Prescriptia dreptului la actiune; dreptul de acces la instanta, componenta a dreptului la proces echitabil

Prin sentinta civila nr. 535/02.07.2020 Tribunalul Vaslui a respins exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratei Scoala, exceptie invocata de parata.

A admis exceptia prescriptie dreptului material la actiune, exceptie invocata de parata Scoala.

A respins actiunea formulata de reclamantul X, in contradictoriu cu parata Scoala, ca fiind prescris dreptul material la actiune .

Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta retine, cu privire la exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta, ca in procesul civil poate fi parte doar persoana capabila de a avea drepturi si obligatii procesuale, adica numai persoana care se bucura de capacitate procesuala de folosinta.

Potrivit art. 56 alin. 1 C.proc.civ.: ``Poate fi parte in judecata orice persoana care are folosinta drepturilor civile``. Din textul citat reiese ca orice persoana fizica sau juridica care are folosinta drepturilor civile poate participa in procesul civil ca reclamant, parat, intervenient etc.

Parata Scoala este persoana juridica si are folosinta drepturilor civile; or, faptul ca finantarea sa se asigura din bugetul de stat prin intermediul consiliului local nu conduce la pierderea capacitatii procesuale de folosinta, motiv pentru care instanta respinge exceptia invocata.

Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, instanta retine ca reclamantul a avut calitatea de reclamant in cauze in care s-au admis pretentiile solicitate de sindicatul care il reprezenta, iar unitate scolara parata in prezenta cauza a fost obligata sa plateasca acestuia anumite sume reprezentand diferenta intre drepturile efectiv incasate si cele pe care trebuia sa le incaseze.

Prin cererea de chemare in judecata reclamantul solicita obligarea paratei ``la plata dobanzii legale aferente drepturilor banesti din perioada 2008 - 2011 incasate conform hotararilor judecatoresti``.

Potrivit dispozitiilor art. 6 alin. (4) C.civ. si ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc ca prescriptiile extinctive incepute si neimplinite la data intrarii in vigoare a legii noi sunt in intregime supuse dispozitiilor legale care le-au instituit, instanta constata ca legea aplicabila prescriptiei extinctive, sub toate aspectele (inceput, termen, suspendare, intrerupere, repunere in termen, efecte) este legea in vigoare la data la care prescriptia a inceput sa curga, respectiv Decretul nr. 167/1958.

Fata de cererea reclamantului, prin Decizia nr. 1/2014 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 283/17 aprilie 2014, se retine ca Inalta Curte de Casatie si Justitie a considerat ca se impune admiterea recursurilor, pronuntand urmatoarea solutie: ``Admite recursurile in interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Constanta.

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 si art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil si ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 si art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileste ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.``

Titlurile executorii pentru a caror neexecutare sau executare cu intarziere s-a solicitat plata dobanzii penalizatoare sunt hotarari pronuntate in litigii referitoare la drepturile salariale care decurg din derularea raporturilor de munca, astfel ca le sunt aplicabile dispozitiile art. 278 pct. 1 din Codul de procedura civila din 1865, respectiv dispozitiile art. 448 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedura civila din 2010 si ale art. 274 din Codul muncii din 2003, potrivit carora hotararile primei instante sunt executorii de drept cand au ca obiect plata salariilor sau alte drepturi izvorate din raporturile juridice de munca .

In aceste litigii sunt incidente prevederile art. 171 din Codul muncii din 2003, care prevad ca dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutare in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, iar termenul de prescriptie este intrerupt in cazul in care intervine o recunoastere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale derivand din plata salariului.

Fata de data pronuntarii titlurilor executorii, astfel cum rezulta din adeverinta nr. 46/31.01.2020, respectiv: 25.02.2010, 29.04.2011, 16.11.2011 si 24.05.2011, se constata ca termenul de prescriptie este implinit la 25.02.2013, 29.04.2014, 16.11.2014 si 29.04.2017.

Prin Decizia nr. 7/2015 pronuntata de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in Dosarul nr. 16/1/2014/HP/C s-a stabilit ca platile esalonate in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevazute in titluri executorii avand ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobata cu modificari prin Legea nr. 230/2011, efectuate in baza unui titlu executoriu nu intrerup termenul de prescriptie a dreptului material la actiune pentru daunele interese moratorii sub forma dobanzii penalizatoare.

Avand in vedere aceste considerente, instanta de fond admite exceptia prescrierii dreptului material la actiune si, pe cale de consecinta, respinge actiunea ca fiind prescris dreptul material la actiune pentru intreaga perioada .``

Impotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul X, considerand-o nelegala si netemeinica.

Apelantul solicita obligarea intimatei la plata dobanzii legale aferente drepturilor banesti din perioada 2008 - 2011 incasate conform hotararilor judecatoresti. A aratat apelantul ca in hotararea pronuntata se invoca legi, articole si decizii pe care nu le intelege, nefiind jurist. A aratat ca nu il intereseaza toate legile invocate, interesandu-l doar obtinerea dobanzii legale.

Intimata formuleaza intampinare prin care solicita respingerea apelului ca nefondat. Arata intimata ca a invocat la instanta de fond exceptia lipsei capacitatii de folosinta a scolii parate avand in vedere dispozitiile art. 104 si urm. din Legea nr. 1/2011, cat si art. 74 din aceeasi lege din care rezulta ca finantarea de baza pentru unitatile scolare se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din TVA prin intermediul consiliilor locale, astfel incat unitatea de invatamant nu are dispozitia sumelor de alocat.

Totodata a invocat si exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in temeiul art. 2517 si urm. C.civ. avand in vedere ca reclamantul solicita drepturi banesti aferente perioadei 2008-2011, termenul general al dreptului material la actiune fiind de 3 ani si neexistand aplicabil niciun caz de intrerupere sau suspendare al termenului general.

Pentru aceste motive solicita respingerea actiunii reclamantului ca neintemeiata, mentinand in tot sentinta instantei de fond .

In drept, art. 104 si urm., art. 7 din Legea nr. 1/2011, art. 2517 si urm. C.civ., art. 466 si urm. C.proc.civ.

Examinand probele cauzei in raport de motivele de apel invocate, apararile intimatei si dispozitiile legale aplicabile si hotararea apelata, Curtea constata urmatoarele:

Consfintind ca model organizational etatic statul de drept, dispozitiile art. 1 alin. 5 din Constitutia Romaniei prevad: ``In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie``. Suprematia legii este, asadar, un principiu organizational constitutional si nici o persoana, fie in calitate de autoritate, fie in calitate de simplu cetatean nu poate invoca in apararea sa ignorarea dispozitiilor legale.

In acest sens, dreptul de acces la o instanta si limitarile acestuia sunt reglementate prin lege si trebuie aplicate de judecator fata de dispozitiile art. 5 C.proc.civ., care stabileste ca solutionarea cererilor se realizeaza potrivit legii.

Or, prima instanta, cercetand pretentia reclamantului apelant privitoare la acordarea dobanzilor, a acceptat principala teza defensiva a paratei referitoare la intervenirea termenului legal de prescriptie legal.

Fata de dispozitiile 2500 alin. (1) din noul Cod civil, prescriptia extinctiva poate fi definita ca fiind acea sanctiune care consta in stingerea, in conditiile stabilite de lege, a dreptului de a obtine obligarea paratului la prestatia pretinsa, ca urmare a trecerii intervalului de timp prevazut de lege pentru introducerea actiunii.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit, in jurisprudenta sa, ca ``art. 6 A� 1 ia forma ``dreptului la instanta``, din care dreptul de acces, adica dreptul de a demara proceduri pe probleme de natura civila in fata instantei.(...). Totusi, acest drept nu este absolut, putand fi supus unor termene de prescriptie, care sunt permise prin lege, intrucat dreptul de acces, prin insasi natura sa, necesita reglementarea din partea statului. (...) Curtea trebuie sa fie convinsa ca prescriptiile aplicate nu restrictioneaza si nici nu reduc accesul permis persoanei astfel incat sau in masura in care dreptul, in esenta sa, sa fie incalcat. In afara de aceasta, prescriptia nu va fi compatibila cu art. 6 A� 1 in cazul in care nu urmareste un scop legitim si daca nu exista o legatura rezonabila de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul care trebuie indeplinit (a se vedea hotararea Ashingdane impotriva Regatului Unit din 28 mai 1985, seria A nr. 93, p. 24, A� 57 si, mai recent, hotararea Bellet impotriva Frantei din 4 decembrie 1995, seria A nr. 333-B, p. 41, A� 31).

51. Trebuie sa se mentioneze ca termenele de prescriptie in cauzele pentru repararea prejudiciului personal reprezinta o trasatura comuna a sistemelor juridice interne ale statelor contractante. Acestea urmaresc mai multe scopuri importante, si anume sa asigure certitudinea juridica, sa protejeze potentialii parati de pretentiile perimate care pot fi dificil de contestat si sa previna nedreptatea care poate rezulta in cazul in care instantele ar fi obligate sa se pronunte cu privire la evenimente care au avut loc in trecutul indepartat pe baza unor probe care au putut sa devina nesigure si incomplete din cauza trecerii timpului. (cauza Stubbings si altii impotriva Regatului Unit, Application no. 22083/93; 22095/93, 1996).

In consecinta, limitarea dreptului de acces la o instanta in materie civila prin stabilirea unor termene de prescriptie este acceptata la nivel principial in toate statele europene, Curtea Europeana a Dreptului Omului statuand ca aceasta institutie apare ca fiind fundamentata pe interese legitime ce tin de securitatea juridica si de necesitatea unei justitii optime intr-un termen rezonabil.

Or, asa cum a retinut si prima instanta potrivit art. 171 alin. 1 C. muncii dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum si cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligatiilor privind plata salariilor se prescrie in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Or, solicitand obligarea unitatii scolare la plata dobanzii aferente drepturilor salariale stabilite prin hotarari judecatoresti executorii, din punct de vedere al prescriptiei intereseaza momentul nasterii dreptului la actiune privind plata acestora.

Prima instanta a retinut ca, fata de data pronuntarii titlurilor executorii, astfel cum rezulta din adeverinta nr. 46/31.01.2020, respectiv: 25.02.2010, 29.04.2011, 16.11.2011 si 24.05.2011, se constata ca termenul de prescriptie este implinit la 25.02.2013, 29.04.2014, 16.11.2014 si 29.04.2017.

Or, aceasta modalitate de calcul nu face aplicarea dispozitiilor art. 1 din OUG nr. 71/2009 cu modificarile aduse prin Legea 230/2011 care stabileste ca plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii pana la data de 31 decembrie 2011, se va realiza dupa o procedura de executare care incepe astfel: in anul 2012 se plateste 5% din valoarea titlului executoriu; in anul 2013 se plateste 10% din valoarea titlului executoriu; in anul 2014 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu; in anul 2015 se plateste 25% din valoarea titlului executoriu; in anul 2016 se plateste 35% din valoarea titlului executoriu.

Avand in vedere ca toate titlurile executorii invocate de apelant intra sub incidenta acestui text, rezulta ca insasi scadenta obligatiei de plata a debitului principal a fost esalonata succesiv si procentual, cu efect si asupra accesoriilor creantelor constand in dobanzii legale. In consecinta, dreptul la actiune pentru plata dobanzii se prescrie prin termene distincte corespunzatoare scadentei obligatiei principale stabilite prin art. 1 din OUG nr. 71/2009 in anul 2015, 2016, 2017, 2018 si, respectiv, sfarsitul anului 2019 pentru ultima transa de 35% din valoarea titlurilor executorii. Cu toate acestea reclamantul apelant a introdus actiunea la 21.01.2020 ulterior implinirii termenului de prescriptie chiar si pentru ultima transa datorata de unitatea scolara, de 35 % din valoarea titlului executoriu.

Situatia juridica a reclamantului apelant este diferita fata de situatia colegiilor in conditiile in care acestia au actionat unitatea scolara in judecata in cadrul termenului de prescriptie legal de 3 ani, actiunea fiind inregistrata la data de 06.04.2016 sub nr. 729/89/2016.

Intrucat legea instituie la nivel principal prescriptibilitatea dreptului la actiune a actiunilor cu caracter patrimonial, iar reclamantul apelant nu a prezentat vreo justificare rezonabila care l-a impiedicat sa actioneze din 2011 pana in anul 2020, hotararea pronuntata fiind data in baza dispozitiilor normative, Curtea respinge apelul formulat.