CJUE: Regulamentul privind roamingul este valid

Regulamentul privind roamingul¹ stabileste tarife maximale care pot fi facturate de operatorii de telefonie mobila pentru apelurile vocale primite si efectuate de un utilizator in afara retelei lor. Regulamentul impune de asemenea un plafon pentru tarifele de gros de roaming, cu alte cuvinte tariful platit de reteaua consumatorului retelei straine utilizate de consumator .
Regulamentul a fost adoptat pe baza articolului 95 din Tratatul CE care permite Comunitatii sa adopte masuri legislative in scopul apropierii legislatiilor statelor membre in caz de disparitati sau de posibile disparitati susceptibile sa constituie obstacole privind stabilirea sau functionarea pietei interne.
In versiunea sa originala, se prevedea ca regulamentul trebuie sa expire la 30 iunie 2010. In iunie 2009, regulamentul a fost modificat printr-un nou regulament2 care a extins plafoanele tarifare la SMS-uri si la transmiterea de date si a prelungit validitatea regulamentului pana la 30 iunie 2012.
Patru dintre principalii operatori de telefonie mobila europeana, Vodafone, TelefA�nica O2, T-Mobile si Orange, au contestat validitatea regulamentului privind roamingul la High Court of Justice of England and Wales. Aceasta instanta a intrebat Curtea de Justitie daca Comunitatea avea competenta de a adopta regulamentul pe baza articolului 95 CE si daca, prin fixarea unor tarife cu amanuntul maximale, legiuitorul comunitar incalcase principiile subsidiaritatii si/sau proportionalitatii.
In primul rand, Curtea constata ca regulamentul are ca obiect ameliorarea conditiilor de functionare a pietei interne si ca putea fi adoptat in temeiul articolului 95 CE.
In acest context, Curtea subliniaza ca nivelul tarifelor cu amanuntul ale serviciilor de roaming international, la momentul adoptarii regulamentului, era ridicat, iar legatura dintre costuri si tarife nu era cea care trebuia sa prevaleze pe piete in intregime concurentiale. Acest nivel ridicat al tarifelor fusese considerat drept o problema persistenta de autoritatile publice, precum si de asociatiile de protectie a consumatorilor pe teritoriul intregii Comunitati iar incercarile de a solutiona aceasta problema pe baza cadrului juridic existent nu avusesera drept efect diminuarea tarifelor. In plus, se exercita o presiune asupra statelor membre pentru ca acestea sa adopte masuri in vederea solutionarii problemei. In aceste conditii, legiuitorul comunitar s-a confruntat in mod concret cu o situatie in care era probabila adoptarea de masuri nationale eterogene care sa vizeze diminuarea tarifelor cu amanuntul fara influentarea tarifelor de gros. O asemenea evolutie putea totusi sa cauzeze denaturari semnificative ale concurentei si sa perturbe buna functionare a pietei roamingului comunitar, imprejurare care justifica adoptarea unui regulament pe baza articolului 95 CE pentru a proteja buna functionare a pietei interne.
In al doilea rand, in ceea ce priveste caracterul proportional al regulamentului in masura in care nu fixeaza plafoane numai pentru tarifele de gros ci si pentru tarifele cu amanuntul, Curtea constata ca tarifele cu amanuntul maximale ar putea fi considerate apte si necesare pentru a proteja consumatorii impotriva unor niveluri ridicate ale tarifelor.
Curtea aminteste ca, inainte de a propune acest regulament, Comisia a realizat un studiu exhaustiv al alternativelor si a evaluat impactul economic al diferitelor tipuri de reglementari. Nivelul tarifului mediu al unui apel in roaming in Comunitate era ridicat la momentul adoptarii regulamentului (1,15 euro pe minut, cu alte cuvinte de peste cinci ori mai mare decat costul real al furnizarii angro a serviciului) iar legatura dintre costuri si tarife nu era cea care ar fi trebuit sa prevaleze in cadrul unor piete pe deplin concurentiale. Tariful prevazut de regulament este net inferior acestui tarif mediu si se orienteaza in raport cu plafoanele tarifelor de gros, pentru a garanta faptul ca tarifele cu amanuntul reflecta in mod mai fidel costurile suportate de furnizori .
In plus, legiuitorul comunitar putea sa considere in mod legitim ca o reglementare numai a pietelor de gros nu ar ajunge la acelasi rezultat ca regulamentul in cauza. O diminuare a tarifelor de gros nu ar garanta in mod necesar o diminuare a tarifelor cu amanuntul, avand in vedere ca operatorii nu ar suferi nicio presiune concurentiala, intrucat, pentru majoritatea consumatorilor, roamingul nu ar avea un rol decisiv in alegerea operatorului. In plus, o reglementare numai a tarifelor de gros nu ar fi produs efecte directe si imediate pentru consumatori. In sfarsit, Curtea subliniaza ca masurile adoptate au un caracter exceptional care se justifica prin caracteristicile unice pe care le prezinta pietele roamingului.
In aceste imprejurari, o interventie limitata in timp pe o piata supusa concurentei si care permite sa se asigure imediat protectia consumatorilor impotriva unor tarife excesive, precum cea in cauza, chiar daca poate avea consecinte negative pentru anumiti operatori, se dovedeste a fi proportionala in raport cu scopul urmarit.
In al treilea rand, Curtea examineaza regulamentul in lumina principiului subsidiaritatii, potrivit caruia Comunitatea nu poate actiona decat in cazul in care acelasi obiectiv nu poate fi realizat intr-un mod adecvat de catre statele membre. Curtea concluzioneaza ca data fiind interdependenta dintre tarifele de gros si tarifele cu amanuntul, legiuitorul comunitar putea considera in mod legitim ca o abordare comuna la nivel comunitar era necesara pentru a garanta functionarea armonioasa a pietei interne, permitand astfel operatorilor sa actioneze intr-un cadru de reglementare unic si coerent.

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Revine instantei nationale obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.

¹ Regulamentul (CE) nr. 717/2007 al Parlamentului European si al Consiliului din 27 iunie 2007 privind roamingul in retelele publice de telefonie mobila in interiorul Comunitatii si de modificare a Directivei 2002/21/CE (JO L 171, p. 32).
² Regulamentul (CE) nr. 544/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 18 iunie 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 717/2007 privind roamingul in retelele publice de telefonie mobila in interiorul Comunitatii si a Directivei 2002/21/CE privind un cadru de reglementare comun pentru retelele si serviciile de comunicatii electronice (JO L 167, p.12).