Stingerea litigiului prin tranzactie. Conditii si efecte

Pentru a fi apta sa duca la finalizarea litigiului, in conditiile art. 438 si urm. C. proc. civ., tranzactia nu se poate deduce prin interpretarea probelor cauzei, ci reprezinta un contract a carui proba este impusa de forma scrisa, astfel cum impun art. 2267 si art. 2272 C. civ. si care, sub aceasta forma, trebuie infatisat instantei de judecata, in conditiile art. 439 C. proc. civ.

Imprejurarea ca partile au consimtit o anumita formula de plata a despagubirii si a penalitatilor solicitate prin cererea de chemare in judecata, chiar urmata de executare pe parcursul apelului, nu reprezinta, in lipsa unor manifestari procesuale cu caracter explicit, desistarea apelantei cu privire la calea de atac sau lipsa interesului promovarii acesteia, ci cel mult o conformare la puterea executorie a actelor judecatii, sub rezerva controlului judiciar al hotararii.

Prin urmare, in aceste circumstante, instanta de apel nu putea lua act de stingerea litigiului prin tranzactie.

1. Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 08.11.2016, reclamantii A., B. si C. au chemat in judecata pe parata S.C. D. S.A. si pe intervenientul fortat E., solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa oblige parata la plata catre reclamantul A. a sumei de 200.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului fiului sau, F., precum si a sumei de 17.453,23 lei, cu titlu de daune materiale, sa oblige parata la plata sumei de 200.000 euro catre B., cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului fiului sau, F., dar si sa oblige parata la plata catre reclamanta C. a sumei de 250.000 euro, dintre care 150.000 euro reprezinta daune morale, ca urmare a vatamarii corporale, iar 100.000 euro reprezinta daune morale, ca urmare a decesului fratelui sau, F., precum si la plata catre aceasta din urma reclamanta a sumei de 433,44 lei, cu titlu de daune materiale.

Reclamantii au mai solicitat obligarea paratei la plata penalitatilor in procent de 0,2% pe zi de intarziere, de la data inregistrarii cererii de despagubire, 09.06.2016, pana la plata efectiva a despagubirilor, precum si la plata cheltuielilor de judecata .

2. Prin sentinta civila nr. 720/11.04.2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis in parte actiunea, a obligat parata sa-i plateasca reclamantului A. echivalentul in lei la cursul B.N.R. din data platii a sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale si 16.580,26 lei, cu titlu de daune materiale; a obligat parata sa-i plateasca reclamantei B. echivalentul in lei la cursul B.N.R. din data platii a sumei de 90.000 euro, cu titlu de daune morale, iar reclamantei C., echivalentul in lei la cursul B.N.R. din data platii a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a decesului fratelui sau, F., precum si echivalentul in lei la cursul B.N.R. din ziua platii a sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale ca urmare a leziunilor suferite in urma evenimentului rutier din data de 21.12.2015 si 433,44 lei, cu titlu de daune materiale.

A mai obligat parata la plata catre reclamanti a penalitatilor de intarziere in procent de 0,2% pe zi, aplicate asupra sumelor de mai sus, incepand cu data de 09.09.2016 si pana la plata integrala a acestora, a respins restul pretentiilor, iar parata a fost obligata sa plateasca reclamantilor suma de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata .

3. Impotriva acestei sentinte, a declarat apel parata S.C. D. S.A. care a fost respins ca nefondat prin decizia civila nr. 668/21.11.2017 a Curtii de Apel Cluj, Sectia a II-a civila.

4. Recursul declarat de parata S.C. D. S.A. impotriva acestei decizii a fost admis de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia I civila, prin decizia nr. 3992/15.11.2018, decizia atacata fiind casata, iar cauza, trimisa, spre rejudecare, instantei de apel.

Prin dezlegarile de drept cu caracter obligatoriu pentru instanta care a rejudecat cauza dupa casare, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca, intrucat despagubirile se vor fi stabilit ca urmare a unui demers judiciar, conform art. 37 si art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, despagubirile sunt datorate, iar penalitatile incep sa curga de la data la care parata, in calitate de asigurator, a primit hotararea definitiva de obligare la plata . Aceasta, intrucat, pana la data stabilirii cu caracter cert si lichid a despagubirii prin hotarare definitiva, despagubirile nu pot incepe sa curga.

5. In rejudecare, Curtea de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, a pronuntat decizia civila nr. 194/02.04.2019, prin care a admis apelul si a schimbat in parte sentinta atacata, in sensul ca a obligat parata sa plateasca reclamantilor penalitati de intarziere de 0,2% pe zi, incepand cu data ramanerii definitive a hotararii si pana la plata integrala a acestora. A mentinut restul dispozitiilor sentintei.

6. Impotriva acestei decizii, au declarat recurs A., B. si C., solicitand casarea sa.

In motivare, recurentii au prezentat parcursul procesual al cauzei si au invocat motivele de casare prevazute de art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 C.proc.civ.

Recurentii au apreciat, printr-o prima critica de nelegalitate, ca hotararea a fost data cu incalcarea si aplicarea gresita a normelor de drept material, deoarece, fiind cuantificate numai penalitatile aplicabile daunelor materiale, pentru stabilirea timbrajului, este evident ca limitele rejudecarii trebuiau limitate, corespunzator, la penalitatile aplicabile despagubirilor avand acest caracter. Pentru aceste concluzii, recurentii s-au sprijinit pe dezlegarile date in decizia nr. 28 din 2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care, in vederea unificarii jurisprudentei, a stabilit ca explicitarea pretentiilor implicite in apel nu are semnificatia modificarii cadrului procesual sub aspectul obiectului judecatii, prin urmare instanta de apel era tinuta, conform principiului disponibilitatii, sa rejudece cauza numai in aceste limite.

Mai mult decat atat, instanta de apel trebuia sa admita exceptia insuficientei timbrari si sa constate ca, in limita sumei contestate si timbrate, penalitatile acordate de prima instanta ca accesoriu al daunelor morale au dobandit caracter cert, lichid si exigibil la data pronuntarii deciziei din apel in primul ciclu procesual, respectiv, la 21.11.2017. Sub un alt aspect, recurentii au aratat ca prin decizia de casare, avand in vedere considerentele care au impus casarea primei decizii de apel, decizia nr.688/ 21.11.2017 a fost casata numai partial, doar cu privire la data la care penalitatile sunt datorate la debitul principal. Pe cale de consecinta, cuantumul despagubirii stabilit prin sentinta pronuntata in cauza a ramas nemodificat si a imbracat caracter definitiv la data solutionarii apelului in primul ciclu procesual, la 21.11.2017.

De aceea, pe baza acestor repere, rejudecarea dupa casare trebuia limitata numai la stabilirea penalitatilor aplicabile daunelor materiale, restul dezlegarilor fiind consolidate cu caracter definitiv.

Un alt motiv de recurs se refera la lipsa unor analize relevante si la aplicarea gresita a legii de catre instanta de apel, in conditiile in care, prin obligatia de evocare a fondului, in rejudecarea cauzei instanta de apel avea obligatia sa se raporteze si sa analizeze cauza sub toate aspectele, in limitele casarii. Astfel, instanta de apel avea obligatia sa analizeze probele cauzei, respectiv corespondenta partilor, si sa constate ca litigiul dintre parti s-a stins prin tranzactie, plata debitului fiind esalonata in trei rate. In aceste conditii si sa valorifice aceasta exceptie privind finalizarea litigiului prin tranzactie.

Desi corespondenta partilor a fost prezentata instantei si a acoperit conditia formei sale scrise ca expresie a unei oferte acceptate de reclamanti, astfel cum rezulta din schimbul de e-mailuri dintre parti, instanta de apel nu a dat acestei imprejurari semnificatie in conditiile in care nu a valorificat tranzactia intervenita in litigiu.

Intimata a formulat intampinare, prin care a invocat, in principal, exceptia nulitatii recursului raportat la dispozitiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 486 alin. (3) C.proc.civ., iar, in subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentilor la plata cheltuielilor de judecata .

In sustinerea exceptiei, intimata a precizat ca recurentii nu au formulat veritabile critici de nelegalitate care sa se circumscrie motivului de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. si ca au invocat in mod formal motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., sens in care a facut trimitere la jurisprudenta pe care o considera relevanta.

In ceea ce priveste fondul caii de atac, intimata a considerat ca recursul este nefondat fata de faptul ca instanta de prim control judiciar a respectat limitele judecatii impuse prin decizia de casare, cu respectarea dispozitiilor cuprinse in art. 501 C.proc.civ.

Totodata, intimata a precizat ca asertiunile recurentilor privitoare la tranzactie nu pot fi primite, intrucat procedura de executare silita impotriva sa a fost demarata anterior pronuntarii deciziei de casare, iar solutia ce se va pronunta in recurs ar putea fi de natura sa o determine sa solicite intoarcerea executarii silite.

7. Inalta Curte a procedat la intocmirea raportului asupra admisibilitatii in principiu a recursului, in temeiul dispozitiilor art. 493 alin. (2) C.proc.civ.

Prin incheierea din 13.11.2019 a fost analizat raportul intocmit in cauza si a fost dispusa comunicarea acestuia, potrivit art. 493 alin. (4) C.proc.civ.

Prin incheierea din 22.01.2020, Inalta Curte a respins exceptia nulitatii recursului, invocata de intimata-parata S.C. D. S.A. si a fost admis in principiu recursul declarat in cauza, iar in raport cu art. 493 alin. (7) C.proc.civ. a fost stabilit termen de judecata in sedinta publica.

8. Examinand recursul prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente in materie, Inalta Curte urmeaza sa-l respinga pentru urmatoarele considerente:

Un prim motiv de recurs a vizat depasirea limitelor rejudecarii in apel, limite determinate atat prin decizia nr. 3992/15.11.2018 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cat si de modalitatea in care apelanta si-a cuantificat si timbrat pretentiile contestate in rejudecarea cauzei, dupa casare.

In aceste sens, recurentii au sustinut, pe de-o parte, ca apelul trebuia timbrat in limitele despagubirii contestate, iar instanta de apel trebuia sa sanctioneze apelul cu anularea partiala, intrucat acesta nu a fost timbrat cu privire la penalitatile calculate la cuantumul daunelor morale, iar, pe de alta parte, cuantificarea numai a penalitatilor corespunzatoare despagubirilor materiale semnifica o restrangere a apelului doar la acestea.

In realitate, desi recurentii pretind gresita aplicare a normelor de drept material, se invoca incalcarea unor norme de drept procesual, criticile urmand a fi reincadrate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Ca efect al casarii dispuse de Inalta Curte de Casatie si Justitie cu privire la decizia civila nr. 668/21.11.2017 a Curtii de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, potrivit art. 497 si art. 501 alin. (1) si (3) C.proc.civ., apelul trebuia rejudecat cu respectarea unei duble limitari: prima, prevazuta de art. 477 C. proc. civ., a doua, in limitele casarii.

Or, din examenul cererii motivate de apel rezulta ca apelanta S.C. D. S.A. a declarat apel impotriva dezlegarilor primei instante privind stabilirea despagubirii si data la care penalitatile sunt aplicate la despagubirea stabilita, insumand global o reparatie a prejudiciului moral si material .

Prin decizia nr. 3992/15.11.2018, Inalta Curte de Casatie si Justitie, casand decizia pronuntata in apel, a statuat exclusiv asupra motivului de nelegalitate determinat de aplicarea gresita a dispozitiilor art. 37 si art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, in sensul ca in cauza despagubirile sunt stabilite si datorate de asigurator la data solutionarii cauzei prin hotarare definitiva, data incepand cu care obligatia de plata este purtatoare de penalitati calculate la suma stabilita cu acest titlu, fara a se distinge dupa cum despagubirea este acordata pentru prejudiciile morale sau pentru cele materiale incercate de reclamanti.

Casarea deciziei in recurs nu a fost totala, ci, potrivit limitelor trasate prin hotararea instantei de recurs, a limitat rejudecarea apelului ``sub aspectul capatului de cerere privind obligarea paratei la plata penalitatilor de intarziere``, restul chestiunilor dezlegate in primul ciclu procesual excedand sfera rejudecarii.

De asemenea, intre chestiunile de drept hotarate in primul ciclu procesual de instanta de apel, ramase neatacate si necenzurate de instanta de control judiciar, se regaseste dispozitia prin care se constata caracterul netimbrabil al apelului declarat de Societatea de Asigurare-Reasigurare D. S.A., chestiune care se consolideaza cu autoritate de lucru judecat, asa cum rezulta din interpretarea art. 430 C. proc. civ.

In aceste conditii, in rejudecarea dupa casare a apelului aceleiasi parti, instanta de apel avea obligatia de conformare la aceste statuari si nu putea repune in discutie chestiunea caracterului timbrabil al apelului, deoarece aceasta fusese deja transata.

Reconsiderarea problemei timbrajului in al doilea ciclu procesual, gresita fiind, prin raportare la autoritatea de lucru judecat si la limitele rejudecarii, nu se poate repercuta asupra procesului in sensurile prefigurate de recurenti.

De aceea, motivul de recurs prin care reclamantii tind sa repuna in dezbatere o chestiune impusa cu autoritate de lucru judecat nu poate fi primit, atata vreme cat lucrul anterior judecat se opune atat partilor, cat si instantei, in mod absolut.

Nici imprejurarea ca instanta de apel a solicitat apelantei evaluarea catimii penalitatilor de intarziere contestate in vederea stabilirii obligatiei de timbrare a apelantei, iar aceasta a timbrat apelul numai pentru penalitatile calculate la despagubirile aferente prejudiciului material, nu are semnificatia restrangerii voluntare a limitelor apelului. Aceasta deoarece, in contextul in care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat ca apelul nu este supus timbrarii, iar plata unei taxe pretins insuficiente cu acest titlu nu produce consecinte procesuale, orice restrangere a obiectului apelului nu poate fi dedusa din aceste imprejurari.

Un al doilea motiv de recurs vizeaza gresita aplicare a legii de catre instanta care a solutionat cauza dupa casarea cu trimitere, aratand ca rejudecarea s-a limitat la stabilirea datei la care penalitatile sunt aplicabile despagubirii pentru care, fiind necenzurata in recurs, hotararea a ramas definitiva in primul apel, respectiv la 21.11.2017.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Dupa ce prin decizia civila nr. 668/21.11.2017 a Curtii de Apel Cluj, Sectia a II-a civila, a fost respins apelul declarat de Societatea de Asigurare-Reasigurare D. S.A., parata a declarat recurs, criticand decizia pentru aplicarea gresita a legii, atat in privinta stabilirii cuantumului despagubirii, cat si in privinta modalitatii de aplicare a penalitatilor, prin decizia nr. 3992/15.11.2018, Inalta Curte de Casatie si Justitie a casat decizia pronuntata in apel si a trimis cauza pentru o noua judecata acestei instante.

In limitele corect determinate de efectul casarii, prin decizia pronuntata in rejudecare, curtea de apel a admis apelul paratei si, schimband in parte sentinta, a stabilit ca penalitatea prevazuta de lege se aplica incepand cu data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti si pana la plata integrala a despagubirii, iar celelalte dispozitii ale sentintei apelate au fost mentinute.

Instanta de apel s-a conformat, sub acest aspect, limitelor rejudecarii si dezlegarilor cu valoare obligatorie date de instanta de recurs prin hotararea de casare, fara a ignora aplicarea si interpretarea corecta a normelor de drept material evocate de recurenti.

Nu poate fi acceptata teza recurentilor care au aratat ca penalitatea stabilita de instanta de apel prin decizia recurata se calculeaza dupa algoritmul stabilit prin dispozitiv doar in privinta despagubirilor echivalente prejudiciului material, deoarece, astfel cum s-a aratat, teza reinvestirii cu judecarea apelului in limitele timbrajului nu a fost acceptata, iar despagubirea a inglobat atat prejudiciul material, cat si pe cel moral.

In ceea ce priveste data concreta de la care se calculeaza penalitatea la suma stabilita prin hotarare cu titlu de despagubire in mod definitiv, recurentii nu identifica, in realitate, nici norma de drept material gresit aplicata, nici greseala de judecata a instantei de apel. Recurentii considera ca, prin modul de redactare a dispozitivului si in suita hotararilor succesiv pronuntate in cauza, exista o controversa sau o imprecizie asupra intinderii si aplicarii dispozitivului deciziei recurate.

Or, acest demers nu poate fi realizat pe calea recursului, in masura in care dispozitiile art. 488 C. proc. civ. inglobeaza exhaustiv sfera motivelor de casare, iar legiuitorul exclude expres posibilitatea acestor clarificari in caile de atac, instituind o alta procedura, reglementata distinct in art. 442-444 C. proc. civ.

In fine, un ultim motiv de recurs a vizat lipsirea de efecte a tranzactiei intervenite in faza apelului intre partile cauzei, dublata de lipsa oricaror considerente referitoare la aceasta si la modul in care, in realitate, partile au stins controversa litigioasa.

Au sustinut recurentii ca litigiul a fost stins prin tranzactia dovedita in cauza, inclusiv cu privire la penalitatile datorate, prin infatisarea la dosar a corespondentei partilor, apta sa suplineasca cerinta formei scrise, sens in care apelul paratei devenea lipsit de interes .

Intr-un prim considerent, instanta de recurs arata ca imprejurarile sesizate pot fi analizate din perspectiva motivului de recurs prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar si ca aceste imprejurari nu au fost ignorate de instanta de apel, insa ele nu au fost considerate relevante in sensul solicitat de reclamanti.

In circumstantele aratate, instanta de apel nu putea lua act de stingerea litigiului prin tranzactie, atata vreme cat, pentru a fi apta sa duca la finalizarea litigiului, in conditiile art. 438 si urm. C. proc. civ., tranzactia nu se poate deduce prin interpretarea probelor cauzei, ci reprezinta un contract a carui proba este impusa de forma scrisa, astfel cum impun art. 2267 si art. 2272 C. civ. si care, sub aceasta formula, trebuie infatisat instantei de judecata, in conditiile art. 439 C. proc. civ.

Imprejurarea ca partile au consimtit o anumita formula de plata a despagubirii si a penalitatilor, chiar urmata de executare pe parcursul apelului, nu reprezinta, in lipsa unor manifestari procesuale cu caracter explicit, desistarea apelantei cu privire la calea de atac sau lipsa interesului promovarii acesteia, ci cel mult o conformare la puterea executorie a actelor judecatii, sub rezerva controlului judiciar al hotararii.

Din acest punct de vedere, hotararea recurata nu ignora principiile si normele procesuale care guverneaza litigiul civil, iar instanta de apel nu a comis o ignorare a probelor cauzei sau un deficit de motivare care sa determine nelegalitatea solutiei.

Pe baza considerentelor retinute, instanta de recurs arata ca motivele de recurs nu sunt fondate, urmand sa respinga calea de atac promovata.

A fost respinsa si cererea intimatei Societatea de Asigurare-Reasigurare D. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecata aferente recursului, in lipsa depunerii la dosar a oricaror dovezi in sustinerea acestora.