Hotararea CEDO in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei

13. Conform unei estimari partiale intocmite de Guvern, au fost inregistrate mai mult de doua milioane de cereri formulate in temeiul legilor de reparatie, valoarea estimata pentru finantarea despagubirilor prevazute de aceste legi ridicandu-se la 21 miliarde euro.
B. Circumstantele particulare ale cererilor de fata
1. Faptele referitoare la Cererea nr. 30.767/05 introdusa de doamnele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru
14. In anul 1950, in baza Decretului nr. 92/1950, statul a nationalizat mai multe imobile ce ii apartineau domnului Atanasiu, sotul primei reclamante si tatal celei de-a doua reclamante. Printre aceste imobile figura unul situat la nr. 189 din Calea Dorobantilor din Bucuresti.
a) Demersurile in vederea obtinerii restituirii imobilului situat in Calea Dorobantilor
15. La data de 15 mai 1996, invocand prevederile Legii nr. 112/1995, domnul Atanasiu a solicitat comisiei locale insarcinate cu aplicarea acestei legi sa ii restituie imobilul. Solicitarea sa a ramas fara raspuns. La data de 25 octombrie 1996, domnul Atanasiu a decedat, iar reclamantele au fost recunoscute ca singurele sale mostenitoare.
16. Prin contracte incheiate in temeiul Legii nr. 112/1995, societatea care administra imobilul le-a vandut chiriasilor cele noua apartamente situate in imobil.
17. Printr-o actiune introdusa la data de 15 noiembrie 1999, reclamantele au cerut in fata instantelor interne restituirea imobilului. Ele invocau prevederile de drept comun privitoare la respectarea dreptului de proprietate si sustineau ca nationalizarea fusese ilegala in ceea ce il priveste pe domnul Atanasiu. Ulterior, bazandu-se pe o adresa a Primariei Bucuresti, prin care se sustinea ca 3 dintre apartamente nu fusesera vandute, reclamantele si-au limitat cererea la aceasta parte a imobilului.
18. Printr-o sentinta din data de 24 martie 2000, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea si a dispus restituirea partii mentionate mai sus a imobilului. Instanta a apreciat ca imobilul fusese nationalizat ilegal din moment ce domnul Atanasiu nu facea parte din categoriile sociale vizate de decretul de nationalizare si ca, prin urmare, statul nu se putea prevala de un titlu de proprietate valabil. In urma apelului si apoi a recursului primariei, aceasta sentinta a fost confirmata si a ramas definitiva.
19. Prin actiuni in justitie separate, reclamantele au solicitat restituirea celorlalte apartamente. In total, ele au obtinut 5 hotarari definitive, si anume deciziile Curtii de Apel Bucuresti din data de 1 iunie 2001, 19 mai 2004, 1 mai 2005, 5 mai 2005 si 30 octombrie 2007, care obligau cumparatorii si autoritatile locale sa le restituie 7 apartamente. Pentru un alt apartament, ele beneficiaza de o hotarare, inca susceptibila de apel, pronuntata la data de 30 noiembrie 2009 de catre Tribunalul Bucuresti, prin care autoritatile locale au fost obligate sa le plateasca o despagubire . Ultimul apartament din imobil face obiectul prezentei cereri. Fiecare dintre hotararile mentionate mai sus era intemeiata pe constatarea ilegalitatii nationalizarii imobilului.
b) Demersurile efectuate in temeiul dreptului comun in vederea restituirii apartamentului nr. 1
20. La data de 6 aprilie 2001, reclamantele au sesizat Tribunalul Bucuresti cu o actiune in revendicare a apartamentului nr. 1 indreptata impotriva municipiului Bucuresti, a societatii care administra imobilul si a sotilor G., care cumparasera apartamentul. Ele au cerut si anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 19 decembrie 1996.
21. Printr-o sentinta din data de 4 iunie 2002, instanta a admis actiunea, a constatat nulitatea vanzarii si a obligat paratii sa le restituie reclamantelor apartamentul. Instanta a constatat ca nationalizarea imobilului fusese ilegala si ca contractul de vanzare-cumparare nu era valabil.
22. Printr-o decizie din data de 14 noiembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelurile introduse de municipalitate si de sotii G. Astfel, aceasta a respins actiunea reclamantelor, apreciind ca nationalizarea fusese legala si ca contractul de vanzare-cumparare era valabil in masura in care respectase conditiile impuse de Legea nr. 112/1995. Reclamantele au formulat recurs.
23. Printr-o decizie irevocabila din data de 11 martie 2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut recursul pentru analiza, insa a respins argumentele reclamantelor si a declarat actiunea lor inadmisibila. Aceasta a considerat ca reclamantele introdusesera actiunea dupa data intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001 (paragrafele 25-27 de mai jos) si ca, incepand cu aceasta data, ele nu mai puteau solicita restituirea apartamentului in litigiu decat in conditiile si conform procedurii stabilite prin Legea nr. 10/2001.
24. In ceea ce priveste cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare, Inalta Curte a confirmat motivarea curtii de apel, insa a statuat ca, din cauza respingerii capatului de cerere principal referitor la restituirea apartamentului, acest capat de cerere era si el inadmisibil.
c) Demersurile efectuate in temeiul Legii nr. 10/2001 in vederea restituirii apartamentului nr. 1
25. La data de 9 august 2001, invocand prevederile Legii nr. 10/2001, reclamantele au solicitat Primariei Bucuresti restituirea intregului imobil situat in Calea Dorobantilor.
26. In lipsa unui raspuns in termenul legal de 60 de zile, ele au introdus, la data de 26 iulie 2002, o actiune impotriva primariei. Printr-o decizie din data de 10 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea si a obligat primaria sa emita o decizie privind cererea reclamantelor. In urma recursului introdus de primarie, Inalta Curte de Casatie si Justitie a inlaturat argumentul acesteia conform caruia intarzierea se datora atitudinii reclamantelor, care omisesera sa isi completeze dosarul. Prin Decizia definitiva din data de 18 aprilie 2005, aceasta a confirmat obligarea primariei si a statuat ca impotriva reclamantelor nu putea fi retinuta nicio culpa de natura sa justifice aceasta intarziere.
27. Intr-o adresa din data de 23 martie 2010 trimisa agentului guvernamental, primaria a mentionat ca analiza cererii era suspendata in asteptarea probelor lipsa .
2. Fapte referitoare la Cererea nr. 33.800/06 introdusa de doamna Ileana Florica Solon
28. In anul 1950, a fost nationalizat un teren ce le apartinea parintilor reclamantei, situat in Craiova. Ulterior, o parte a terenului a fost amenajata ca gradina botanica si alocata Universitatii din Craiova, institutie publica de invatamant superior.
29. La data de 28 iunie 2001, intemeindu-se pe Legea nr. 10/2001, reclamanta a solicitat Universitatii din Craiova sa fie despagubita pentru terenul nationalizat. Ea a aratat ca gradina botanica a Universitatii din Craiova acoperea o suprafata de 1.950 m2 din suprafata totala de 2.140 m2 din terenul in discutie.
30. Prin Decizia nr. 600/A/2001 din 10 iulie 2001, Universitatea din Craiova a respins cererea reclamantei pe motivul ca bugetul sau nu dispunea de fonduri care sa poata fi alocate acestui tip de despagubiri . Aceasta a trimis cererea reclamantei catre Prefectura Judetului Dolj.
a) Actiunea in justitie introdusa de reclamanta
31. La data de 18 iulie 2001, reclamanta a chemat in judecata Universitatea din Craiova si a cerut sa fie despagubita pentru terenul in suprafata de 2.140 m2, pe care il evalua la 70 dolari americani (USD) pe metru patrat.
32. La cererea Universitatii din Craiova, Tribunalul Dolj a dispus, prin Incheierea de sedinta din data de 5 decembrie 2002, ca statul, reprezentat de Ministerul Finantelor, sa fie, de asemenea, introdus in cauza, in calitate de parat.
33. Printr-o sentinta din data de 13 februarie 2003, Tribunalul Dolj i-a respins pretentiile reclamantei, ca premature in opinia sa, pe motivul ca partea interesata ar fi trebuit sa astepte ca prefectura sa statueze cu privire la cererea sa de despagubire . Cu toate acestea, instanta a apreciat ca reclamanta dovedise dreptul de proprietate al parintilor sai, precum si nationalizarea abuziva.
34. Reclamanta a introdus apel impotriva acestei sentinte.
35. La data de 21 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelul reclamantei, a infirmat sentinta pronuntata in prima instanta si a anulat Decizia nr. 600/A/2001. Aceasta s-a bazat pe o adresa din data de 13 noiembrie 2003 trimisa de Universitatea din Craiova catre Prefectura Judetului Dolj, prin care prima se arata de acord cu acordarea unei despagubiri reclamantei. In dispozitivul hotararii sale, aceasta a evaluat despagubirea datorata reclamantei la 70 USD pe metru patrat, conform conventiei incheiate de parti in timpul procedurii. De asemenea, instanta a mentionat in considerentele deciziei sale ca reclamanta urma sa beneficieze de aceasta reparatie odata ce va fi adoptata legea speciala care va reglementa modalitatile, cuantumul si procedura de despagubire .
36. Atat reclamanta, cat si Universitatea din Craiova si Ministerul Finantelor au formulat recurs impotriva acestei hotarari pe motivul ca intre parti nu fusese incheiata nicio conventie . Reclamanta mai sustinea si ca hotararea atacata nu mentiona care dintre cele doua parti parate - Universitatea din Craiova sau statul roman - era debitoarea obligatiei de plata .
37. Printr-o decizie irevocabila din data de 30 martie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursurile si a confirmat hotararea Curtii de Apel Craiova din 21 noiembrie 2003. Aceasta a considerat ca, in temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001, Universitatea din Craiova, care folosea terenul revendicat de reclamanta, avea obligatia, in cazul in care restituirea terenului nu putea fi facuta, sa prezinte o oferta de despagubire care sa corespunda valorii imobilului si sa ii comunice decizia sa Prefecturii Judetului Dolj.
38. Inalta Curte de Casatie si Justitie a mai observat ca, in timpul procedurii, Universitatea din Craiova trimisese Adresa din data de 13 noiembrie 2003, prin care informase Prefectura Judetului Dolj despre faptul ca era de acord cu acordarea unei despagubiri in favoarea reclamantei, in cuantumul solicitat de aceasta din urma. Instanta a apreciat ca, prin continutul sau, aceasta comunicare reprezenta o oferta facuta conform art. 24 si 36 din Legea nr. 10/2001, oferta pe care, de altfel, reclamanta o acceptase. Conform Inaltei Curti de Casatie si Justitie, o astfel de oferta din partea Universitatii din Craiova insemna recunoasterea de catre parata a pretentiilor reclamantei. Prin urmare, curtea de apel s-a limitat sa constate faptul ca Universitatea din Craiova luase, in cadrul procedurii, masuri pentru respectarea obligatiilor sale decurgand din lege.
39. De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a precizat ca nu fusese stabilita nicio obligatie concreta in sarcina statului roman, parte la procedura, acordarea efectiva a unei reparatii in cuantumul stabilit urmand sa se faca potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 247/2005.
b) Urmarile administrative ale procedurii judiciare
40. Printr-o decizie din data de 27 ianuarie 2006, Universitatea din Craiova a propus Prefecturii Judetului Dolj sa ii acorde reclamantei, pentru terenul in suprafata de 2.140 m2, despagubirea stabilita prin Decizia din data de 21 noiembrie 2003 a Curtii de Apel Craiova. Decizia era intemeiata pe Legea nr. 10/2001.
41. Fiind invitata de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), printr-o adresa din data de 24 decembrie 2008, sa adopte o decizie intemeiata pe Legea nr. 247/2005, Universitatea din Craiova a propus Prefecturii Judetului Dolj, la data de 24 martie 2009, sa ii acorde reclamantei despagubirea in discutie. Ea a precizat ca dosarul urma sa fie transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (Comisia Centrala).
42. Comisia Centrala nu a informat reclamanta despre urmarile acestei decizii. Pana in prezent, partii interesate nu i-a fost platita nicio despagubire .
43. La audierea din data de 8 iunie 2010, Guvernul a precizat ca cererea reclamantei urmeaza sa fie tratata cu prioritate.
II. Dreptul si practica pertinente
A. Rezumatul principalelor prevederi legislative referitoare la restituirea imobilelor nationalizate inainte de 1989 sau, in lipsa restituirii, despagubirea aferenta
44. Principalele prevederi legislative in materie au fost descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei [MC], nr. 28.342/95, A�A� 34-35, CEDO 1999-VII; Strain si altii impotriva Romaniei, nr. 57.001/00, A� 19, CEDO 2005-VII; Paduraru impotriva Romaniei, nr. 63.252/00, A�A� 23-53, CEDO 2005-XII (extrase); Viasu impotriva Romaniei, nr. 75.951/01, A�A� 30-49, 9 decembrie 2008; Faimblat impotriva Romaniei, nr. 23.066/02, A�A� 16-17, 13 ianuarie 2009; Katz impotriva Romaniei, nr. 29.739/03, A� 11, 20 ianuarie 2009; Tudor Tudor impotriva Romaniei, nr. 21.911/03, A� 21, 24 martie 2009, si Maties impotriva Romaniei, nr. 13.202/03, A�A� 13-17, 8 iunie 2010. Ele pot fi rezumate dupa cum urmeaza.
1. Cadrul general
45. Legea nr. 18/1991 le-a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul la restituirea partiala a terenurilor agricole. Cea mai importanta modificare a acestei legi a fost introdusa prin Legea nr. 1/2000 care a crescut suprafata de teren ce putea fi restituita pana la 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si pana la 100 de hectare de persoana pentru pasuni. In lipsa restituirii, beneficiarii aveau dreptul la despagubire .
46. In ceea ce priveste imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic al acestor bunuri, instantele s-au considerat, intr-o prima faza, competente sa analizeze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in cazul in care constata ilegalitatea lor, restituirea bunurilor in discutie.
47. Intrarea in vigoare a Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului, a permis vanzarea acestor imobile catre chiriasi. Restituirea lor catre fostii proprietari sau catre mostenitorii acestora nu era posibila decat daca locuiau acolo in calitate de chiriasi sau daca aceste locuinte erau libere. In lipsa restituirii, fostii proprietari puteau solicita o despagubire care era plafonata.
48. In ceea ce priveste imobilele care apartinusera organizatiilor minoritatilor nationale si cultelor religioase, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitatilor cetatenilor apartinand minoritatilor nationale din Romania si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania prevedeau restituirea lor sau, in caz contrar, acordarea unei reparatii.
49. Legea nr. 10/2001 a consfintit principiul restituirii imobilelor in discutie. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau solicita o reparatie neplafonata.
50. Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca imobilele vandute in baza Legii nr. 112/1995 nu mai pot face obiectul unei restituiri, ci numai al altor masuri de reparatie. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de Legea nr. 10/2001 a fost eliminata in favoarea acestei din urma proceduri.
51. Pe langa bunurile vizate de prevederile legislative mentionate mai sus, statul se obliga sa ii despagubeasca pe fostii proprietari sau pe mostenitorii lor care au pierdut imobile, terenuri ori recolte abandonate pe anumite teritorii in urma modificarilor granitelor survenite inainte si in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Prevazuta de legile nr. 9/1998 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, nr. 290/2003 privind acordarea de despagubiri sau compensatii cetatenilor romani pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 si nr. 393/2006 privind acordarea de compensatii cetatenilor romani pentru bunurile trecute in proprietatea fostului Regat al Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, in urma aplicarii Protocolului privitor la cateva insule de pe Dunare si la un schimb de comune intre Romania si Iugoslavia, incheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, si a Conventiei dintre Romania si Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor, relativa la regimul proprietatilor situate in zona de frontiera, semnat la Belgrad la 5 iulie 1924 si coordonata de ANRP, procedura administrativa de despagubire pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate, iar fondurile necesare provin de la bugetul de stat .