Hotararea CEDO in Cauza Rupa impotriva Romaniei (Nr. 1)

"(3) De asemenea, pot fi atacate cu recurs in anulare hotararile definitive pronuntate in cauzele in care Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a unui drept prevazut de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Instanta nu va putea obliga statul la plata unor despagubiri care au fost acordate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului si incasate de victima incalcarii unui drept prevazut de aceasta.

[...]"

III. Izvoare internationale

A. Recomandarea nr. R (87) 3 a Comitetului Ministrilor Consiliului Europei catre statele membre referitoare la regulile europene ale penitenciarelor (adoptata de Comitetul Ministrilor la 12 februarie 1987, in cadrul celei de-a 404-a reuniuni a Delegatilor Ministrilor)

88. Fragmentele relevante din regulile europene ale penitenciarelor sunt redactate dupa cum urmeaza:

"Disciplina si pedeapsa

(...)

Masuri de constrangere

39. Utilizarea lanturilor sau catuselor trebuie sa fie interzisa. Catusele, camasile de forta si alte mijloace de constrangere corporala nu vor fi niciodata aplicate cu titlu de sanctiune. Ele nu vor putea fi folosite decat in cazurile urmatoare:

(...)

b. pentru motive medicale, ca urmare a indicatiilor si sub ingrijirea doctorului;

c. din ordinul directorului, in cazul in care celelalte mijloace de control au dat gres pentru protejarea detinutului impotriva automutilarii (...)

40. Modelul si modul de utilizare a instrumentelor de constrangere autorizate in articolul precedent trebuie stipulate prin lege sau reglementari in vigoare. Aplicarea lor nu trebuie continuata peste timpul strict necesar."

B. Raportul Comitetului European pentru Prevenirea Torturii (CPT) privind vizita efectuata in Romania in perioada 24 septembrie-6 octombrie 1995

89. La data de 19 februarie 1998, CPT a publicat un raport in urma vizitei efectuate in Romania in perioada 24 septembrie-6 octombrie 1995, ce cuprinde urmatoarele constatari referitoare la conditiile materiale din locurile de detentie ale politiei:

"(...)

84. Pe langa locurile de detentie ale politiei desemnate oficial ca atare, delegatia CPT a mai vizitat si cateva alte cladiri ale politiei in care pot fi privati de libertate suspectii: sediile politiei municipale din Cluj-Napoca si Timisoara, comisariatele de politie nr. 2, 3 si 4 din Timisoara si doua cladiri ale politiei transporturilor din Timisoara, si anume sediul politiei si localurile de politie situate in interiorul garii feroviare.

85. Sediul politiei municipale din Cluj-Napoca dispunea de o celula de 15 m² de care se servea pentru a plasa persoanele duse la sediu pentru a fi interogate. Celula continea o banca, avea acces la lumina zilei si era prevazuta cu iluminat artificial. In consecinta, era potrivita pentru sederi temporare in detentie (adica pentru o durata de cateva ore).

Totusi, in momentul vizitei delegatiei (ora 21,00), in celula se afla o persoana care, in mod evident, urma sa isi petreaca noaptea acolo; partea interesata nu avea la dispozitie nici saltea, nici paturi.

86. La sediul politiei municipale din Timisoara, delegatiei i s-a prezentat mai intai un amfiteatru folosit pentru a plasa persoanele duse la sediu pentru a fi interogate. Cateva astfel de persoane se aflau in sala - prinse cu catusele de scaun - in momentul vizitei delegatiei. Din discutiile cu mai multe persoane detinute s-a constatat ca sediul politiei dispunea si de un loc de retinere la parter/subsol. Deoarece delegatia a insistat sa il vada (...), acest spatiu a fost in final localizat; parea sa fie in curs de renovare.

Conform declaratiilor persoanelor detinute si ale functionarilor de politie, precum si din observatiile facute de delegatia insasi, era evident ca in mod frecvent persoanele isi petreceau noaptea in detentie la sediul politiei municipale, insa fara a avea la dispozitie nici saltea, nici paturi.

87. Celelalte cladiri de politie vizitate la Timisoara nu dispuneau de niciun loc conceput special pentru a retine persoane . Persoanele private de libertate erau tinute intr-un birou si ar fi putut fi prinse cu catusele de un corp de mobila daca ar fi fost necesar din motive de securitate . (...)"

IN DREPT

I. Asupra exceptiilor preliminare ale Guvernului

90. In stadiul initial al analizei admisibilitatii prezentei cereri, Guvernul a invocat doua exceptii de neepuizare a cailor de recurs interne: a) a sustinut ca, chiar si in lipsa unei solutii de a cerceta penal persoanele pe care reclamantul le considera raspunzatoare de relele tratamente pe care pretinde ca le-ar fi suferit, acesta ar fi putut sa obtina o redresare in dreptul intern introducand o actiune in daune-interese in fata instantelor civile, neinceperea urmaririi penale data de parchet in urma plangerilor sale neimpiedicand sesizarea instantelor civile; b) daca reclamantul nu era multumit de avocatul sau numit din oficiu, considerand ca acesta nu i-a asigurat o aparare eficienta, asa cum prevede art. 6 A� 3 c) din Conventie, ar fi putut sa ii ceara fie procurorului sesizat cu ancheta, fie instantelor, sa il inlocuiasca.

In decizia sa din data de 14 decembrie 2004 asupra admisibilitatii, Curtea a apreciat ca aceste chestiuni erau atat de strans legate de fondul capetelor de cerere intemeiate pe art. 13 coroborat cu art. 3 din Conventie si, respectiv, pe art. 6 A� 3, incat nu putea sa le disocieze de analiza capetelor de cerere respective (paragrafele 98 si 100 din decizie). Din acest motiv, Curtea va analiza exceptiile preliminare ale Guvernului in cadrul aprecierii sale cu privire la capetele de cerere formulate de reclamant din perspectiva art. 3 coroborat cu art. 13 si din perspectiva art. 6 A� 3 c) din Conventie .

II. Asupra pretinselor incalcari ale art. 3 din Conventie

91. Reclamantul sustine ca ar fi avut loc mai multe incalcari ale art. 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."

92. Curtea constata ca acest capat de cerere se refera, pe de o parte, la tratamentele suferite de reclamant cu ocazia prinderii sale din data de 28 ianuarie 1998 si in timpul detentiei sale pana la data de 29 ianuarie 1998 la sediul Politiei din Deva, precum si cu ocazia prinderii sale din data de 11 martie 1998 si in timpul detentiei sale la sediul Politiei din Deva pana la data de 4 iunie 1998 si, pe de alta parte, la lipsa unei anchete efective in ceea ce priveste aceste sustineri.

A. Principii generale

93. Curtea reaminteste ca art. 3 din Conventie consfinteste una dintre valorile fundamentale ale societatilor democratice. Chiar si in cele mai dificile situatii, cum ar fi lupta impotriva terorismului sau a crimei organizate, Conventia interzice in termeni absoluti tortura, pedepsele si tratamentele inumane sau degradante. Art. 3 nu prevede nicio restrictie, aspect prin care contrasteaza fata de majoritatea clauzelor normative ale Conventiei si Protocoalelor nr. 1 si 4, iar conform art. 15 A� 2, el nu sufera nicio derogare, nici macar in caz de pericol public ce ameninta viata natiunii (Labita impotriva Italiei [MC], nr. 26.772/95, A� 119, CEDO 2000-IV; Selmouni impotriva Frantei [MC], nr. 25.803/94, A� 95, CEDO 1999-V). Interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante este absoluta, indiferent de provocarile victimei (Chahal impotriva Regatului Unit, hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-V, p. 1.855, A� 79). Natura infractiunii reprosate reclamantului este, asadar, lipsita de relevanta pentru analiza din perspectiva art. 3.

94. Pentru a intra sub incidenta art. 3, un rau tratament trebuie sa atinga un nivel minim de gravitate. Aprecierea acestui nivel minim este relativa prin esenta; ea depinde de toate datele cauzei si, in special, de durata tratamentului, de efectele sale fizice si psihice, precum si, uneori, de sexul, varsta si starea de sanatate a victimei. Atunci cand un individ este privat de libertate, utilizarea fortei fizice asupra sa atunci cand ea nu este strict necesara prin comportamentul sau, lezeaza demnitatea umana si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de art. 3 (Labita impotriva Italiei, A� 120, Ribitsch impotriva Austriei, hotararea din 4 decembrie 1995, seria A nr. 336, pp. 25-26, A� 38, si Tekin impotriva Turciei din 9 iunie 1998, Culegere 1998-IV, pp. 1.517-1.518, A�A� 52 si 53).

95. Curtea a considerat ca un anumit tratament este "inuman", in special pentru ca a fost aplicat cu premeditare ore intregi si pentru ca a produs, daca nu adevarate leziuni, cel putin puternice suferinte fizice si morale, si, in acelasi timp, "degradant", deoarece este capabil sa produca victimelor sale sentimente de teama, angoasa si inferioritate, menite sa le umileasca si sa le injoseasca. Pentru ca o pedeapsa sau tratamentul care o insoteste sa fie considerate "inumane" sau "degradante", suferinta sau umilinta trebuie, in orice caz, sa le depaseasca pe cele pe care le presupune o anumita forma de tratament sau de pedeapsa legitima . Intrebarea daca tratamentul a avut ca scop umilirea sau injosirea victimei este un alt element de luat in calcul (vezi, de exemplu, hotararile V. impotriva Regatului Unit [MC], nr. 24.888/94, A� 71, CEDO 1999-IX, si Raninen impotriva Finlandei, mentionata mai sus, pp. 2821-2822, A� 55). Totusi, lipsa unui asemenea scop nu exclude in mod definitiv o constatare de incalcare a art. 3.

In ciuda caracterului subsidiar al rolului sau in raport cu cel al instantelor interne, in contextul special al drepturilor primordiale garantate de art. 2 si 3 din Conventie, pentru a stabili daca in speta a avut loc incalcarea acestor articole, Curtea nu se considera legata nici de constatarile de fapt ale instantelor nationale, nici de modul de solutionare a procedurilor interne, atunci cand exista motive serioase care fac inevitabila abaterea de la ele.

96. Plangerile privind relele tratamente trebuie sustinute in fata Curtii prin elemente de proba adecvate (vezi, mutatis mutandis, Klaas impotriva Germaniei, Hotararea din 22 septembrie 1993, seria A nr. 269, p. 17, A� 30). Curtea precizeaza in acest sens ca, pentru aprecierea elementelor de proba, ea retine criteriul probei "dincolo de orice indoiala rezonabila". Totusi, ea nu a avut niciodata ca scop sa imprumute demersul din ordinea juridica de la nivel national care aplica acest criteriu. Acesteia nu ii revine obligatia de a statua asupra vinovatiei in domeniul dreptului penal sau asupra raspunderii civile, ci asupra raspunderii statelor contractante fata de Conventie . Specificitatea sarcinii pe care i-o atribuie art. 19 din Conventie - sa asigure respectarea de catre inaltele parti contractante a angajamentului lor, ce consta in recunoasterea drepturilor fundamentale consfintite de acest instrument - ii conditioneaza modul de a aborda problematica legata de probatoriu. In cadrul procedurii in fata Curtii nu exista niciun obstacol procedural in calea admisibilitatii unor elemente de proba sau a unor formule predefinite aplicabile la aprecierea lor. Curtea adopta concluziile care, in opinia sa, sunt sustinute de o evaluare independenta a tuturor elementelor de proba, inclusiv deductiile pe care le poate extrage din faptele si observatiile partilor. In conformitate cu jurisprudenta sa constanta, proba poate rezulta dintr-un fascicul de indicii sau din prezumtii necontestate, suficient de grave, exacte si concordante. In plus, gradul de convingere necesar pentru a ajunge la o anumita concluzie si, in acest sens, repartizarea sarcinii probei sunt legate in mod intrinsec de specificitatea faptelor, de natura plangerii formulate si de dreptul conventional aflat in joc. Curtea este atenta si la gravitatea unei constatari conform careia un stat contractant a incalcat drepturile fundamentale (vezi, printre altele, Natchova si altii impotriva Bulgariei [MC], nr. 43.577/98 si 43.579/98, A� 147, CEDO 2005-VII, si jurisprudenta citata in aceasta).

97. Sensibila la vulnerabilitatea deosebita a persoanelor aflate sub controlul exclusiv al agentilor statului, cum sunt persoanele detinute, Curtea reitereaza ca procedura prevazuta de Conventie nu se preteaza intotdeauna unei aplicari riguroase a principiului affirmanti incumbit probatio (proba ii revine celui care afirma). Intr-adevar, in procedurile legate de cauzele de acest tip, in care un individ acuza agenti ai statului ca i-ar fi incalcat drepturile ce ii sunt garantate prin Conventie, este inevitabil ca Guvernul parat sa fie uneori singurul care are acces la informatiile capabile sa confirme sau sa infirme aceste afirmatii. Din acest motiv, faptul ca Guvernul nu furnizeaza astfel de informatii, fara a da acestui lucru o justificare multumitoare, poate nu numai sa aduca atingere respectarii de catre un stat parat a obligatiilor ce ii revin conform art. 38 A� 1 a) din Conventie, ci si sa ii permita Curtii sa traga concluzii cu privire la temeinicia sustinerilor reclamantului (vezi Khoudoyorov impotriva Rusiei, nr. 6.847/02, A� 113, CEDO 2005-X (extrase); pentru acelasi principiu, din perspectiva art. 2, vezi hotararile Timurtas impotriva Turciei, nr. 23.531/94, A� 66, CEDO 2000-VI, Akkum si altii impotriva Turciei, nr. 21.894/93, A� 185, CEDO 2005-II (extrase).

98. Pentru aplicarea acestor principii, fiind vorba de o sustinere ce pune la indoiala conformitatea cu art. 2 A� 2 a unei recurgeri la forta care provoaca moartea de catre agenti ai statului, in circumstante aflate sub controlul lor, Curtea a statuat ca imposibilitatea de a aduce lumina asupra circumstantelor exacte ale unei cauze nu ridica obstacole in calea constatarii unei incalcari materiale a art. 2, atunci cand Curtea s-a aflat in aceasta imposibilitate din motive imputabile in mod obiectiv organelor statului, si anume nerespectarea de catre guvernul parat a obligatiei sale de a explica intr-o maniera multumitoare si convingatoare desfasurarea faptelor si de a expune elemente care sa permita respingerea sustinerilor reclamantilor (Mansuroglu impotriva Turciei, nr. 43.443/98, A�A� 80 si 99-100, 26 februarie 2008, si jurisprudenta citata in aceasta).

99. Aceasta solutie a fost preferata de Curte datorita apropierii dintre situatia persoanelor gasite vatamate sau moarte intr-o zona aflata sub controlul exclusiv al autoritatilor statului si cea a detinutilor, a caror stare de sanatate tine de raspunderea statului. Astfel, Curtea a statuat ca, in cele doua cazuri, persoanele in discutie se afla intr-o stare deosebit de vulnerabila fata de autoritati, iar evenimentele in discutie, in totalitatea lor sau doar intr-o mare parte, sunt cunoscute exclusiv de acestea (vezi, mutatis mutandis, Akkum, mentionata mai sus, A� 211).

100. Prin urmare, Curtea apreciaza, de aceasta data din perspectiva art. 3, ca imposibilitatea de a stabili circumstantele exacte in care o persoana a fost ranita, atunci cand ea se afla sub controlul agentilor statului, nu o impiedica sa ajunga la o constatare a incalcarii laturii materiale a acestui articol, in lipsa stabilirii de catre guvernul parat a desfasurarii faptelor intr-o maniera multumitoare si convingatoare, cu elemente de proba in sprijinul sau.

B. Aplicarea acestor principii in speta

1. Prima prindere a reclamantului si detentia sa din 28 pana la 29 ianuarie 1998

a) Argumentele partilor

101. Reclamantul sustine ca ar fi fost agresat la data de 28 ianuarie 1998 de catre 12 politisti care, dupa ce l-au batut, l-ar fi condus la sectia de politie din Hunedoara in portbagajul masinii. Acesta se plange de loviturile pe care le-ar fi primit in timp ce astepta sa fie audiat, precum si de conditiile inumane in care ar fi petrecut noaptea de 28 spre 29 ianuarie 1998, inchis intr-o camera fara pat si fara toaleta, prins cu catusele de o bara metalica, fara sa poata bea sau manca si fara ca familia sa sa fie anuntata. In fine, partea interesata considera ca ancheta inceputa in urma plangerilor sale penale nu a respectat cerintele art. 3 din Conventie, in ceea ce priveste latura sa procedurala.