Hotararea CEDO in Cauza Rupa impotriva Romaniei (Nr. 1)

102. Guvernul sustine ca, la prinderea reclamantului in data de 28 ianuarie 1998, "singurul act de violenta aplicat in vederea imobilizarii [sale]" a constat in stropirea lui cu gaz lacrimogen si in punerea acestuia in catuse si ca aceste acte erau proportionate, avand in vedere necesitatea imobilizarii partii interesate. Acesta nu ar fi fost deloc agresat si nu ar fi prezentat nicio adeverinta medicala care sa dovedeasca sustinerile sale. In ceea ce priveste marturia pe care a adus-o in fata Curtii pentru a-si sustine pretentiile, ea ar fi indoielnica, deoarece acelasi martor nu a semnalat actele de brutalitate politieneasca cu ocazia depozitiilor pe care le-a dat la parchet si in fata judecatorului, in cadrul procesului sau penal.

Pentru a respinge sustinerile reclamantului, Guvernul se sprijina si pe concluziile anchetei conduse de parchetul militar teritorial. Admitand ca exista neconcordante intre depozitiile politistilor in ceea ce priveste desfasurarea interventiei lor si numarul de politisti care au participat la aceasta, Guvernul justifica aceste concluzii prin faptul ca, fiind repartizati in parcul hotelului si in parcare la momentul evenimentelor, politistii nu au intervenit toti in acelasi moment.

103. In plus, Guvernul sustine ca reclamantul nu a fost supus unor tratamente contrare art. 3 din Conventie in timpul detentiei sale in sala de retinere a Comisariatului de Politie din Hunedoara, in noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1998; dimpotriva, partea interesata ar fi avut acces la toaleta, politistii i-ar fi oferit hrana si nu i s-ar fi pus catusele.

104. In final, Guvernul considera ca ancheta condusa de procurorul parchetului militar teritorial a respectat cerintele de celeritate si de eficienta prevazute de art. 3 din Conventie .

105. Reclamantul raspunde ca forta politieneasca folosita in momentul prinderii sale a fost disproportionata si ca nu a incercat sub nicio forma sa ii atace pe politisti. Acesta arata ca sufera de psihopatie de tip iritabil-impulsiv, pe care o califica drept boala psihica, si ca discernamantul sau este diminuat. Din cauza ca ar fi fost lovit in zona capului cu ocazia prinderii sale din data de 28 ianuarie 1998, ar fi fost nevoie sa se interneze in spitalul psihiatric din Zam, unde ar fi fost ingrijit timp de o luna, pana la data de 9 martie 1998. In timpul internarii sale, simtindu-se mai in siguranta, acesta ar fi depus doua plangeri impotriva politistilor, la datele de 21 si 23 februarie 1998, insa, in mod evident, a fost prea tarziu pentru a obtine o adeverinta cu privire la leziunile cauzate cu 3 saptamani mai devreme. In fine, martorul I. Selaru i-ar fi declarat judecatorului ca i-ar fi vazut pe politisti agresandu-l, insa judecatorul nu l-ar fi lasat sa termine si ar fi refuzat sa consemneze aceasta parte a declaratiei.

106. In ceea ce priveste detentia sa in sala de retinere, reclamantul afirma ca ar fi avut mainile legate cu catuse de o bara metalica, a carei descriere ar figura in Ordinul Inspectoratului General de Politie nr. S/925/1994 privind salile de retinere. Deoarece si-a petrecut intreaga noapte de 28 spre 29 ianuarie 1998 imobilizat in acest fel, i-ar fi fost imposibil sa doarma, sa mearga la toaleta si sa se hraneasca. In acest sens, reclamantul gaseste prea putin credibile declaratiile date dupa mai mult de 4 ani de la incident de catre politistii care l-au supravegheat cu aceasta ocazie.

b) Aprecierea Curtii

107. Curtea se confrunta cu doua versiuni divergente ale circumstantelor prinderii reclamantului si ale detentiei sale din 28 pana la 29 ianuarie 1998 la Comisariatul de Politie din Hunedoara.

108. Prin urmare, sarcina sa este sa isi formeze o opinie cu privire la faptele denuntate de reclamant, analizand cu o atentie deosebita datele ce i-au fost furnizate de parti.

i. In ceea ce priveste prinderea reclamantului

alfa) Latura materiala

109. In cauza de fata, Curtea distinge doua grupuri de elemente referitoare la circumstantele exacte ale prinderii reclamantului din data de 28 ianuarie 1998. In primul rand, aceasta dispune de textul a doua dintre cele 3 declaratii date de un martor ocular, I. Selaru, cu privire la evenimentele petrecute la data de 28 ianuarie 1998.

110. Analizand prima declaratie din data de 28 ianuarie 1998 (paragraful 16 de mai sus), Curtea observa ca martorul a declarat ca nu este in masura sa indice cu certitudine care a fost reactia reclamantului la sosirea politistilor. Circumstantele ce au caracterizat audierea martorului obliga Curtea sa dea dovada de prudenta in evaluarea acestei declaratii. In acest sens, este suficient sa reamintim ca I. Selaru a fost condus la comisariatul de politie in acelasi timp cu reclamantul, din motive ce raman incerte, ca a dat declaratia in fata ofiterilor ce apartineau aceleiasi unitati de politie, intocmai ca aceia care l-au prins pe reclamant, si ca ulterior a fost lasat liber .

111. In ceea ce priveste cea de-a doua declaratie data de I. Selaru ca martor in fata Tribunalului Judetean Hunedoara (paragraful 66 de mai sus), dosarul lasa sa se inteleaga ca aceasta a corespuns afirmatiilor reclamantului, insa, deoarece Guvernul a omis sa prezinte referatul cu privire la desfasurarea sedintei, cuvintele exacte ale acestei depozitii raman necunoscute.

112. In aceste circumstante, Curtea nu distinge niciun motiv de a se indoi de veridicitatea relatarii reclamantului, in masura in care declaratia scrisa de I. Selaru in data de 10 mai 2000 (paragraful 13 de mai sus), pe care Guvernul a omis sa o comenteze, corespunde cu cea data de acelasi martor in fata tribunalului judetean cu privire la circumstantele ce au caracterizat prinderea din data de 28 ianuarie 1998 si la incercarile lipsite de izbanda de a le denunta judecatorului.

113. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult cu cat Curtea Suprema de Justitie a calificat drept "contrar deontologiei, abuziv chiar" comportamentul politistilor in momentul prinderii reclamantului in luna ianuarie 1998. In opinia Curtii, aceasta recunoastere a faptelor pretinse de reclamant vine sa confirme declaratia lui I. Selaru. O astfel de constatare, neurmata de o reactie din partea organelor judiciare, este capabila sa dea nastere unei prezumtii de coniventa sau, cel putin, de asentiment din partea instantelor nationale fata de faptele reprosate agentilor statului din perspectiva art. 3 din Conventie.

114. Declaratiile succesive ale lui I. Selaru, dintre care una confirma fara echivoc relatarea reclamantului, iar celelalte doua nu o infirma sub niciun aspect, in concordanta cu constatarea Curtii Supreme de Justitie, precum si internarea reclamantului, la cererea sa, in spitalul din Zam, dupa 5 zile de la prinderea sa, constituie asadar primul grup de elemente relevante in analiza sustinerilor reclamantului.

115. In ceea ce priveste al doilea grup, acesta consta in elementele cunoscute numai de politistii care au participat la operatiunea din data de 28 ianuarie 1998. Daca exista documente referitoare la desfasurarea faptelor, trebuie constatat ca ele sunt detinute de organele statului parat. Pentru a sustine afirmatia ca forta de care au facut uz politistii pentru a-l aresta pe reclamant s-a limitat la utilizarea gazului lacrimogen si a catuselor, ar fi trebuit ca politia sa se fi prezentat cu reclamantul la medic in momentul retinerii sale. In lipsa unui examen medical efectuat in acel moment, Guvernul isi inchide posibilitatea de a respinge sustinerile referitoare la loviturile aplicate reclamantului in cap si in stomac.

116. Constienta de necesitatea de a da dovada de prudenta in analiza evenimentelor cu beneficiul de a putea reveni [Bubbins impotriva Regatului Unit, nr. 50.196/99, A� 147, CEDO 2005-II (extrase)], Curtea este pregatita sa admita ca, in anumite circumstante, politia poate recurge la un anumit grad de forta, poate utiliza gaz lacrimogen si catuse pentru a imobiliza un suspect.

117. Mai ramane de aflat daca, in speta, recurgerea la astfel de metode era indispensabila. In circumstante precum cele din cauza de fata, Curtea se cuvine sa insiste in analiza sa asupra pregatirii arestarii. In acest sens, ea observa ca reclamantul era inscris la autoritatile publice ca suferind de psihopatie de tip iritabil-impulsiv din anul 1994 si ca, potrivit afirmatiilor politistului N.B. (paragraful 10 de mai sus), afectiunea de care suferea reclamantul era cunoscuta de serviciile de politie de mai multi ani.

118. De asemenea, Curtea constata ca operatiunea condusa de politie la data de 28 ianuarie 1998 a fost planificata, fiind vorba de organizarea unui flagrant delict asupra unei persoane cunoscute de serviciile de politie. Cu toate acestea, nu pare sa fi fost prevazuta nicio masura specifica pentru a preveni riscurile inerente unei operatiuni care ar implica prinderea unei persoane ce prezenta tulburari comportamentale, care s-ar fi putut manifesta prin riposte agresive si a carei capacitate de autocontrol, asa cum precizeaza raportul de expertiza din 26 martie 1998, era suprimata in timpul acestor episoade. In cazul concret, reclamantul fiind cunoscut, ar fi putut fi mobilizate forte de politie mai numeroase in vederea arestarii sale sau, in absenta acestei masuri, s-ar fi putut folosi o furgoneta speciala, pentru a evita sa fie transportat in portbagajul masinii de politie.

119. In ceea ce priveste loviturile ce i-au fost date in regiunea capului, din dosar reiese ca, dupa 5 zile de la prima sa prindere, la data de 4 februarie 1998, reclamantul a fost internat la spitalul psihiatric din Zam. Totusi, Guvernul nu a depus la dosar copia dosarului reclamantului din momentul internarii sale in acest spital, in ciuda cererii adresate de Curte la data de 19 martie 2002.

120. Astfel, omitand sa supuna partea interesata unui examen medical imediat dupa prinderea sa si sa furnizeze informatiile obtinute dupa 5 zile de la aceasta, Guvernul si-a anulat posibilitatea de a respinge sustinerile reclamantului in ceea ce priveste loviturile primite.

121. In aceste conditii, Curtea apreciaza ca reclamantul a suferit tratamente contrare art. 3 din Conventie .

beta) Latura procedurala

122. In ceea ce priveste ancheta initiata pornind de la plangerile depuse de reclamant, pentru a fi considerata eficienta, aceasta ar fi trebuit sa includa, de exemplu, investigatii detaliate si eficiente, care sa conduca la stabilirea circumstantelor exacte ale prinderii reclamantului si, daca ar fi fost cazul, la identificarea si la pedepsirea vinovatilor, precum si sa permita accesul efectiv al reclamantului la procedura de ancheta (Ay impotriva Turciei, nr. 30.951/96, A�A� 59-60, 22 martie 2005; Pantea impotriva Romaniei, mentionata mai sus, A� 199).

123. Curtea reaminteste ca a statuat deja in mai multe cauze impotriva Romaniei ca anchetele conduse de procurorii militari ridicau indoieli serioase prin faptul ca acestia nu erau independenti prin raportare la politistii pe care trebuia sa ii cerceteze (Barbu Anghelescu impotriva Romaniei, nr. 46.430/99, A� 67, 5 octombrie 2004; Bursuc impotriva Romaniei, nr. 42.066/98, A� 107, 12 octombrie 2004).

124. In acest sens, Curtea constata ca, in ciuda starii vulnerabile a reclamantului, procurorul militar s-a limitat la a constata in rezolutia sa de neincepere a urmaririi penale din 22 mai 1998 ca partea interesata nu prezentase niciun certificat medical in sprijinul sustinerilor sale. Astfel, procurorul nu a considerat necesar sa identifice alti martori in afara politistilor care sa fi participat la prinderea din 28 ianuarie 1998, nici sa audieze martorii ce fusesera identificati, cum ar fi I. Selaru, pentru a stabili desfasurarea exacta a incidentului in discutie. De asemenea, procurorul nu i-a audiat nici pe membrii familiei reclamantului si a omis sa cerceteze daca dosarul partii interesate de la spitalul psihiatric din Zam continea precizari referitoare la sustinerile sale de rele tratamente .

125. Daca din dosarul anchetei reiese ca politistii cercetati au dat declaratii, Curtea se afla in imposibilitatea de a stabili daca procurorul a putut sa ii interogheze el insusi sau daca era vorba de depozitii scrise ce ii fusesera comunicate, conform practicii obisnuite folosite atunci cand sunt pusi sub acuzare politisti. Dosarul nu lasa sa se inteleaga nici daca aceste depozitii au fost date in cadrul procedurii pornite impotriva reclamantului sau cu privire la plangerea acestuia impotriva politistilor. In plus, Curtea observa ca nicio confruntare intre reclamant si acestia nu a fost organizata, desi relatarile lor referitoare la evenimentele din 28 ianuarie 1998 erau divergente in puncte esentiale.

126. Rezolutia de neincepere a urmaririi penale din 22 mai 1998 reflecta, pe de alta parte, aceste lipsuri, in masura in care procurorul s-a multumit sa rezume in cadrul acesteia faptele pe care le considera stabilite, fara nicio trimitere la probele ce fusesera stranse in cadrul anchetei si fara nicio analiza a acestora. In ceea ce il priveste pe procurorul ierarhic superior, acesta a confirmat neinceperea urmarii penale, tot fara a o motiva.

127. In concluzie, ancheta efectuata cu privire la plangerile penale ale reclamantului a dus la o rezolutie de neincepere a urmaririi penale bazata exclusiv pe declaratia partii interesate din 20 martie 1998 si pe probe neidentificate in rezolutia respectiva. In opinia Curtii, aceasta ancheta este departe de a respecta cerintele de eficienta si efectivitate pe care le impune art. 3 din Conventie (Sultan Oner si altii impotriva Turciei, nr. 73.792/01, A�A� 139-143, 17 octombrie 2006).

128. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata, tinand cont de conditiile in care s-a desfasurat prinderea reclamantului in data de 28 ianuarie 1998, incalcarea art. 3 din Conventie, atat sub aspectul laturii sale materiale, cat si pe latura sa procedurala.

ii. In ceea ce priveste detentia din 28 pana la 29 ianuarie 1998 la Comisariatul de Politie din Hunedoara

alfa) Latura materiala

129. In acest moment, Curtea trebuie sa analizeze conditiile in care reclamantul afirma ca ar fi petrecut noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1998 in sala de retinere a Comisariatului de Politie din Hunedoara.

Curtea se arata deosebit de preocupata de sustinerile reclamantului, avand in vedere circumstantele ce au caracterizat prinderea partii interesate si starea sa psihica. Sub acest din urma aspect, Curtea constata ca antecedentele medicale ale reclamantului fusesera aduse la cunostinta politistilor de catre acesta, dupa cum se arata in procesul-verbal intocmit cu ocazia plasarii sale in sala de retinere.

130. In acest context, Curtea apreciaza ca este important sa reaminteasca faptul ca interdictia generala enuntata la art. 3 din Conventie le impune autoritatilor nationale obligatia de a veghea asupra sanatatii si confortului general ale unui detinut, ceea ce presupune, printre altele, obligatia de a-l hrani corespunzator (vezi Ilascu si altii impotriva Moldovei si Rusiei [MC], nr. 48.787/99, A� 451, CEDO 2004-VII; Moisejevs impotriva Letoniei, nr. 64.846/01, A� 78, 15 iunie 2006).

131. Curtea observa in continuare ca nu au aparut controverse intre parti cu privire la faptul ca in sala de retinere in care reclamantul a fost tinut singurul mobilier erau niste banci metalice, precum si o bara metalica a carei destinatie era sa permita legarea cu ajutorul catuselor a persoanelor violente. Referitor la acest lucru, Curtea face trimitere la constatarile Comitetului European pentru Prevenirea Torturii referitoare la echiparea defectuoasa a salilor de retinere, precum si la practica ce consta in legarea cu catuse de diversele piese de mobilier a persoanelor retinute in aceste sali (paragraful 89 de mai sus).

132. Curtea nu considera necesar sa mai insiste asupra sustinerilor reclamantului, contestate de Guvern, conform carora acesta a fost lipsit de hrana in timpul noptii si nu a putut merge la toaleta.

133. Intr-adevar, Curtii ii este suficient sa constate faptul ca reclamantul si-a petrecut noaptea urmatoare prinderii sale intr-o sala prevazuta numai cu banci metalice, vadit nepotrivita pentru detentia unei persoane ce prezenta probleme medicale precum cele de care suferea reclamantul, si fara niciun examen medical.

134. Tinand cont de vulnerabilitatea reclamantului, prins cu cateva ore mai inainte in conditii pe care Curtea le-a considerat contrare art. 3 din Conventie, aceasta considera ca starea de angoasa inerenta conditiilor descrise a fost fara indoiala exacerbata de faptul ca supravegherea sa a fost incredintata unor politisti ce participasera la prinderea sa.

135. Aceste considerente determina Curtea sa constate ca conditiile in care reclamantul a fost tinut in noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1998 in sala de retinere a Comisariatului de Politie din Hunedoara au constituit un tratament degradant, contrar art. 3 din Conventie .

beta) Latura procedurala

136. In ceea ce priveste ancheta inceputa in urma celor doua plangeri ale reclamantului prin care acesta denunta, printre altele, conditiile de detentie din sala de retinere si, in mod special, faptul ca a fost tinut cu catuse intreaga noapte, Curtea nu distinge niciun element capabil sa duca la o concluzie diferita de cea la care a ajuns cu privire la sustinerile de rele tratamente aplicate cu ocazia prinderii reclamantului, si anume ca aceasta ancheta a fost lipsita de efectivitatea impusa de art. 3 din Conventie . Referitor la acest lucru, Curtea se limiteaza la a constata ca rezolutia de neincepere a urmaririi penale din 22 mai 1998 nu contine nicio trimitere la afirmatiile reclamantului referitoare la conditiile materiale de detentie din sala de retinere a Comisariatului de Politie din Hunedoara.

137. Pe scurt, este cazul sa se constate incalcarea art. 3 din Conventie, sub aspectul laturii sale materiale, precum si pe latura sa procedurala, din cauza conditiilor in care a fost tinut reclamantul in noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1998 si a ineficientei anchetei referitoare la acestea, desfasurata de parchetul militar teritorial.

2. Prinderea reclamantului la data de 11 martie 1998 si detentia sa pana la data de 4 iunie 1998 la Comisariatul de Politie din Deva

a) Argumentele partilor

138. Reclamantul sustine ca ar fi suferit rele tratamente la data de 11 martie 1998: cativa politisti ar fi patruns ilegal in apartamentul sau, l-ar fi tras afara si l-ar fi snopit in bataie cu lovituri de picioare, apoi l-ar fi condus la comisariat in lipsa unui mandat de arestare . In ceea ce priveste regimul detentiei sale pana la data de 4 iunie 1998, reclamantul sustine ca ar fi fost imobilizat timp de 16 zile cu ajutorul dispozitivului "T", cu picioarele si mainile prinse in lanturi, ca ar fi petrecut restul de 81 de zile de detentie cu picioarele prinse in lanturi si ca, ocazional, ar fi fost legat de pat. In timpul acestor 81 de zile nu si-ar fi putut vedea familia si nu ar fi putut beneficia de asistenta medicala adecvata, ceea ce i-ar fi determinat o situatie de dependenta, frustrare, umilinta si de angoasa. Pe tot parcursul perioadei in care ar fi fost legat de pat, nu ar fi putut sa se spele, sa manance singur sau sa mearga la toaleta si sa se miste si ar fi fost nevoit sa apeleze la colegii sai de celula pentru a-si satisface nevoile fiziologice. Aceasta situatie i-ar fi cauzat o suferinta si o umilinta teribila, pe care o califica drept tortura. In fine, el sustine ca in timpul procesului sau penal, a fost dus in fata Tribunalului Judetean Hunedoara cu catuse la maini si cu lanturi la picioare si ca aceste dispozitive de imobilizare nu i-au fost scoase in timpul sedintelor publice. El considera ca expunerea sa in acest mod in fata judecatorilor, a avocatilor, a familiei sale si a altor persoane constituie un tratament degradant.

139. Reclamantul mai sustine ca plangerile sale referitoare la relele tratamente ce i-ar fi fost aplicate cu ocazia prinderii sale din data de 11 martie 1998 nu au facut obiectul unor investigatii din partea autoritatilor nationale competente.

140. Guvernul subliniaza caracterul periculos al reclamantului, care ar fi fost pregatit sa recurga la acte de violenta de indata ce nu se mai afla intr-o situatie familiara si ale carui reactii ar fi fost disproportionate cu situatia cu care era confruntat. Guvernul califica psihopatia de care sufera reclamantul drept boala psihica si sustine ca aceasta boala este capabila sa ii accentueze inclinatia spre violenta . La data de 11 martie 1998, petentul i-ar fi amenintat cu un briceag pe politistii veniti sa il aresteze si chiar l-ar fi lovit pe unul dintre ei cu un topor. Politistii nu ar fi facut uz excesiv de forta, avand in vedere caracterul periculos, violent si antisocial al reclamantului. Guvernul recunoaste totusi ca, in lipsa unei anchete oficiale asupra circumstantelor prinderii, este greu de evaluat gradul de forta utilizata impotriva reclamantului in momentul ridicarii sale.