Aceasta intrucat, regulile aplicabile contractului de inchiriere sunt aceleasi, indiferent de calitatea partilor contractante (art. 1777 - 1823 Cod civil), iar recunoasterea dreptului de preemtiune s-a solicitat a fi pronuntata in baza dispozitiilor speciale ce reglementeaza modul si conditiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului adoptate prin O.G. nr. 14/2007 si H.G. nr. 731/2007, reguli care, de asemenea, sunt reglementate in mod uniform indiferent de subiectul cu vocatie in acest sens, persoana fizica sau juridica, profesionist sau neprofesionist.
Prin urmare, raportandu-se la calitatea de profesionist a reclamantei, ca parte a contractului de inchiriere incheiat in desfasurarea activitatii sale economice, instanta de apel, admitand exceptia necompetentei material-functionale a primei instante in solutionarea cauzei, a pronuntat o solutie cu incalcarea dispzitiilor art. 226 alin. (1) si art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.
I. Circumstantele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare in judecata
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la 13 mai 2015, A. SA a solicitat, in contradictoriu cu Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Administratia sectorului 1 a Finantelor Publice si Societatea B. SA, sa se constate valabilitatea contractului de inchiriere incheiat intre reclamanta si B. la data de 1 septembrie 2007, astfel cum a fost modificat prin actele aditionale nr. x/27 martie 2009, nr. x1/1 august 2011, nr. x1 bis/31 august 2012 si nr. y/9 octombrie 2012, la data de 8 august 2014, precum si dreptul de preemtiune al reclamantei la cumpararea bunului imobil ce reprezinta spatiul inchiriat potrivit dispozitiilor contractului de inchiriere, la pretul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiza tehnica sau de evaluare, in conformitate cu dispozitiile art. 22 alin. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007.
2. Sentinta pronuntata de tribunal
Tribunalul Bucuresti, Sectia a IV-a civila, prin sentinta nr. 1299 din 4 noiembrie 2015, a respins, ca neintemeiata, exceptia inadmisibilitatii actiunii, invocata de paratii Administratia sectorului 1 a Finantelor Publice, Directia Regionala a Finantelor Publice Bucuresti si Agentia Nationala de Administrare Fiscala. A respins, ca neintemeiata, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor Administratia sectorului 1 a Finantelor Publice, Directia Regionala a Finantelor Publice Bucuresti si Agentia Nationala de Administrare Fiscala. A admis actiunea formulata de reclamanta in contradictoriu cu paratii Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Administratia sectorului 1 a Finantelor Publice si B. SA. A constatat valabilitatea la data de 8 august 2014 a contractului de inchiriere incheiat la data de 1 septembrie 2007 intre reclamanta si parata SC B. SA, astfel cum a fost modificat prin actele aditionale nr. x din 27 martie 2009, nr. x1 din 1 august 2011, nr. x1 bis din 31 august 2012 si nr. y din 9 octombrie 2012. A constatat dreptul de preemtiune al reclamantei la cumpararea imobilului ce reprezinta spatiul inchiriat potrivit contractului de inchiriere mentionat, la pretul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiza tehnica sau de evaluare, potrivit art. 22 alin. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007. I-a obligat pe parati la plata catre reclamanta a sumei de 200 lei cheltuieli de judecata, constand in taxa judiciara de timbru.
3. Decizia pronuntata de curtea de apel
Prin decizia nr. 983A din 21 decembrie 2016, Curtea de Apel, Bucuresti, Sectia a IV-a civila a respins exceptia inadmisibilitatii apelurilor, ca nefondata. A admis apelul declarat de parata Administratia sector 1 Bucuresti a Finantelor Publice reprezentata de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti impotriva sentintei tribunalului, pe care a schimbat-o, in sensul ca a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestei parate si a respins actiunea reclamantei in contradictoriu cu ea. A admis apelurile declarate de paratii Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice, Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti impotriva aceleiasi sentinte si, in consecinta, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ANAF pe capatul de cerere in constatarea valabilitatii contractului de inchiriere. A mentinut respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive pe capatul de cerere in constatarea dreptului de preemtiune. A anulat sentinta de fond si a trimis cauza Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila, prin decizia nr. 485 din 22 februarie 2018, a admis recursurile declarate de reclamanta si de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice impotriva deciziei curtii de apel, pe care a casat-o si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, retinand ca instanta de apel nu putea pronunta, in acelasi timp, o solutie de schimbare in parte a sentintei supuse cenzurii si de anulare a acesteia pentru motivul necompetentei instantei care a solutionat litigiul.
Rejudecand, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a IV-a civila, prin decizia nr. 121 A din 30 ianuarie 2019, a admis apelurile impotriva sentintei tribunalului, in considerarea motivului de apel privind competenta materiala functionala a primei instante, pe care a anulat-o si a trimis cauza spre competenta solutionare in prima instanta Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila.
4. Calea de atac formulata in cauza
Impotriva acestei decizii si a incheierii din 18 ianuarie 2019 a declarat recurs reclamanta. In motivarea recursului declarat, aceasta a sustinut urmatoarele critici de nelegalitate a actelor procedurale atacate:
- Prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror nerespectare atrage sanctiunea nulitatii [art. 488 alin.(1) pct. 5 Cod procedura civila], cu referire la incalcarea art. 132, art. 233, art. 235 si art. 470 alin. (1) lit. b) Cod procedura civila.
Prevalandu-se de dispozitiile cuprinse in art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) si (2), art. 235 si art. 424 alin. (5) Cod procedura civila, recurenta a sustinut ca incheierile prin care sunt solutionate exceptii de necompetenta sunt hotarari si, prin urmare, pot forma obiectul apelului, fiind nelegala decizia din apel prin care s-a considerat ca incheierea primei instante din 14.10.2015, desi nementionata ca atare in declaratia de apel a apelantului-parat Statul roman (in care se facea trimitere exclusiv la sentinta civila nr. 1299 din 4.11.2015 a Tribunalului Bucuresti), face corp comun cu sentinta.
In opinia recurentei, nu se poate considera ca, implicit, prin atacarea sentintei a fost atacata si incheierea din 14 octombrie 2015, cu atat mai nejustificata aparand aceasta concluzie cu cat dispozitivul sentintei nu contine solutiile date cu privire la exceptia necompetentei materiale functionale si a exceptiei nulitatii cererii de chemare in judecata .
Totodata, recurenta a sustinut ca, potrivit dispozitiilor art. 470 alin (1) lit.b) Cod proc. civ., prin cererea de apel trebuie indicata hotararea ce formeaza obiectul apelului, sanctiunea pentru neindicarea acestui element al cererii de declarare a caii de atac fiind nulitatea, in acord cu art. 470 alin.(3) Cod proc. civ. De asemenea, a invocat prevederile art. 634 alin. (1) pct. 3 Cod procedura civila, considerand ca hotararea pronuntata in fond si neatacata cu apel este definitiva si intra in puterea lucrului judecat, nemaiputand a fi desfiintata.
- Subsumat aceluiasi motiv de recurs, prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod proc. civ., recurenta a sustinut si incalcarea art. 479 Cod procedura civila, considerand ca instanta de apel s-a substituit partilor in declararea unei cai de atac impotriva hotararii prin care a fost respinsa exceptia necompetentei materiale functionale in fond . Critica a fost sustinuta in legatura cu demersul instantei de apel de invocare din oficiu a motivului de apel de ordine publica vizand necompetenta materiala functionala a primei instante, in apelul declarat de ANAF, DGRFPB si ANAF Sector 1, despre care s-a aratat ca a fost realizata cu depasirea competentelor instantei de apel si cu incalcarea art. 479 Cod proc. civ. deoarece instanta s-a substituit partilor in declararea unei cai de atac.
Fata de neinvocarea prin intampinarea depusa la fond, a exceptiei necompetentei materiale functionale de catre acesti trei parati, dar si fata de lipsa oricarei critici cu privire la solutia instantei de fond asupra acestei rezolvarii date acestei exceptii, in lipsa indicarii incheierii din 14.10.2015 prin apel, nu se poate considera ca aceste parti au declarat apel si impotriva respectivei incheieri. In lipsa formularii unei cai de atac, instanta nu poate invoca motive de apel de ordine publica .
Recurenta a sustinut si incalcarea art. 425 alin.(1) lit. c) Cod procedura civila, avand in vedere ca incheierea si sentinta sunt doua hotarari distincte cu privire la care instanta trebuia sa se pronunte prin dispozitiv, iar decizia cuprinde doar solutia data cu privire la apelul declarat impotriva sentintei.
- In privinta dezlegarii date de instanta de apel exceptiei necompetentei material-functionale, recurenta a criticat decizia pentru incalcarea art. 226 si art. 228 din Legea nr. 71/2011, art. 35 si art. 36 din Legea nr. 304/2004 raportate la art. 3 Cod civil.
Cu titlu prealabil, s-a prevalat de solutia pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti intr-un regulator de competenta (prin sentinta civila nr. 288F din 24.11.2016 data in dosarul nr. x/2/2016) privind o actiune in care s-a pus aceeasi problema de drept - competenta de solutionare a unei cereri intemeiate pe dispozitiile art. 22 alin.(8) din H.G. nr. 731/2007 si asupra careia s-a decis ca apartine sectiei civile, iar nu celei competente sa solutioneze litigii intre profesionisti, competenta de solutionare a cauzei avand acelasi obiect . A aratat ca desi a supus atentiei acest aspect, instanta de apel l-a respins motivat de faptul ca obiectul celor doua dosare nu ar fi identic, realizand o analiza sumara a considerentelor avute in vedere prin hotararea pronuntata in regulatorul de competenta . In schimb, instanta de apel si-a justificat solutia prin invocarea unui litigiu avand aceleasi capete de cerere dar intre alte parti, printre care nu figureaza si recurenta.
In opinia recurentei, solutia instantei de apel este nelegala, intrucat incalca principiul disponibilitatii care guverneaza desfasurarea procesului civil. Astfel, cererea de chemare in judecata nu este fundamentata pe un raport contractual de locatiune, acesta fiind unul preexistent si care reprezinta doar premisa care atrage incidenta dispozitiilor art. 22 alin. (2) lit. d) si alin. (8) din H.G. nr. 731/2007 cu privire la dreptul de preemptiune, norme care au dat temeiul juridic al actiunii deduse judecatii. Drepturile care se doresc a fi recunoscute recurentei nu izvorasc si nu au legatura cu incheierea valabila a contractului de inchiriere, esenta litigiului fiind data de recunoasterea in patrimoniul societatii a dreptului de preemtiune prevazut de atr.22 alin.(8) H.G. nr. 731/2007, drept care trebuie recunoscut doar in contradictoriu cu institutiile statului.
- Prin motivul de recurs subsumat pct. 6 al art. 488 Cod procedura civila, recurenta a aratat ca prin considerentele deciziei instanta a admis exceptia necompetentei functionale insa prin dispozitiv nu a anulat si incheierea de sedinta din 14 octombrie 2015, ceea ce face sa existe dispozitii contradictorii.
Recurenta a solicitat, pentru aceste motive, casarea in tot a deciziei si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel.
5. Apararile formulate in cauza
Prin intampinarile formulate de intimata - parata Agentia Nationala de Administrare Fiscala, de Statul Roman prin Ministerul Finantelor Public si de AFP sector 1 s-a solicitat respingerea recursului, prin constatarea caracterului nefondat al criticilor formulate de reclamanta, sustinandu-se, in esenta, ca nu se poate retine incalcarea niciuneia din dispozitiile aratate in recursul partii adverse.
In principiu, neindicarea expresa in cuprinsul cererii de apel a faptului ca acesta vizeaza si o anume incheiere, nu limiteaza obiectul apelului, cel putin in cazul Statului roman, in conditiile in care, unele din motivele acestuia de apel privesc solutiile pronuntate de tribunal prin incheierea de dezbateri. Pe temeiul art. 479 alin.(1) Cod proc. civ., instanta de apel poate invoca motive de ordine publica pe care si partile din dosar le puteau invoca prin propriile cereri de apel. Exceptia de necompetenta functionala este de ordine publica, iar aceasta fusese invocata cu respectarea termenului si in fata tribunalului, care o respinsese, insa.
Pe fondul problemei de drept, cu trimitere la dispozitiile art. 226 si 228 Cod Civil, ca si la dezlegarile din decizia de recurs in interesul legii nr. 18/2016, s-a sustinut ca actiunea promovata de un profesionist prin care deduce judecatii pretentii litigioase derivate din derularea activitatii sale profesionale este in competenta de solutionare a sectiilor specializate in litigii cu profesionisti intrucat se circumscrie categoriei litigiilor expres prevazute cu titlu exemplificativ de art. 226 alin.(1) din legea nr. 71/2011.
II. Solutia si considerentele Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Analizand criticile de recurs formulate, Inalta Curte apreciaza caracterul partial intemeiat al acestora, potrivit celor ce urmeaza.
In principal, recurenta a sustinut nelegalitatea hotararii atacate pentru argumentele de ordin procedural, subsumate motivului legal de recurs prevazut de art. 488 (1) pct. 5 Cod procedura civila.
O prima critica de nelegalitate a vizat gresita apreciere a instantei de apel asupra investirii sale cu o cale de atac - apelul - indreptata impotriva incheierii de sedinta a primei instante din 14.10.2015, sustinandu-se ca apelul declarat de paratul Statul roman (doar acesta fiind in discutie) poarta mentiunea atacarii exclusiv a sentintei civile nr. 1299 din 4.11.2015 a Tribunalului Bucuresti.
Critica de nelegalitate - sprijinita in drept pe dispozitiile art. 470 alin.(1) lit.b) si alin. (3) Cod procedura civila - nu poate fi primita in conditiile in care, asa cum corect a retinut si instanta de apel, prima instanta s-a pronuntat asupra exceptiei necompetentei sale material-functionale de solutionare a cauzei la termenul de judecata din 14.10.2015, termen care coincide cu cel la care s-a dezbatut cauza dedusa judecatii in fata tribunalului. In vederea pronuntarii asupra cererii, dupa inchiderea dezbaterilor asupra acesteia, tribunalul a amanat pronuntarea la 4.11.2015, cand a solutionat cauza prin sentinta civila nr. 1299 din 4.11.2015.
Astfel fiind, incheierea din 14.10.2015 a Tribunalului Bucuresti are regimul procedural dat de prevederile art. 233 alin. (3) si art. 425 alin. (1) lit.a) teza a II-a Cod procedura civila in sensul ca face corp comun cu sentinta pronuntata, fara ca aceasta sa insemne ca toate masurile procedurale ori aspectele litigioase dezbatute si transate de instanta la termenul respectiv (14.10.2015) trebuie sa se regaseasca in dispozitivul hotararii pronuntate, dupa cum fara temei critica recurenta invocand absenta din dispozitivul sentintei a solutiei primei instante in privinta exceptiei necompetentei material-functionale. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, astfel cum rezulta din mersul dezbaterilor, exceptia necompetentei material-functionale a precedat, cum era si firesc procedural, dezbaterile asupra fondului cauzei si, doar hotarand in sensul respingerii acesteia, instanta putea deschide dezbaterile pe fondul cauzei.
In plus, amanarea pronuntarii dispusa de instanta, a vizat solutionarea altor exceptii procesuale invocate de parti si a fondului raportului juridic litigios, astfel ca sentinta civila nr. 1299 din 4.11.2015 nu putea cuprinde decat solutiile instantei date acestora, iar nu si pe acelea rezolvate inca din data de 14.10.2015, in sedinta publica.
Separat de aceasta, sanctiunea procedurala prevazuta de art. 470 alin. (3) Cod procedura civila, a nulitatii cererii de apel pentru neindicarea hotararii atacate, nu intervine atunci cand respectiva cerere cuprinde elemente suficiente care permit cu certitudine identificarea acesteia.
Este si situatia cererii de apel supusa analizei, care mentioneaza ca este indreptata impotriva sentintei civile nr. 1299 din 4.11.2015 a Tribunalului Bucuresti si care, la punctul sau II, critica dezlegarea primei instante asupra exceptiei necompetentei material-procesuale, exceptie dezbatuta si solutionata prin incheierea din 14.10.2015, care, pentru argumentele aratate, face corp comun cu sentinta atacata.
Asadar, a stabilit in mod corect instanta de apel ca neindicarea expresa a incheierii din 14.10.2015 a Tribunalului Bucuresti, ca act de procedura atacat prin apelul Statului roman, nici nu viciaza calea de atac astfel declarata si nici nu limiteaza obiectul acestui apel, atata timp cat continutul criticilor permit identificarea actului procedural vizat, respectiv (si) incheierea de la termenul de dezlegare a cauzei si de amanare a pronuntarii, care face corp comun cu sentinta pronuntata.
Astfel fiind, nu pot fi retinute ca intemeiate criticile recurentei referitoare la incalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 132, 233, 235 si 470 alin. (1) lit.b) Cod procedura civila, aceasta considerandu-se in mod legal investita cu judecarea apelului declarat de Statul roman (si) impotriva incheierii din 14.10.2015, chiar si in ipoteza nementionarii exprese in declaratia de apel a respectivului act procedural.
Pentru aceleasi argumente nu pot fi primite nici criticile privitoare la incalcarea de catre instanta de apel a regimului de ``hotarare definitiva``, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 3 Cod procedura civila, a incheierii din 14.10.20153, sub motivul neatacarii sale pe calea apelului (atata timp cat, privit in substanta, apelul Statului roman a criticat (si) solutia primei instante data exceptiei necompetentei material-functionale) si nici pe acelea relative la necesitatea ca solutia instantei de apel sa se refere in mod distinct la cele doua acte procedurale cenzurate: incheierea din 14.11.2015 si sentinta nr. 1299/4.11.2015 care ar avea, potrivit recurentei, o existenta si individualitate proprie, deoarece - potrivit explicatiilor anterioare - acestea fac corp comun.
Subsumat aceluiasi motiv de recurs prevazut de art. 488 (1) pct. 5 Cod procedura civila, recurenta a critica incalcarea de catre instanta de apel a dispozitiilor art. 479 Cod procedura civila, prin invocarea din oficiu, in sedinta publica din 18 ianuarie 2019, ca motiv de ordine publica in apelul declarat de ceilalti parati, respectiv A.N.A.F., D.G.R.F.P.B. si A.F.P. sector 1, a necompetentei functionale a primei instante in solutionarea cauzei.
Potrivit dispozitiilor art. 479 (1) Cod procedura civila, ``Instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta. Motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu``.
De buna seama ca instanta va putea invoca motive de ordine publica din oficiu, exact in aceleasi conditii in care si partile litigante o pot face, iar prin critica sa, recurenta a invederat tocmai imprejurarea ca, dat fiind regimul procesual al exceptiei de necompetenta materiala (in care se integreaza si exceptia necompetentei material-functionale) stabilit prin dispozitiile art. 130 (2) si 132 (1) si (2) Cod procedura civila, curtea de apel nu putea invoca in circumstantele procesuale ale litigiului, ca motiv de ordine publica, exceptia necompetentei functionale a primei instante in solutionarea cauzei.
Critica este intemeiata insa nu si apta sa conduca prin ea insasi la casarea deciziei atacate. Avand in vedere ca in fata primei instante singura parte care a invocat in conditii procedurale exceptia necompetentei material-functionale (la primul termen de judecata cu partile legale citate, potrivit art. 130 alin. (2) Cod procedura civila) a fost paratul Statul roman, acesta fiind si singurul ce a criticat pe calea apelului dezlegarea data de tribunal exceptiei respective, instanta de apel nu putea invoca drept motiv de ordine publica necompetenta material-functionala a tribunalului-sectie civila in solutionarea cauzei, in apelul paratilor A.N.A.F., D.G.R.F.P. si A.F.P. sector 1.
Aceasta intrucat, in primul rand, limitele de invocare a exceptiei de necompetenta materiala (in regimul procesual al careia se inscrie si exceptia necompetentei material-functionale, potrivit celor statuate prin decizia de recurs in interesul legii nr. 17/2018 a I.C.C.J) instituite prin norma art. 130 alin. (2) Cod procedura civila, se opun in egala masura partilor dar si judecatorului, norma procedurala mentionata opunandu-se, spre exemplu, invocarii direct in apel (de catre instanta de judecata ori de catre parti) a unei atare exceptii care sa vizeze competenta primei instante.
In al doilea rand, intrucat partile, in apelul carora s-a invocat din oficiu de catre instanta motivul de ordine publica, nu au invocat ele insele in conditii procedurale, in fata primei instante (similar modului in care a procedat paratul Statul roman) respectiva exceptie, astfel ca paratii in cauza nu aveau deschisa in fata instantei de apel nici calea invocarii exceptiei necompetentei material-functionale a tribunalului ca motiv de ordine publica, dar nici pe cea a contestarii sale prin motivele de apel formulate impotriva hotararii de prima instanta.
Nefiind un motiv de ordine publica apt a fi invocat de partile litigante, nici instanta nu il putea invoca din oficiu in apelul acestora, dupa cum in mod gresit si cu incalcarea regimului procesual al exceptiei necompetentei material-functionale (art. 130 alin. 2 Cod procedura civila), in circumstantele procesuale ale cauzei mai sus aratate, aceasta a facut-o.
Cu toate acestea, precum s-a aratat anterior, chiar intemeiata fiind, critica nu este apta sa conduca prin ea insasi la casarea deciziei atacate deoarece, independent de acest comportament procesual nelegal al instantei de apel, aceasta fusese investita - de data aceasta in conditiile procedurale permise de art. 130 alin. (2) si 132 alin. (2) Cod procedura civila - prin apelul Statului roman (adica exact al partii care invocase exceptia necompetentei material functionale a primei instante in solutionarea cauzei, prin intampinarea formulata) cu cenzurarea solutiei tribunalului data respectivei exceptii .
In alte cuvinte, pentru a statua asupra competentei material-functionale a tribunalului - sectie civila de solutionare a cauzei in prima instanta, curtea de apel nu avea nevoie sa recurga la mijlocul procesual a invocarii exceptiei, ca motiv de ordine publica in apelul celorlalti parati, abilitarea de a cenzura solutia primei instante pe aceasta problema de drept fiind data prin chiar punctul II al criticilor din apelul paratului Statul roman .
Sunt, insa, intemeiate criticile reclamantei prin care aceasta a sustinut nelegalitatea deciziei atacate, sub aspectul dezlegarii date de instanta de apel exceptiei de necompetenta material-functionale a tribunalului in solutionarea cauzei.
In analiza acestor critici, Inalta Curte se va raporta la dispozitiile legale incidente, a caror interpretare si aplicare a fost realizata prin hotararea atacata, fiind de o importanta secundara, iar in cazul de fata, chiar nerelevante exemplele jurisprudentiale la care au recurs atat partile, dar si instanta de apel in justificarea solutiei, respectiv acelea oferite in cazul cererilor similare celei de fata inregistrate sub numerele de dosar x/2015 si nr. x/3/2015, nu atat in considerarea formularii diferite a petitelor acestora (scopul tuturor acestor actiuni fiind unul si acelasi, al recunoasterii dreptului de preemtiune, in beneficiul reclamantei, la cumpararea spatiului inchiriat in temeiul art. 22 (8) din Normele de aplicare a O.G. nr. 14/2007), ci a rezolvarii diferite date in fiecare caz in parte exceptiei procesuale ridicate si in litigiul pendinte.
Inalta Curte retine ca, desi declara ca va avea in vedere dispozitiile art. 226 alin.(1) si art. 228 alin.(2) din Legea nr. 71/2011 in lumina deciziei nr. 18/2018 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care fac trimitere pentru determinarea competentei materiale procesuale a tribunalelor/sectiilor specializate exclusiv la criteriile obiectului sau naturii litigiului, de genul celor avute in vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin.(1), atunci cand apreciaza asupra gresitei dezlegari date de tribunal exceptiei in cauza, curtea de apel se raporteaza tot la criteriul subiectiv, respectiv la calitatea de profesionist a reclamantei, ca parte a contractului de inchiriere incheiat in desfasurarea activitatii sale economice (adica la acel criteriu aratat la par.173 al deciziei nr. 18/2016 ca fiind ``fara nicio acoperire in dreptul pozitiv``).
Apreciind ca, prin obiectul sau, astfel cum a fost conturat prin cele doua capete de cerere, ``actiunea de fata are natura unei actiuni de genul celor date in competenta functionala a completelor/sectiilor specializate in litigii cu profesionisti ale tribunalului, caci pune in discutie chestiuni litigioase privind valabilitatea unui contract de inchiriere incheiat de un profesionist in desfasurarea activitatii sale economice`` ori ca actul juridic reprezentat de contractul de inchiriere ``a fost incheiat de un profesionist in desfasurarea activitatii sale profesionale``, ca spatiu pentru desfasurarea activitatii profesionale a chiriasului - birouri/studiouri TV, in realitate instanta de apel dovedeste ca in decelarea intre competentele material-procesuale ale instantelor civile/instantelor (sectiilor) specializate a utilizat nu criteriile la care face trimitere norma art. 226 alin.(1) din Legea nr.71/2011, a naturii sau obiectului cauzei, ci pe acela subiectiv, al calitatii - de profesionist - a celui ce este parte in contract .
Or, aplicarea corecta a dispozitiilor art. 226 alin.(1) din Legea nr. 71/2011 la cazul concret dedus judecatii presupune observarea faptului ca litigiul de fata, prin obiectul sau natura sa - constatarea valabilitatii contractului de inchiriere din 01.09.2007 si recunoasterea dreptului la preemtiune la cumpararea spatiului inchiriat, in baza art. 22 alin. 8 din Normele de aplicare a O.G. nr. 14/2007 - pe de o parter, nu se inscrie intre categoriile de litigii enumerate cu titlu exemplificativ in cuprinsul art. 226 alin.(1) ca intrand in competenta completelor specializate, iar pe de alta parte, ca solutionarea sa nu presupune aplicarea unor reguli speciale care sa atraga competenta material procesuala a sectiilor/completelor specializate.
Aceasta intrucat, regulile aplicabile contractului de inchiriere sunt aceleasi, indiferent de calitatea partilor contractante (art. 1777 - 1823 Cod civil), in timp ce recunoasterea dreptului de preemtiune s-a solicitat a fi pronuntata in baza dispozitiilor speciale ce reglementeaza modul si conditiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, in proprietatea privata a statului adoptate prin O.G. nr. 14/2007 si H.G. nr. 731/2007, reguli care, de asemenea sunt reglementate in mod uniform indiferent de subiectul cu vocatie in acest sens, persoana fizica sau juridica, profesionist sau neprofesionist.
Prin urmare, a apreciat corect prima instanta asupra caracterului neintemeiat al exceptiei necompetentei sale material - functionale atunci cand, cu trimitere la obiectul cererii deduse judecatii, a retinut ca acesta nu presupune transarea unor raporturi intre parti in calitate de profesionisti, ci a unor raporturi de drept civil relative la modalitatea de valorificare a spatiului in litigiu, in favoarea reclamantei.
Astfel fiind, se apreciaza ca fiind data cu incalcarea dispozitiilor art. 226 alin. (1) si art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 solutia instantei de apel ce a presupus anularea sentintei civile nr. 1299/4.11.2015 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV-a civila si trimiterea cauzei spre competenta solutionare in prima instanta Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila.
Prin urmare, in temeiul art. 488 (1) pct. 5 Cod procedura civila, Inalta Curte a admis recursul declarat, a casat decizia atacata, cu consecinta trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiasi curti de apel, pentru continuarea judecatii.
Cea din urma critica a recursului, intemeiata pe motivul prevazut de art. 488 alin.(1) pct.
6 Cod procedura civila si sustinuta prin aceea ca dispozitivul deciziei atacate nu ar reflecta solutia din considerente, respectiv anularea nu doar a sentintei nr. 1299 din 04.11.2015, ci si a incheierii din 14.10.2015, nu a putut fi primita pentru explicatiile regasite in analiza criticilor subsumate motivului legal prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedura civila.
Acordarea despagubirilor pe durata suspendarii contractului individual de munca Sursa: MCP avocati
Poate un cetatean Non-UE, care lucreaza in Romania, sa fie detasat intr-un alt stat UE? Sursa: EuroAvocatura.ro
Somatia europeana de plata. Modalitate de recuperare a creantelor transfrontaliere Sursa: av. Andreea Deaconu
OUG 62/2024, privind unele masuri pentru solutionarea proceselor privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, precum si a proceselor p Ordonanta de urgenta nr. 62/2024 privind unele masuri pentru solutionarea proceselor privind salariz ...
Legea nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare si inovare Legea nr. 183/2024 privind statutul personalului de cercetare, dezvoltare si inovare Publicata in ...
OUG 127/2023 pentru modificarea si completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum si unele masuri bugetare Ordonanta de urgenta 127/2023 pentru modificarea si completarea unor acte normative, prorogarea unor ...