CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
HOTARAREA din 8 martie 2007, definitiva la 8 iunie 2007,
in Cauza Florescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 41.857/02)
In Cauza Florescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: B.M. Zupancic, presedinte, J. Hedigan, C. Birsan, E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, David Thor Bjorgvinsson, I. Ziemele, judecatori,
si S. Naismith, grefier adjunct de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 15 februarie 2007,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 41.857/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Octavian Florescu (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 20 noiembrie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat de doamna M. Nurciu, avocata in Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agenta sa, doamna B. Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 23 noiembrie 2005, Curtea a hotarat sa ii comunice cererea Guvernului. Invocand prevederile art. 29 A� 3 din Conventie, Curtea a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
4. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise pe fondul cauzei (art. 59 A� 1 din Regulament).
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
5. Reclamantul s-a nascut in anul 1932 si locuieste in Atena.
6. In anul 1934, parintii reclamantului, functionari la momentul respectiv, au cumparat un imobil impreuna cu terenul aferent, bun situat in str. Tamasoaia nr. 3 din Bucuresti. In anul 1981, tatal reclamantului a decedat. In anul 1985, reclamantul si mama sa s-au hotarat sa emigreze in Grecia. La data de 16 aprilie 1985, invocand Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situatiei unor bunuri, statul a confiscat imobilul mentionat mai sus.
7. Printr-un contract de vanzare-cumparare incheiat in anul 1997 in baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, statul, prin intermediul unei societati care administra bunurile imobiliare ale statului, le-a vandut bunul sotilor B., care il ocupau in calitate de chiriasi.
8. La data de 18 mai 1999, reclamantul si mama sa au introdus in fata Tribunalului Bucuresti o actiune in revendicare imobiliara indreptata impotriva Primariei Bucuresti, a societatii care administra bunurile imobiliare ale statului si impotriva tertilor cumparatori. Ei au cerut instantei sa constate nulitatea deciziei de confiscare a bunului si a contractului de vanzare- cumparare incheiat cu sotii B. In fine, acestia solicitau restituirea in natura a bunului aflat in litigiu. Reclamantul si mama sa sustineau ca, din cauza conditiilor grele de viata si a presiunilor exercitate impotriva familiei lor, au fost obligati sa emigreze. Pentru a solicita anularea contractului de vanzare-cumparare avand ca obiect bunul in litigiu, acestia au aratat ca Legea nr. 112/1995 nu se referea la imobilul in cauza si ca o vanzare efectuata in baza acestei legi era ilegala.
9. La data de 30 septembrie 1999, tertii cumparatori au depus o cerere reconventionala, in constatarea calitatii lor de proprietari ai bunului. Acestia au formulat si o cerere in garantie referitoare la vanzatorul bunului, si anume Primaria Bucuresti. Sotii B. au afirmat ca detin proprietatea bunului imobil din anul 1990, in urma unui schimb de locuinte realizat de comun acord cu reclamantul si cu mama acestuia. In fine, ei se prevalau de buna lor credinta in momentul incheierii contractului de vanzare- cumparare.
10. La data de 2 mai 2001, dupa mai multe trimiteri ale cauzei pe motive de competenta, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a constatat nulitatea deciziei de confiscare a bunului, considerand-o ilegala, avand in vedere ca reclamantii fusesera obligati sa isi cedeze proprietatea inainte de a parasi tara, ceea ce le-a viciat consimtamantul. Instanta a adaugat ca decizia de confiscare era contrara prevederilor Constitutiei din 1965, statul neputand sa se prevaleze de un titlu de proprietate valabil asupra bunului. Instanta, facand aplicarea principiului bona fide praesumitur, a respins cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare pe motiv ca reclamantul si mama sa nu au facut dovada relei-credinte a partilor din respectivul contract . Primaria Bucuresti, cat si reclamantul si mama acestuia au introdus apel impotriva acestei sentinte.
11. Prin Decizia din data de 29 noiembrie 2001, Tribunalul Bucuresti a respins apelul reclamantului si al mamei sale, a admis apelul primariei, a anulat sentinta si, pe fond, a respins actiunea reclamantului ca neintemeiata. Tribunalul a statuat ca instantele nu erau competente ratione temporis sa analizeze constitutionalitatea Decretului nr. 223/1974 din perspectiva noii Constitutii din 1991, deoarece decretul respectiv fusese adoptat in perioada de valabilitate a Constitutiei din 1965. Prin urmare, tribunalul a statuat ca titlul statului asupra bunului revendicat era legal. La data de 21 decembrie 2001, mama reclamantului a decedat.
12. Reclamantul a formulat recurs impotriva acestei decizii, sustinand ca confiscarea bunului sau fusese contrara prevederilor din Codul civil si din Constitutie ce reglementau respectarea dreptului de proprietate si ca, prin urmare, posesia bunului de catre stat nu era intemeiata pe niciun titlu valabil. In ceea ce priveste valabilitatea contractului de vanzare-cumparare, reclamantul sustinea ca statul vanduse un bun ce nu ii mai apartinea, ceea ce dovedea, dupa parerea sa, reaua-credinta a partilor.
13. Prin Decizia din data de 29 mai 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul reclamantului si a respins apelul primariei. Astfel, Sentinta pronuntata la data de 2 mai 2001 de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a fost confirmata.
14. Conform afirmatiilor Guvernului, in anul 2002, reclamantul a depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Printr-o decizie administrativa din data de 19 iunie 2006, Primaria Bucuresti a respins cererea reclamantului ca tardiva. Copia deciziei respective a fost depusa la dosar.
II. Dreptul si practica interna pertinente
15. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, A�A� 31-33), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, A�A� 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, A�A� 38-53, 1 decembrie 2005) si Sebastian Taub impotriva Romaniei (nr. 58.612/00, A�A� 36-37, 12 octombrie 2006).
16. Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, care modifica Legea nr. 10/2001, prevede ca despagubirea la care vor avea dreptul persoanele care nu obtin restituirea imobilului nationalizat si al carei cuantum va fi fixat in urma unei proceduri administrative de catre o comisie centrala este constituita dintr-o participare la un organism de plasament in valori mobiliare organizat sub forma unei societati pe actiuni (Proprietatea). In principiu, beneficiarii unei astfel de despagubiri vor primi titluri de valoare ce vor fi transformate in actiuni odata ce Proprietatea va fi cotata la bursa . Pe de alta parte, art. 3 din legea mentionata mai sus precizeaza ca titlurile de valoare nu pot fi vandute inainte de conversia lor in actiuni .
17. La data de 29 decembrie 2005, Proprietatea a fost inscrisa la Registrul Comertului din Bucuresti. Pentru ca titlurile de valoare sa poata fi convertite in actiuni emise de Proprietatea si ca aceste actiuni sa poata face apoi obiectul unor tranzactii pe piata financiara, in primul rand trebuie urmata procedura de aprobare de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM). Intrarea sa efectiva pe bursa ar fi prevazuta, conform ultimelor informatii, pentru lunile iunie-iulie 2007.
18. Prevederile relevante din Decretul nr. 223/1974 sunt urmatoarele:
ARTICOLUL I
"In Republica Socialista Romania constructiile si terenurile pot fi detinute in proprietate de catre persoanele fizice numai daca au domiciliul in tara."
ARTICOLUL II