Hotararea CEDO in Cauza Rupa impotriva Romaniei (Nr. 1)

In ceea ce priveste conditiile de detentie, Guvernul afirma ca reclamantul a avut picioarele legate cu lanturi timp de 10 zile, si nu 81 de zile, drept sanctiune pentru diferitele abateri de la regulamentul de ordine interioara al institutiei de detentie in care fusese plasat. Aceasta sanctiune ar fi avut ca scop protejarea persoanelor detinute in aceeasi celula, si nu umilirea sau injosirea reclamantului. In timpul detentiei sale, reclamantul ar fi putut sa mearga in mod liber la toaleta; el ar fi beneficiat de asistenta medicala adecvata si ar fi primit de 8 ori vizita medicului institutiei. In plus, el ar fi avut contacte cu familia sa, deoarece a primit de la aceasta 3 pachete.

141. Reclamantul considera ca numarul de politisti prezenti la retinerea sa era in mod evident disproportionat fata de scopul urmarit, si anume obligarea sa de a prezenta in fata parchetului adeverintele medicale cerute. Politistii l-ar fi hartuit pentru a-l face sa cedeze din punct de vedere psihic si, astfel, ar fi dat politiei un motiv sa il aresteze. Reclamantul reitereaza faptul ca a avut picioarele legate cu lanturi in cele 81 de zile de detentie la Comisariatul de Politie din Deva si sustine ca acest regim este contrar standardelor internationale in materie de persoane detinute, printre care si anexa la Recomandarea nr. R (87) 3 din 12 februarie 1987 a Comitetului de Ministri al Consiliului Europei, si nu se putea justifica.

In ceea ce priveste reactiile sale de irascibilitate, consecinta a handicapului sau atestat de autoritatile medicale inca din anul 1994, reclamantul sustine ca nu a primit un tratament medical adecvat, capabil sa ii stabilizeze starea psihica, ci i s-au prescris de catre medicul institutiei de detentie numai calmante utilizate in caz de insomnie.

b) Aprecierea Curtii

142. Ca si in cazul circumstantelor ce au caracterizat prima prindere a reclamantului si detentia sa din 28 pana la 29 ianuarie 1998, Curtea observa ca versiunile partilor in ceea ce priveste desfasurarea faptelor difera sub aspecte esentiale. Astfel, spre deosebire de reclamant, Guvernul sustine ca utilizarea fortei la prinderea sa a fost necesara tocmai din cauza reactiei petentului fata de politisti si ca forta folosita a ramas proportionala cu opozitia manifestata de acesta. In plus, regimul aplicat reclamantului in timpul detentiei sale la centrul de detentie al Comisariatului Central de Politie din Deva ar fi fost justificat de comportamentul sau violent.

i. In ceea ce priveste conditiile prinderii

alfa) Latura materiala

143. In analizarea circumstantelor ce au caracterizat prinderea reclamantului din data de 11 martie 1998, sarcina Curtii se dovedeste a fi deosebit de dificila deoarece, dupa cum admite si Guvernul in observatiile sale, autoritatile nationale nu au efectuat investigatii referitoare la sustinerile de rele tratamente formulate de reclamant.

Prin urmare, Curtea se vede constransa sa isi limiteze analiza la documentele depuse de parti la dosar, intelegandu-se faptul ca va putea trage concluzii din absenta investigatiilor, in masura in care elementele pe care le detine nu ii permit sa stabileasca in mod clar si neechivoc desfasurarea faptelor contestate.

144. In speta, Curtea observa ca, astfel cum a afirmat reclamantul, dupa ce l-au imobilizat, politistii i-au aplicat lovituri de picioare inainte sa il conduca la comisariatul de politie. Aceasta versiune a faptelor, mentinuta in mod constant de catre reclamant in fata autoritatilor interne, in special in depozitiile sale in fata procurorului din data de 11 martie 1998, este sustinuta de declaratiile celor 2 martori oculari, mama partii interesate si domnul Stoica (paragrafele 29-30). In declaratiile lor din data de 10 mai 2000, cei 2 martori au afirmat intr-adevar ca i-au vazut pe politisti lovindu-l cu picioarele pe reclamant.

145. Curtea nu distinge motive pentru a pune la indoiala credibilitatea acestor declaratii, cu atat mai mult cu cat, pe de o parte, Guvernul admite ca a fost folosita forta in vederea imobilizarii reclamantului si, pe de alta parte, deoarece este imposibil, in absenta unei anchete, sa se stabileasca daca forta utilizata cu aceasta ocazie a fost proportionala cu comportamentul reclamantului. Desigur, acesta din urma a fost vazut de un medic chiar in ziua arestarii sale preventive. Totusi, Curtea nu este sub nicio forma convinsa de caracterul riguros si aprofundat al examenului practicat cu aceasta ocazie. Intr-adevar, spre deosebire de situatia altor detinuti, fisa acestui examen medical nu indica ora la care a avut loc. In plus, singurele mentiuni inscrise in registrul medical se refera la antecedentele medicale ale reclamantului si constata faptul ca acesta putea suporta conditiile de privare de libertate. Astfel, nu se mentioneaza rezultatul exact al investigatiilor si nici actele medicale efectuate la acest examen, pe baza carora medicul a evaluat aptitudinea reclamantului de a suporta detentia inainte de a-l declara "apt de detentie". In final, Curtea acorda o importanta deosebita faptului ca medicul nu a precizat ca l-ar fi examinat cu stetoscopul pe reclamant si nici nu a constatat in mod formal lipsa urmelor de violenta de pe corpul partii interesate, lipsa mentiunilor in acest sens neputand in sine, in circumstante precum cele ce au caracterizat retinerea reclamantului, sa infirme sustinerile acestuia.

146. Curtea reaminteste ca nivelul probatoriului impus de art. 3 poate fi atins prin intermediul unei sume de indicii suficient de grave, exacte si concordante, asa cum este cazul in speta. Intr-adevar, in aprecierea sa, Curtea nu poate face abstractie de faptul ca autoritatile nationale sunt cele care detin singurul mijloc de proba care ar putea sa confirme sau sa infirme aceste sustineri, si anume caseta video inregistrata in momentul prinderii reclamantului. Or, acest mijloc de proba nu i-a fost prezentat Curtii, iar explicatia Guvernului, care sustine ca ar fi distrus caseta video deoarece nu putea fi folosita ca proba in procesul penal al reclamantului, nu convinge Curtea, din moment ce Guvernul nu a furnizat nici decizia autoritatii competente de a o distruge si nici actul procedural care sa ateste executarea acestei decizii, si nici nu a formulat vreun comentariu cu privire la originea inregistrarii cu prinderea reclamantului prezentata la televiziune (paragraful 38 de mai sus).

In acest sens, Curtea considera ca este cazul sa reaminteasca faptul ca, atunci cand numai statul parat are acces la informatiile care ar putea confirma sau infirma sustinerile unui reclamant, faptul ca acesta nu furnizeaza aceste informatii, fara a oferi vreo justificare satisfacatoare pentru omisiunea sa, ii poate permite Curtii sa traga concluzii referitoare la temeinicia sustinerilor reclamantului (Akkum si altii, mentionata mai sus, A� 209).

147. In speta, avand in vedere tulburarile de personalitate pe care le prezenta reclamantul, precum si propria versiune a faptelor, Curtea poate admite, astfel cum a procedat si in ceea ce priveste prinderea din 28 ianuarie 1998, ca recurgerea la un anumit grad de forta pentru a-l dezarma pe reclamant ar fi putut fi impusa de reactia partii la incercarile fortelor de ordine de a executa un mandat de aducere.

Cu toate acestea, avand in vedere ca in speta nu era vorba de o operatiune inopinata si ca tulburarile de personalitate ale reclamantului erau cunoscute de fortele de ordine, Curtea nu isi poate explica de ce autoritatile nu au luat nicio masura pentru a preveni eventualele riscuri. Dimpotriva, actiunile politistilor care s-au prezentat la domiciliul reclamantului in jurul orei 5,00 dimineata, imbracati in civil, fara mandat de perchezitie sau de aducere, au determinat in mod sigur o crestere a nivelului de tensiune, facand astfel previzibila opozitia reclamantului.

148. Tocmai din cauza acestui comportament initial al politistilor, in speta, reactia ulterioara a reclamantului nu ar putea simplifica sarcina probei ce ii revine Guvernului, care trebuie sa demonstreze ca forta folosita in timpul interventiei nu a fost excesiva sau disproportionata (vezi, per a contrario, Abdulkadir Aktas impotriva Turciei, nr. 38.851/02, A� 83, 31 ianuarie 2008).

149. Curtea observa ca incidentul in cauza a fost mentionat de instantele interne numai cu ocazia procedurii penale indreptate impotriva reclamantului pentru acuzatia de trafic de mercur si cea de ultraj verbal. Or, hotararile instantelor nationale nu reusesc sa convinga asupra proportionalitatii fortei utilizate de organele de politie deoarece, pe de o parte, masurile luate de politisti pentru a-l imobiliza pe reclamant nu au fost deloc descrise in cadrul acestora, iar, pe de alta parte, probele ce au stat la baza declararii reclamantului ca vinovat de infractiunea de ultraj nu au fost precizate.

150. In aceste conditii, in lipsa unei anchete oficiale si efective cu privire la sustinerile reclamantului, astfel cum recunoaste Guvernul in observatiile sale, Curtii ii este imposibil sa stabileasca daca forta utilizata a ramas proportionala cu opozitia manifestata de reclamant.

151. Situatia ar fi putut fi alta daca reclamantul ar fi fost supus inainte de incarcerarea sa unui examen medical conform legii, in urma caruia medicul ar fi constatat in mod categoric lipsa oricaror urme de violenta pe corpul sau. Intrucat Guvernul nu a furnizat elemente care sa poata respinge sustinerile reclamantului in ceea ce priveste caracterul excesiv al fortei utilizate pentru a-l imobiliza, Curtea nu poate decat sa constate temeinicia capatului de cerere .

152. Curtea subliniaza si ca, in decizia sa din 20 februarie 2000, Curtea Suprema de Justitie a calificat drept abuzive actiunile politistilor cu ocazia prinderii reclamantului. Pentru Curte, aceasta constatare confirma nu numai realitatea faptelor sustinute de partea interesata, ci si lipsa de proportionalitate dintre interventia fortelor de ordine si opozitia manifestata de reclamant.

153. Aceste motive ii sunt suficiente Curtii pentru a concluziona in sensul ca, la prinderea sa, reclamantul a fost victima unui recurs excesiv la forta, constand in lovituri aplicate acestuia, acte de violenta ce constituie tratamente inumane.

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 3 din Conventie sub aspectul laturii sale materiale, din cauza circumstantelor ce au caracterizat prinderea reclamantului in data de 11 martie 1998.

beta) Latura procedurala

154. In decizia sa asupra admisibilitatii din data de 14 decembrie 2004, Curtea a observat ca reclamantul denuntase de mai multe ori autoritatilor relele tratamente suferite la data de 11 martie 1998, fara ca acest lucru sa determine o ancheta in acest sens.

155. In aceste conditii, Curtea considera ca lipsa totala de reactie a autoritatilor sesizate cu pretentiile reclamantului in ceea ce priveste prinderea sa din data de 11 martie 1998 constituie, fara nicio indoiala, o incalcare a art. 3 din Conventie sub aspectul laturii sale procedurale.

ii. In ceea ce priveste conditiile de detentie la Comisariatul de Politie din Deva

alfa) Latura materiala

156. Curtea constata ca relele tratamente denuntate de reclamant constau in imobilizarea sa cu ajutorul dispozitivului "T" timp de cel putin 16 zile si prin legarea lanturilor la picioare in timpul celor 81 de zile petrecute in arest preventiv la Comisariatul de Politie din Deva. In plus, reclamantul se plange ca nu a primit ingrijiri medicale adecvate starii sale de sanatate. In fine, el sustine o incalcare distincta a art. 3 din Conventie din cauza prezentarii sale in fata Tribunalului Judetean Hunedoara cu catuse la maini si cu lanturi la picioare.

157. In speta, informatiile cuprinse in adresa din data de 19 noiembrie 1999 a Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara ii permit Curtii sa stabileasca faptul ca, in lunile martie si aprilie 1998, pe cand se afla la Comisariatul de Politie din Deva, reclamantul a fost supus unei sanctiuni cu izolarea celulara pentru 25 de zile, masura insotita de fiecare data de imobilizarea sa cu ajutorul catuselor la maini si al lanturilor la picioare. Din aceasta adresa mai reiese ca ambele masuri in discutie i-au fost aplicate reclamantului ca sanctiune pentru diferite abateri de la regulamentul de ordine interioara.

158. De asemenea, din adresa mentionata mai sus reiese ca in timpul detentiei sale la comisariatul de politie, reclamantul a fost imobilizat cu ajutorul catuselor la maini sau al lanturilor la picioare de fiecare data cand a fost dus la interogatoriu, precum si "cu alte ocazii, pentru a-l impiedica de la actiuni agresive si de la automutilare" (paragraful 44 de mai sus). Pe de alta parte, Curtea observa ca, in adresa sa din data de 11 iunie 2002, Directia Generala a Penitenciarelor nu a exclus posibilitatea ca reclamantul sa fi avut picioarele si mainile legate cu ajutorul dispozitivului "T" in timpul celor 81 de zile petrecute in detentie la Comisariatul de Politie din Deva (paragraful 50 de mai sus) si ca Guvernul nu a comentat acest document.

159. In aceste circumstante, din moment ce elementele de proba mentionate mai sus sustin la prima vedere versiunea prezentata de reclamant, Curtea considera ca Guvernului ii revine obligatia de a preciza care au fost masurile de constrangere aplicate reclamantului, precum si durata lor, comunicandu-i procesele-verbale referitoare la episoadele in care comportamentul reclamantului ar fi facut necesara imobilizarea sa. Or, astfel de documente nu i-au fost prezentate, astfel incat Curtea nu poate stabili cu exactitate numarul de zile in care reclamantul a fost imobilizat cu lanturi.

In orice caz, Curtea nu va mai insista asupra acestei chestiuni, dat fiind faptul ca, in cauza de fata, ii este suficient sa constate ca masurile de constrangere in discutie i-au fost aplicate reclamantului nu doar o data, dar si pe perioade lungi in timpul detentiei sale la Comisariatul de Politie din Deva.

160. Prin urmare, Curtea considera a fi un fapt cert faptul ca, in perioada incriminata, reclamantul a fost plasat in izolare celulara timp de 25 de zile si ca a fost imobilizat de mai multe ori si timp de mai multe zile cu ajutorul catuselor la maini si al lanturilor la picioare, precum si cu ajutorul dispozitivului "T". In plus, deoarece Guvernul nu a contestat versiunea reclamantului, Curtea considera de asemenea un lucru deja stabilit faptul ca, in prezentarile sale in fata Tribunalului Judetean Hunedoara, in cadrul sedintelor de judecata, reclamantului i s-a impus sa poarte lanturi la picioare si catuse.

161. In trecut, Curtea a avut ocazia de a analiza compatibilitatea utilizarii catuselor si a altor instrumente de constrangere cu dispozitiile art. 3 din Conventie . Astfel, ea a statuat ca recurgerea la astfel de mijloace de constrangere nu ridica in mod normal nicio problema in ceea ce priveste art. 3 atunci cand ea este legata de o detentie legala si nu este insotita de utilizarea fortei sau expunerea in public dincolo de ceea ce se poate considera ca necesar in limite rezonabile. In acest sens, trebuie luat in considerare, de exemplu, inlaturarea pericolului ca persoana sa fuga sau sa produca vatamari sau alte prejudicii (Raninen impotriva Finlandei, mentionata mai sus, p. 2.822, A� 56; Mathew impotriva Olandei, nr. 24.919/03, A� 180, CEDO 2005-IX).

Atunci cand s-a recurs la mijloace de constrangere, Curtii ii revine obligatia de a stabili daca nu s-a depasit, in ceea ce priveste utilizarea fortei, gradul de proportionalitate impus de comportamentul reclamantului (Koutcherouk impotriva Ucrainei, nr. 2.570/04, A�A� 140-145, CEDO 2007-...). In ceea ce priveste analiza necesitatii de a imobiliza persoanele detinute in afara mediului penitenciar, Curtea acorda o importanta deosebita circumstantelor fiecarei spete in parte si se pliaza unei analize de la caz la caz (Gorodnitchev impotriva Rusiei, nr. 52.058/99, A� 102, 24 mai 2007).

162. In speta, Curtea constata mai intai ca, potrivit afirmatiilor Guvernului, izolarea celulara si imobilizarea reclamantului au fost aplicate drept sanctiuni, in special pentru faptul ca a distrus componente ale sistemului de iluminat natural din celula, pentru ca a proferat amenintari impotriva celorlalti detinuti, pentru ca a lovit in usa si ca a scos tipete.

163. Totusi, Curtea reaminteste ca tratamentul denuntat ca fiind contrar art. 3 din Conventie a constat nu numai in imobilizarea reclamantului cu ajutorul catuselor, dar si in utilizarea lanturilor la picioare pe o perioada de timp care, in mod evident, a depasit cele 25 de zile de izolare celulara impuse reclamantului.

164. Curtea nu dispune de niciun raport de incident care, potrivit afirmatiilor Guvernului, ar fi facut necesare izolarea si imobilizarea reclamantului. Astfel, Guvernul nu a prezentat nici procesele-verbale referitoare la aceste episoade, nici fisele medicale intocmite cu aceste ocazii, desi a sustinut in observatiile sale ca reclamantul fusese examinat de un medic inainte de plasarea sa in izolare celulara. Omitand sa trimita aceste documente, Guvernul si-a suprimat inca de la inceput posibilitatea de a dovedi ca masurile de constrangere aplicate reclamantului au fost impuse de comportamentul acestuia si ca perioada in care au fost aplicate aceste masuri nu depasise strictul necesar pentru a-l disciplina pe reclamant.

165. In orice caz, admitand chiar ca, din cauza tulburarilor sale comportamentale, reclamantul ar fi putut sa se manifeste in modul descris de Guvern, Curtea nu poate admite argumentele acestuia in ceea ce priveste necesitatea de a-l imobiliza. Intr-adevar, ea considera ca lipsita de relevanta justificarea intemeiata pe necesitatea de a-i proteja pe codetinuti impotriva manifestarilor agresive ale reclamantului, deoarece plasarea in izolare celulara ar fi fost mai mult decat suficienta in acest scop.

166. Daca reclamantul reprezenta un pericol pentru propria persoana, astfel cum sustine Guvernul, Curtea remarca faptul ca plasarea in izolare celulara si imobilizarea partii in cauza, in lipsa unui examen medical prealabil care sa permita stabilirea compatibilitatii starii sale psihice cu o astfel de masura si, la modul mai general, aptitudinea sa pentru viata in detentie, departe de a se dovedi necesare, ridica o problema distincta in ceea ce priveste obligatiile ce le revin statelor in temeiul art. 3 din Conventie .

167. Intr-adevar, astfel cum a mai afirmat Curtea in mai multe randuri, autoritatile au obligatia de a proteja sanatatea persoanelor private de libertatea lor si, in acest context, lipsa ingrijirilor medicale adecvate poate constitui un tratament contrar art. 3 din Conventie (KudA�²a impotriva Poloniei [MC], nr. 30.210/96, A� 94, CEDO 2000-XI; Keenan impotriva Regatului Unit, nr. 27.229/95, A� 111, CEDO 2001-III).

168. In speta, reclamantul prezenta la data evenimentelor severe tulburari de personalitate care, conform raportului de expertiza psihiatrica din 26 martie 1998 al Laboratorului judetean de medicina legala din Hunedoara, presupuneau "o diminuare a campului constiintei" si "o nevoie imperioasa de a se manifesta intr-un mod agresiv si antisocial" (paragraful 82 de mai sus), care il lipseau de autocontrol in timpul acestor episoade. In plus, in aceste conditii, discernamantul sau era diminuat. Or, atat existenta tulburarilor de personalitate la reclamant, cat si modul in care acestea se manifestau, erau cunoscute de autoritati cu mult timp inainte de examenul psihiatric din 26 martie 1998 (paragrafele 10, 80-83 de mai sus).

169. Curtea observa in continuare ca reclamantul a fost plasat in izolare celulara si imobilizat de doua ori pentru o perioada totala de cel putin 25 de zile, fara ca autoritatile sa fi cerut in prealabil opinia unui medic psihiatru. In ceea ce priveste expertiza psihiatrica din 26 martie 1998, ea avea ca unic scop sa stabileasca daca reclamantul avea discernamant, in contextul faptelor de care era acuzat .

In plus, niciun element din dosar nu indica faptul ca reclamantul ar fi beneficiat de un control psihiatric in perioada petrecuta in izolare celulara. Dimpotriva, din adresa din data de 19 noiembrie 1999 a Inspectoratului Judetean de Politie Hunedoara reiese ca singurele persoane autorizate sa il viziteze pe reclamant au fost seful departamentului de cercetari penale si ofiterul responsabil cu persoanele detinute.

170. Pe scurt, Curtea considera ca, avand in vedere antecedentele medicale ale reclamantului, tulburarile comportamentale care s-au manifestat imediat dupa arestarea sa preventiva si care ar fi putut sa puna in pericol propria persoana a reclamantului, autoritatilor le revenea sarcina de a-l supune de indata unui examen efectuat de un medic psihiatru pentru a determina compatibilitatea starii sale psihice cu detentia, precum si masurile terapeutice ce trebuiau luate in cazul sau special.

171. In ceea ce priveste perioadele in care reclamantul a avut picioarele legate cu lanturi, Curtii ii este suficient sa constate ca Guvernul nu a adus nicio justificare pentru aceasta masura.

172. Guvernul nu a incercat nici sa dovedeasca necesitatea de a-l imobiliza pe reclamant in timpul infatisarilor sale la Tribunalul Judetean Hunedoara cu lanturi la picioare si catuse la maini. In ceea ce o priveste, Curtea ar fi pregatita sa admita ca antecedentele medicale ale reclamantului dadeau motive de ingrijorare fata de existenta unui risc de violenta si ca, in aceste circumstante, utilizarea catuselor nu ridica o problema din perspectiva art. 3 din Conventie . Cu toate acestea, in lipsa oricarei justificari din partea Guvernului, ea considera ca acest risc ar fi putut fi acoperit prin intarirea escortei care il insotea pe reclamant si ca, prin urmare, recurgerea la lanturi pentru a imobiliza picioarele reclamantului a avut ca obiect limitarea miscarii partii intr-un mod nerezonabil (Gorodnitchev, mentionata mai sus, A� 105). La aceasta se adauga caracterul public necontestat al masurii in cauza.

173. Pentru a incheia, Curtea considera ca Guvernul nu a aratat motivele relevante capabile sa convinga ca, in speta, masurile de constrangere aplicate reclamantului in timpul detentiei sale la Comisariatul de Politie din Deva au fost necesare. Prin urmare, imobilizarea partii interesate timp de cel putin 25 de zile cu ajutorul catuselor si lanturilor, precum si pastrarea prelungita a lanturilor la picioare, constituie un tratament contrar art. 3 din Conventie .

174. Curtea se arata in mod deosebit preocupata de utilizarea lanturilor, in ciuda consensului care exista la nivel european in ceea ce priveste caracterul din punct de vedere obiectiv inuman si degradant al acestor mijloace de constrangere (vezi in acest sens anexa la Recomandarea nr. R (87) 3 din 12 februarie 1987 a Comitetului de ministri al Consiliului Europei). Aplicate pentru o perioada atat de lunga, insotite de situatii atat de umilitoare precum imposibilitatea de a se spala si cea de a-si satisface nevoile fiziologice fara ajutorul altor persoane si provocand dureri acute, aceste masuri trebuie calificate, in opinia Curtii, drept tratament inuman. Fara indoiala, consecintele acestui tratament au fost amplificate de lipsa unui control medical adecvat, avand in vedere starea psihica vulnerabila a reclamantului, precum si de expunerea partii interesate in public, in fata instantei, cu picioarele legate cu lanturi.

175. Pe de alta parte, Curtea apreciaza ca, omitand sa il supuna pe reclamant unui examen medical in vederea stabilirii compatibilitatii starii sale psihice cu detentia, autoritatile si-au incalcat obligatiile care le sunt impuse de art. 3 din Conventie in materie de protectie a sanatatii si a confortului persoanelor detinute, in special prin acordarea unor ingrijiri medicale adaptate starii lor.