Ion TURCU: Pe cine incomodeaza existenta dreptului comercial?

La 1849, in Bucuresti se publica, in tipografia lui Iosef Copainig, lucrarea autorului Ioan Barbatescu intitulata �Cursul dreptului civil roman sau explicarea paragrafelor de legi civile dupa ordinea Pravilei lui Caragea� cu o cuprinzatoare de pricine, termeni de jurisconsulti, paragrafele legilor civile romane dezvoltari ale acestor paragrafe si modele de contracte .

Lucrarea este dedicata onorabilului domn Ioan Campineanu si este tiparita cu caractere latine si slavone amestecate in acelasi cuvant. Principalele capitole ale primului titlu al lucrarii sunt: ``Caracterele generale ale legii si diversele ei spete``; ``Intocmirea sau formarea legii``; ``Sanctiunea legii``; ``Promulgarea legii``; ``Executia legii``; ``Efectele legii despre persoane si lucruri pentru legi interpretative``; ``Timpul in care se intinde puterea legii``; ``Interpretatiunea legii``; ``Aplicarea legii``; ``Pentru abrogarea sau desfiintarea legii``; ``Deosebirea ce este intre lege si alte dispozitiuni ce nu ar avea forma de lege``.

Cel de-al doilea titlu este ``Despre dreptate si drept``. Capitolul doi consacrat dreptului distinge sase criterii de clasificare a drepturilor subiective, intre care: dreptul de proprietate, dreptul stabilit prin legea datoriilor, dreptul asupra lucrurilor, drepturi private, drepturi integrate etc. Drepturile spre persoane se refera la drepturi spre corpul persoanei, dreptul spre sufletul persoanei, dreptul de a porunci persoanelor individuale si dreptul de a porunci persoanelor colective.

In finalul Capitolului 2 se prezinta Dreptul civil sau privat, in care se disting urmatoarele ramuri: 1. Dreptul civil propriu; 2. Dreptul comercial; 3. Dreptul procedurii; 4. Dreptul criminal; 5. Dreptul penal.

In anul 1901, profesorul C. Nacu de la Universitatea din Bucuresti publica primul volum al cartii ``Dreptul civil ruman`` (la Editura I.V. Socecu) in care prezenta si diviziunea Dreptului privat in dreptul civil si dreptul comercial: ``Dreptul civil contine regulile de interes curat privat. Prin un abus neexplicat s-a dat dreptului privat numirea de drept civil, numire pe care Romanii, mai corect, o dadeau intregului drept propriu al unei natiuni``.

Concluzia: dreptul privat roman se gaseste in situatia de integrare deplina.

Profesorul Nacu isi continua ideea astfel: ``Dreptul comercial contine regule speciale pentru o clasa de oameni, acei cari exercita un comerciu, sau fac acte de comerciua�� Sa se observe ca Codul comercial nu cuprinde decat regulele cari sunt speciale actelor de comerciu. Pentru tot ce nu se prevede in legile comerciale se aplica legea civila``.

In anul 1928, C. Hamangiu, impreuna cu I. Rosetti Balanescu si Al. Baicoianu publicau la Editura ``Nationala S. Ciornei`` Bucuresti primul volum de ``Drept civil roman``.
Romanian Legal Week

Autorii sustin ca ``prin dreptul roman se intelege totalitatea regulilor juridice aplicabile in Romania. In acest ansamblu exista categorii si diviziuni. Pentru a desemna aceste diviziuni se mai adauga cuvantul Drept, pur calificativ, individualizindu-se astfel anume materia din dreptul general despre care se vorbeste. Astfel, se spune Drept civil, Drept comercial etc.``

Dreptul inseamna si stiinta dreptului si in acest inteles se spune: tratat de drept, student in drept etc.

Conform opiniei profesorului Nicolae Popa de la Universitatea din Bucuresti, exprimata in cursul universitar intitulat ``Teoria generala a dreptului``, editia 3, Editura C.H. Beck, Bucuresti 2008, stiintele juridice de ramura (constitutional, civil, administrativ, penal etc.) se suprapun sistemului dreptului, criteriul lor de departajare si organizare fiind dat de obiectul reglementarii juridice si de metoda specifica de reglementare. Fiecare ramura a dreptului este alcatuita dintr-un grup de norme legate organic, care reglementeaza o categorie de relatii sociale, pe baza aceleiasi metode si a unor principii comune. De exemplu, dreptul civil utilizeaza ca metoda specifica metoda egalitatii partilor.

Sistemul stiintei dreptului are ca element de baza subsistemul stiintelor juridice de ramura.

Concluziile care se desprind din aceste sumare prezentari ne ajuta sa delimitam termenii cu care operam in continuare:
- ramura dreptului obiectiv;
- codul;
- disciplina de studiu.

Titlul I. Tendintele autonomiste si tendintele integratoare ale Dreptului comercial roman inainte de Noul Cod civil

A. Tendinte autonomiste

(1) In cursul de ``Drept comercial`` publicat de I.N. Fintescu, profesor suplinitor la Facultatea de Drept din Bucuresti, in anul 1929 (vol. I, p. 10), autorul sustine ca existenta separata a Codului de comert se justifica prin caracterele specifice ale activitatii comerciale si prin rolul pe care il joaca creditul si protectia reclamata de el. In perioada interbelica a existat un puternic curent printre scriitorii de drept, pentru unificarea celor doua coduri intr-un singur cod al obligatiilor, curent doctrinar influentat si de exemplul Codului obligatiilor elvetian. Este extrem de interesant faptul ca doctrina elvetiana din acel timp, reprezentata de prof. Wieland din Basel, califica drept un ``exemplul este rau ales`` Codul elvetian al obligatiilor pentru ca el contine intregi capitole aplicabile exclusiv comerciantilor, iar pentru institutiile cu adevarat unificate - cum este contractul de vanzare-cumparare - s-au extins normele din dreptul comercial si la raporturile civile, ceea ce a provocat nemultumiri, date fiind particularitatile contractelor comerciale si normele inerente acestor particularitati, norme ce nu se pot extinde pur si simplu la contractele civile.

(2) Cursul de drept comercial publicat la Editura Montchrestien, in 1992, de M. De Juglart si B. Ippolito (Cours de droit commercial avec travaux dirigA�s et sujets dI� examen. Actes de commerces, commerA�ants, fonds de commerce, effets de commerce, 1re volume, 10 A�dition) contine interogatia daca dreptul comercial trebuie sa ramana autonom sau sa se integreze in dreptul civil pentru a unifica cele doua ramuri de drept si a realiza unitatea dreptului privat? (p. 28).

Partizanii autonomiei invoca aspectele specifice vietii comnerciale si tendinta de a deveni un drept profesional, aplicabil eclusiv comerciantilor si, de aceea, nu accepta ipoteza ca nu va mai exista drept comercial.

De aceea, cei doi autori francezi sus-mentionati considera ca: ``Dualitatea legislatiilor trebuie sa fie pastrata si va fi cu certitudine pastrata si in viitor. Autonomia dreptului comercial nu inseamna izolarea lui de dreptul civil`` (p. 30).

(3) In Tratatul de drept comercial, publicat de autorii G. Ripert, R. Roblot la LGDJ in anul 2001 (TraitA� de droit commercial, G. Ripert, R. Roblot, sous la direction de M. Germain, par L. Vogel, tome 1, volume , 18e A�dition) se afirma ca ``desi dreptul comercial a dobandit o anumita autonomie fata de dreptul civil, el nu se poate lipsi de regulile dreptului civil, aplicabile actelor juridice, ramanand o ramura de drept originala`` (p. 2).

Observatie: toate opiniile citate privesc exclusiv dreptul obiectiv, legislatia comertului si codul comertului.

B. Tendinte integratoare

(1) Incepand cu anul 1904, profesorul M.A. Dumitrescu de la Scoala Superioara de Comerciu din Bucuresti a publicat opt volume de comentarii la Codul comercial roman .

In primul volum, comentariul la art. 1 releva dificultatile cauzate de existenta a doua coduri separate: civil si comercial. ``Desi procedeul legislativ este logic, el da loc la dificultati pentru ca:
- uneori e greu sa stii daca tacerea Codului comercial asupra unei chestiuni este o lacuna care trebuie sa fie completata cu Codul civil ori este o dovada de repudiere a solutiei consacrate de legea civila (de exemplu, art. 478 C. com.);
- o alta dificultate este de a se sti daca si Codul civil poate fi completat cu unele dispozitii ale Codului comercial (contractele intre persoane departate, art. 35 C. com.);
- lovitura de gratie pentru existenta separata a celor doua coduri este nesiguranta in doctrina si in jurisprudenta asupra problemei fundamentale: cand trebuie sa se aplice Codul comercial si cand Codul civil.

In mare parte, aceste dificultati si controverse ar fi inlaturate daca ar exista un singur cod comun pentru obligatiunile civile ca si pentru cele comerciale.``

(2) In anul 1928 a aparut la Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, traducerea cartii profesorului italian Cesare Vivante intitulata ``Principii de drept comercial``, editia 37. In introducere, autorul citeaza propria sa opera ``Tratato de diritto comerciale``, editia 5, Milano, in care pledeaza pentru necesitatea de a contopi dreptul comercial si civil intr-un codice unic. Aceasta s-a si realizat in Codul civil elvetian din 30 martie 1911.

In Marea Britanie, doctrina considera ca este atat de notorie dificultatea definirii dreptului comercial, incat profesorul Goode se intreaba ``Does commercial law exist?`` si marturiseste in ``Commercial Law``, 2nd edition, 1995, p. 1205: ``absenta oricarui cod care sa semene a fi comercial face ca raspunsul la aceasta intrebare sa fie si mai greu de imaginat. Daca prin dreptul comercial se intelege un corp integrat si relativ suficient pentru sine de principii si reguli specifice tranzactiilor comerciale, atunci suntem siliti sa spunem ca asa ceva nu se gaseste in Anglia.``

Observatie: aceasta intrebare este situata pe pagina 1205 a cartii de drept comercial! Precizarea este adresata exclusiv cititorului nefamiliarizat cu umorul britanic.

``Ne indreptam, oare, spre disparitia dreptului comercial?`` se intreaba un autor francez (M. Cabrillac, ``Vers la disparition du droit commercial?`` citat de Ph. Malaurie, L. Aynes, P.Y. Gautier in ``Les contracts spA�ciaux`` 3e A�dition DefrA�nois, Paris 2007, p. 21).

Atentie! Si aceste opinii se refera exclusiv la legislatia comertului!

Titlul II. Autonomia Dreptului comercial dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil.

(1) Welcome home!

Noul Cod civil a reintegrat in mare parte legislatia comerciala din Codul comercial si din legile care il completeaza.

Astfel, de exemplu: art. 3 - Exploatarea unei intreprinderi; art. 18 alin. (2) - Registrul comertului; art. 1175 - Contractul de adeziune; art. 1176 - Contractul cadru; art. 1587-art. 1592 - Cesiunea creantei constata prin titlu nominativ la ordin sau la purtator; art. 1766 -art. 1771 - Contractul de furnizare; art. 1772-art. 1776 - Contractul de report; art. 1851-art.1880 - Contractul de antrepriza; art. 1881-art. 1948 - Contractul de societate; art. 1949 - art. 1954 - Asocierea in participatie; art. 1955-art. 2008 - Contractul de transport; art. 2043-art. 2053 - Contractul de comision; art. 2054-art. 2063 - Contractul de consignatie; art. 2064-art. 2071 - Contractul de expeditie; art. 2072-art. 2095 - Contractul de agentie; art. 2096-art. 2102 - Contractul de intermediere; art. 2171-art. 2183 - Contractul de cont curent; art. 2184-art. 2190 - Contul bancar curent; art. 2191, art. 2192 - Depozitul bancar; art. 2193-art. 2195 - Facilitatea de credit; art. 2196-art. 2198 - Inchirierea casetelor de valori; art. 2221, art. 2222 - Asigurarile de credite si garantii si asigurarile de pierderi financiare; art. 2647-art. 2658 - Cambia, biletul la ordin si cecul.

Cu data de 1 octombrie 2011, s-a abrogat nu numai Codul civil, ci si Codul comercial, pe langa numeroase alte legi.

Aceasta nu va provoca disparitia Dreptului comercial ca disciplina de studiu universitar. Pentru argumentarea acestei afirmatii vom invoca exemplul francez.

(2) Confuzia semantica pe care s-au grabit sa o si etaleze unii autori de opinie s-a raportatat si la disparitia Dreptului comercial ca stiinta juridica. Oricum, acestia nu au pierdut nimic pentru ca nu cunosteau dreptul comercial decat superficial.

Profesionistii dreptului nu pot ignora distinctia neta intre conceptele de legislatie sectoriala, cod si stiinta dreptului de ramura.

Este unanim acceptata existenta comertului ca activitate umana, ca si necesitatea reglementarii acesteia prin norme juridice.

Totodata, este expresia unei necesitati obiective existenta stiintei dreptului comercial avand ca obiect de studiu raporturile juridice care se nasc, se modifica si inceteaza in acest domeniu, ca ramura distincta a stiintelor juridice.

Cine nu intelege acest adevar elementar, nu are decat de pierdut.

Ziua de 1 octombrie 2011 va ramane in istoria dreptului romanesc ca un eveniment de importanta majora, care marcheaza inaugurarea unei perioade istorice cu durata nedeterminata, de mare confuzie semnatica.

Odata cu eliminarea fizica a Codului comercial s-a realizat si o captura a zestrei pe care acesta a agonisit-o creativ in mod independent de dreptul civil.

(3) Pe cine incomodeaza existenta Dreptului comercial?

Constatam ca prin art. 8 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 s-a dispus ca in toate actele normative in vigoare expresiile ``acte de comert`` respectiv ``fapte de comert`` sa fie inlocuite cu expresia ``activitati de productie, comert sau prestari de servicii``.

(a) La simpla contemplare a textului citat ne frapeaza atentia o interesanta inovatie: in locul unei sintagme: ``comert`` se introduc trei sintagme:
- ``activitati de productie``;
- ``comert``;
- ``prestari de servicii``.

Asadar:
- sintagma ``comert`` se mentine in continuare;
- toate cele trei erau subsumate anterior notiunii de comert.

Inca o data marele Caragiale se dovedeste a fi nemuritor: ``sa se revizuiasca - primesc, dar sa nu se schimbe nimic``.

(b) Nu s-au abrogat toate actele normative care alcatuiesc legislatia comerciala. Dimpotriva, numeroase acte normative au fost omise si unele au fost chiar amplificate ca obiect, de exemplu Legea registrului comertului nr. 26/1990.

(c) Domenii intregi raman in afara reglementarii Noului Cod civil din ceea ce alcatuia zestrea Dreptului comercial. Acestea nu s-au apropriat de catre Noul Cod civil, probabil si din cauza indigestiei pe care ar provoca-o, cunoscuta fiind experienta lui Zeus cu Hera.

Asa cum remarca just autorul Gheorghe Buta in lucrarea colectiva ``Noul Cod civil. comentarii`` (coordonator Marilena Uliescu) ``contrar afirmatiei din expunerea de motive la proiectul Noului Cod civil, conform careia acest cod a incorporat totalitatea reglementarilor referitoare la relatiile comerciale, au ramas neinghitite domenii intregi a��``

(d) O reforma importanta a suferit justitia specializata in litigii comerciale si proportiile acestei suferinte nu pot sa nu se reflecte dramatic in calitatea actului de justitie. Se stie ca de fiecare data cand se zvoneste o schimbare, judecatorul ridica piciorul de pe pedala de acceleratie, preocupat de propria soarta.

(e) O intrebare staruie obsesiv: o reforma cu asemenea anvergura poseda o certa si justa determinare obiectiva sau, pe alocuri, este expresia unui capriciu?

Posteritatea va lega acest cod civil de numele unui potentat vremelnic, dupa modelul Codului Napoleon?

Exprima codul ambitia de a ridica un curs universitar la rang de lege?

(f) Comunistii, aflati la putere timp de o jumatate de secol (care include si dictatura proletariatului ``neingradita de nicio lege``) nu au avut curajul sa abroge nici Codul civil, nici Codul comercial, desi ambele erau emanatii ale ideologiei burgheze, ale relatiilor capitaliste de exploatare, desi s-au manifestat cateva initiative de acest gen.

Ei nu si-au propus si nici nu au infaptuit o epurare a vocabularului juridic, mergand pana la excomunicarea cuvintelor ``comert`` si ``drept comercial``.

O astfel de inversunare ostila contra unei ramuri a stiintelor juridice pune sub semnul indoielii obiectivitatea stiintifica a autorilor proiectului codului si insusi mobilul acestui demers.

Daca este de inteles demersul de reintegrare in Codul civil a relatiilor de familie pe care comunistii le-au scos din Codul civil pentru motivele cunoscute, constatam ca nu acelasi fenomen s-a petrecut cu relatiile de munca, gazduite anterior tot de Codul civil si pastrate de aceasta reforma in cod si ramura de drept separate.

Nestiind probabil ce sa faca cu institutia vanzarii comerciale (fostele dispozitii ale art. 3 pct. 1 si pct. 2 din Codul comercial), acestea au fost pur si simplu ignorate, crezandu-se ca vor disparea de la sine, ceea ce este iluzoriu.

Este greu de inteles de ce s-a ales aceasta cale care ne indeparteaza de verii si aliatii nostri traditionali de la care mai aveam destul de multe de invatat.

Oare de ce nu au adoptat si ei, inaintea noastra, asemenea masuri?

S-a promovat ambitia de a-i depasi? Nu sunt inclinat sa cred asta, mai ales daca am in vedere vocabularul de secol XVIII din unele articole ale Cartii a III-a.

(2) Exemplul francez

Dintre codurile epocii napoleoniene, Codul comercial francez nu a fost cel mai reusit. I s-a reprosat mediocritatea si absenta spiritului de anticipatie. Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in 1947, codul a fost serios refacut si, ulterior, codul initial a fost vidat de parti substantiale. Din 648 de articole nu au mai ramas decat cca. 160 si doar cateva zeci de articole au pastrat redactarea initiala. Se situeaza in afara Codului comercial regimul juridic al societatilor comerciale, insolventa si dreptul maritim. S-au adaugat numeroase legi noi pentru a raspunde necesitatilor vietii de afaceri. Codul Civil francez a suferit si el numeroase interventii in deceniul al saselea al secolului trecut si au fost reinnoite domenii de reglementarea importante, cum sunt: regimul matrimonial, autoritatea parintesca, divortul, garantiile etc. In prezent, Codul comercial francez contine patru carti: Cartea I despre comert, in general; Cartea a II-a despre comertul maritim, Cartea a III-a despre falimente, Cartea a IV-a despre jurisdictia comerciala.

In dreptul francez exista si un cod denumit Codul intreprinderilor in dificultate, care contine dispozitii incluse in Codul comercial si alte dispozitii preluate din acte normetive speciale. In acest fel, el apare cu denumirea de cod, dar nu acopera acelasi inteles pe care il are Codul civil francez sau Codul comercial francez.

Autorii R. Houin si M. Pedamon (Droit commercial. Precis Dalloz, 8e A�dition, 1985, p. 12) mentioneaza ca dreptul comercial nu contine o reglementare completa a vietii comerciale si industriale si se completeaza cu dreptul civil. De exemplu, Codul comercial nu reglementeaza nici vanzarea comerciala, nici imprumutul .

Autorii A. Weill si F. TerrA� in volumul ``Droit civil. Introduction gA�nA�rale``, 4e A�dition, Dalloz, 1979 explica fenomenul diviziunii dreptului in diverse ramuri prin cresterea complexitatii raporturilor sociale. Exista probabil o tendinta excesiva pentru diversificare, favorizata de ideea de autonomie, avand drept efect secundar incertitudinea in determinarea normei juridice aplicabile. Dreptul comercial s-a dezvoltat ca drept aplicabil comerciantilor si operatiunilor comerciale. In epoca actuala, dreptul comercial poate fi amenintat sub un dublu aspect: absorbtia lui intr-un ansamblu mai vast, cel al dreptului afacerilor sau renuntarea la distinctia intre dreptul civil si dreptul comercial. Dreptul civil si-a pastrat aptitudinea originara de a reglementa toate raporturile juridice de drept privat si de a juca rolul de drept privat comun.

In opinia autorului M. Pedamon (``Droit commercial. CommerA�ants et fonds de commerce. Concurrence et contrats de commerce``, Dalloz, 1994), domeniul dreptului comercial este delimitat de doua criteii distincte: primul este dedus din natura activitatilor exercitate si, cel de-a doilea, din forma societatilor. Problema viitorului comercialitatii depinde de capacitatea de a absorbi toate activitatile economice.

In ampla monografie intitulata ``Contribution a lI� A�tudes des rapports entre le droit commun et le droit special des contrats``, LGDJ, 2009, autoarea Ch. Goldie-Genicon analizeaza tentatia autonomista si restauratia dreptului comun al contractelor.

Expansiunea elanului autonomist s-a manifestat in pretentii de independenta incurajate de codificare si ramificare prin diviziune, dar si prin asumarea unor prerogative ale dreptului special pe terenul dreptului comun. Fragilitatea temeiurilor elanului autonomist decurge din obscuritatea notiunii de autonomie si din slabiciunile fundamentului autonomist (dificila distinctie intre autonomie si specific si neputinta notiunii de autonomie de a justifica respingerea selectiva a dreptului comun). Prezentarea compartimentata a dreptului comun si al celui special al contractelor este artificiala, pentru ca nu exista un contract general. Regulile comune nu se aplica unui model contractual abstract, fara existenta reala, ci unui contract special. Dreptul comun si dreptul special, ambele aplicandu-se la un obiect comun, nu pot sa se ignore reciproc, pentru ca fiecare va suferi atractia celuilalt.

Nu poate provoca decat uimire ostilitatea fata de ramura cea mai dinamica a dreptului privat - Dreptul comercial - in conditiile in care, in mod obiectiv, se pastreaza multe si importante creatii originale ale acesteia.

Daca este axiomatic ca nimeni nu se poate scuza cu necunoasterea legii, tot atat de adevarat este si faptul ca nu este suficient sa stii citi ca sa poti aplica in mod corect un text de lege. Daca ar fi suficient sa citesti legea ca sa o poti aplica, s-ar desfiinta si facultatile de drept si profesiile juridice. Cu toate acestea, realitatea demonstreaza ca unii se cred capabili de o asemenea performanta iluzorie, intre ei fiind si unii parlamentari.

Titlul III. Errare humanum est

Este firesc ca o lucrare de o asemenea anvergura sa aiba unele scapari involuntare scuzabile, daca pana si in soare s-au gasit pete . Exemplificam exclusiv din dorinta de a preveni asupra unor posibile erori ale practicienilor dreptului privat cu urmatoarele:

(1) Drepturi si nu bunuri!

Obiectul contractului si obiectul vanzarii sunt deopotriva drepturile, asa cum rezulta din art. 1650, 1672 si 1673 NCC. Nu trebuie sa ne lasam derutati de ezitarile codului intre drepturi si bunuri . Chiar daca in art. 1657-1659 si in art. 1672 se vorbeste despre bunuri, trebuie sa citim si aici drepturi si nu bunuri .

(2) Locul si data platii sunt reglementate in art. 1720 NCC.

Daca acestea sunt reguli privind o parte din aspectele platii pretului, celelalte conditii ale pretului sunt imprastiate in textul acestui cod:
a) conditiile pretului au normele de baza in art. 1660-1665 din Capitolul VI, Sectiunea a 3-a;
b) determinarea pretului intre profesionisti este reglementata in art. 1233, 1234 din Capitolul I, sectiunea a 3-a a Cartii a V-a;
c) reglementarea platii pretului ca obligatie a cumparatorului o regasim in art. 1719-1728 din Capitolul I al Titlului IX, tot din Cartea a V-a.

Nu este o crima aceasta imprastiere, dar agravanta este absenta oricarei referinte in textul unuia dintre cele trei module cu privire la existenta si locul celorlalte doua module.

In numeroase locuri ale interventiei sale, Legea nr. 71/2011 a subliniat necesitatea sau, cel putin, oportunitatea modificarii textului invocand acuratetea juridica sau terminologica. Credem ca aici era necesara o astfel de propune de modificare, dar ea lipseste.

Totodata, credem ca acuratetea terminologica ar fi reclamat inlocuirea cuvantului ``vandut`` cu ``cumparat`` in art. 1717, 1718 NCC pentru ca textul este conceput de pe pozitia cumparatorului si reprezinta imaginea in oglinda a acestuia, dupa ce s-au expus anterior obligatiile celeilalte parti.

O simpla sugestie este si aceea de a reaseza ca alineate distincte acele fraze din textul articolului care exprima o idee noua fata de frazele anterioare.

In art. 1717 prima fraza reglementeaza exonerarea vanzatorului de garantia pentru buna functionare, iar in a doua fraza se reglementeaza comportamentul cumparatorului. Toate conditiile de tehnica redactionala erau intrunite pentru a desprinde un alin. (2) din alin. (1). Situatia similara se regaseste in art. 1718 in alin. (1).

(3) Cauza obligatiei si cauza contractului sunt concepte distincte, dar textele art. 1235-1239 NCC nu reflecta cu claritate aceasta distinctie, astfel incat in loc sa ajute la intelegerea conceptului ``cauza`` genereaza mai degraba o confuzie si ne vine greu sa credem ca autorii textelor au raspuns afirmatiei autorului britanic Francis Hargrave: ``Juristul care scrie atat de clar incat sa fie inteligibil este un dusman al profesiei sale.``

(4) Orice drept, dar nu toate drepturile

Printre argumentele proprunerilor de modificare a Legii nr. 287/2009, invocate de autorii proiectului Legii nr. 71/2011, care se raporteaza la Cartea a V-a, vom gasi, intr-un segment limitat, urmatoarea structura:
- de patru ori s-a invocat argumentul ``acuratete juridica`` (art. 1166, 1202, 1217, 1254);
- de doua ori s-a invocat argumentul ``rigoare juridica`` (art. 1550, 1578);
- o data s-a invocat ``acuratetea terminologica`` (art. 1557);
- de trei ori s-a invocat ``rigoarea terminologica`` (art. 2193, 2196, 2198).

Cu toate acestea, cernerea inconsecventelor si a neacuratetei nu a putut fi perfecta. Un exemplu concludent il ofera textele privind obiectul vanzarii.

Astfel, pentru a defini vanzarea prin obiectul ei se utilizeaza doua alineate ale art. 1650. In primul se mentioneaza drept obiect ``proprietatea unui bun``, iar in al doilea alineat se adauga, ca alternative: ``un dezmembramant al dreptului de proprietate`` sau ``orice alt drept``.

Credem ca atat acuratetea juridica, cat si rigoarea juridica, dar mai ales acuratetea terminologica si rigoarea terminologica ar fi impus reducerea expresiei la ``orice drept`` in locul celor trei sintagme care pana la urma se contopesc in cea de-a treia.

Din nefericire nici articolele urmatoare nu se prezinta mai onorabil la examenul acuratetei si rigorii.

Dupa ce art. 1650 ne spune ca vanzarea are ca obiect orice drept, textul paragrafului 3 din sectiunea 1 a primului capitol din Titlul IX ne informeaza ca obiectul vanzarii nu este cel pe care il declara art. 1650, ci ``bunurile ce pot fi vandute``. Rigoarea impunea consecventa fata de expresia ``orice drept``. Contrar asteptarilor, si articolele care urmeaza (art. 1657-1659) utilizeaza tot substantivul ``bunurile`` in locul substantivului ``drepturile``.

Ne onoreaza astfel ideea consolatoare ca rigoarea si acuratetea raman in ochiul cititorului acolo unde legiuitorul a avut scapari inerente unei opere atat de complexe si vaste.

(5) Iarasi nu toate drepturile

Desi art. 1650 ne asigura ca orice drept poate fi vandut, in cazul uzului si abitatiei, art. 749 si art. 750 se declara drepturi incesibile, desi recunosc ca sunt dezmembraminte ale dreptului de proprietate . Dupa art. 1650, ele ar putea forma obiectul vanzarii, in calitatea lor de dezmembraminte ale dreptului de proprietate, dar art. 752 ne avertizeaza ca cele doua drepturi, uzul si abitatia nu pot fi cedate, iar bunurile care fac obiectul lor nu pot fi nici inchiriate, nici arendate.

Asadar, suntem in fata unei dileme: ori greseste art. 1650 alin. (2) pentru ca lipseste precizarea: ``cu exceptia uzului si abitatiei`` ori este absenta o formula uzuala, cu care multe lucruri se rezolva eschivandu-le: ``daca legea nu prevede altfel``.

(6) ``Si totusi privata``

In Titlul II din Cartea a III-a ``Despre bunuri`` este enuntata ``proprietatea privata``. Primul capitol din titlul II, ``Dispozitii generale``, frapeaza prin doua articole, 555 si 556, primul referindu-se la continutul dreptului de proprietate privata si celalalt la limitele exercitarii dreptului de proprietate privata.

Este inutila adaugirea sintagmei ``proprietate privata`` in titlul celor doua articole cat timp figureaza in titlul mai cuprinzator, Titlul II, ca si in titlul sectiunii 1 in care se afla cele doua article.

Aparent, articolul 557 se conformeaza acestei observatii si este formulat astfel: ``Dobandirea dreptului de propritate``, de aceasta data fara precizarea formei ``privata``. In spiritul acuratetei juridice se naste intrebarea daca omisiunea are ca scop sa explice aplicabilitatea art. 557 ambelor forme de proprietate, atat proprietatea privata, cat si cea publica sau omisiunea este o simpla scapare. Daca avem in vedere art. 562 din al carui titlu lipseste mentiunea privata, observam ca formularea titlurilor articoleleor nu da dovada de consecventa, deoarece adjectivul privata, absent in titlu este prezent in textul alin. (1) al art. 562.

Tot apropo de acuratetea juridica, textului art. 557 i se poate reprosa omisiunea unui mod de dobandire a dreptului de proprietate, partajul prin atribuirea bunului in proprietatea exclusiva a unuia dintre coindivizari (art. 676 alin. (2) lit.a), art. 680-683 NCC).

(7) Este batatoare la ochi eroarea din acelasi articol privind enumerarea traditiunii ca mod de dobandire a dreptului de proprietate privata. Aparenta este intr-adevar aceasta, dar este inselatoare. Dobandirea dreptului de proprietate asupra actiunilor la purtator din capitalul societatilor comerciale si a altor titluri de credit la purtator se face tot prin conventie, urmata sau insotita de predare, adica traditiune, inmanare. Asadar, traditiunea este un mod de executare a conventiei si nu insusi modul de dobandire a dreptului de proprietate .

(8) Accesiunea imobiliara artificiala ca fapt se transforma in drept prin inscriere in cartea funciara, dupa cum rezulta din textul art. 581. Formula intrebuintata in art. 581 lit. a) ``sa ceara instantei sa dispuna inscrierea sa (a proprietarului imobilului! - n.n.I.T.) in cartea funciara ca proprietar al lucrarii a��.`` este complet eronata si dovedeste necunoasterea cartii funciare. Nu inscrierea sa ca proprietar se va efectua, pentru ca el este deja inscris ca atare in foaia de proprietate B a cartii funciare, ci inscrierea lucrarilor in foaia de avere va fi modalitatea de apropriere.

(9) Consecventa terminologica ii obliga pe autorii proiectului codului sa insereze substantivul ``lucrarile`` in fraza finala din alin. (1) al art. 583 in locul ``imobilului``, care ar putea si sa nu mai existe.

Este evident ca autorii textului nu s-au gandit la disparitia imobilului, ci la disparitia lucrarilor adaugite la imobil.

(10) Acuratetea a fost scapata din vedere in formularea textului art. 703, care utilizeaza urmatorul text: ``uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane``. O formulare riguros juridica ar fi fost urmatoarea: ``bunul asupra caruia o alta persoana are un drept de proprietate``.

Reamintim ca mentiunile de mai sus, de la punctele (1)-(10), sunt numai exemplificari si ca, din nefericire, mai sunt numeroase alte scapari similare.

III. Concluzii

1. Includerea in Noul Cod civil a celei mai mari si mai importante parti din Codul comercial si din legislatia comerciala care il completeaza poate fi urmata, in mod logic si necesar, de abrogarea a ceea ce a mai ramas din Codul comercial.

2. Aceasta masura nu va putea determina disparitia disciplinei stiintifice de predare a stiintei dreptului comercial si chiar a unora dintre compartimentele acesteia, cum ar fi: dreptul societatilor comerciale, dreptul insolventei, dreptul bancar, dreptul transporturilor, dreptul cambial etc.

3. Exemplul francez confirma aceasta previziune. Exista la ora actuala un numar impresionant de discipline juridice care se predau in universitatile franceze si care au ca substanta parti din ramura de drept din care s-au desprins. Citam ca exemple: dreptul informatiei, dreptul intreprinderilor in dificultate, dreptul bunurilor, dreptul sanatatii, dreptul asigurarilor, dreptul prejudiciului corporal, dreptul spitalicesc, dreptul internetului, dreptul farmaceutic, dreptul politiei, dreptul libertatilor fundamentale, dreptul parlamentar, in total, peste 100 de publicatii consacrate disciplinelor juridice si peste 100 de ``coduri``. Exista, insa, dreptul familiei, fara a exista codul familiei.

4. Criza dreptului comercial - fenomen eminamente romanesc - este un efect secundar al replicilor seismice provocate de criza financiara mondiala care a insuflat sentimentul deceptiei pentru ca sistemul economic capitalist a fost incapabil sa controleze criza?

prof. univ. dr. Ion TURCU