Plangere impotriva hotararilor comisiilor de fond funciar. Instanta competenta.

In conditiile in care obiectul litigiului il constituie analizarea valabilitatii unor hotarari emise de comisiile de fond funciar, chiar daca cererea este intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001,

competenta de solutionare apartine instantei abilitate legal sa cenzureze asemenea acte, respectiv judecatoriei, fiind incidente in acest sens dispozitiile art. 53 alin.(2) din Legea nr. 18/1991.

------------------


Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Orsova, reclamantii A.I. si A.E. au solicitat anularea hotararii nr. 270/2005 emisa de Comisia judeteana pentru aplicarea Legii fondului funciar si nr. 3/2005 emisa de Comisia locala de fond funciar a comunei Eselnita.

Avandu-se in vedere temeiul juridic invocat, respectiv art. 20 si art. 52 din Legea nr. 10/2001, instanta a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Mehedinti.

Prin sentinta civila nr. 481/2007, Tribunalul Mehedinti a respins plangerea, retinand ca notificarea adresata de reclamanti la data de 14 septembrie 2005, in temeiul Legii nr. 247/2005, este tardiva.

Prin decizia civila nr. 913/2007, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamanti impotriva sentintei primei instante, dispunandu-se desfiintarea acesteia si trimiterea cauzei pentru judecarea fondului la Judecatoria Orsova.

Instanta de apel a avut in vedere ca prin plangerea formulata s-au contestat hotarari emise de comisiile de fond funciar.

In mod gresit judecatoria a admis exceptia de necompetenta, in conditiile in care petentul nu a modificat obiectul litigiului, in sensul ca ar contesta raspunsul primit de la Primaria Eselnita pentru notificarea pe care a adresat-o la data de 14 septembrie 2005. In raport de obiectul litigiului, respectiv plangere impotriva hotararilor comisiilor de fond funciar si de partile chemate in proces, s-a apreciat ca solutionarea litigiului este de competenta judecatoriei.

Impotriva deciziei instantei de apel au formulat recurs reclamantii si Comisia Locala de Fond Funciar Eselnita.

Reclamantii au sustinut ca atat in cererea introductiva cat si in precizarile facute ulterior, s-au prevalat de dispozitiile Legii nr. 10/2001. In acest sens, atat notificarea depusa de catre reclamanti cat si cea a autorului lor, nu au fost analizate de catre instantele competente potrivit Legii nr. 10/2001. Desi au invederat faptul ca respectivul imobil a fost preluat in mod abuziv, cererile au fost analizate de Primarie ca simple cereri de fond funciar, considerandu-se gresit ca fac obiectul legii fondului funciar.

Instanta de apel a incalcat principiul disponibilitatii, in sensul ca cererea a fost calificata peste vointa partilor, modificandu-se temeiul de drept invocat, respectiv prevederile Legii nr. 10/2001.

Comisia Locala de Fond Funciar Eselnita a criticat decizia de apel, aratand ca instanta nu a tinut cont de manifestarea de vointa a reclamantilor care au precizat faptul ca inteleg sa se judece in baza Legii nr. 10/2001.
Analizand decizia de apel, Inalta Curte a constatat ca recursurile sunt nefondate, pentru urmatoarele motive:
Intrucat competenta de solutionare constituie motivul pentru care cauza s-a trimis spre rejudecare, celelalte critici nu pot fi analizate, vizand chestiuni de fond .

Obiectul cererii de chemare in judecata il constituie contestarea hotararilor emise de Comisia Judeteana si Comisia Locala de aplicare a Legii fondului funciar.

Intr-adevar, in motivarea cererii s-a aratat ca terenul intra sub incidenta Legii nr. 10/2001, iar prin cererea de invocare a exceptiei de necompetenta s-a aratat ca cererea este intemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, dar acest lucru nu este in masura sa atraga competenta speciala a tribunalului instituita prin dispozitiile acestei legi.

Obiectul cererii de chemare in judecata, impus de dispozitiile art. 112 alin.(1) pct.3 C.proc.civ., reprezinta pretentia concreta a reclamantilor si prezinta importanta intrucat fixeaza limitele cadrului procesual in care urmeaza sa se desfasoare judecata, instanta este tinuta de acesta, in sensul ca nu poate acorda altceva decat s-a cerut (art. 129 alin. final C.proc.civ.) si determina competenta de solutionare a litigiului.

In conditiile in care obiectul litigiului il constituie analizarea valabilitatii
unor hotarari emise de comisiile de fond funciar, competenta de solutionare apartine instantei abilitate legal sa cenzureze asemenea acte, argumentele de fapt si de drept invocate in sustinerea obiectului cererii urmand a fi avute in vedere de instanta competenta fata de obiectul cererii.

Competenta de solutionare speciala in favoarea tribunalului, instituita prin dispozitiile Legii nr. 10/2001, este strict reglementata, intervenind numai pentru cazurile expres prevazute de lege.

Astfel, potrivit art. 26 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, dupa caz, dispozitia de solutionare a notificarii poate fi atacata de persoana care se considera indreptatita la sectia civila a tribunalului.

In acelasi timp, prin decizia nr. XX din 19 martie 2007 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectiile Unite s-a stabilit, in aplicarea art. 26 alin.(3) din Legea nr. 10/2001, ca instanta de judecata este competenta sa solutioneze pe fond nu numai contestatia formulata impotriva deciziei/dispozitiei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea in natura a imobilelor preluate abuziv, ci si actiunea persoanei indreptatite in cazul refuzului nejustificat al entitatii detinatoare de a raspunde la notificarea partii interesate.
Prin urmare, s-a apreciat in mod corect ca judecatoriei ii revine competenta de solutionare a cauzei, fiind incidente in acest sens dispozitiile art. 53 alin.(2) din Legea nr. 18/1991.

Constatand ca in cauza s-a facut o corecta aplicare a normei legale vizand competenta de solutionare, din perspectiva art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Inalta Curte facand aplicarea si a art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins ambele recursuri ca nefondate.