"Persoanele care au facut cerere de plecare definitiva din tara sunt obligate sa instraineze, pana la data plecarii, constructiile aflate in proprietatea lor in Republica Socialista Romania. Instrainarea se va face catre stat, care va prelua aceste bunuri . (...) Constructiile apartinand persoanelor care au plecat in mod fraudulos din tara sau care, fiind plecate in strainatate, nu s-au inapoiat la expirarea termenului stabilit pentru inapoierea in tara trec fara plata in proprietatea statului (...)."
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1
19. Invocand art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plange de faptul ca ar fi suferit o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor sale din cauza Sentintei din 2 mai 2001 a Judecatoriei Sectorului 5 Bucuresti, confirmata prin Decizia din data de 29 mai 2002 a Curtii de Apel Bucuresti. El sustine ca aceasta sentinta a validat vanzarea de catre stat a bunului aflat in litigiu, desi aceeasi instanta constatase ilegalitatea confiscarii bunului. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitatii
20. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie. Mai mult, aceasta observa ca nu este lovit de niciun motiv de inadmisibilitate si, prin urmare, il declara admisibil.
B. Asupra fondului
21. Guvernul considera ca reclamantul putea obtine o despagubire in baza Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, ceea ce corespunde cerintelor art. 1 din Protocolul nr. 1. El considera ca in situatii complexe cum este cea de fata, in care prevederile legislative au un impact economic asupra intregii tari, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o putere discretionara nu numai pentru a alege masurile menite sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale, ci si pentru a-si acorda timpul necesar implementarii lor. Guvernul arata ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005, stabileste principiul acordarii unor despagubiri echitabile si neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize, si accelereaza procedura de restituire sau de despagubire . Aceasta lege prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea), la nivelul valorii bunului, stabilita prin expertiza. Conform afirmatiilor Guvernului, noul mecanism instituit prin Legea nr. 247/2005 asigura o despagubire efectiva, conforma cu cerintele Conventiei.
22. Citand cauzele Jahn si altii impotriva Germaniei ([MC], nr. 46.720/99, 72.203/01 si 72.552/01, CEDO 2005-...) si Broniowski impotriva Poloniei ([MC], nr. 31.443/96, CEDO 2004-V), Guvernul considera ca, in orice caz, o eventuala intarziere in acordarea unei despagubiri, in contextul unei despagubiri neplafonate, nu distruge justul echilibru ce trebuie pastrat intre protectia proprietatii indivizilor si cerintele interesului general si nu obliga reclamantul sa suporte o sarcina excesiva.
23. Guvernul considera ca o eventuala intarziere in acordarea despagubirilor nu este de natura sa distruga justul echilibru dintre protectia dreptului de proprietate si cerintele interesului general.
24. Reclamantul contesta argumentul Guvernului. El reaminteste ca Decizia din data de 29 mai 2002 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti a constatat ilegalitatea confiscarii bunului sau, confirmand vanzarea aceluiasi bun catre chiriasi. Conform afirmatiilor sale, aceasta solutie este contradictorie, deoarece instantele interne au confirmat vanzarea de catre stat a unui bun asupra caruia acesta nu detinea un titlu de proprietate valabil.
25. Curtea observa ca reclamantul a obtinut o hotarare definitiva ce constata nulitatea deciziei de confiscare a bunului. In ciuda acestei constatari, instantele interne au refuzat sa anuleze contractul de vanzare-cumparare care avea ca obiect acelasi bun, pe motiv ca reclamantul nu facuse dovada relei- credinte a partilor din respectivul contract (paragraful 10 de mai sus).
26. Curtea considera ca constatarea ilegalitatii confiscarii bunului, precum si lipsa de titlu al statului asupra aceluiasi bun au ca efect recunoasterea, indirecta si cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamantului asupra bunului sau. In plus, Curtea constata ca acest drept nu era revocabil si nici nu a fost contestat sau infirmat pana in prezent.
27. Avand in vedere aceste elemente si tinand cont de jurisprudenta recenta, Curtea constata ca in speta problema existentei unui bun nu poate fi pusa la indoiala (conform, mutatis mutandis, Sebastian Taub impotriva Romaniei, mentionata mai sus, A�A� 36 si 37).
28. Curtea reaminteste ca a statuat deja ca vanzarea de catre stat a bunului altcuiva catre terti, chiar daca este anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altcuiva si chiar daca tertii erau de buna-credinta, reprezinta o privare de bunuri . O astfel de privare, combinata cu lipsa totala de despagubire, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain, mentionata mai sus, A�A� 39, 43 si 59).
29. Pe deasupra, Curtea a mai constatat intr-o alta cauza ca statul isi incalcase obligatia pozitiva de a reactiona in timp util si cu coerenta in fata chestiunii de interes general pe care o constituie restituirea sau vanzarea imobilelor intrate in posesia sa in baza decretelor de nationalizare. Aceasta a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitatea de a recupera totalitatea bunului sau, desi dispunea de o decizie definitiva care condamna statul sa i-l restituie (Paduraru, mentionata mai sus, A� 112).
30. In speta, Curtea nu distinge niciun motiv de a se abate de la jurisprudenta mentionata mai sus, situatia de fapt fiind aproximativ aceeasi. In cauza de fata, dupa exemplul Cauzei Paduraru, citata mai sus, terte persoane au devenit proprietari dupa ce dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului a facut obiectul unei confirmari definitive. Si, cum s-a intamplat in Cauza Strain, mentionata mai sus, reclamantul in speta a fost recunoscut ca proprietar legitim, instantele constatand ilegalitatea confiscarii, precum si lipsa unui titlu detinut de stat .
31. Curtea observa ca vanzarea bunului reclamantului in temeiul Legii nr. 112/1995 il impiedica sa isi exercite dreptul de proprietate si ca nu i-a fost acordata nicio despagubire pentru aceasta privare.
32. Curtea mai observa ca cererea reclamantului, depusa in aplicarea Legii nr. 10/2001, modificata prin Legea nr. 247/2005, a fost respinsa ca tardiva. In orice caz, Curtea observa ca Proprietatea nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil sa duca la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantului. Pe deasupra, nici Legea nr. 10/2001, nici Legea nr. 247/2005 care o modifica nu iau in considerare prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite a unei despagubiri de catre persoanele care, ca si reclamantul, au fost private de bunurile lor.
33. Prin urmare, Curtea considera ca faptul ca reclamantul a fost privat de dreptul de proprietate asupra bunului sau, combinat cu lipsa totala de despagubire de mai mult de 4 ani, l-a facut sa sufere o povara disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Prin urmare, in speta a avut loc incalcarea acestei prevederi.
II. Asupra celorlalte pretinse incalcari
34. Reclamantul sustine ca a avut loc o incalcare a dreptului sau la libera circulatie, deoarece in anul 1985, inainte de a emigra, a fost obligat sa isi cedeze proprietatea in favoarea statului, masura ce ii incalca dreptul de a circula liber (art. 2 din Protocolul nr. 4). In fine, reclamantul considera ca faptul ca autoritatile i-au confiscat pasaportul si l-au obligat sa renunte la cetatenia romana inainte de a parasi Romania constituie o expulzare contrara art. 3 din Protocolul nr. 4.
35. Curtea observa ca faptele pretinse dateaza din 16 aprilie 1985, data confiscarii bunului reclamantului, adica inainte de 20 iunie 1994, data ratificarii Conventiei de catre Romania.
36. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt incompatibile ratione temporis cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 A� 3 si trebuie respinse in aplicarea art. 35 A� 4.
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
37. Conform art. 41 din Conventie:
"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
38. In principal, reclamantul solicita restituirea bunului in discutie. Conform primului raport de expertiza intocmit in luna mai 2006, valoarea comerciala a casei, precum si a terenului aferent ar fi de 87.377 euro (EUR). Reclamantul a depus un al doilea raport de expertiza, intocmit in luna septembrie 2006 si care precizeaza o valoare de piata de 107.000 EUR. Pentru lipsa de folosinta, acesta solicita suma de 248.200 EUR, pe care o detaliaza dupa cum urmeaza: 124.100 EUR pentru perioada scursa intre 1985 si 2006, 12.000 EUR intre 1985 si 1997, 5.000 EUR intre 1997 si 2002, precum si 107.100 EUR din luna mai 2002 pana astazi. In fine, el solicita suma de 100.000 EUR pentru prejudiciul moral.
39. Guvernul considera ca valoarea de piata a bunului este de 42.696 EUR. In acest sens, furnizeaza opinia unui expert imobiliar. In ceea ce priveste suma reprezentand lipsa de castig, acesta considera ca, in principiu, Curtea nu ar trebui sa speculeze cu privire la posibilitatea si randamentul unei inchirieri a casei in discutie si invoca jurisprudenta Buzatu impotriva Romaniei (nr. 34.642, A� 18, 27 ianuarie 2005). In ceea ce priveste prejudiciul moral, acesta afirma ca hotararea ar putea constitui, in sine, o reparatie satisfacatoare a prejudiciului moral suferit.
40. In observatiile sale trimise ca raspuns, reclamantul contesta rezultatul opiniei trimise de expertul Guvernului si afirma ca aceasta casa se afla in centrul orasului Bucuresti, ca valoarea sa este mai mare decat cea luata in considerare de expertiza realizata la cererea Guvernului.
41. In circumstantele spetei, Curtea considera ca restituirea casei situate in str. Tamasoaia nr. 3 din Bucuresti si a terenului aferent l-ar repune pe reclamant, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar fi aflat daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. In cazul in care statul parat nu procedeaza la aceasta restituire intr-un termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, Curtea hotaraste ca statul parat sa ii plateasca reclamantului, ca daune materiale, o suma corespunzatoare cu valoarea actuala a bunului.
42. In acest sens, Curtea observa cu interes ca Legea nr. 247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001 referitoare la restituirea bunurilor nationalizate atat legal, cat si ilegal, intrata in vigoare la data de 19 iulie 2005, aplica principiile exprimate in jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala, referitoare la reparatiile datorate in caz de acte ilicite si confirmate in mod constant chiar de Curte in jurisprudenta sa referitoare la privarile ilegale sau de facto [Papamichalopoulos impotriva Greciei (reparatie echitabila), Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, p. 59-61, A�A� 36-39, Zubani impotriva Italiei, Hotararea din 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, p. 1078, A� 49, si Brumarescu impotriva Romaniei (reparatie echitabila), mentionata mai sus, A�A� 22 si 23].
43. Intr-adevar, noua lege califica drept abuzive nationalizarile operate de regimul comunist si prevede obligatia de restituire a unui bun scos din patrimoniul unei persoane in urma unei astfel de privari. In cazul in care restituirea este imposibila, de exemplu din cauza vanzarii bunului catre un tert de buna-credinta, legea acorda o despagubire egala cu valoarea de piata a bunului in momentul acordarii (titlul I sectiunea I art. 1, 16 si 43 din lege).
44. Curtea observa ca opinia trimisa de expertul Guvernului este intemeiata pe o valoare ipotetica, avand in vedere ca expertul nu a vizitat bunul. Tinand cont de expertiza furnizata de reclamant, precum si de informatiile de care dispune Curtea cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala, aceasta estimeaza ca valoarea de piata actuala a bunului este de 70.000 EUR.
45. Prin urmare, statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca reclamantului suma de 70.000 EUR.
46. Pe deasupra, Curtea considera ca evenimentele in cauza au adus grave atingeri dreptului reclamantului la respectarea bunului sau, pentru care suma de 5.000 EUR reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit.
47. In ceea ce priveste sumele solicitate pentru privarea de proprietate suferita, Curtea nu poate specula cu privire la posibilitatea si randamentul unei inchirieri a apartamentului in discutie (Buzatu impotriva Romaniei, nr. 34.642/97, A� 18, 27 ianuarie 2005).
B. Cheltuieli de judecata
48. In ceea ce priveste cheltuielile de judecata, reclamantul solicita suma de 7.938,49 EUR, pe care o detaliaza dupa cum urmeaza: 6.257 EUR pentru cheltuielile de judecata legate de procedura interna, 551 EUR pentru cheltuielile de transport, 627,49 EUR pentru cheltuielile de curierat, 20 EUR pentru cheltuieli suportate in legatura cu executorul judecatoresc, 3 EUR pentru cheltuieli administrative, 240 EUR pentru cheltuieli de traducere, precum si 240 EUR pentru expertiza tehnica imobiliara.
49. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor, cu conditia sa fie justificate, necesare si rezonabile.
50. In conformitate cu jurisprudenta Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta si tinand cont de elementele dovedite, aflate in posesia sa, si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 7.000 EUR, cu toate cheltuielile incluse, si i-o acorda reclamantului.
C. Dobanzi moratorii
51. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,