Hotararea CEDO in Cauza Andreescu impotriva Romaniei

59. Guvernul considera ca, examinand acuzatiile penale aduse reclamantului, instantele nationale au respectat intru totul garantiile de independenta, impartialitate, publicitate si egalitate a armelor. In aceasta privinta, el subliniaza ca, in speta, reclamantul a fost audiat de catre Judecatorie, declaratia sa aflandu-se la dosar. De altfel, avocatul sau a pus concluzii in aparare in cadrul procedurii de recurs. Mai mult, reclamantul a avut posibilitatea de a depune la dosar mijloacele de proba pe care le considera pertinente pentru a-si sustine cauza. De altfel, reclamantul nu a solicitat in cadrul procedurii de recurs prezentarea de probe noi.
60. Guvernul subliniaza apoi ca Tribunalul Bucuresti s-a raliat in decizia sa interpretarii probelor si motivarii Judecatoriei. Tribunalul nu a facut decat sa recalifice drept calomniatoare afirmatiile imputate reclamantului. Guvernul observa, de asemenea, ca Tribunalul nu si-a motivat decizia doar sau intr-o masura determinanta pe declaratia reclamantului, ci pe ansamblul probelor din dosar.
61. Mai mult, Guvernul aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii, le revine in principal instantelor nationale sa aprecieze probele stranse de catre acestea si relevanta acelora pe care le propun inculpatii, iar caracterul echitabil al unei proceduri trebuie analizat tinand cont de ansamblul acesteia. Guvernul atrage atentia asupra ultimelor modificari ale CPP care obliga instantele de recurs sa il audieze pe inculpat.
2. Aprecierea Curtii
62. Curtea aminteste ca modalitatile de aplicare a art. 6 din Conventie in cadrul cailor de atac depind de caracteristicile procedurii despre care este vorba; este necesar sa se tina cont de ansamblul procedurii interne si de rolul care revine instantelor in caile de atac in ordinea juridica nationala. In cazul in care o audiere a avut loc in fata instantei de fond, absenta dezbaterilor publice in caile de atac se poate justifica prin particularitatile procedurii in discutie, avand in vedere natura sistemului intern al cailor de atac, intinderea atributiilor instantei care statueaza asupra cailor de atac, modul in care interesele reclamantului au fost efectiv prezentate si protejate in fata acesteia si, mai ales, natura problemelor pe care instanta din caile de atac trebuie sa le solutioneze (Botten impotriva Norvegiei, 19 februarie 1996, paragraful 39, Culegere de hotarari si decizii 1996-I).
63. In fata unei instante investite cu solutionarea cailor de atac, avand plenitudine de jurisdictie, art. 6 din Conventie nu garanteaza in mod obligatoriu dreptul la o audiere publica si nici, in cazul in care o asemenea audiere are loc, dreptul de a asista personal la dezbateri (Fejde impotriva Suediei, 29 octombrie 1991, paragraful 33, seria A nr. 212-C).
64. In schimb, Curtea a stabilit ca, atunci cand o instanta din caile de atac trebuie sa se pronunte intr-o speta asupra aspectelor de fapt si de drept deduse judecatii si sa analizeze in ansamblul spetei problema vinovatiei sau nevinovatiei inculpatului, aceasta nu poate, pentru motive de echitate a procedurii, sa hotarasca asupra acestor aspecte fara o apreciere directa a declaratiilor facute personal de catre inculpatul care afirma ca nu a comis fapta considerata infractiune (Ekbatani impotriva Suediei, 26 mai 1988, paragraful 32, seria A nr. 134, si Constantinescu impotriva Romaniei, nr. 28.871/95, paragraful 55, CEDO 2000-VIII).
65. In speta, Curtea observa mai intai ca nicio parte nu contesta faptul ca reclamantul a fost condamnat de Tribunalul Bucuresti fara a fi audiat personal (paragraful 43 de mai sus). Astfel, pentru a stabili daca a existat o incalcare a art. 6 din Conventie, este necesara examinarea atributiilor Tribunalului si natura problemelor pe care trebuia sa le solutioneze.
66. Curtea aminteste ca in speta intinderea atributiilor Tribunalului Bucuresti, in calitatea sa de instanta de recurs, este stabilita in art. 38515 si 38516 din CPP. Conform art. 38515, Tribunalul, atunci cand statueaza in recurs, nu este obligat sa pronunte o noua hotarare cu privire la fond, insa ar avea aceasta posbilitate legala, ceea ce, in speta, s-a si intamplat. Prin Decizia din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a anulat Sentinta din 13 iulie 2001 si a pronuntat o noua hotarare pe fond . Conform dispozitiilor legale citate mai sus, statuand din nou cu privire la conflictul juridic dedus judecatii, Tribunalul Bucuresti se bucura de plenitudine de jurisdictie si trebuia sa aprecieze atat situatia de fapt a spetei, cat si incadrarea juridica a acesteia. Tribunalul putea sa hotarasca, fie sa confirme achitarea reclamantului, fie sa il declare vinovat, dupa ce a procedat la o apreciere completa a problemei vinovatiei sau nevinovatiei acestuia, administrand, daca era cazul, noi mijloace de proba .
67. In speta, Curtea observa ca, dupa ce a infirmat achitarea pronuntata in prima instanta, Tribunalul Bucuresti a statuat asupra fondului acuzatiilor aduse reclamantului, declarandu-l vinovat de calomnie, fara a-l fi audiat personal, desi acesta era prezent la dezbateri. Mai mult, astfel cum rezulta din dosarul instantei, instanta a omis in acelasi timp sa ii ofere cuvantul la finalul dezbaterilor (a contrario Constantinescu, citata mai sus, paragrafele 27 si 58). Or, in opinia Curtii, pentru a pronunta hotararea, Tribunalul Bucuresti nu s-a limitat sa efectueze o interpretare diferita in drept fata de cea a Judecatoriei in ceea ce priveste ansamblul elementelor obiective, dar chiar a efectuat o noua apreciere a faptelor considerate ca fiind dovedite de prima instanta si le-a reconsiderat, problema care depaseste consideratiile strict juridice (mutatis mutandis, Igual Coll impotriva Spaniei, nr. 37.496/04, paragraful 36, 10 martie 2009). Intr-adevar, aspectele spetei pe care Tribunalul a trebuit sa le analizeze pentru a se pronunta asupra vinovatiei reclamantului aveau un caracter factual, dat fiind ca instanta a examinat din nou existenta unor elemente constitutive ale infractiunii de calomnie (paragraful 45 de mai sus).
68. Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu sustine ca a existat o renuntare a reclamantului la dreptul sau de a fi audiat in persoana (Calmanovici impotriva Romaniei, nr. 42.250/02, paragraful 108, 1 iulie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53). In consecinta, ea considera ca instanta de recurs era tinuta sa ia masuri pozitive pentru a audia reclamantul cu ocazia dezbaterilor, chiar daca acesta nu a solicitat expres aceasta (Danila impotriva Romaniei, nr. 53.897/00, paragraful 41, 8 martie 2007, Spinu impotriva Romaniei, nr. 32.030/02, paragraful 58, 29 aprilie 2008, si, mutatis mutandis, Botten, citata mai sus, paragraful 53), sau, cel putin, sa ii ofere posibilitatea de a corobora sau de a completa, dupa caz, concluziile avocatului sau. De asemenea, Curtea aminteste ca, daca dreptul inculpatului la ultimul cuvant are o importanta certa, acesta nu trebuie confundat cu dreptul sau de a fi audiat personal, in timpul dezbaterilor, de catre instanta (Constantinescu, citata mai sus, paragraful 58 in fine).
69. In acest context, Curtea estimeaza ca faptul ca reclamantul a fost audiat de Judecatorie nu exonera Tribunalul de obligatia de a-l audia, cu atat mai mult cu cat Judecatoria a dispus achitarea acestuia. In plus, Curtea accentueaza ca nu i s-ar putea reprosa reclamantului o lipsa de interes pentru proces, in conditiile in care acesta a asistat la infatisarile de la Judecatorie, in fata careia si-a sustinut personal cauza, precum si la cele de la Tribunal [a se vedea paragrafele 22 si 43 de mai sus si, a contrario, Ivanciuc impotriva Romaniei (decizie), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005].
70. Astfel, Curtea apreciaza ca condamnarea reclamantului, pronuntata fara ca acesta sa fie audiat personal si, mai ales, dupa achitarea de catre Judecatorie (a se vedea, printre altele, Mircea impotriva Romaniei, nr. 41.250/02, paragraful 54, 29 martie 2007), este contrara exigentelor unui proces echitabil in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie .
In consecinta, a fost incalcata aceasta dispozitie.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 10 din Conventie
71. Reclamantul sustine ca condamnarea sa penala si civila prin Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti reprezinta o ingerinta disproportionata in libertatea sa de exprimare, ce nu era necesara intr-o societate democratica. El invoca art. 10 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza:
"Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie si de a primi sau a comunica informatii ori idei fara amestecul autoritatilor publice si fara a tine seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele sa impuna societatilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.
Exercitarea acestor libertati ce comporta indatoriri si responsabilitati poate fi supusa unor formalitati, conditii, restrangeri sau sanctiuni prevazute de lege care, intr-o societate democratica, constituie masuri necesare pentru securitatea nationala, integritatea teritoriala sau siguranta publica, apararea ordinii si prevenirea infractiunilor, protectia sanatatii, a moralei, a reputatiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea informatiilor confidentiale sau pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecatoresti."
72. Guvernul contesta aceasta teza.
A. Cu privire la admisibilitate
73. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie . De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
74. Reclamantul considera ca condamnarea sa penala si civila pentru calomnie constituie o ingerinta in libertatea sa de exprimare, ingerinta care nu raspunde unei nevoi sociale imperioase. El sustine ca si-a exercitat in mod legitim dreptul la libertatea de exprimare prin pronuntarea discursului incriminat, exprimand o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor, formuland judecati de valoare, iar nu certitudini in ceea ce priveste pozitia lui A.P. cu privire la deconspirarea fostei politii politice si avand o baza factuala suficienta. Reclamantul arata in acest sens ca discursul sau a fost decent si de buna-credinta.
75. Reclamantul considera apoi ca motivele invocate de autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta nu erau pertinente si suficiente. Astfel, el remarca faptul ca Tribunalul Bucuresti si-a bazat decizia pe functia publica a lui A.P., membru al Colegiului CNSAS si secretar de stat . Or, conform reclamantului, acest statut insusi permitea o critica mai larga la adresa lui A.P. De asemenea, reclamantul subliniaza interesul public extrem de accentuat pentru dezbaterea care privea conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al CNSAS si respectarea acestor exigente de catre membrii acestui colegiu . Reclamantul sustine ca afirmatiile sale plecau de la faptul demonstrat ca, uneori, institutiile statului au pronuntat decizii contrare legii. El considera ca faptul ca afirmatiile sale au fost reluate in mod trunchiat de catre presa nu poate antrena raspunderea sa civila si penala.
76. In sfarsit, reclamantul subliniaza ca suma pe care a trebuit sa o plateasca lui A.P. cu titlu de daune morale, cumulata cu amenda penala, reprezenta, la momentul faptelor, de peste 30 de ori salariul lunar minim.
77. Guvernul admite ca Decizia din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Bucuresti ar putea fi interpretata drept o ingerinta in dreptul reclamantului la libertatea de exprimare. Totusi, el considera ca este vorba despre o ingerinta prevazuta de lege, si anume art. 206 din Codul penal pentru condamnarea penala si art. 998 si 999 din Codul civil pentru condamnarea civila. In plus, condamnarea avea un scop legitim, si anume protectia reputatiei altora, in speta a lui A.P., care ocupa o functie publica importanta.
78. In ceea ce priveste necesitatea acestei ingerinte intr-o societate democratica, Guvernul remarca mai intai ca afirmatiile incriminate ale reclamantului au fost facute cu ocazia unei conferinte de presa si ca au fost reluate de mai multe ziare. El estimeaza ca discursul reclamantului avea un caracter tendentios, in conditiile in care acesta cunostea realitatea verificarilor la care A.P. a fost supus pentru a accede in functiile detinute. In plus, Guvernul remarca faptul ca, desi reclamantul l-a indicat pe D. P. pentru a dovedi unele dintre afirmatiile sale, acesta din urma a negat aceste sustineri intr-o declaratie extrajudiciara depusa la dosar de catre A.P.
79. Guvernul apreciaza apoi ca afirmatiile reclamantului, in ansamblul lor, cuprindeau imputari de fapt, lipsite de orice baza factuala. In aceasta privinta, el aminteste ca, asa cum a retinut de altfel chiar Judecatoria, discursul reclamantului a cunoscut o larga acoperire mediatica, de natura sa lezeze demnitatea, prestigiul si dreptul la imagine al lui A. P. Or, in masura in care reclamantul a depasit limitele criticii admisibile fata de functionarii publici, Guvernul opineaza ca marja de apreciere de care dispun statele nu a fost depasita. El estimeaza, de asemenea, ca motivele invocate de instantele nationale erau pertinente si suficiente in sensul art. 10 alin. 2. In plus, Guvernul arata ca reclamantul a fost condamnat la plata unor sume putin importante in raport cu cele retinute in cauzele in care Curtea a constatat o incalcare a libertatii de exprimare.
2. Aprecierea Curtii
80. Curtea estimeaza ca condamnarea care face obiectul cauzei reprezinta o "ingerinta" in exercitarea de catre reclamant a dreptului sau la libertatea de exprimare. Aceasta imixtiune incalca art. 10 din Conventie, cu exceptia cazului in care este "prevazuta de lege", urmareste unul sau mai multe dintre scopurile legitime enumerate in art. 10 alin. 2 si este "necesara, intr-o societate democratica" pentru a le atinge.
a) "Prevazuta de lege"
81. Curtea observa ca Tribunalul Bucuresti s-a bazat, pentru a ajunge la condamnarea reclamantului, pe art. 206 din Codul penal referitor la calomnie si pe art. 998 din Codul civil ce reglementeaza raspunderea civila delictuala. Astfel, ingerinta era "prevazuta de lege".
b) "Scop legitim"
82. Curtea observa ca ingerinta in litigiu urmarea un scop legitim raportat la art. 10 alin. 2 din Conventie, si anume protectia reputatiei altora, in speta cea a domnului A. P., cunoscut drept om de cultura, fost ministru al culturii si al afacerilor externe si fost membru al Colegiului CNSAS.
c) "Necesara intr-o societate democratica"
83. Curtii ii mai ramane sa verifice daca aceasta ingerinta era "necesara" intr-o societate democratica pentru a atinge scopul legitim urmarit. Ea trimite in aceasta privinta la principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa in materie [a se vedea, printre numeroase altele, Tourancheau si July impotriva Frantei, nr. 53.886/00, paragrafele 64-68, 24 noiembrie 2005, Lindon, Otchakovsky-Laurens si July impotriva Frantei [MC], nr. 21.279/02 si 36.448/02, paragrafele 45 si 46, CEDO 2007-XI, si July si Sarl Liberation impotriva Frantei, nr. 20.893/03, CEDO 2008-... (extrase), paragrafele 60-64].
84. In exercitarea puterii sale de control, Curtea nu se poate substitui instantelor interne competente, ci ea trebuie sa verifice prin prisma art. 10 din Conventie hotararile pe care acestea le-au pronuntat in virtutea puterii lor de apreciere. De aici nu rezulta ca ea ar trebui sa se limiteze la a cerceta daca statul parat a utilizat aceasta putere cu buna-credinta, cu grija si in mod rezonabil; Curtea trebuie sa analizeze ingerinta in litigiu in lumina ansamblului cauzei, inclusiv din perspectiva amplorii afirmatiilor imputate reclamantului si a contextului in care acesta le-a emis (News Verlags GmbH & Co. KG impotriva Austriei, nr. 31.457/96, paragraful 52, CEDO 2000-I).
85. In special, Curtii ii revine sarcina sa determine daca motivele invocate de catre autoritatile nationale pentru a justifica ingerinta apareau drept "pertinente si suficiente" si daca masura incriminata era "proportionala cu scopurile legitime urmarite" (Chauvy si altii impotriva Frantei, nr. 64.915/01, paragraful 70, CEDO 2004-VI). In acest demers, Curtea trebuie sa se convinga ca autoritatile nationale au aplicat, bazandu-se pe o apreciere acceptabila a faptelor pertinente, niste reguli conforme principiilor consacrate de art. 10 din Conventie (Zana impotriva Turciei, 25 noiembrie 1997, paragraful 51, Culegere de hotarari si decizii 1997-VII, si Kyprianou impotriva Ciprului [MC], nr. 73.797/01, paragraful 171, 15 decembrie 2005).
86. Curtea trebuie, de altfel, sa verifice daca autoritatile interne au asigurat un just echilibru intre, pe de o parte, protectia libertatii de exprimare, consacrata de art. 10 din Conventie, si, pe de alta parte, cea a dreptului la reputatia persoanelor implicate in cauza, care, in calitate de element al vietii private, este protejat de art. 8 din Conventie (Chauvy si altii, citata mai sus, paragraful 70 in fine). Aceasta ultima dispozitie poate necesita adoptarea unor masuri pozitive in masura sa garanteze respectarea efectiva a vietii private mergand pana la relatiile interpersonale ale indivizilor implicati (Von Hannover impotriva Germaniei, nr. 59.320/00, paragraful 57, CEDO 2004-VI, si Petrina impotriva Romaniei, nr. 78.060/01, paragraful 35, 14 octombrie 2008).
87. In speta, remarcand calitatea de publicist al reclamantului, fara ca jurnalismul sa fie profesia sa, si calitatea sa de militant pentru respectarea drepturilor omului, Curtea aminteste ca datorita "indatoririlor si responsabilitatilor" inerente exercitarii libertatii de exprimare, protectia oferita de art. 10 din Conventie persoanelor care, cum este si cazul reclamantului, se angajeaza intr-o dezbatere publica este subordonata conditiei ca reclamantul sa actioneze cu buna-credinta astfel incat sa ofere informatii exacte si credibile (Radio France si altii impotriva Frantei, nr. 53.984/00, paragraful 37, Culegere de hotarari si decizii 2004-II, si Bladet TromsI� si Stensaas impotriva Norvegiei [MC], nr. 21.980/03, paragraful 65, CEDO 1999-III). Totusi, acestor persoane le este permis sa recurga la o anumita doza de exagerare, chiar de provocare (Mamere impotriva Frantei, nr. 12.697/03, paragraful 25, CEDO 2006-XIII).
88. Curtea observa ca, in prezenta cauza, Tribunalul Bucuresti a considerat ca, prin afirmatiile facute cu ocazia unei conferinte de presa, reclamantul l-a expus pe A. P. dispretului public si unor posibile sanctiuni, tinand cont de functiile detinute de acesta. Este necesar deci sa se examineze, avand in vedere principiile mentionate mai sus, daca motivele invocate de Tribunalul Bucuresti pentru a justifica condamnarea persoanei in cauza erau "pertinente si suficiente".
89. Curtea aminteste in aceasta privinta ca art. 10 alin. 2 din Conventie nu permite in niciun fel restrictii aduse libertatii de exprimare in domeniul discursului politic sau al unor probleme de interes general [Surek impotriva Turciei (nr. 1) [MC], nr. 26.682/95, paragraful 61, CEDO 1999-IV]. Astfel, ea trebuie sa ia in considerare ansamblul contextului in care afirmatiile in litigiu au fost formulate (Bladet TromsI� si Stensaas impotriva Norvegiei, citata mai sus, paragraful 62).
90. Curtea evidentiaza in principal ca discursul incriminat al reclamantului se inscria in contextul special al unei dezbateri de ordin national privind o tema de interes general si extrem de sensibila. Acesta privea aplicarea Legii nr. 187/1999 cu privire la accesul cetatenilor la dosarul personal intocmit de catre Securitate si vizand demascarea caracterului de politie politica al acestei organizatii, precum si ineficacitatea activitatii CNSAS. In acest context, reclamantul a exprimat indoieli privind colaborarea cu Securitatea fata de A.P., figura publica foarte cunoscuta in Romania.
91. Curtea aminteste ca, chiar daca nu este exact ca persoanele publice se expun cu buna stiinta unui control atent al faptelor si gesturilor lor, precum oamenii politici (Janowski impotriva Poloniei [MC], nr. 25.716/94, paragraful 33, CEDO 1999-I), nu este mai putin adevarat ca limitele criticii admisibile sunt mai largi cand este vorba de exercitarea unor functii oficiale decat ar fi in cazul unor particulari (Mamere, citata mai sus, paragraful 27). In speta, afirmatiile in litigiu il priveau pe A.P., personalitate publica si larg mediatizata, in calitatea sa de membru al CNSAS (a contrario Petrina, citata mai sus, paragraful 46). Or, in opinia Curtii, interesul general fata de adoptarea Legii nr. 187/1999 si fata de aplicarea acesteia de catre CNSAS era de natura sa justifice dezbaterea publica privind aspectul de a sti daca membrii acestui organism indeplineau conditiile impuse de lege pentru a ocupa o asemenea pozitie .
92. Este necesar apoi sa se aminteasca jurisprudenta bine stabilita in acest moment a Curtii, conform careia, pentru a aprecia asupra existentei unei "nevoi sociale imperioase" de natura sa justifice o ingerinta in exercitarea libertatii de exprimare, este necesar sa se distinga cu grija intre fapte si judecati de valoare . Daca materialitatea celor dintai se poate dovedi, cele din urma nu pot face obiectul unei demonstratii a exactitatii lor [De Haes si Gijsels impotriva Belgiei, 24 februarie 1997, paragraful 42, Culegere de hotarari si decizii 1997-I, si Harlanova impotriva Letoniei (dec.), nr. 57.313/00, 3 aprilie 2003]. Desigur, atunci cand este vorba despre afirmatii referitoare la comportamentul unui tert, uneori poate fi dificil sa se distinga intre afirmatii factuale si judecati de valoare . Aceasta nu exclude ideea ca si o judecata de valoare sa apara ca fiind excesiva daca este lipsita total de orice baza factuala (Jerusalem impotriva Austriei, nr. 26.958/95, paragraful 43, CEDO 2001-II).
93. In speta, atunci cand se examineaza afirmatiile litigioase in lumina discursului reclamantului in ansamblul sau, suntem in prezenta unui amestec de judecati de valoare si a anumitor elemente factuale.
94. Curtea constata ca reclamantul a avertizat publicul asupra faptului ca el doar exprima anumite indoieli, ca facea o apreciere subiectiva a faptelor si aparentelor cu privire la pozitia lui A.P. in ceea ce priveste problema deconspirarii fostei politii politice. Afirmatiile facute nu erau prezentate ca fiind certitudini (a contrario Cumpana si Mazare impotriva Romaniei [MC], nr. 33.348/96, paragraful 100, CEDO 2004-XI, si Petrina, citata mai sus, paragraful 44), ci doar drept banuieli, asteptand ca procedurile instituite de Legea nr. 187/1999, care era tema principala a discursului sau, sa devina eficace in ceea ce priveste accesul publicului la dosarele fostei Securitati si sa permita verificarea acestor banuieli. In plus, reclamantul si-a justificat banuielile facand referire la comportamentul lui A.P. si la unele fapte, precum, de exemplu, apartenenta sa la Miscarea pentru Meditatie Transcendentala, si la modul de a actiona al agentilor Securitatii, fapte a caror realitate nu a fost contestata. Este de remarcat faptul ca certificatul atestand ca A.P. nu a colaborat cu Securitatea nu a fost prezentat decat dupa conferinta de presa organizata de reclamant (paragraful 30 de mai sus). In acest context, Curtea estimeaza ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, scopul conferintei fiind de a informa publicul cu privire la un subiect de interes general (a contrario Mihaiu, citata mai sus, paragraful 67).
95. Mai mult, Curtea constata ca este vorba despre niste afirmatii orale pronuntate cu ocazia unei conferinte de presa, ceea ce l-a lipsit pe reclamant de posibilitatea de a le reformula, reface sau de a le retrage (a se vedea, mutatis mutandis, Fuentes Bobo impotriva Spaniei, hotarare din 29 februarie 2000, nr. 39.293/98, paragraful 46, si Boldea, citata mai sus, paragraful 58). In aceasta privinta, trebuie subliniat ca reclamantul a tinut sa precizeze ca a utilizat forma conditionala, iar nu modul indicativ, astfel cum au preluat mijloacele de informare in masa si Judecatoria (paragrafele 19 si 20 de mai sus).
96. Curtea apreciaza apoi ca buna-credinta a reclamantului este de asemenea dovedita de participarea sa la procedura penala indreptata impotriva sa (a contrario Ivanciuc, citata mai sus). Curtea observa ca persoana in cauza a dat dovada de interes pentru proces, prezentandu-se la termenele stabilite de instante in fata Judecatoriei si a Tribunalului. Astfel, el a putut fi audiat personal in procedura din fata Judecatoriei, a putut sa depuna concluzii scrise si sa prezinte, in toate stadiile procedurii, elementele de proba susceptibile sa dovedeasca afirmatiile sale (a contrario Cumpana si Mazare, citata mai sus, paragraful 104, Stangu si Scutelnicu impotriva Romaniei, 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, paragraful 51, si Petrina, citata mai sus, paragraful 50).