RIL promovat. Cuantumul indemnizatiei concediului de odihna

Procurorul General al Romaniei a inaintat catre ICCJ un recurs in interesul legii avand in vedere practica judiciara neunitara cu privire la �interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, referitor la cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna aferent anului scolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat�.

Orientarea jurisprudentiala

In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la `` interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010, raportate la art. 150 (fost art. 145) din Codul Muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare si art. 7 din Hotararea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, referitor la cuantumul indemnizatiei de concediu de odihna aferent anului scolar 2009-2010, cuvenit personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat``.

Urmare sesizarii nr. 546/A din 3 mai 2011 a Colegiului se Conducere al Curtii de Apel Suceava, transmisa prin adresa nr. 6/SU/2011 din 10 mai 2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, s-a verificat jurisprudenta la nivelul intregii tari, constatandu-se ca in litigiile avand ca obiect cererile personalului didactic si didactic auxiliar de obligare a ordonatorilor de credite la plata indemnizatiei de concediu aferenta anului scolar 2009-2010, in cuantum integral, fara aplicarea diminuarii cu 25%, prevazuta de art. 1 din Legea nr.118/2010, practica judiciara este neunitara, dupa cum urmeaza :


I. Astfel, unele instante de judecata au admis aceste cereri, apreciind ca reclamantii, personal didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar de stat, au dreptul la o indemnizatie de concediu in cuantum integral, fara aplicarea diminuarii cu 25% prevazuta de art. 1 din Legea nr.118/2010, indiferent de perioada de efectuare a concediului de odihna, deci si pentru perioada ulterioara datei de 3 iulie 2010, cand a intrat in vigoare aceasta lege.

S-a retinut ca, potrivit art.103 lit. a) din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, cu modificarile ulterioare, cadrele didactice au dreptul la un concediu anual cu plata in perioadele vacantelor scolare, respectiv universitare cu o durata de cel putin 62 zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale.

In aplicarea acestor dispozitii legale, cu luarea in considerare si a dispozitiilor art.17 din Hotararea Guvernului nr.250/1992, republicata, s-a emis Ordinul nr.3251 din 12 februarie 1998 al Ministerului Educatiei Nationale care, la pct. 21 - 26 reglementeaza dreptul la o indemnizatie pentru concediul de odihna a carei plata se face cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu, stabilindu-se totodata si modul de calcul al cuantumului acestei indemnizatii.

Prin urmare, stabilirea dreptului la indemnizatia de concediu a cadrelor didactice trebuie facuta in raport de veniturile salariale ale acestora, corespunzator perioadei efectuarii concediului de odihna, respectiv cu 5/10 zile inainte de plecarea in concediu, venituri asupra carora nu se mai poate reveni daca, ulterior, acestea au fost modificate urmare unor schimbari legislative.

A proceda altfel, inseamna a introduce, in modalitatea de stabilire a indemnizatiei de concediu, un element de incertitudine determinat de eventuala fluctuatie legislativa, ceea ce ar face ca aceasta creanta sa nu mai fie lichida si, deci, sa nu mai poata fi platita cu 5/10 zile inainte de plecarea in concediul de odihna, asa cum prevad reglementarile legale in materie.

Faptul ca indemnizatia de concediu s-a platit la data la care intrase in vigoare Legea nr.118/2010 nu are nicio relevanta, intrucat situatia ivita in favoarea reclamantilor este cea raportata la data nasterii dreptului, si nu la data valorificarii lui.

Art.1 alin.(1) din Legea nr.118/2010 se aplica, potrivit art. 4 din acest act normativ, de la data intrarii in vigoare a acestei legi, adica de la data de 3 iulie 2010.

Aceasta inseamna ca diminuarea indemnizatiilor de concediu poate fi aplicata numai acelor situatii in care dreptul la primirea acestei indemnizatii s-a nascut ulterior intrarii in vigoare a Legii nr.118/2010, iar nu si situatiilor in care acest drept s-a nascut sub imperiul legii anterioare, fiind irelevant momentul executarii obligatiei corelative de catre angajatori, prin remiterea efectiva a sumelor de bani (stingerea obligatiei prin plata).

A proceda altfel, inseamna a incalca principiul neretroactivitatii legii, principiu statuat atat in art.15 alin. (2) din Constitutie, conform caruia, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, cat si de art.1 din Codul civil.

In atare situatie, masura luata de catre parati, de a calcula indemnizatia de concediu prin diminuarea acesteia cu 25% a fost considerata nelegala.

In aceeasi orientare jurisprudentiala, alte instante au apreciat ca indemnizatia de concediu este o creanta certa, intrucat existenta ei rezulta din prevederile legale si din contractul individual de munca, este lichida, intrucat se refera la o suma de bani al carei cuantum este precis determinat potrivit bazei de calcul stabilite de lege si exigibila, intrucat este stabilit si implinit termenul de plata al acesteia.

Prin urmare, indemnizatia de concediu are natura juridica a unui drept de creanta protejat de art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, putand fi deci, considerata ``bun`` in sensul acestui articol, fapt ce conduce la recunoasterea calitatii de victima pentru persoana lipsita, in tot sau in parte, de aceasta indemnizatie.

Reclamantii, fiind titularii unui interes substantial protejat prin art.1 al Protocolului aditional, concretizarea dreptului in ceea ce inseamna perceperea valorii patrimoniale prin incasarea in fapt a indemnizatiei de concediu se constituie, pentru salariat, intr-o ``speranta legitima`` aparata de Conventie .

Avand in vedere si dispozitiile art. 20 alin. (2) din Constitutia Romaniei, potrivit carora, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, s-a aratat ca, in jurisprudenta sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a retinut ca, desi drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanta, in privinta apararii lor, sunt asimilate cu bunuri (cauza Beyler impotriva Italiei, 2000).

Pe de alta parte, s-a apreciat ca indemnizatia pentru concediu de odihna nu intra sub incidenta dispozitiilor art.1 alin. (1) din Legea nr.118/2010, intrucat diminuarea cu 25% are in vedere numai salariile/ soldele/indemnizatiile lunare, precum si alte drepturi care au fost stabilite in conformitate cu prevederile Legii cadru nr. 330/2009 si ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, or niciunul dintre aceste acte normative nu reglementeaza indemnizatiile pentru concediul de odihna. (Anexa I)

II. Alte instante de judecata, dimpotriva, au considerat ca si indemnizatiilor pentru concediul de odihna, aferent anului scolar 2009 - 2010, li se aplica diminuarea cu 25% prevazuta de art. 1 din Legea nr. 118/2010, dupa intrarea in vigoare a acestei legi, cu motivarea ca aceasta indemnizatie se calculeaza raportat la media zilnica a veniturilor din luna in care se efectueaza concediul.

Astfel, respingand in totalitate ori admitand in parte actiunile reclamantilor, doar in privinta indemnizatiei de concediu aferente zilelor din concediul legal de odihna efectuat anterior datei de 3 iulie 2010, instantele au aratat ca indemnizatia de concediu de odihna nu se plateste in functie de drepturile salariale incasate anterior concediului de odihna, ci cuantumul acesteia se determina in raport cu numarul de zile de concediu, inmultite cu media zilnica a salariului de baza, sporului de vechime si, dupa caz, indemnizatia pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu de odihna.

Ca atare, chiar daca aceasta indemnizatie ar fi trebuit calculata si platita cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu, cand salariile personalului din invatamant erau cele stabilite de prevederile art. 30 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, iar la acel moment, Legea nr.118/2010 nu exista din punct de vedere tehnic, ea fiind publicata in Monitorul Oficial abia in data de 30 iunie 2010, intrand in vigoare la data de 3 iulie 2010, totusi dispozitiile legale care reglementeaza plata in avans a indemnizatiei aferente concediului de odihna nu schimba cu nimic modul de calcul al acesteia si faptul ca ea se cuvine pentru perioada in care se efectueaza acest concediu.

Intrucat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 118/2010, cuantumul brut al salariului a fost afectat de o reducere cu 25 %, in acelasi mod si indemnizatia pentru concediul de odihna efectuat dupa aceasta data (3 iulie 2010) este diminuata in mod corespunzator.

In analiza din perspectiva dispozitiilor art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, instantele au retinut ca dreptul la anumite beneficii banesti, in calitate de salariat, nu este un drept de sine statator, consacrat si aparat ca atare de Conventie, ci a fost asimilat in jurisprudenta Curtii, in anumite conditii, unui drept de proprietate si analizat din perspectiva art.1 al primului protocol aditional la Conventie .

Conventia nu garanteaza, insa, persoanelor dreptul de a obtine pe viitor un anumit bun, in lipsa unei baze legale a pretentiei reclamantului, Curtea neputand crea un drept nou in favoarea acestuia.

Astfel, Curtea Europeana a Drepturilor Omului face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti pe viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata (cauza Lelas contra Croatiei din 20 mai 2010).

Totodata, Curtea a considerat ca statul are libertate de apreciere in a stabili ce beneficii sunt platite persoanelor, din bugetul de stat .

Statul poate introduce, suspenda sau inceta plata acestor beneficii, prin modificari corespunzatoare asupra legislatiei. (Anexa II)

Apreciez ultimul punct de vedere ca fiind in acord cu litera si spiritul legii.

In conformitate cu prevederile art. 150 (fost art. 145) din Codul muncii, pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca[1].

Asa cum a statuat Curtea Constitutionala in jurisprudenta sa, aceste dispozitii legale `` stabilesc nivelul minim al indemnizatiei pentru perioada concediului de odihna, care nu poate fi mai mic decat valoarea totala a drepturilor salariale cuvenite pe perioada respectiva, calculata pe baza mediei zilnice a veniturilor, inmultita cu numarul zilelor de concediu``, iar ``textul nu reprezinta altceva decat o concretizare a dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, care consacra dreptul salariatilor la concediul de odihna platit, drept care, ca si celelalte masuri de protectie sociala a muncii, se stabileste de lege. Astfel, legiuitorul este indreptatit sa stabileasca modul de calcul al valorii indemnizatiei de concediu cuvenite.`` [2]

In acest context, dreptul de concediu de odihna al personalului didactic a fost reglementat in perioada in discutie (anul scolar 2009-2010) de dispozitiile art. 103 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.[3]

Potrivit dispozitiilor art. 103 lit.a) din Legea nr. 128/1997, cadrele didactice beneficiau de un concediu anual cu plata, in perioada vacantelor scolare, respectiv universitare, cu o durata de cel putin 62 de zile, exclusiv duminicile si sarbatorile legale. In cazuri bine justificate, conducerea institutiei de invatamant putea intrerupe concediul legal, persoanele in cauza urmand a fi remunerate pentru munca depusa.

Totodata, prin articolul mentionat s-a statuat ca normele metodologice referitoare la efectuarea concediului legal vor fi elaborate de Ministerul Educatiei si Cercetarii impreuna cu sindicatele recunoscute pe plan national.

In acest sens, a fost emis Ordinul Ministerului Educatiei Nationale[4] nr. 3251 din 12 februarie 1998 pentru aprobarea Normelor metodologice privind efectuarea concediului de odihna al personalului didactic din invatamant.

Astfel, potrivit pct. 21-26 din aceste norme, pe durata concediului de odihna, cadrele didactice au dreptul la o indemnizatie, calculata in raport cu numarul zilelor de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediu.

In cazul in care concediul de odihna se efectueaza in cursul a doua luni consecutive, media veniturilor se calculeaza distinct pentru fiecare luna in parte .

Media zilnica a veniturilor se stabileste in raport cu numarul zilelor lucratoare din fiecare luna in care se efectueaza zilele de concediu de odihna. Indemnizatia de concediu de odihna se plateste cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu.

Totodata, potrivit art. 146 din Legea nr. l28/1997, in masura in care statutul cadrelor didactice nu dispune altfel, personalului didactic i se aplica celelalte dispozitii din legislatia muncii.

De asemenea, conform dispozitiilor art. l alin. (2) din Codul muncii, ``prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.``

Pe de alta parte, prevederile art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1)] din Codul Muncii, statueaza ca: `` dispozitiile acestui cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.``

In acelasi sens, art. 17 teza I din Hotararea Guvernului nr.250/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile autonome cu specific deosebit si din unitatile bugetare, republicata, act normativ aplicabil si dupa intrarea in vigoare a codului muncii, prevede ca modul de efectuare a concediului de odihna cuvenit personalului didactic se va stabili de Ministerul Invatamantului.

Din interpretarea tuturor acestor norme legale rezulta ca dispozitiile Codului muncii, ca norma comuna, generala, se aplica personalului didactic numai in masura in care, prin reglementarile specifice statutului acestei categorii de personal, nu se prevede altfel.

Or, atat cu privire dreptul personalului didactic la concediul de odihna, cat si cu privire la indemnizatia aferenta, precum si modul de calcul al acesteia, in perioada analizata in jurisprudenta anexata, existau reglementari speciale, aplicabile prioritar acestei categorii de personal chiar si dupa intrarea in vigoare a Codului muncii.

Asadar, algoritmul de calcul al indemnizatiei cuvenite personalului didactic si didactic auxiliar din invatamantul preuniversitar pentru concediul de odihna era diferit fata de cel stabilit prin art. 150 alin. (2) [fost art. 145 alin. (2)] din Codul Muncii pentru celelalte categorii de salariati, raportandu-se la o baza de calcul diferita fata de cea prevazuta in dreptul comun si care era reprezentata de media zilnica a salariilor de baza, indemnizatiilor si sporurilor cu caracter permanent din ultimele trei luni anterioare celei in care se efectua concediul.

Or, indemnizatia de concediu cuvenita personalului didactic se calculeaza in raport cu numarul zilelor de concediu inmultite cu media zilnica a salariului de baza, a sporului de vechime si, dupa caz, a indemnizatiei pentru functia de conducere, luate impreuna, corespunzatoare fiecarei luni calendaristice in care se efectueaza zilele de concediul, iar nu conform Codului muncii.

In raport de dispozitiile legale anterior mentionate, rezulta deci, ca indemnizatia de concediu de odihna cuvenita personalului didactic devine scadenta zi cu zi, pe masura ce concediul de odihna este efectuat si se calculeaza prin raportare tot la media veniturilor, zi cu zi, din perioada in care concediul se efectueaza.

In consecinta, in considerarea modalitatii legale de determinare a indemnizatiei pentru concediul legal de odihna aferent anului scolar 2009-2010, precum si a principiului neretroactivitatii legii civile, diminuarea acestei indemnizatii, ca urmare a reducerii cu 25 %, este aplicabila acelor indemnizatii corespunzatoare concediului de odihna efectuat dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 118/2010 (3 iulie 2010).[5]

De altfel, fiind un substitut al salariului (care devine scadent pe masura prestarii muncii), este firesc ca si indemnizatia de concediu de odihna cuvenita personalului didactic sa devina scadenta in aceiasi masura, in caz contrar ajungandu-se la situatia de paradox in care, salariatul care presteaza munca intr-o anumita perioada de timp, sa obtina castiguri salariale inferioare, ca si cuantum, celui aflat in concediu de odihna, in aceeasi perioada .

Obligatia angajatorului, instituita prin art. 26 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251/1998 de a plati indemnizatia de concediu cu cel putin 5 zile inaintea plecarii in concediu, nu prezinta consecinte juridice in privinta criteriilor pe baza carora aceasta indemnizatie se determina, deci devine certa, ci are doar semnificatia unei plati in avans a drepturilor banesti aferente.

De altfel, acest caracter al platii indemnizatiei de concediu de odihna, anterior plecarii in concediu rezulta in mod neindoielnic din dispozitiile pct.28 - 29 din normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3251/1998 al ministrului educatiei nationale, anterior mentionate, ce indica situatiile in care indemnizatia de concediu este supusa regularizarii in cazul intreruperii concediului de odihna, fiind supuse restituirii sumele incasate in plus .

Prin stabilirea, in mod distinct, pentru fiecare luna in parte, a indemnizatiei de concediu de odihna, cuantumul acesteia poate fi corectat in plus sau in minus, putandu-se efectua ulterior regularizarea sumelor cuvenite, cu cele efectiv incasate anterior plecarii in concediu.

Asadar, indemnizatia de concediu se cuvine pentru perioada in care se efectueaza acest concediu si nu pentru perioada in care s-a prestat activitate si care, de altfel, a si fost remunerata prin plata salariului.

Apreciem ca in aceasta interpretare nu se poate retine ca prin punerea in aplicare a dispozitiilor art. l alin. (1) al Legii nr. 118/2010 a fost incalcat dreptul de proprietate prevazut de art. l din Protocolul nr. l aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului .

Asa cum se desprinde din jurisprudenta constanta a Curtii Europene, art. l din Protocolul nr. l aditional la Conventie reglementeaza trei reguli de baza, respectiv: principiul respectarii proprietatii, privarea de proprietate in interes public si conditiile in care aceasta poate fi facuta, precum si controlul folosintei bunurilor.

Referitor la prima regula enuntata anterior, consideram ca, la data adoptarii Legii nr. 118/2010 reclamantii nu erau titularii unui drept de proprietate asupra unui ``bun`` in sensul Conventiei, in ceea ce priveste dreptul la indemnizatia de concediu intr-un cuantum nediminuat, pentru zilele de concediu efectuate dupa data de 03.07.2010, data intrarii in vigoare a legii.

In acest sens, in Cauza BahA�eyaka contra Turciei, prin Hotararea din 13 iulie 2006 (cererea nr. 74463/2010), Curtea a statuat, raportandu-se la jurisprudenta sa anterioara si a Comisiei, ca un venit viitor poate fi considerat ``bun`` numai daca venitul a fost castigat sau daca exista un titlu executoriu cu privire la acel venit (A� 34).

Totodata, Curtea Europeana face o distinctie esentiala intre dreptul de a continua sa primesti in viitor un salariu intr-un anumit cuantum si dreptul de a primi efectiv salariul castigat pentru o perioada in care munca a fost prestata.[6]

Tocmai de aceea, in cele mai cunoscute cauze ale Curtii privind salariile, sunt stabilite mai multe principii.

Astfel, in Hotararea Marii Camere in Cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei din 19 aprilie 2007, s-a statuat: ``Conventia nu confera dreptul de a continua remunerarea cu un salariu intr-un anume cuantum (...) O creanta poate fi considerata o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta in dreptul intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudenta bine stabilita a instantelor de judecata" (par. 94).

De asemenea, in Hotararea Kechko contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005 se precizeaza ca: "(...) este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi platite angajatilor sai din bugetul de stat . Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, facand modificarile legislative necesare. Totusi, daca printr-o dispozitie legala in vigoare se stabileste plata unor sporuri si conditiile pentru aceasta au fost indeplinite, autoritatile nu pot, in mod deliberat, sa refuze plata lor, atata vreme cat dispozitiile legale sunt in vigoare." (par. 23).

Totodata, trebuie avut in vedere ca politica salariala a personalului bugetar este atributul exclusiv al statului, cuantumul drepturilor de natura salariala fiind indisolubil legat de nivelul resurselor bugetului din care acestea se achita, iar statul prin puterea legislativa dispune de o marja de apreciere, prin prisma conventiei, de a stabili politica economica si sociala a tarii.[7]

Pe de alta parte, s-a retinut existenta unui ``bun" in sensul primei reguli a art. l din Protocolul nr. l la Conventie, atunci cand reclamantului i s-a conferit speranta legitima, de a putea intra in posesia unei sume de bani reprezentand diferente de salarii stabilite printr-o hotarare judecatoreasca[8].

Or, in situatiile analizate, avand in vedere modul de constituire a indemnizatiei de concediu, nu ne putem considera in prezenta unui ``bun``, ca valoare patrimoniala ocrotita de Conventie, cu privire la o indemnizatie de concediu intr-un cuantum nediminuat.

Totodata, Legea nr. 118/2010 are aplicabilitate doar pentru viitor, respectiv doar in ce priveste drepturile de natura salariala la care sunt indreptatite categoriile de salariati vizate de acest act normativ, dupa data de 3 iulie 2010.

In acest mod, nu sunt afectate in nici un fel drepturile banesti cuvenite reclamantilor pana la acea data, legea nefiind retroactiva atunci cand modifica, pentru viitor, o stare de fapt nascuta anterior si nici atunci cand suprima producerea, in viitor, a efectelor unei situatii juridice constituite sub imperiul legii vechi.

De altfel, referitor la principiului neretroactivitatii legii consacrat de art.15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, Curtea Constitutionala, a stabilit si ca noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau il poate inlocui cu alt drept care astfel se naste, retroactivitatea privind numai modificarea unei situatii pentru trecut, iar nu reglementarea diferita a unei situatii juridice pentru viitor.

De asemenea, nu poate fi retinut argumentul conform caruia, Legea nr.118/2010 nu ar cuprinde prevederi referitoare la indemnizatiile de concediu de odihna sau cuantumul acestora, intrucat art.1 alin. (1) din acest act normativ prevede diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii - cadru nr. 330/2009 si ale Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.1/2010.

Astfel, pe de o parte, notiunea de ``indemnizatii si alte drepturi salariale`` prevazuta de acest act normativ include in continutul sau si indemnizatia de concediu de odihna pentru personalul din invatamant, iar pe de alta parte, determinarea cuantumului acestei indemnizatii aceasta este strans legata, prin modul de calcul, de drepturile salariale cuvenite pentru fiecare luna calendaristica in care se efectueaza concediul, drepturi salariale pentru care diminuarea dispusa prin Legea nr.118/2010 este indiscutabila, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ.

In consecinta, in considerarea caracterului special al dispozitiilor normative care reglementau algoritmul pentru determinarea indemnizatiei de concediu, pentru concediul de odihna aferent anului scolar 2009-2010, a principiului neretroactivitatii legii, precum si fata de faptul ca aceasta indemnizatie devine certa pe masura efectuarii concediului, consideram ca si acestor drepturi, atunci cand sunt aferente concediului legal de odihna efectuat dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 118/2010, le sunt aplicabile dispozitiile art. 1 alin. (1) din acest act normativ, ca urmare a diminuarii cu 25 % a salariilor brute ce reprezinta baza de calcul .

Pentru aceste motive, in temeiul art. 3307 din Codul de procedura civila, solicit admiterea recursului in interesului legii si pronuntarea unei decizii in aceasta chestiune de drept .

PROCUROR GENERAL
Laura Codruta KA�vesi


[1] Codul muncii, in forma republicata in temeiul art. V din Legea nr. 40/2011, in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 345 din 18 mai 2001;
[2] Decizia Curtii Constitutionale nr. 385/2007 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.353 din 24 mai 2007;
[3] Legea nr. 128/1997 a fost abrogata expres prin art.361 alin.2 din Legea educatiei nationale nr. 1 din 5 ianuarie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.18 din 10 ianuarie 2011. In actualul act normativ, dreptul la concediul de odihna este prevazut de art. 267, conform caruia :
``(1) Cadrele didactice beneficiaza de concediu anual cu plata, in perioada vacantelor scolare, cu o durata de 62 de zile lucratoare; in cazuri bine justificate, conducerea unitatii de invatamant poate intrerupe concediul legal, persoanele in cauza urmand a fi remunerate pentru munca depusa.
(2) Perioadele de efectuare a concediului de odihna pentru fiecare cadru didactic se stabilesc de consiliul de administratie, in functie de interesul invatamantului si al celui in cauza, dar cu asigurarea personalului didactic necesar pentru desfasurarea examenelor nationale.
(3) Neefectuarea concediului anual da dreptul la efectuarea concediului restant in vacantele anului scolar urmator;``
[4] In prezent Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului;
[5] Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010 si a intrat in vigoare, conform dispozitiilor art. 78 din Constitutie, la data de 3 iulie 2010;
[6] Cauza Lelas contra Croatiei , Hotarare din 20 mai 2010 (cerere nr. 55555/08), A�58;
[7] Cauza James si altii vs Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, Hotarare din 21 februarie 1986, A� 46;
[8] Cauza Muresanu vs. Romania, Hotarare din 15 iunie 2010, A� 26-28;