Probele in procesul de divort

In principiu, atat mijloacele de proba cat si sarcina probei, sunt reglementate de dispozitiile dreptului comun.

Astfel, si in materia divortului sunt aplicabile prevederile art. 1170 Codul Civil care precizeaza ca "dovada se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin marturisirea uneia dintre parti si prin juramant" ( proba religioasa a juramantului a fost desfiintata prin decretul nr.205/1950 ca fiind incompatibila cu principiile fundamentale ale probatiunii judiciare in materie civila ).
Alaturi de aceste mijloace de probatiune judiciara trebuie adaugate cele reglementate de Codul de Procedura civila, si anume cercetarea la fata locului si expertiza.
Sarcina probei incuba reclamantului, care va trebui sa dovedeasca faptele invocate, iar paratul daca face si el o cerere, devine prin aceasta reclamant si trebuie sa dovedeasca cele sustinute.

Potrivit regulilor generale, propunerea martorilor se face de reclamant in cererea de judecata, sau, cel mai tarziu, la prima zi de infatisare, iar paratul va indica martorii in intampinarea sau la prima zi de infatisare, sub sanctiunea decaderii din proba .

In aceasta materie, mai mult ca altele, rolul activ al instantei se manifesta in mod deosebit, in raport cu raspunderea pe care o are, atunci cand hotaraste cu privire la soarta unei casatorii si a familiei intemeiata pe aceasta.
De aceea, in virtutea dispozitiilor art. 129 si 130 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, care consacra rolul activ al judecatorului, acesta este obligat, in primul rand, sa verifice, din oficiu, regulata indeplinire a procedurii si sa amane judecata, cand procedura este incompleta. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat, pe de o parte, pronuntarea divortului produce unele efecte ireparabile, iar, pe de alta parte, in aceasta materie revizuirea nu este ingaduita ( conform art. 619 al.2 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ).
Tribunalul Suprem a dat instantelor ce, avand ca sarcina sa cunoasca motivele reale de divort, cauzele adanci ale neantelegerii dintre soti, aceasta nu trebuie -sa se limiteze la probele si explicatiile partilor, indeosebi atunci cand ambii soti sunt de acord cu desfacerea casatoriei, ci sa ordone, din oficiu, toate probele care sunt necesare pentrua cunoaste traiul sotilor, motivele reale ale neintelegerii dintre ei si pentru a se convinge daca reluarea vietii comune este cu putiinta.
Asa cum am precizat anterior, in privinta mijloacelor de proba sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun. Insa, in procesul de divort, probele au un regim juridic specific sub urmatoarele aspecte:

- Unele probe neadmise in dreptul comun sunt totusi admise in procesul de divort, anume posibilitatea audierii ca martori si a rudelor si a finilor pana la gradul trei inclusiv, cu exceptia descendentilor ( art. 190 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ).
Derogarea ce se face in materia divortului se explica prin faptul ca in procesele de divort, in care se discuta chestiuni de familie, in general intime, cunoscute de foarte putine persoane, rudele sunt cel mai adesea singurele persoane care ar putea sa dea relatii asupra faptelor petrecute in familia respectiva, asupra raporturilor dintre soti. A-i exclude pe acestia ar insemna a exclude aproape orice posibilitate de proba a faptelor invocate in proces. De aceea, aceste persoane sunt admise a fi ascultate ca martori . Sigur ca asemenea martori pot fi partinitori, dar judecatorii trebuie pe parcursul audierii martorilor sa caute prin intrebari, confruntari si eventual audierea altor martori sa stabileasca adevaratele raporturi dintre soti, deoarece in etapa deliberarii, inlaturarea depozitiilor unor asemenea martori trebuie temeinic motivata, mai ales ca uneori alti martori sau alte probe nu pot fi administrate.
Sunt exceptati totusi ca martori, descendenti sotilor, atat cei din casatorie, cat si cei din afara casatoriei, precum si cei adoptati. Intr-adevar, descendentii nu pot fi antrenati in astfel de procese, unde ar putea ii pusi in situatii delicate, de a aprecia in mod real faptele si atitudinile ascendentilor.
Unele mijloace de proba desi sunt admise in dreptul comun, ele nu sunt admise cu prilejul procesului de divort. Este cazul interogatoriului, care nu poate fi folosit pentru dovedirea motivelor de divort - art.612 al. ultim CODUL DE PROCEDURA CIVILA. Aceasta nu inseamna ca un sot nu poate fi chemat la interogatoriu de catre celalalt sot. El poate fi chemat cu privire la orice alte probleme in legatura cu procesul de divort (de ex., spre a dovedi starea materiala) precum si in scopul combaterii motivelor de divort.
- De asemenea, masura interzicerii interogatoriului nu exclude luarea in considerare a recunoasterilor facute de soti in instanta in masura in care ele sunt confirmate de alte probe.
Solutia prevazuta de art. 612 a fost inscrisa in Cod pentni a nu permite sotilor sa desfaca casatoria prin consimtamant mutual, in prezent, cand un astfel de divort este posibil, mentinerea interdictiei are scopul de a nu se ajunge la desfacerea casatoriei prin consimtamant mutual in alte conditii decat cele prevazute de art.38 Codul Familiei.
- Daca, la termenul de judecata, sotii staruiesc in desfacerea casatoriei pe baza acordului lor, instanta va trece la judecarea cererii fara a administra probe cu privire la motivele de divort. Daca sotii au convenit asupra modalitatilor in care sa fie solutionate cererile accesorii divortului, instanta va lua act de intelegerea partilor, in caz contrar, pentru solutionarea cererilor accesorii privind numele pe care il vor purta sotii dupa divort, pensia de intretinere in favoarea fostului sot si atribuirea locuintei, instanta va putea dispune, atunci cand considera necesar, administrarea probelor prevazute de lege ( art.613 al.3 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ).
Tot in legatura cu probele, trebuie evidentiat faptul ca in legatura cu una din cererile accesorii care se solutioneaza chiar din oficiu de catre instanta - incredintarea copiilor minori -art.42 al. l Codul Familiei prevede ca vor fi ascultati parintii, autoritatea tutelara si minorii, daca au implinit varsta de 10 ani.