Hotararea CEDO in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei

II. sa reanalizeze, in urma hotararilor Curtii care constata deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica statului, caracterul efectiv al recursurilor interne existente si, daca este cazul, sa creeze recursuri efective, pentru a evita aducerea in fata Curtii a cauzelor repetitive;
III. sa acorde o atentie deosebita, in cadrul punctelor I si II de mai sus, existentei recursurilor efective in cazul unei afirmatii justificabile privind durata excesiva a procedurilor jurisdictionale (...)."
83. Partea relevanta din anexa la Recomandarea Comitetului Ministrilor Rec(2004)6 prevede urmatoarele:
"(...) 13. Dupa ce o hotarare a Curtii care releva deficiente structurale sau generale in dreptul sau in practica statului (A�hotarare-pilotA�) a fost adoptata, iar un numar mare de cereri privitoare la aceeasi problema (A�cauze repetitiveA�) sunt pe rol sau susceptibile de a fi introduse la Curte, statul parat trebuie sa se asigure ca potentialii reclamanti dispun de un recurs efectiv care sa le permita sa se adreseze unei autoritati nationale competente, recurs care ar putea fi, in egala masura, utilizat de reclamantii actuali. Un astfel de recurs rapid si eficient le-ar permite sa obtina deja o reparatie la nivel intern, in conformitate cu principiul subsidiaritatii sistemului Conventiei.
14. Introducerea unui astfel de recurs intern ar putea contribui, de asemenea, in mod semnificativ, la reducerea volumului de munca al Curtii. Desi executarea rapida a hotararii-pilot ramane esentiala pentru solutionarea problemei structurale si prevenirea in acest fel a cererilor viitoare privind aceeasi problema, poate exista o categorie de persoane care au fost deja afectate de aceasta problema inainte de rezolvarea sa. Pentru aceste persoane, existenta unui recurs menit sa garanteze o reparatie la nivel intern ar permite Curtii sa le invite sa utilizeze noul recurs si, daca este cazul, sa declare inadmisibile cererile lor.
15. Pot exista mai multe optiuni pentru a atinge acest obiectiv, in functie, printre altele, de natura problemei structurale in discutie si dupa cum persoana afectata de aceasta problema a introdus sau nu o cerere la Curte .
16. In special, in urma unei hotarari-pilot care a relevat o problema structurala specifica, ar putea fi, de exemplu, adoptata o abordare ad hoc, prin care statul vizat sa examineze oportunitatea introducerii unui recurs specific sau a extinderii unui recurs existent pe cale legislativa sau jurisprudentiala.
17. In cadrul acestei examinari de la caz la caz, statele ar putea prevedea, daca acest lucru se dovedeste oportun, posibilitatea redeschiderii procedurilor similare celor dintr-o cauza-A�pilotA� care a stabilit o incalcare a Conventiei, pentru a degreva Curtea de aceste cauze si, daca este cazul, pentru a pune la dispozitia persoanei vizate un remediu mai rapid. Criteriile enumerate in Recomandarea Rec(2000)2 a Comitetului Ministrilor pot servi drept sursa de inspiratie in acest sens.
18. In cazul in care astfel de recursuri specifice au fost create ca urmare a unei hotarari-pilot, guvernele ar trebui sa informeze rapid Curtea, pentru ca aceasta sa le poata lua in considerare in examinarea cauzelor repetitive.
19. Cu toate acestea, nu va fi necesar sau adecvat sa se creeze recursuri noi pentru orice cauza in care o hotarare a Curtii a identificat o problema structurala sau sa se acorde acestora un anumit efect retroactiv. In anumite cazuri, poate fi preferabil sa se lase Curtii sarcina de a examina aceste cauze, in special pentru a evita obligarea reclamantului sa suporte sarcina suplimentara a epuizarii din nou a recursurilor interne care, in plus, nu ar fi infiintate decat dupa adoptarea modificarilor legislative (...)."
84. La data de 2 martie 2010, cu ocazia celei de-a 1.078-a reuniune, delegatii ministrilor care supravegheaza executarea hotararilor Curtii au reamintit cu privire la cauzele Strain, Viasu si cu privire la peste o suta de alte cauze romanesti de acest tip ca aspectele pe care acestea le ridica se refera la o problema sistemica importanta, legata in special de lipsa restituirii sau a despagubirii pentru bunurile nationalizate, apoi revandute de stat unor terti. Acestia au luat act de un plan de actiune prezentat la data de 25 februarie 2010 de catre autoritatile romane, pe care le-au invitat sa prezinte un calendar estimativ pentru adoptarea masurilor luate in considerare.
E. Drept comparat in materie de restituire sau de despagubire pentru bunurile nationalizate inainte de 1989 in Europa Centrala si de Est
85. In anii de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, regimurile comuniste din numeroase tari din Europa Centrala si de Est au nationalizat si expropriat masiv imobilele, precum si structurile industriale, bancare, comerciale si, cu exceptia Poloniei, pe cele agricole.
86. La inceputul anilor 1990, au fost adoptate masuri de restituire in multe dintre aceste tari, ale caror situatii politice si juridice erau diferite. Modalitatile si intinderea restituirilor difereau de la o tara la alta si s-a observat o mare diversitate in formele de despagubire stabilite de state.
87. Anumite state nu au adoptat masuri legislative cu privire la restituirea sau despagubirea pentru bunurile nationalizate ori confiscate (Azerbaidjan, Bosnia-Hertegovina si Georgia).
88. Legislatia poloneza nu prevede restituirea sau despagubirea generala pentru bunurile confiscate ori nationalizate. Singura exceptie se refera la regiunea Bugului si se limiteaza la a prevedea un drept la despagubire . Acest drept se poate concretiza, la alegerea creditorului: prin deducerea valorii indexate a bunurilor abandonate din pretul bunurilor publice achizitionate prin intermediul unei proceduri de licitatie sau prin plata unei despagubiri pecuniare ce provine din fondul de despagubire . Cuantumul indemnizatiei ce i se poate plati creditorului este plafonat prin lege la 20% din valoarea actuala a bunurilor pierdute in regiunea Bug.
89. Legislatia ungara privitoare la despagubirea partiala a daunelor cauzate de stat bunurilor cetatenilor prevede o despagubire sub forma unei sume de bani sau a unor cupoane de despagubire . Legea stabileste si un plafon .
90. Majoritatea tarilor in cauza limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire la anumite categorii de bunuri ori de persoane . Anumite state fixeaza in legislatia lor termene, uneori foarte scurte, pentru prezentarea cererilor.
91. Anumite tari (Albania, Bulgaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Lituania) prevad diverse forme de restituire si/sau de despagubire prin legile numite "de restituire". Altele au inclus problema restituirii bunurilor in legi de reabilitare (Germania, Moldova, Republica Ceha, Rusia, Slovacia si Ucraina). In fine, problema este tratata si in legile proprietatii (Germania, Bulgaria, Estonia, Republica Ceha si Slovenia).
92. In toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut si poate fi supusa unor conditii sau limitari numeroase. Acelasi lucru este valabil si pentru dreptul la o despagubire .
1. Conditiile ratione personae
93. Restituirea bunurilor confiscate ori nationalizate sau despagubirea poate sa ii priveasca fie pe fostii proprietari, fie pe succesorii acestora (mostenitori legali in Albania). Anumite legislatii, precum cele din Estonia, Lituania, Moldova, Republica Ceha, Slovacia si Slovenia, le impun solicitantilor conditia sa fi avut calitatea de cetatean in momentul confiscarii sau sa aiba calitatea de cetatean in momentul formularii cererii de restituire, iar uneori chiar ambele conditii . In plus, dreptul Slovaciei si al Estoniei impunea conditia ca solicitantul sa fi avut resedinta permanenta in tara respectiva in momentul intrarii in vigoare a legii si in momentul formularii cererii de restituire sau de despagubire . Pentru sistemele care prevad procedura de reabilitare, numai persoanele reabilitate conform legii pot solicita restituirea bunurilor lor. Asa se intampla in Germania, Moldova, Republica Ceha, Rusia, Slovacia si Ucraina, tari in care dreptul la restituire sau la despagubire decurge, integral ori partial, din reabilitarea victimelor represiunii politice.
2. Categoriile de bunuri excluse de la restituire
94. Anumite legislatii exclud de la restituire sau de la despagubire mai multe categorii de bunuri .
95. In anumite state sunt excluse terenurile si cladirile al caror aspect a fost modificat (Germania), in altele, bunurile care si-au pierdut aspectul initial (Estonia) sau bunurile care au disparut ori care au fost distruse, precum si bunurile care au fost privatizate (Moldova, Rusia si Ucraina).
96. De altfel, in Estonia, bunurile militare, bunurile culturale sau sociale ori obiectele aflate sub protectia statului, precum si cladirile administrative ale autoritatilor de stat sau locale nu pot fi restituite. Conform legislatiei din Moldova, terenurile, padurile, plantatiile plurianuale sau bunurile care au fost confiscate din motive fara nicio legatura cu represiunea politica sunt, de asemenea, excluse de la restituire .
97. In Rusia si in Ucraina, bunurile care au fost nationalizate conform legislatiei in vigoare la data respectiva sunt excluse de la restituire sau de la despagubire .
98. In Lituania, restituirea este posibila numai pentru imobilele cu destinatia de locuinta . In Serbia, legea nu prevede decat restituirea partiala a terenurilor agricole. In fine, in Republica Ceha si in Bulgaria, legile de restituire specifica bunurile carora li se aplica.
3. Limitarile temporale
99. Anumite legislatii impun limitari temporale pentru introducerea unei cereri de restituire sau de despagubire . Este cazul Albaniei si al Estoniei (in care fostii proprietari au beneficiat de mai putin de un an pentru a-si depune cererea), al Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, al Republicii Cehe si al Slovaciei (un an de la data intrarii in vigoare a legii privind reabilitarea).
100. Alte legislatii limiteaza restituirea sau despagubirea la bunurile nationalizate sau confiscate intr-o anumita perioada . De exemplu, legislatia germana limiteaza despagubirea la bunurile nationalizate dupa anul 1949, insa prevede o despagubire pentru bunurile nationalizate in perioada 1945-1949 in zona de ocupatie sovietica.
4. Formele de despagubire si limitarile lor
101. Mai multe tari au ales o despagubire sub forma unui bun echivalent, de aceeasi natura cu bunul nationalizat sau confiscat (Albania, Germania, Bulgaria, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei si Muntenegru).
102. Atunci cand schimbul este imposibil, legislatiile prevad posibilitatea de a oferi un bun de alta natura, o suma de bani, bonuri de compensare (Bulgaria si Ungaria), titluri sau obligatiuni de stat (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Slovenia) sau parti sociale intr-o intreprindere publica (Albania si Bulgaria).
103. Calcularea cuantumului despagubirii platite se bazeaza in principal pe valoarea de piata a bunului la momentul deciziei de restituire sau de despagubire (Albania, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia si Serbia) ori la momentul confiscarii (Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei) sau pe suma stabilita printr-o lege.
104. Anumite tari adauga alte considerente la cel al pretului pietei. Daca despagubirea consta in parti sociale, cuantumul este egal cu valoarea bunului la momentul deciziei sau cu valoarea bunului public privatizat (Albania).
105. In stabilirea cuantumului despagubirii pot interveni si alti factori . De exemplu, in Germania se tine cont de valoarea bunului inainte de expropriere, ce va fi inmultita cu un coeficient prevazut de lege.
106. Anumite legislatii stabilesc plafoane pentru despagubire (Germania, Rusia, Ucraina) sau plati esalonate (Moldova).
5. Autoritatile competente sa decida cu privire la restituire sau la despagubire
107. Autoritatile insarcinate sa statueze cu privire la restituire sau la despagubire pot fi de natura judiciara sau de natura administrativa. Printre cele mai frecvente se numara comisii speciale de restituire si de despagubire (Albania, Bulgaria, Moldova, Muntenegru), organe administrative (Lituania), ministerul de finante sau ministerul justitiei si chiar instante (Republica Ceha). In toate statele, deciziile organelor administrative pot fi contestate in fata instantelor administrative sau civile.

IN DREPT

I. Asupra conexarii cererilor
108. Curtea considera in primul rand ca, in interesul unei bune administrari a justitiei, aplicand art. 42 A� 1 din regulamentul sau, se impune conexarea cererilor inregistrate sub nr. 30.767/05 si 33.800/06, deoarece faptele ce stau la originea celor doua cauze prezinta similitudini. Cadrul legislativ si practicile administrative fiind similare, Curtea apreciaza ca prin conexarea celor doua cereri s-ar permite o mai buna analiza a lor.
II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A� 1 din Conventie
109. Primele doua reclamante, doamnele Atanasiu si Poenaru, pretind ca respingerea actiunii lor in revendicarea apartamentului nr. 1 si in anularea contractului de vanzare-cumparare a acestuia le-a incalcat dreptul de acces la o instanta. Cea de-a treia reclamanta, doamna Solon, sustine ca durata procedurii de restituire a fost excesiva. Toate trei invoca art. 6 A� 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra contestatiilor cu privire la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil (...)."
110. Curtea observa inca de la inceput ca principalul capat de cerere al doamnei Solon se refera la lipsa de eficienta a mecanismului de despagubire, care ar fi contribuit si mai mult la prelungirea procedurii de despagubire . Problema duratei procedurii fiind subsecventa celei a eficientei mecanismului de despagubire, Curtea se va apleca asupra acestui capat de cerere din perspectiva dreptului la respectarea bunurilor (paragrafele 150-194 de mai jos).
A. Asupra admisibilitatii