Legitimitatea procesuala in procesul de divort

Actiunea de divort are un caracter strict personal si nimeni nu o poate exercita in locul sotului reclamant, iar ca parat nu poate fi chemat decat celalalt sot.

Creditorii sotului nu pot interveni prin intermediulactumii oblice si nici nu pot continua procedura inceputa de catre unul dintre soti. Mostenitorii sotului nu pot introduce actiune de divort si nu pot continua actiunea introdusa de autorul lor (de altfel, o asemenea actiune ar fi lipsita de obiect, deoarece casatoria a incetat prin moartea unuia dintre soti).

Procurorul nu poate introduce actiune de divort dat fiind caracterul ei strict personal ( art.45 CODUL DE PROCEDURA CIVILA ). El poate interveni in instanta, in orice faza a procesului, mai ales cand din casatorie au rezultat copii, in acest din urma caz, instanta va asculta autoritatea tutelara si pe copii care au implinit varsta de 10 ani ( art.42 al. l Codul Familiei ).

Sotul minor introduce singur actiunea de divort si tot astfel figureaza ca parat in instanta de divort, deoarece, conform art.6 si 8 din Decretul 31/1954, el dobandeste prin casatorie capacitatea deplina de exercitiu, pe care nu o pierde nici in caz de divort-
Fata de acest caracter stict personal, s-a pus problema daca interzisul judecatoresc, aflat in momente de luciditate, poate sau nu sa porneasca o asemenea actiune din moment ce ea nu ar putea fi introdusa de tutore.

Intr-o prima opinie se sustine ca interzisul nu poate introduce cerere de divort nici in momente de luciditate, deoarece incapacitatea sa se bazeaza pe prezumtia de " insanitate permanenta ", astfel ca nu se poate face distinctie intre un act efectuat intr-un moment de luciditate si altul, si este dificil sa se faca proba cu privire la starea mintala a incapabilului in momentele de luciditate. S-a aratat chiar ca momentul de luciditate trebuie sa existe nu numai in momentul introducerii actiunii, ci pe tot parcursul procesului. Argumentul tras din art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, potrivit caruia la divort partile se pot infatisa prin mandatar in mai multe situatii, printre care si aceea in care sotul este pus sub interdictie, fara a se preciza daca interzisul este parat sau reclamant, nu este primit in aceasta opinie deoarece textul are in vedere reprezentarea, care este subsecventa problemei stabilirii legitimarii procesuale active .
Intr-o alta opinie se sustine admisibilitatea introducerii actiunii de catre sotul pus sub interdictie aflat in momente de luciditate, aratandu-se ca. daca s-ar raspunde negativ la problema admisibilitatii actiunii de divort introdusa de interzisul judecatoresc, incapacitatea de exercitiu a acestuia s-ar transforma intr-o incapacitate de folosinta, dat fiind ca actiunea nu ar putea fi introdusa de tutore, caci atributiile acestuia nu privesc exercitarea actiunilor care au caracter personal, in acelasi sens s-a pronuntat si jurisprudenta care printr-o decizie a admis ca persoana pusa sub interdictie sa poata formula o actiune de divort in momente de luciditate.

Aceasta solutie se impune tocmai pentru considerente de etica si echitate, intr-adevar, se poate intampla ca starea de alienare mintala a sotului sa fi fost provocata sau agravata de atitudinea celuilalt sot; or, tocmai intr-o asemenea imprejurare este pe deplin echitabil sa i se recunoasca sotului pus sub interdictie dreptul de a cere desfacerea casatoriei.
In perspectiva viitoarei legislatii ar putea fi examinata chiar si posibilitatea promovarii actiunii de divort de catre tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare. O atare solutie este consacrata expres de lege in privinta actiunii in tagada paternitatii.
Solutia este numai pentni situatii exceptionale - se au in vedere acele cazuri in care mentinerea casatoriei ar dauna sanatatii celui pus sub interdictie sau cand este afectata chiar substanta morala a acestuia.

Conform art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA, daca ulterior introducerii actiunii sotul respectiv isi pierde luciditatea, tutorele sau va putea sa-1 reprezinte si sa continuie actiunea . De asemeni, sotul interzis, aflat in momente de luciditate, ar putea raspunde la actiunea sotului reclamant printr-o cerere reconventionala. in orice caz, pe parcursul judecatii, sotul interzis, indiferent daca este reclamant sau parat, va putea fi reprezentat de tutore, deoarece art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA nu face nici o distinctie.

In literatura juridica recenta s-a exprimat o a treia opinie care sustine ca in privinta reprezentarii interzisului judecatoresc prin tutorele sau, in fata instantelor de judecata nu este cazul sa se distinga intre cazurile cand el este parat sau reclamant in procesul de divort, pentru a se permite reprezentarea interzisului numai atunci cand este parat. O asemenea distinctie nu este facuta nici de lege. Astfel, in art.614 CODUL DE PROCEDURA CIVILA printre cazurile in care este posibila reprezentarea prin mandatar este inclus si cel al sotului pus sub interdictie . Prin urmare, nici legea, vorbind de partile din proces si posibilitatea lor de a fi reprezentate prin mandatar, nu distinge intre calitatea de reclamant sau parat.

In ceea ce ne priveste consideram ca aceasta ultima opinie este cea legala, deoarece trebuie luat in considerare faptul ca dispozitiile care reglementeaza procedura divortului au un caracter derogatoriu special.

In ce priveste pe alienatul neinterzis, cat timp nu se face dovada ca nu a avut discernamantul necesar pentru a-si putea da seama de actele pe care le indeplineste, poate introduce singur actiunea de divort si poate figura ca parat intr-un astfel de proces. Daca pe parcursul judecatii, instanta ar constatarea reclamantul, datorita bolii, nu poate sa-si apere interesele in conditii multumitoare, poate solicita autoritatii tutelare numirea unui orator care sa-l reprezinte.
Cand unul dintre soti este disparut in fapt, celalalt sot va putea cere desfacerea casatoriei, procedura urmand a se face piin afisare, conform art.95 CODUL DE PROCEDURA CIVILA.

Sotul interzis legal are dreptul de a cere desfacerea casatoriei si de a figura ca parat in procesul de divort deoarece interdictia legala, potrivit art.45 al.2 din Codul Penal, lipseste pe condamnat numai de capacitatea de a dispune de bunurile sale intre vii si de a le administra.