INTEGRAL: Hotararea CEDO in Cauza Grigoras impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 7 octombrie 2008

in Cauza Grigoras impotriva Romaniei
(Cererea nr. 19.188/03)

In Cauza Grigoras impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 16 septembrie 2008,

pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 19.188/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni romani, domnul Tiberiu Cristian Grigoras si doamna Anca Grigoras (reclamantii), au sesizat Curtea in data de 26 mai 2003, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantii au fost reprezentati de domnul Bogdan-Nicolae Bulai si de doamna Daniela-Anca Deteseanu, 2 avocati din Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu.

3. La data de 27 februarie 2006, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa ii comunice Guvernului cererea. De asemenea, presedintele a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei (art. 29 A§ 3).

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

4. Reclamantii s-au nascut in anul 1956 si locuiesc in Bad Neuenahr.

5. La data de 28 septembrie 1989, apartamentul 14 din str. Turda nr. 108, municipiul Bucuresti, proprietatea reclamantilor, a fost confiscat de stat in baza Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, cu plata unei compensatii, ca urmare a hotararii lor de a parasi tara. Din dosarul respectiv rezulta ca reclamantii au primit suma de 131.538 lei romanesti cu titlu de compensatie.

6. La data de 14 noiembrie 1996, societatea R.V., o societate detinuta de stat si responsabila cu administrarea proprietatilor statului, a vandut apartamentul catre chiriasii care il ocupau la data respectiva, in temeiul Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului.

7. La data de 29 noiembrie 1996, Tribunalul Bucuresti, printr-o hotarare definitiva, a admis o actiune formulata de reclamanti, a anulat confiscarea, declarand-o ilegala, si a dispus restitutio in integrum.

8. La data de 5 septembrie 1997, Consiliul Municipiului Bucuresti a dispus restitutio in integrum a apartamentului, iar la data de 15 septembrie 1997 a informat societatea R.V. despre acest lucru.

9. La data de 14 mai 2001, Curtea de Apel Bucuresti, printr-o decizie definitiva, a respins actiunea formulata de consiliul municipal, la care s-au alaturat si reclamantii, indreptata impotriva societatii R.V. si a fostilor chiriasi ai apartamentului, avand ca obiect constatarea nulitatii vanzarii. Instanta a considerat ca vanzarea respectase prevederile Legii nr. 112/1995 si ca fusese efectuata cu buna-credinta. De asemenea, instanta a declarat ca reclamantii vor primi o despagubire conform Legii nr. 10/2001.

10. In datele de 25 iulie si 14 noiembrie 2001, reclamantii au cerut restituirea in natura a apartamentului in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Pana in prezent, acestia nu au primit niciun raspuns.

11. La data de 27 februarie 2003, Curtea Suprema de Justitie a respins o cerere (recurs in anulare) introdusa de procurorul general, la solicitarea reclamantilor, pentru casarea hotararii din 14 mai 2001, cu motivarea ca era contrara prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie si principiului securitatii raporturilor juridice. Instanta a considerat ca vanzarea fusese realizata cu buna-credinta si a observat ca principiul securitatii raporturilor juridice nu fusese incalcat, deoarece vanzarea a precedat hotararea definitiva prin care s-a dispus restitutio in integrum si, chiar mai mult, fostii chiriasi nu fusesera parti in procedura respectiva, astfel incat hotararea definitiva respectiva nu le era opozabila.

II. Dreptul intern pertinent

12. Prevederile legale si jurisprudenta relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, A§A§ 31-33, CEDO 1999-VII), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, A§A§ 19-26, CEDO 2005-VII), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, A§A§ 38-53, 1 decembrie 2005) si Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, A§A§ 15-20, 17 ianuarie 2008).

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1

13. Reclamantii sustin ca vanzarea de catre stat a apartamentului 14 unei terte persoane a constituit o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.

Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."

A. Asupra admisibilitatii

14. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

15. Guvernul a reiterat argumentele aratate anterior in cauze similare. In mod special, acesta a considerat ca reclamantii au primit deja o suma considerabila de bani cu titlu de compensatie in momentul nationalizarii, si anume echivalentul a 8.815 dolari americani (USD).

16. Reclamantii se opun acestor argumente. De asemenea, ei au sustinut ca suma primita cu titlu de compensatie nu a fost echitabila si corecta.

17. Curtea reitereaza faptul ca, in conformitate cu jurisprudenta sa, vanzarea bunurilor altora de catre stat, chiar inainte de solutionarea definitiva de catre instante a problemei proprietatii, este considerata a fi o privare de bunuri. O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (vezi Strain si altii, mentionata mai sus, A§A§ 39, 43 si 59, si Porteanu impotriva Romaniei, nr. 4.596/03, A§ 35, 16 februarie 2006).

18. Dupa ce a analizat toate elementele aflate in posesia sa, Curtea apreciaza ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument convingator care sa poata duce la o alta concluzie in cauza de fata. Vanzarea de catre stat a bunului reclamantilor ii impiedica inca sa isi exercite dreptul de proprietate confirmat printr-o hotarare definitiva. Curtea considera ca o astfel de situatie echivaleaza cu o privare de facto de bunuri si observa ca dureaza de mai mult de 12 ani, in lipsa unei despagubiri care sa reflecte valoarea de piata a bunului lor (vezi, mutatis mutandis, Konnerth impotriva Romaniei, nr. 21.118/02, A§ 76 in fine, 12 octombrie 2006). In acest sens, Curtea observa ca reclamantii au primit echivalentul a 8.815 USD la data nationalizarii.

19. De asemenea, Curtea reitereaza faptul ca, la data evenimentelor, legea romana nu prevedea niciun mijloc efectiv capabil sa le ofere reclamantilor o despagubire pentru aceasta privare de bunuri (vezi Strain si altii, mentionata mai sus, A§A§ 23, 26-27, 55-56; Porteanu impotriva Romaniei, mentionata mai sus, A§A§ 23-24 si 34-35). Mai mult, Curtea observa ca, pana in prezent, Guvernul nu a demonstrat ca sistemul de despagubiri infiintat in iulie 2005 prin Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente le-ar permite beneficiarilor acestei legi sa obtina despagubiri care sa reflecte valoarea de piata a bunurilor de care au fost lipsiti, conform unei proceduri si unui program previzibile.

20. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, zadarnicirea dreptului de proprietate al reclamantilor asupra bunului lor, combinata cu lipsa de despagubire care sa reflecte valoarea de piata a bunului lor, i-a facut pe reclamanti sa sufere o povara disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A§ 1 din Conventie

21. Reclamantii sustin ca neexecutarea hotararii definitive din 29 noiembrie 1996 pronuntata de Tribunalul Bucuresti i-a lipsit de dreptul la un proces echitabil. Ei invoca art. 6 A§ 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii

22. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A§ 3 din Conventie. Pe de alta parte, Curtea observa ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

23. Tinand cont de constatarile mentionate in paragrafele de mai sus (17-20), Curtea considera ca nu este nevoie sa mai analizeze daca, in speta, a avut loc o incalcare a art. 6 A§ 1 (vezi Pais impotriva Romaniei, nr. 4.738/04, A§ 39, 21 decembrie 2006, si, mutatis mutandis, Zanghi impotriva Italiei, hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, A§ 23; Laino impotriva Italiei [MC], nr. 33.158/96, A§ 25, CEDO 1999-I, si Biserica Catolica din Chania impotriva Greciei, hotararea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-VIII, A§ 50).

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

24. Conform art. 41 din Conventie:

"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

25. Reclamantii solicita restituirea apartamentului 14, drept cea mai adecvata modalitate prin care statul sa le repare prejudiciul. In caz de nerestituire, acestia solicita o suma echivalenta cu valoarea actuala a proprietatii lor, care, conform raportului de expertiza pe care l-au inaintat Curtii, se ridica la 62.500 euro (EUR). De asemenea, acestia solicita suma de 7.000 EUR drept daune morale.

26. Guvernul considera, in conformitate cu propriul sau raport de expertiza, ca valoarea de piata a apartamentului 14 este de 35.896 EUR. De asemenea, acesta considera ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a oricarui prejudiciu moral pe care reclamantii sustin ca l-au suferit. In orice caz, Guvernul considera ca suma solicitata in acest sens este excesiva.

27. Curtea reitereaza ca o hotarare prin care constata o incalcare atrage pentru statul parat obligatia juridica, fata de Conventie, de a pune capat incalcarii si de a-i inlatura consecintele. In cazul in care dreptul intern nu permite decat o inlaturare partiala a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie ii confera Curtii puterea de a acorda o despagubire partii lezate prin actul sau omisiunea cu privire la care a fost constatata o incalcare a Conventiei. In exercitarea acestei puteri, Curtea dispune de o anumita marja de apreciere, dupa cum atesta adjectivul "echitabila" si expresia "daca este cazul".

28. Printre elementele pe care le ia in considerare Curtea atunci cand evalueaza despagubirea se numara prejudiciul material, adica pierderile efectiv suferite ca urmare directa a pretinsei incalcari, si prejudiciul moral, adica reparatia pentru nelinistea, disconfortul si incertitudinea cauzate de incalcare, precum si alte pierderi nepatrimoniale (vezi, printre altele, Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, A§ 25, 10 noiembrie 2004).

29. In circumstantele spetei, Curtea considera ca restituirea proprietatii in discutie (apartamentul 14), astfel cum a fost dispusa prin hotararea ramasa definitiva din 29 noiembrie 1996 a Tribunalului Bucuresti, i-ar repune pe reclamanti, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca nu ar fi avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

30. In lipsa unei astfel de restituiri de catre statul parat, Curtea hotaraste ca statul parat sa le plateasca reclamantilor, ca daune materiale, o suma care sa tina cont de valoarea actuala a proprietatii si de compensatia pe care reclamantii au primit-o deja (vezi paragraful 5 de mai sus). Tinand cont de informatiile aflate la dispozitia sa cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala, de rapoartele de expertiza prezentate de parti si de suma de bani primita de catre reclamanti la data nationalizarii, Curtea le acorda suma de 36.000 EUR, drept daune materiale.

31. Curtea considera ca grava ingerinta in dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor lor nu ar putea fi compensata in mod adecvat prin simpla constatare a incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea le acorda impreuna suma de 4.000 EUR, drept daune morale.

B. Cheltuieli de judecata

32. Reclamantii mai solicita si suma de 9.438 EUR pentru cheltuielile de judecata angajate in fata instantelor interne si in fata Curtii, defalcate dupa cum urmeaza: 3.000 EUR pentru onorariile avocatiale aferente procedurii in fata Curtii, 3.639,15 EUR pentru deplasarile din Germania in Romania in timpul procedurii, 144 EUR pentru raportul de expertiza si restul, detaliat intr-un tabel, pentru diferite cheltuieli (onorarii avocatiale in procedurile interne, onorarii notariale, taxe de timbru, traduceri). Acestia au prezentat facturi referitoare la onorariile avocatiale, onorariile expertului, taxele de timbru si deplasari.

33. Guvernul contesta pretentiile reclamantilor si considera ca sunt excesive.

34. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera ca este rezonabil sa acorde suma de 2.500 EUR, cu toate cheltuielile incluse.

C. Dobanzi moratorii

35. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila;

2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 din Conventie;

3. hotaraste ca nu este necesar sa analizeze pe fond plangerea prin prisma art. 6 A§ 1 din Conventie;

4. hotaraste

a) ca statul parat sa le restituie reclamantilor apartamentul 14, situat in str. Turda nr. 108, municipiul Bucuresti, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 A§ 2 din Conventie;

b) ca, in lipsa unei astfel de restituiri, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, suma de 36.000 EUR (treizeci si sase mii euro), plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;

c) ca, in orice caz, statul parat sa le plateasca impreuna reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, suma de 4.000 EUR (patru mii euro) drept daune morale si suma de 2.500 EUR (doua mii cinci sute euro) cu titlu de cheltuieli de judecata, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;

d) ca sumele mentionate mai sus sa fie convertite in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb valabil la data platii;

e) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.

Intocmita in limba engleza, apoi comunicata in scris la data de 7 octombrie 2008, in aplicarea art. 77 A§A§ 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

Josep Casadevall, Santiago Quesada,
presedinte grefier