Conflict de munca. Prescriptia dreptului de aplicare a sanctiunii disciplinare

Societatea parata a luat la cunostinta despre savarsirea faptei la data de 16.04.2007, iar decizia a fost emisa in data de 29.05.2007, adica la mai mult de 30 de zile de la data cand angajatorul a aflat despre abaterea disciplinara, in acest fel fiind incalcate prevederile imperative ale art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.

Termenul de 30 de zile a fost calificat in doctrina de specialitate si in practica judiciara ca fiind un termen de prescriptie, ceea ce inseamna ca este susceptibil de suspendare si de intrerupere . Motivele invocate de catre intimata-parata, precum ca a fost nevoita sa astepte revenirea in tara a turistilor si ca a intarziat emiterea deciziei pentru a respecta dreptul la aparare al recurentei-contestatoare nu constituie cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului de prescriptie .

Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins actiunea formulata de contestatoarea C.N.A. impotriva intimatei S.C. S.T. S.R.L., ca neintemeiata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept: contestatoarea a aratat ca fapta retinuta in sarcina sa prin decizia contestata, ca a organizat fara acordul conducerii intimatei o deplasare in strainatate pentru un grup de persoane folosind numele firmei, nu poate fi dovedita cu documente bancare si martori . Activitatea se desfasura intr-un procent de 90% in afara sediului firmei, astfel ca absenta de la serviciu nu poate fi retinuta ca abatere disciplinara. In decizie nu s-a precizat perioada cat salariata a absentat nemotivat si nici faptul ca aceasta s-a aflat in concediu medical.

Cu probele administrate in cauza, contestatoarea in baza art. 1169 Cod Civil, nu a facut dovada sustinerilor ca oferta pentru prestarea serviciilor de cazare a fost facuta impreuna cu administratorul societatii. Prin raspunsul la intrebarea nr. 16 din procesul-verbal din 25.05.2007, contestatoarea a recunoscut ca a incasat sume de bani in numele societatii, ca in calitate de organizator de grup a oferit gratuitati, desi atributiile acesteia le-a specificat prin raspunsul la intrebarea nr. 8, respectiv de a gasi clienti, de a face oferte care trebuiau acceptate si calculate de conducere, de a prezenta clienti societatii in vederea perfectarii contractelor sau a emiterii de vouchere.

In ceea ce priveste concediul medical, la interogatoriu salariata a precizat ca a informat telefonic angajatorul si nu cunoaste daca s-a predat actul medical la societate .

Fata de aceste precizari s-a inlaturat sustinerea contestatoarei ca in perioada cand a absentat nemotivat de la serviciu s-a aflat in concediu medical. In concluzie s-a constatat ca faptele descrise in decizia contestata, sunt abateri disciplinare in sensul prevederilor art. 263 din Codul Muncii. La emiterea deciziei, angajatorul a respectat prevederile art. 267 si art. 268 din Codul Muncii.

In termen legal, impotriva acestei sentinte a formulat recurs motivat recurenta-reclamanta criticand sentinta pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:

Instanta de fond a declarat ca stabilite anumite fapte fara a avea dovezi suficiente, ba chiar impotriva dovezilor existente, care atesta o cu totul alta stare de fapt .

Instanta de fond nu a administrat toate probele ce se impuneau pentru aflarea adevarului, prevenirea oricaror erori in cunoasterea adevarului si a adevaratei stari de fapt .

Hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii, in speta a dispozitiilor art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, care impun angajatorului sa aplice sanctiunea disciplinara in termen de 30 de zile calendaristice de la luarea la cunostinta despre abaterea disciplinara, dar nu mai tarziu de 6 luni de la savarsirea abaterii.

Din continutul deciziei de concediere rezulta ca "in data de 16.04.2007, subscrisa am aflat ca exista probleme mari cu grupul de persoane pentru care angajata noastra a facut demersuri in nume propriu ...", iar decizia a fost emisa in data de 29.05.2007.

Din cuprinsul acesteia rezulta ca nu au fost enuntate prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca, ce au fost incalcate de recurenta-reclamanta si nici nu au fost aratate motivele pentru care au fost inlaturate apararile acesteia, cum nici perioada de timp de la care aceasta a absentat nemotivat.

Analizand recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constata ca acesta este fondat, intrucat sentinta primei instante a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, motiv de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila si care atrage modificarea hotararii, conform art. 312 alin. 3 Cod Procedura Civila.

Dispozitiile legale aplicate in mod gresit de catre instanta de fond sunt cele cuprinse in art. 268 alin. 1 si art. 268 alin. 2 lit. a si b din Codul Muncii.

Potrivit art. 268 alin. 1 din Codul Muncii angajatorul are obligatia sa aplice sanctiunea disciplinara in termen de 30 de zile calendaristice de la luarea la cunostinta despre abaterea disciplinara, dar nu mai tarziu de 6 luni de la savarsirea abaterii.

Din continutul deciziei de concediere rezulta ca societatea parata a luat la cunostinta despre savarsirea faptei la data de 16.04.2007, iar decizia a fost emisa in data de 29.05.2007, adica la mai mult de 30 de zile de la data cand angajatorul a aflat despre abaterea disciplinara, in acest fel fiind incalcate prevederile imperative ale art. 268 alin. 1 din Codul Muncii.

Termenul de 30 de zile a fost calificat in doctrina de specialitate si in practica judiciara ca fiind un termen de prescriptie, ceea ce inseamna ca este susceptibil de suspendare si de intrerupere . Motivele invocate de catre intimata-parata, precum ca a fost nevoita sa astepte revenirea in tara a turistilor si ca a intarziat emiterea deciziei pentru a respecta dreptul la aparare al recurentei-contestatoare, nu constituie cauze de suspendare sau de intrerupere a termenului de prescriptie, care sunt expres si limitativ prevazute de art. 13-14 si 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva.

Se constata ca, desi in fata instantei de fond s-a invocat incalcarea art. 268 alin. 1 din Codul Muncii, aceasta a apreciat in mod gresit ca aceste prevederi legale au fost respectate, fara a expune si considerentele in sustinerea acestei opinii.

Din cuprinsul deciziei de concediere mai rezulta ca aceasta nu cuprinde prevederile din statutul disciplinar, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de recurenta-reclamanta, si nici perioada de timp in care aceasta a absentat nemotivat, cerinte prevazute sub sanctiunea nulitatii absolute de art. 268 alin. 2 lit. a si b din Codul Muncii.

In pagina a doua a deciziei, la pct. 4 se arata generic ca recurenta a incalcat dispozitiile din Contractul Individual de Munca si din Codul Muncii, iar in pagina a treia sunt enuntate temeiuri de drept care nu au legatura cu cerinta de la art. 268 alin. 2 lit. b Codul Muncii.

Constatand ca decizia de concediere este nelegala, Curtea a admis recursul, va modifica in tot sentinta recurata, in sensul admiterii actiunii si anularii deciziei de concediere .