Actiunea in granituire

Granituirea este o actiune petitorie deoarece are ca scop delimitarea proprietatilor invecinate. Cu toate acestea, granituirea nu impune reclamantului sa-si dovedeasca dreptul sau de proprietate cu privire la portiunile de teren asupra carora cere a se stabili hotarul.

Daca insa, cu ocazia granituirii reclamantul pretinde o parte determinata din terenul limitrof sustinand ca vecinul ar detine-o fara drept, granituirea implica o revendicare, iar reclamantul trebuie sa-si dovedeasca dreptul sau (art. 584 Cod civil).
Cu alte cuvinte, cel ce solicita granituirea trebuie sa-si justifice proprietatea numai prin prezumtia legala de posesiune. In schimb, in materie de revendicare reclamantul trebuie sa-si stabileasca dreptul sau de proprietate asupra portiunii de teren revendicat.
Pe de alta parte, granituirea, respectiv determinarea prin semne exterioare a limitelor dintre doua proprietati vecine, chiar stabilita prin hotarare judecatoreasca, nu constituie lucru judecat pentru portiunile de teren cu privire la care s-a constatat o imprejmuire si o contestatie. O astfel de contestare, lasa deschisa calea actiunii in revendicare prin contestatia la granituire sau pe cale principala.
In aceasta actiune reala de hotarnicie partile au o situatie egala cu privire la sarcina probei, intrucat fiecare dintre parti este in acelasi timp si reclamant si parat.
Distinctia intre actiunea in revendicare si actiunea in granituire este de multe ori delicata, intrucat granituirea se poate complica adeseori prin problema proprietatii, partile emitand reciproc pretentia atribuirii unei portiuni de teren pe care cealalta o neaga .
Toate aceste actiuni reprezinta insa o sanctiune partiala a proprietatii intrucat dreptul pe care il garanteaza este grefat pe una din functiile sale dominante, sau pe unul din avantajele accesorii pe care le confera.