Leasingul in legislatia internationala

Prima definitie legala a leasingului in Europa provine din Franta, unde operatiunea poarta numele de �credit-bail�.

In doctrina franceza recenta, operatiunile de leasing sunt definite prin evidentierea functiilor economice ale acestuia. S-a retinut in acest fel ca leasingul reprezinta o finantare, in principiu integrala, a unei investitii productive, garantata de beneficiar cu insasi proprietatea investitiei finantate.
Din definitie se desprinde cu usurinta caracterul comercial al operatiunii, dar si intentia legiuitorului francez de a incuraja pe aceasta cale activitatile economice aducatoare de profit.
O definitie foarte sumara a leasingului a fost data in Germania, prin circularele fiscale din anul 1971 si respectiv 1972, stabilind, drept criteriu unic, in caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada in care este reesalonata restituirea capitalului de finantator.
Legislatia belgiana ofera cea mai fidela definitie a leasingului mobiliar si imobiliar, sub aspectul raportarii acestuia la realitatea economica a operatiunii.
Mai precis, sub rezerva transmiterii catre utilizator a riscurilor si sarcinilor ce decurg din folosinta bunului, au fost receptionate si precizate toate elementele specifice operatiunii de leasing .
Decretul-lege nr. 55 din 10 noiembrie 1967 arata in art. 9 trasaturile contractului de leasing imobiliar:
a) priveste numai acele echipamente pe care utilizatorul beneficiar le foloseste in scopuri imobiliare;
b) bunurile trebuie achizitionate de la furnizori, in vederea predarii lor in leasing, tinand seama de comanda pe care viitorul utilizator o transmite si care trebuie sa cuprinda specificatiile, detaliile si performantele pe care utilizatorul le doreste;
c) durata contractului de leasing trebuie sa corespunda perioadei in care se prezuma ca bunul este util din punctul de vedere al performantei economice;
d) pretul locatiei trebuie sa fie astfel stabilit, incat sa poata amortiza valoarea bunului, in perioada de utilizare determinata prin contract;
e) contractul trebuie sa cuprinda clauza potrivit careia utilizatorul este indreptatit ca la incetarea contractului sa cumpere bunul, platind pretul stabilit prin contract, iar daca acest pret nu a fost acoperit in intregime, se datoreaza plata diferentei, adica a valorii reziduale.
In ceea ce priveste imobilele, prin art. 1 al Decretului regal nr. 30 din 28 decembrie 1970, s-au prevazut urmatoarele:
a) contractul are ca obiect un imobil existent la acea data, construit sau cumparat de finantator, potrivit cu precizarile detaliate ale utilizatorului, astfel incat sa poata fi folosit de catre beneficiar in vederea exercitarii activitatilor comerciale sau industriale;
b) folosirea edificiului si a terenului pe care este construit trebuie sa fie predata utilizatorului, in temeiul unui contract care nu poate fi reziliat, dar care, in acelasi timp, nu este translativ de proprietate, finantatorul pastrand nuda proprietate;
c) la data expirarii contractului si tinand seama de totalul sumelor platite in perioada de locatiune, utilizatorul este indreptatit a dobandi insasi proprietatea bunului primit in leasing;
d) totalul sumelor platite de utilizator in perioada contractului, in ipoteza in care beneficiarul nu-si manifesta dorinta de a dobandi proprietatea imobilului, trebuie sa fie folosite de finantator pentru a-si reconstitui in intregime capitalul investit initial, majorat chiar cu dobanzile primite de la utilizator.

In Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevazut in mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care -la art. 17 alin. 2- defineste leasingul prin �inchirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care finantatorul le dobandeste, ori le confectioneaza, in raport cu indicatiile date de utilizator, acesta din urma asumandu-si toate riscurile pe timpul valabilitatii contractului, avand si dreptul de a deveni proprietarul bunului primit in locatiune, cu conditia de a plati pretul stabilit la data incheierii�.
Simpla si sintetica, aceasta definitie nu spune nimic despre natura platilor si pretului.

In Grecia Legea s-a nascut intr-un moment (1986) in care a putut dispune de intregul bagaj conceptual al Europei occidentale, data la care putem vorbi deja de o traditie in domeniu .
Acest fapt se remarca prin lipsa oricarui demers de sintetizare a unei definitii juridice, preferandu-se ca notiunea de �leasing� (locatiune financiara) sa fie definita prin intermediul obiectivelor economice si juridice pe care legiuitorul elen a urmarit sa le atinga cu ajutorul acestei figuri juridice.