1), (2) si (4) ale art. 30 privesc eroarea asupra elementelor constitutive ale infractiunii, eroare care inlatura intentia, ca sub-element al laturii subiective. Aceasta eroare inlatura si culpa daca este invincibila, respectiv lasa sa subziste raspunderea penala pentru o fapta din culpa daca eroarea este culpabila, iar fapta este incriminata si in modalitatea respectiva. Spre exemplu, daca o persoana, dorind sa faca o gluma, indreapta spre o alta persoana o arma pe care o stia neincarcata, desi in realitate nu era asa, si ucide victima, autorul nu va raspunde pentru o fapta intentionata de omor datorita erorii, dar va raspunde pentru o ucidere din culpa datorita faptului ca aceasta eroare ii este imputabila.
Eroarea asupra caracterului ilicit al faptei este cea care inlatura imputabilitatea. Ea poate fi o eroare de fapt � autorul crede ca se afla in fata unui atac ce ar legitima o aparare, desi in realitate nu este asa (legitima aparare putativa), considerand astfel ca poate comite fapta in mod licit � ori o eroare de drept extrapenal (autorul crede ca o anumita norma din dreptul civil referitoare la transferul dreptului de proprietate ii confera dreptul de a vinde un anumit bun, el comitand in realitate un abuz de incredere) sau penal. Eroarea asupra caracterului ilicit inlatura imputabilitatea doar atunci cand este invincibila. In situatiile in care aceasta eroare este culpabila ea poate fi valorificata doar ca o circumstanta atenuanta judiciara.
Din aceste considerente, alin.(1) al art.30 precizeaza ca �nu constituie infractiune fapta (...)�, nefiind folosita formularea �nu este imputabila fapta (...)�,ca in cazul celorlalte cauze reglementate in acest capitol, caci eroarea asupra elementelor constitutive ale infractiunii nu inlatura imputabilitatea, ci intentia (eventual si culpa) ca sub-element al laturii subiective. Din considerente legate de o mai buna sistematizare, s-a optat pentru reglementarea celor doua forme ale erorii in cuprinsul aceluiasi articol (dupa modelul art. 14 C. pen. spaniol).

d) renuntarea la reglementarea cazului fortuit. Intr-adevar, reglementarea legala a cazului fortuit nu se justifica, in conditiile in care pentru a inlatura existenta infractiunii este suficienta imposibilitatea subiectiva de prevedere. Astfel, daca existenta infractiunii este exclusa in conditiile in care autorul nu a putut prevedea rezultatul (ceea ce inseamna ca nu exista nici macar o culpa fara prevedere, lipsind deci vinovatia), ce importanta mai are sa constatam ca nici o alta persoana nu ar fi avut aceasta posibilitate? Este de semnalat si faptul ca nici dreptul francez, german, elvetian, portughez, sau olandez nu cunoaste o reglementare in materie, iar legiuitorul spaniol a renuntat in 1995 la dispozitiile anterioare din codul penal privitoare la cazul fortuit.