CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
HOTARAREA din 19 ianuarie 2010, definitiva la 28 iunie 2010,
in Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei (Cererea nr. 4.867/04)
In Cauza Andreescu Muraret si altii impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 15 decembrie 2009,
pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 4.867/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care patru cetateni ai acestui stat, doamnele Elena Andreescu Muraret si Maria Andreescu si domnii Valentin-Georgin Andreescu si Ioan Andreescu (reclamantii), care au sesizat Curtea la data de 10 noiembrie 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Reclamantii sunt reprezentati in fata Curtii de prima reclamanta, doamna Elena Andreescu Muraret. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan- Horatiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. La data de 5 decembrie 2005, presedintele Sectiei a treia a decis sa comunice cererea Guvernului. In temeiul art. 29 A� 3 din Conventie, acesta a mai hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.
IN FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamantii s-au nascut in anul 1924, 1939, 1966 si, respectiv, 1975 si locuiesc in Bucuresti.
5. Faptele cauzei, asa cum au fost expuse de reclamanti, pot fi rezumate dupa cum urmeaza.
6. Prin Sentinta ramasa definitiva din data de 11 octombrie 2000, Tribunalul Bucuresti a admis actiunea in revendicare imobiliara introdusa de reclamanti impotriva Consiliului Municipiului Bucuresti si a societatii H., administrator al bunurilor statului. Instanta le-a recunoscut calitatea de proprietari pentru imobilul situat in str. Octav Cocarescu nr. 35 din Bucuresti, statuand ca nationalizarea sa, in temeiul Decretului nr. 92/1950 pentru nationalizarea unor imobile, fusese ilegala.
7. La data de 26 iulie 2001, reclamantii au sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o noua actiune in revendicare indreptata impotriva lui M.A. si M.E., carora statul le vanduse in anul 1976 o parte a imobilului aflat in litigiu. Ei s-au prevalat de Sentinta ramasa definitiva din data de 11 octombrie 2000, care le recunostea calitatea de proprietari ai intregului bun.
8. Prin Sentinta din data de 5 ianuarie 2002, instanta le-a admis cererea . Aceasta a apreciat ca, din moment ce nationalizarea fusese ilegala, bunul in cauza nu fusese niciodata scos din patrimoniul lor si ca titlul lor de proprietate prevala fata de cel al cumparatorilor M.A. si M.E., ce rezulta din contractul de vanzare-cumparare incheiat in anul 1976 cu statul.
9. Prin Decizia din data de 11 iunie 2002, Tribunalul Bucuresti a admis apelul formulat de M.A si M.E. si, pe fond, a respins actiunea reclamantilor. Acesta a decis ca tertii cumparatori fusesera de buna-credinta la data vanzarii si ca, in aceste conditii, reclamantii erau indreptatiti, in temeiul Legii nr. 10/2001, sa obtina o reparatie prin echivalent .
10. Prin Decizia ramasa definitiva din data de 14 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a confirmat temeinicia deciziei pronuntate in apel. Aceasta a subliniat ca instantele nationale erau inca obligate sa aplice legea speciala ale carei prevederi derogau de la dreptul comun, asa cum pe buna dreptate procedase Tribunalul Bucuresti in decizia sa din data de 11 iunie 2002.
II. Dreptul si practica interna pertinente
11. Prevederile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei ([MC], nr. 28.342/95, CEDO 1999-VII, pp. 250-256, A�A� 31-33), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, CEDO 2005-VII, A�A� 19-26), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, A�A� 38-53, 1 decembrie 2005) si Tudor impotriva Romaniei (nr. 29.035/05, A�A� 15-20, 17 ianuarie 2008).
IN DREPT
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
12. Reclamantii sustin ca a existat o incalcare a dreptului la respectarea bunurilor lor din cauza imposibilitatii lor de a se folosi de apartamentul ai carui proprietari au fost recunoscuti printr-o sentinta ramasa definitiva si devenita irevocabila. Ei invoca art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevede urmatoarele:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
A. Asupra admisibilitatii
13. Guvernul invoca exceptia nerespectarii termenului de 6 luni, aratand ca hotararea judecatoreasca definitiva ce trebuie luata in considerare este Decizia din 14 ianuarie 2003 a Curtii de Apel Bucuresti, in timp ce cererea a fost introdusa in fata Curtii la data de 10 octombrie 2003.