Contract de imprumut ipotecar. Nulitatea absoluta a contractului.

Drept civil. Contracte . Contract de imprumut . Ipoteca . Nulitatea absoluta a contractului.
- Contrac t imprumut ipotecar
- Nulitatea aboluta a contractului.

Pentru valabilitatea ipotecii este necesar ca cel care o constituie sa fie proprietarul actual al bunului ipotecat. Desfiintarea titlului acestuia, ca act initial, atrage anularea ipotecii, ca act juridic subsecvent, datorita legaturii lor juridice si aplicarii principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis (anularea dreptului celui care transfera, anuleaza si dreptul primitorului), determinat de nemo dat quod non habet (nimeni nu poate da ce nu are)



La 24 aprilie 2003, C.S. a chemat in judecata pe J.E.C., M.C. si M. F. cerand sa se constate nulitatea absoluta a contractului de imprumut ipotecar incheiat intre parati si autentificat sub nr.1409 din 11 iulie 2000.
Judecatoria Timisoara, prin sentinta civila nr.8185 din 8 octombrie 2003, a admis in parte actiunea si a constatat nulitatea absoluta a actului juridic atacat, referitor la constituirea ipotecii asupra imobilului identic cu p.t. nr.29806/VIII din CF 66419 Timisoara.
Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, prin decizia nr.705 din 20 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul paratului J.E.C., cu motivarea ca actul constitutiv al ipotecii, fiind fondat pe un fals in declaratii (art.292 Cod procedura civila), sanctionat irevocabil prin sentinta penala nr.91 din 15 ianuarie 2003 a Judecatoriei Timisoara, este nul absolut, pentru cauza ilicita.
Paratul J.E.C. a declarat recurs, aratand, in esenta, ca nulitatea nu-i este opozabila deoarece a acceptat ipoteca intemeindu-se pe cuprinsul cartii funciare, fiind ca atare un creditor beneficiar de buna-credinta. A cerut respingerea actiunii.
Recursul este neintemeiat.
Pentru valabilitatea ipotecii este necesar ca cel care o constituie sa fie proprietarul actual al bunului ipotecat. Desfiintarea titlului acestuia, ca act initial, atrage anularea ipotecii, ca act juridic subsecvent, datorita legaturii lor juridice si aplicarii principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, determinat de nemo dat quod non habet.
Desigur, poate fi conceputa buna creanta a creditorului, intemeiata, bunaoara, pe cuprinsul cartii funciare, dar actiunea unei asemenea exceptii, numita aparenta in drept (fondata pe error communis facit ius) inceteaza daca exista dovezi ca ipoteca lucrului altuia a fost constituita in cunostinta de cauza, creditorul stiind ca lucrul ipotecat nu este proprietatea debitorului sau datorita unei grave neglijente (culpa lata ) a omis sa afle care este titlul constituientului ipotecii si daca acesta din urma, este adevaratul proprietar (verus dominus).
Or, in speta, in data constituirii ipotecii, debitorul era deja un cumparator evins al bunului ipotecat (prin decizia civila nr. 616 din 6 martie 2000 a Tribunalului Timis), iar in cartea funciara a fost inscris demersul reclamantei referitor la reintoarcerea bunului in patrimoniul sau (in aceste conditii, exista cel putin o grava neglijenta (culpa lata) a recurentei (creditor in contractul de imprumut si beneficiar al ipotecii) in a se convinge ca debitorul este adevaratul proprietar al bunului ipotecat.
Asa fiind, cu temei instantele de fond, admitand in parte actiunea, au desfiintat ipoteca, situatie in care, s-a respins recursul, ca nefondat.