Hotararea CEDO in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei

146. Prin urmare, trebuie concluzionat ca, in ciuda faptului ca primaria nu a emis pana in prezent o decizie, reclamantele sunt cel putin beneficiarele unui drept de a fi despagubite. Avand in vedere hotararile judecatoresti interne, care reprezinta, in sensul hotararilor anterioare ale Curtii, "o jurisprudenta bine stabilita a instantelor", aceasta creanta constituie un "interes patrimonial" suficient de bine stabilit in dreptul intern si care tine de notiunea "bun" la care se refera art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Kopecky, mentionata mai sus, A� 52).
147. Rezulta ca exceptia Guvernului nu poate fi retinuta.
148. In fine, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . De altfel, aceasta constata ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
B. Asupra admisibilitatii capatului de cerere formulat de doamna Solon
149. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, aceasta constata ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.
C. Asupra fondului
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
150. Guvernul arata ca reclamantele au utilizat posibilitatea de a se adresa autoritatilor administrative pentru a li se acorda o despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 247/2005.
151. In opinia Guvernului, mecanismul implementat de aceasta din urma lege si care se refera la infiintarea Fondului "Proprietatea" este de natura sa le ofere persoanelor indreptatite despagubiri in cuantum egal cu valoarea de piata a bunurilor. Conform ultimelor modificari ale Legii nr. 247/2005, o parte a despagubirii ar putea fi platita in numerar daca creanta nu depaseste 500.000 RON. Guvernul argumenteaza ca o anumita intarziere la plata este inevitabila, data fiind complexitatea procesului de despagubire .
152. In ceea ce priveste progresele facute pentru ca Fondul "Proprietatea" sa devina functional, Guvernul arata, in observatiile sale scrise din data de 24 aprilie 2009, ca procedura de evaluare a activelor fondului aproape ca a ajuns la final, la fel ca si procedura de selectie a administratorului fondului.
153. In observatiile sale prezentate in cadrul audierii, Guvernul arata ca, din anul 2007, Fondul "Proprietatea" plateste dividende actionarilor sai. De altfel, la data de 9 septembrie 2010, Guvernul a precizat ca actionarii Fondului "Proprietatea" au hotarat repartizarea dividendelor pentru perioada 2008/2009 si ca administratorul fondului a fost mandatat sa faca demersurile necesare in vederea cotarii actiunilor la bursa inainte de 22 decembrie 2010.
154. Guvernul face trimitere la planul de actiune trimis Comitetului Ministrilor la data de 25 februarie 2010 si care trebuie sa permita identificarea celor mai bune solutii pentru a eficientiza procesul de restituire . Printre solutiile luate in considerare se numara infiintarea unei comisii interministeriale, modificarea legislatiei in materie si organizarea de discutii cu asociatii si cu societatea civila.
155. Invocand statisticile furnizate, Guvernul arata ca cererile de despagubire sunt numeroase (paragraful 77 de mai sus) si ca valoarea totala a despagubirilor aprobate reprezinta o sarcina bugetara importanta.
156. In ceea ce priveste Cauza Solon, Guvernul considera ca, pe calea contestatiei indreptate impotriva deciziei administrative, dreptul reclamantei de a fi despagubita nu a putut fi confirmat decat la data de 30 martie 2006 (paragraful 37 de mai sus); de altfel, acesta sustine ca perioada care s-a scurs pana la decizia administrativa data de Universitatea din Craiova la data de 24 martie 2009 nu a fost excesiva.
157. In plus, Guvernul sustine ca eficienta mecanismului de despagubire prin intermediul Fondului "Proprietatea" nu intra in discutie in Cauza Solon, avand in vedere valoarea despagubirii, care nu ar depasi plafonul de 500.000 RON.
b) Reclamantele
158. Reclamantele sustin ca lipsa restituirii sau a despagubirii, pana in prezent, este de natura sa incalce dreptul la respectarea bunurilor lor. Ele considera ca mecanismul de despagubire stabilit de legislatia interna nu este eficient.
(i) Argumentele doamnelor Atanasiu si Poenaru
159. Reclamantele insista asupra complexitatii legilor de restituire si asupra incoerentelor legislative si jurisprudentiale care ar fi consecinta nenumaratelor modificari ce au avut loc intr-o perioada de aproape 20 de ani.
160. Ele sustin o dubla incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. Pe de o parte, ele considera ca a avut loc o incalcare a acestei prevederi din punct de vedere substantial din cauza vanzarii ilegale si cu rea-credinta a apartamentului nr. 1, desi statul era la curent cu cererea de restituire introdusa de proprietarul legitim. Pe de alta parte, ele sustin ca a avut loc o incalcare procedurala a dreptului la respectarea bunurilor din moment ce toate procedurile administrative si judiciare utilizate pentru a recupera bunul s-au dovedit ineficiente din cauza deficientelor mecanismului de restituire si de despagubire implementat de stat .
(ii) Argumentele doamnei Solon
161. Reclamanta insista pe lipsa totala de despagubire . Dupa parerea ei, Guvernul nu a demonstrat existenta niciunei circumstante exceptionale capabile sa justifice intarzierea in punerea in aplicare a legilor de reparatie. Ea declara ca Fondul "Proprietatea" nu functioneaza inca in asa fel incat sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri . Ea considera ca aceasta situatie ii este imputabila exclusiv statului, care intarzie in mod nejustificat sa ia masurile legale si administrative necesare pentru a face ca exercitarea dreptului la restituire sau la despagubire sa fie efectiva si rapida.
2. Aprecierea Curtii
a) Principiile generale ce decurg din jurisprudenta Curtii
162. Curtea considera necesar sa reaminteasca in primul rand principiile care se desprind din jurisprudenta sa in materie.
163. Privarea de un drept de proprietate sau de un alt drept real constituie, in principiu, un act instantaneu si nu creeaza o situatie continua de "privare de drept" [Malhous impotriva Republicii Cehe (dec.) [MC], nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII].
164. Asa cum art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, el nu le impune statelor contractante nicio restrictie cu privire la libertatea lor de a stabili domeniul de aplicare a legilor pe care le pot adopta in materie de restituire a bunurilor si de a alege conditiile in care accepta sa restituie drepturile de proprietate persoanelor deposedate [Van der Mussele impotriva Belgiei, 23 noiembrie 1983, A� 48, seria A nr. 70; Slivenko impotriva Letoniei (dec.) [MC], nr. 48.321/99, A� 121, CEDO 2002-II, si Jantner, mentionata mai sus, A� 34].
165. In schimb, art. 1 din Protocolul nr. 1 cere ca ingerinta autoritatii publice in exercitarea dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala (Fostul rege al Greciei si altii impotriva Greciei [MC], nr. 25.701/94, A� 79, CEDO 2000-XII, si Iatridis impotriva Greciei [MC], nr. 31.107/96, A� 58, CEDO 1999-II). Principiul legalitatii presupune si existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor (Beyeler impotriva Italiei [MC], nr. 33.202/96, A�A� 109-110, CEDO 2000-I).
166. In plus, orice ingerinta in exercitarea unui drept sau a unei libertati recunoscute de Conventie trebuie sa urmareasca un scop legitim. De asemenea, in cauzele care presupun o obligatie pozitiva, trebuie sa existe o justificare legitima pentru inactiunea statului. Principiul "justului echilibru", inerent insusi art. 1 din Protocolul nr. 1, presupune existenta unui interes general al comunitatii. Datorita unei cunoasteri directe a societatii lor si a nevoilor acesteia, autoritatile nationale sunt, in principiu, mai bine plasate decat judecatorul international pentru a determina ceea ce este de "utilitate publica". In mecanismul de protectie instituit de Conventie, acestora le revine, asadar, obligatia de a se pronunta primele asupra existentei unei probleme de interes general ce justifica masuri aplicabile in domeniul exercitarii dreptului de proprietate, inclusiv masuri ce presupun privari si restituiri de bunuri . Prin urmare, ele se bucura aici de o anumita marja de apreciere, ca in alte domenii asupra carora se extind garantiile Conventiei.
In plus, notiunea "utilitate publica" este ampla prin natura sa. In mod special, decizia de a adopta legi referitoare la privarea de proprietate sau care prevad o despagubire din fonduri publice pentru bunuri expropriate presupune, de obicei, analiza unor chestiuni politice, economice si sociale. Considerand ca este normal ca legislatorul sa dispuna de o larga marja in politica sa economica si sociala, Curtea a declarat ca respecta modul in care acesta concepe imperativele "utilitatii publice", cu exceptia cazului in care judecata sa se dovedeste a fi vadit lipsita de temei rezonabil (James si altii impotriva Regatului Unit, 21 februarie 1986, A� 46, seria A nr. 98, Fostul rege al Greciei si altii, mentionata mai sus, A� 87, si Broniowski, mentionata mai sus, A� 149).
167. Atat atingerea adusa respectarii bunurilor, cat si abtinerea de la actiune trebuie sa pastreze un just echilibru intre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului. In mod special, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul urmarit prin orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile care priveaza o persoana de proprietatea sa. In fiecare cauza ce presupune pretinsa incalcare a acestei prevederi, Curtea trebuie sa verifice daca, din cauza actiunii sau inactiunii statului, persoana in cauza a fost nevoita sa suporte o sarcina disproportionata si excesiva (Sporrong si Lonnroth impotriva Suediei, 23 septembrie 1982, A� 73, seria A nr. 52).
168. Pentru a aprecia conformitatea conduitei statului cu art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea trebuie sa se dedice unei analize globale a diferitelor interese in cauza, tinand cont ca scopul Conventiei este sa protejeze drepturi "concrete si efective". Ea trebuie sa mearga dincolo de aparente si sa cerceteze realitatea situatiei litigioase. Aceasta apreciere poate sa se refere nu numai la modalitatile de despagubire aplicabile - daca situatia este similara cu o privare de libertate - ci si la conduita partilor, inclusiv la mijloacele utilizate de stat si la punerea lor in aplicare. In acest sens, trebuie subliniat ca incertitudinea - fie ea legislativa, administrativa sau legata de practicile aplicate de autoritati - este un factor ce trebuie luat in considerare pentru a aprecia conduita statului. Intr-adevar, atunci cand in cauza este o chestiune de interes general, puterile publice sunt obligate sa reactioneze in timp util, in mod corect si cu cea mai mare coerenta (Vasilescu impotriva Romaniei, 22 mai 1998, A� 51, Culegere de hotarari si decizii 1998-III).
b) Aplicarea principiilor mentionate mai sus in cauzele referitoare la masuri de reparatie intr-un context de reforma politica si economica
169. Curtea a stabilit ca principiile mentionate mai sus sunt valabile, de asemenea, in situatia unor modificari fundamentale ale sistemului unei tari, precum cele pe care le reprezinta tranzitia de la un regim totalitar la o forma democratica de guvernare si reforma structurii politice, juridice si economice a statului, fenomene ce conduc inevitabil la adoptarea unor legi economice si sociale pe scara larga (Broniowski, mentionata mai sus, A� 149).
170. In materie de restituire de proprietati, o legislatie de mare anvergura, mai ales daca executa un program de reforma economica si sociala, nu poate asigura o dreptate completa in fata varietatii de situatii in care se afla numeroasele persoane in cauza. Este in primul rand obligatia autoritatilor interne, in special a Parlamentului, de a cantari avantajele si dezavantajele inerente diferitelor solutii dintre care sa se poata alege, stiut fiind faptul ca este vorba de o alegere politica (a se vedea James si altii, mentionata mai sus, A�A� 68-69, si, mutatis mutandis, Olaru si altii impotriva Moldovei, nr. 476/07, 22.539/05, 17.911/08 si 13.136/07, A� 55, 28 iulie 2009).
171. Curtea a recunoscut deja ca punerea in balanta a drepturilor in cauza si a castigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exercitiu de o dificultate deosebita.
172. In aceste circumstante, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o larga marja de apreciere, nu numai pentru a alege masurile care sa reglementeze raporturile de proprietate din tara, ci si pentru a avea la dispozitie timpul necesar pentru punerea lor in aplicare.
173. Totusi, aceasta marja, oricat de mare ar fi ea, nu este nelimitata, iar exercitarea puterii discretionare a statului, chiar si in cadrul celei mai complexe reforme a statului, nu poate determina consecinte incompatibile cu normele stabilite prin Conventie (Broniowski, mentionata mai sus, A� 182).
174. Conform art. 1 din Protocolul nr. 1, statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despagubire consfintite de lege - si de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despagubirilor prin mijloace legislative. Ceea ce prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca valoarea despagubirii acordate pentru o privare de proprietate operata de stat sa fie "in mod rezonabil in raport" cu valoarea bunului. O lipsa totala de despagubire nu poate fi considerata ca fiind compatibila cu art. 1 din Protocolul nr. 1 decat in cazuri exceptionale (Broniowski, mentionata mai sus, A� 186).
175. Art. 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept la o compensatie integrala in orice circumstante, o compensatie numai partiala nefacand privarea de proprietate nelegitima eo ipso in toate cazurile. In mod special, niste obiective legitime "de utilitate publica", precum cele care urmaresc masuri de reforma economica sau de dreptate sociala pot milita pentru o rambursare mai mica decat valoarea de piata integrala [James si altii, mentionata mai sus, A� 54; Lithgow si altii impotriva Marii Britanii, 8 iulie 1986, A� 120, seria A nr. 102, si Scordino impotriva Italiei (nr. 1) [MC], nr. 36813/97, A�A� 95 si urmatoarele, CEDO 2006-V].
176. Astfel, Curtea a admis in mod explicit in cauzele Broniowski si Wolkenberg ca reforma radicala a sistemului politic si economic din Polonia, precum si situatia finantelor sale puteau sa justifice limitari draconice la despagubirea repatriatilor de dincolo de Bug [Broniowski, mentionata mai sus, A� 183, si Wolkenberg si altii impotriva Poloniei (dec.), nr. 50.003/99, A� 63, CEDO 2007-XIV (extrase)].
177. In plus, din jurisprudenta sa reiese clar ca, in situatia in care Curtea a putut sa considere ca legile de restituire puse in aplicare pentru a atenua consecintele incalcarilor masive ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmareau un scop legitim, aceasta a considerat totusi necesar sa faca in asa fel incat atenuarea incalcarilor din trecut sa nu creeze noi nedreptati disproportionate (a se vedea, de exemplu, Pincova si Pinc impotriva Republicii Cehe, nr. 36.548/97, A� 58, CEDO 2002-VIII).
c) Aplicarea in speta a principiilor mentionate mai sus
178. Curtea observa in primul rand ca, punand in aplicare o legislatie speciala de restituire si de despagubire, statul roman a optat - spre deosebire de alte state care au suferit o schimbare similara de regim politic in 1989 (paragrafele 85-107 de mai sus) - pentru principiul despagubirii integrale pentru privarile de proprietate care au avut loc in perioada regimului comunist. Astfel, pentru privari de proprietate suferite acum circa 60 de ani, cum este cazul reclamantelor, legislatia romana prevede, in lipsa unei posibilitati de restituire, acordarea unei despagubiri intr-un cuantum egal cu valoarea de piata pe care bunul nationalizat ar avea-o astazi.
179. Curtea face trimitere la jurisprudenta referitoare la incalcarile dreptului la respectarea bunurilor persoanelor indreptatite sa primeasca o reparatie pentru imobilele a caror restituire nu mai este posibila (a se vedea, in special, Strain, mentionata mai sus; Matache si altii impotriva Romaniei, nr. 38.113/02, 19 octombrie 2006; Viasu, mentionata mai sus, si Katz, mentionata mai sus).
180. Curtea reaminteste in mod special faptul ca, in cauza Viasu (hotararea mentionata mai sus, A�A� 59-60), a apreciat ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente prin care i se recunoaste partii interesate un drept la reparatie este suficienta pentru a crea un "interes patrimonial" aparat de art. 1 din Protocolul nr. 1 si ca, prin urmare, neexecutarea unei astfel de decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (a se vedea si Marin si Gheorghe Radulescu impotriva Romaniei, nr. 15.851/06, A�A� 20-22, 27 mai 2010).
181. De asemenea, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaste dreptul la o despagubire intr-un cuantum pe care aceasta il stabileste reprezinta o ingerinta in sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol (Elias impotriva Romaniei, nr. 32.800/02, A� 21, 12 mai 2009).
182. Cu atat mai mult, neexecutarea unei hotarari judecatoresti ce recunoaste un drept la despagubire, chiar daca suma nu a fost stabilita, constituie o ingerinta in dreptul de proprietate in sensul primei fraze din primul alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (Denes si altii impotriva Romaniei, nr. 25.862/03, A�A� 46-47, 3 martie 2009).
183. Curtea a ajuns la constatarea incalcarii dreptului de proprietate al reclamantului in Cauza Viasu, tinand cont de ineficienta sistemului de restituire si in special de intarzierea inregistrata in procedura de plata a despagubirii.