Hotararea CEDO in Cauza Andreescu impotriva Romaniei

2. Sentinta din 13 iulie 2001 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti
31. Printr-o sentinta din 13 iulie 2001, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a dispus achitarea reclamantului, cu motivarea ca elementele materiale si intentionale ale infractiunilor de care era acuzat acesta nu erau reunite in speta, si a respins pretentiile civile ale partii vatamate.
32. Referindu-se la libertatea de exprimare, la dreptul publicului de acces la informatiile de interes public si la dreptul la protejarea demnitatii tertilor, astfel cum sunt garantate de Constitutie, instanta a retinut mai intai ca afirmatiile reclamantului, descriind partea vatamata drept o persoana "care a avut o incredibila obedienta fata de [P. R.]" si drept o persoana slaba, incapabila sa reziste politiei politice a regimului comunist, erau judecati de valoare si nu depaseau limitele criticii acceptabile a personalitatilor publice, in masura in care reclamantul nu a folosit expresii triviale sau injurioase, iar afirmatiile sale nu se apropiau de absurd sau de imposibilitatea obiectiva. In consecinta, instanta a concluzionat ca nu exista infractiunea de insulta in ceea ce il priveste pe reclamant.
33. Apoi, instanta a estimat ca se putea deduce din discursul reclamantului ca acesta a reprosat partii vatamate ca ar fi colaborat cu fosta Securitate .
34. Instanta a constatat mai intai interesul publicului de a discuta despre acest subiect, tinand cont de calitatea de persoana publica, investita cu functii oficiale, a lui A. P., printre care in special cea de membru al CNSAS. Interesul public era accentuat in mod particular in ceea ce priveste conditiile impuse de lege pentru a deveni membru al Colegiului CNSAS, mai ales conditia de a nu fi facut parte din structurile Securitatii si de a nu fi fost colaborator al acesteia. Cu privire la acest aspect, instanta a subliniat ca reclamantul a exprimat opiniile in litigiu in cadrul unei dezbateri de interes public ale carei implicatii erau mai largi si priveau eficacitatea CNSAS si a procedurilor prevazute de Legea nr. 187/1999.
35. Instanta a retinut ca reclamantul a actionat cu buna-credinta, deoarece el nu a exprimat niciodata certitudinea ca partea civila a colaborat cu Securitatea, ci doar banuielile sale in acest sens, bazate pe anumite indicii de natura sa dea nastere la asemenea indoieli. Instanta a retinut ca reclamantul a insistat mereu asupra subiectivitatii demersului sau si asupra absentei unor probe certe, avertizand astfel membrii publicului si invitandu-i sa aprecieze personal indiciile existente.
36. De altfel, in ceea ce priveste certificatul atestand ca A. P. nu a colaborat cu fosta Securitate, instanta a stabilit ca acest document putea intr-adevar sa nu elimine indoielile reclamantului, dat fiind contextul in care au fost enuntate indoielile, si anume o critica a CNSAS si a eficacitatii acestuia, ceea ce implica in egala masura a pune sub semnul intrebarii dovezile eliberate de CNSAS insusi.
37. Instanta a concluzionat dupa cum urmeaza:
"(...) chiar eronat in privinta concluziei trase, demersul (reclamantului) este formulat cu buna-credinta, inculpatul insusi atragand atentia asupra neajunsurilor argumentelor sale si se constituie doar ca interpretari ale unor fapte obiective prezentate cu corectitudine (prezenta partii vatamate in cele doua cabinete, faptul ca partea vatamata a fost supusa presiunilor fostei Securitati, aspectul notoriu ca maniera de actiune a fostei Securitati crea posibilitatea accentuata a fortarii unei colaborari a unora din victimele sale etc.) prin prisma unor judecati de valoare personale care, gresit sau nu, asa cum s-a aratat, nu pot fi supuse controlului instantei, (...) - interpretari care nu ating pragul imposibilului sau neverosimilului evident pentru a deveni denigratoare prin insasi evidenta neverosimilului celor afirmate -, acest demers se incadreaza in limitele libertatii de exprimare a opiniilor."
38. Respingand capatul de cerere cu privire la plata de daune morale, cu motivarea ca reclamantul nu a comis nicio fapta ilicita, ci doar si-a exercitat dreptul la libertatea de exprimare garantat de Constitutie, instanta a dispus in plus ca raman in sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat .
3. Recursul partii vatamate la Tribunalul Bucuresti
39. Partea civila a introdus recurs in fata Tribunalului Bucuresti impotriva Sentintei din 13 iulie 2001.
40. In acelasi timp, Parchetul a introdus recurs, cu motivarea ca cheltuielile de judecata ar fi trebuit retinute in sarcina partii care a pierdut.
41. La prima infatisare din 1 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a dispus amanarea judecarii cauzei pentru o data ulterioara, in vederea comunicarii motivelor de recurs catre reclamant.
42. La 15 octombrie 2001, Tribunalul a deschis dezbaterile cu privire la recursurile formulate de A.P. si Parchet. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat mentinerea achitarii reclamantului si respingerea recursului partii civile ca nefondat.
43. Instanta a ascultat pledoariile avocatilor reclamantului si adversarului sau. Reclamantul, care era prezent la dezbateri, nu a fost audiat personal de catre Tribunalul Bucuresti.
44. Printr-o decizie din 29 octombrie 2001, Tribunalul Bucuresti a admis recursul introdus de A. P. si l-a condamnat pe reclamant la plata unei amenzi penale de 5.000.000 ROL si la daune morale in cuantum de 50.000.000 ROL catre partea vatamata.
45. Instanta a stabilit ca reclamantul nu a putut demonstra veridicitatea afirmatiilor sale conform carora A. P. a colaborat cu fosta Securitate, in timp ce Certificatul din 12 iunie 2001 eliberat de CNSAS atesta ca A. P. nu a colaborat. Tribunalul Bucuresti nu a facut nicio referire la considerentele retinute de Judecatorie in favoarea achitarii reclamantului. Tribunalul a utilizat termenii urmatori:
"In speta de fata, inculpatul nu a putut face dovada veridicitatii afirmatiilor sale care au gasit ecou in constiinta publicului si ar fi putut atrage sanctiuni in cazul in care acestea ar fi fost adevarate in ceea ce o priveste pe partea vatamata, avand in vedere functia pe care o indeplinea la vremea respectiva si declaratia acestuia de negare a oricarei colaborari cu Securitatea .
Faptul ca partea vatamata nu a avut statutul de colaborator al Securitatii este relevat in Adeverinta nr. 5.552/12 iunie 2001 depusa la dosar si eliberata de CNSAS.
Fata de aceste considerente, in baza art. 38515 pct. 2 lit. d) din Codul de procedura penala, Tribunalul va admite recursul partii vatamate A. P., va casa sentinta penala recurata si in fond:
In baza art. 206 din Codul penal raportat la art. 63 din Codul penal, inculpatul va fi condamnat la 5.000.000 lei amenda penala."
46. La 19 februarie 2002, reclamantul a platit amenda penala. La 5 august 2002, reclamantul a platit avocatului lui A.P. suma stabilita cu titlu de daune morale.
II. Dreptul si practica interne relevante
A. Dreptul si practica interne relevante
47. Dispozitiile Codului de procedura penala in ceea ce priveste limitele competentelor instantelor ce statueaza asupra unui recurs, astfel cum erau redactate la momentul faptelor, precum si modificarile care le-au fost aduse prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedura penala, precum si pentru modificarea altor legi, sunt descrise in Cauza Mihaiu impotriva Romaniei (nr. 42.512/02, paragrafele 21 si 22, 4 noiembrie 2008).
48. In ceea ce priveste accesul la dosarele apartinand serviciilor secrete si deconspirarea fostei politii politice, reglementarea interna pertinenta, si anume Legea nr. 187/1999, este descrisa in Hotararea Rotaru impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.341/95, paragrafele 31-32, CEDO 2000-V), si in Hotararea Petrina impotriva Romaniei (nr. 78.060/01, paragrafele 17-18, 14 octombrie 2008).
49. Dispozitiile relevante ale Codului penal roman in ceea ce priveste infractiunile impotriva onoarei si demnitatii, astfel cum erau in vigoare la momentul faptelor, precum si schimbarile legislative ulterioare sunt descrise in Hotararea Boldea impotriva Romaniei [nr. 19.997/02, paragrafele 16-18, CEDO 2007 - ... (extrase)].
50. Art. 63 alin. 2 din Codul penal, in vigoare la momentul faptelor, prevedea ca maximul amenzii penale pentru infractiunea de calomnie era de 30.000.000 ROL.
51. Prin Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 104 din 12 februarie 2007, Curtea Constitutionala romana a declarat neconstitutionala legea de abrogare a art. 205-207 din Codul penal incriminand insulta si calomnia, cu motivarea ca reputatia persoanelor, astfel cum este garantata de Constitutie, trebuia protejata in mod obligatoriu prin sanctiuni de natura penala.
B. Rapoartele anuale ale CNSAS
52. Primul raport privind activitatea CNSAS pentru perioada 13 martie 2000-31 mai 2002, publicat in 2002, in temeiul art. 7 din Legea nr. 187/1999, prezenta in preambulul sau dificultatile aparute in functionarea sa, in special imposibilitatea accesului direct la arhive, care se aflau in posesia serviciilor secrete reticente sa le predea. Acest preambul era redactat dupa cum urmeaza:
"Accesul la propriul dosar intocmit cetatenilor romani de fosta Securitate este o tema care a preocupat opinia publica si mediile politice inca din decembrie 1989.
De la momentul in care subiectul a inceput sa fie dezbatut si pana la promulgarea Legii nr. 187/1999 au trecut insa 10 ani. Au fost necesare apoi inca 4 luni pentru ca Parlamentul Romaniei sa voteze componenta Colegiului CNSAS si un an pana la inchirierea unui sediu. Toate acestea, precum si faptul ca Legea nr. 187/1999 a fost, finalmente, rezultatul unor negocieri si ca textul initial a suferit zeci de amendamente, ceea ce a afectat coerenta actului legislativ in discutie, si-au pus amprenta pe prima perioada din activitatea CNSAS care face obiectul prezentului raport de activitate .
Un moment semnificativ al primilor 2 ani de activitate l-a constituit mutarea in sediul propriu si semnarea unui protocol aditional de colaborare cu S.R.I., document care a permis inceperea efectiva a transferului arhivei fostei Securitati catre CNSAS si indeplinirea unui obiectiv major al legii: accesul la propriul dosar.
Dificultatea principala (...) a fost faptul ca s-a lucrat sub presiunea timpului si a opiniei publice, fapt explicabil, desigur, daca avem in vedere cei 10 ani de intarziere pe care-i avem, luand ca o comparatie Comisia Gauck din Germania. De asemenea, faptul ca arhiva CNSAS se constituie prin transferul dosarelor din arhiva S.R.I. si nu prin preluarea in situ a acestei arhive este un factor esential."
53. Acest prim raport mentiona ca Serviciul Roman de Informatii a transmis catre CNSAS, in perioada mentionata mai sus, 3.573 de dosare individuale. Serviciul de Informatii Externe a predat 65 de dosare, iar tribunalele militare 14. La 31 mai 2002, arhivele CNSAS cuprindeau in total 3.652 de dosare individuale.
54. Conform ultimului raport anual al CNSAS din 2008, Serviciul Roman de Informatii a predat in 2007 catre CNSAS 15.500 de dosare. In acelasi an, Ministerul Justitiei a transmis, de asemenea, 109.907 dosare arhivate anterior in arhivele tribunalelor militare din Bucuresti, Timisoara, Iasi si Cluj.

IN DREPT

I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie
55. Reclamantul se plange de faptul ca prin condamnarea sa penala din 29 octombrie 2001 de catre Tribunalul Bucuresti, fara a fi audiat personal, i-a fost incalcat dreptul la un proces echitabil. El invoca art. 6 alin. 1 din Conventie, redactat dupa cum urmeaza in partea sa relevanta:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari (...) asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa."
56. Guvernul contesta aceasta teza.
A. Cu privire la admisibilitate
57. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie . De asemenea, Curtea constata ca acesta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarat admisibil.
B. Cu privire la fond
1. Argumentele partilor
58. Reclamantul arata ca, contrar dispozitiilor Codului de procedura penala (CPP), Tribunalul Bucuresti, prima instanta care i-a aplicat o sanctiune penala, nu l-a audiat si nici nu i-a dat cuvantul la finalul dezbaterilor. In consecinta, nu a avut ocazia sa precizeze semnificatia afirmatiilor sale facute cu ocazia conferintei de presa din 20 februarie 2001 si nici sa rectifice ceea ce ar fi putut fi retinut in mod eronat - in special modul si timpul verbal utilizate in discursul sau. Intr-adevar, reclamantul sustine ca a utilizat, cu ocazia conferintei de presa, modul conditional in fraza "De ce dl [A.P.] (...) ar fi colaborat cu Securitatea?", iar nu modul indicativ "a colaborat", astfel cum a retinut Judecatoria. Finalmente, reclamantul observa ca, in conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, faptul de a acorda cuvantul acuzatului la finalul dezbaterilor nu este un act de procedura facultativ, nefiind lasat la latitudinea instantei si nici macar a acuzatului.