Hotararea CEDO in Cauza Vitan impotriva Romaniei

52. Guvernul evidentiaza faptul ca avocatul reclamantului nu a informat instanta despre imposibilitatea sa de a se prezenta si nici despre faptul ca nu si-a numit niciun alt avocat care sa-l substituie la termenul de judecata din data de 20 august 2001, desi cunostea data stabilita pentru aceasta sedinta de judecata . In plus, Guvernul considera ca avocatul numit din oficiu si-a indeplinit in intregime obligatiile, asigurandu-i reclamantului o aparare corespunzatoare.

53. Reclamantul nu a prezentat observatii in aceasta privinta.

54. Deoarece cerintele paragrafului 3 din art. 6 reprezinta aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1, Curtea va analiza capetele de cerere formulate de reclamant din perspectiva acestor doua texte coroborate (Doorson impotriva Olandei, Hotararea din 26 martie 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-II, pp. 469-470, A� 66).

55. In ceea ce priveste mai ales admisibilitatea probelor, Curtea reaminteste ca aceasta chestiune apartine in primul rand de regulile de drept intern si ca, in principiu, instantelor nationale le revine obligatia de a aprecia probele de la dosar. Obligatia stabilita in sarcina Curtii prin Conventie consta in special in a cerceta daca procedura, privita in ansamblul ei, a avut un caracter echitabil [vezi, printre altele, Doorson, mentionata mai sus, p. 470, A� 67, Van Mechelen si altii impotriva Olandei, Hotararea din 23 aprilie 1997, Culegere 1997-III, p. 711, A� 50, Sadak si altii impotriva Turciei, nr. 29.900/96, 29.901/96, 29.902/96 si 29.903/96, A� 63, CEDO 2001-VIII, si Craxi impotriva Italiei (nr. 1), nr. 34.896/97, A� 84, 5 decembrie 2002].

56. In speta, Curtea observa ca reclamantul se plange de faptul ca instantele interne nu l-au reaudiat pe M.V., astfel cum solicitase. Totusi, Curtea observa ca M.V. a fost audiat prima oara in prezenta reclamantului si a avocatului sau desemnat din oficiu . In continuare, cererea reclamantului de a audia din nou martorul a fost analizata de instanta inainte de a fi respinsa. In orice caz, din dosar nu rezulta ca declaratia lui M.V. ar fi fost decisiva in solutia data pe fondul cauzei.

Curtea mai observa ca instanta militara a audiat martori ai apararii propusi de reclamant si ca plangerile reclamantului si ale avocatului sau cu privire la admiterea probelor au fost analizate de instantele sesizate.

57. In mod similar, Curtea constata ca, desi reclamantul se plange de lipsa de timp necesar pentru a-si pregati apararea si de refuzul presedintelui instantei de a-i permite accesul la dosar, reclamantul nu a solicitat o prelungire a termenelor acordate de instante - nici personal, nici prin intermediul avocatilor sai - si ca nici nu s-a plans de un pretins refuz de a i se permite accesul la dosar. In orice caz, din niciun element din dosar nu rezulta ca dreptul la aparare al reclamantului a fost incalcat.

58. Curtea noteaza faptul ca, exceptand cele doua sedinte de judecata tinute la Cluj, reclamantul a fost asistat pe toata durata procedurii litigioase de catre unul sau chiar 2 aparatori alesi.

59. In ceea ce priveste desemnarea unui avocat din oficiu pentru sedintele din 20 si 21 august 2001, Curtea reaminteste ca, dincolo de importanta relatiilor de incredere dintre avocat si client, nu se poate conferi un caracter absolut dreptului garantat de art. 6 A� 3 c). El este in mod necesar supus anumitor limitari atunci cand, asa cum este cazul in speta, instantele au obligatia de a hotari daca interesele justitiei impun asigurarea unui aparator numit din oficiu pentru acuzat . Desemnand un astfel de avocat, instantele nationale trebuie, desigur, sa tina cont de vointa acuzatului. Totusi, ele pot sa treaca dincolo de aceasta limita daca exista motive intemeiate si suficiente de a considera ca interesele justitiei o impun (Croissant impotriva Germaniei, Hotararea din 25 septembrie 1992, seria A, nr. 237-B, A� 29).

60. In speta, Curtea observa ca reclamantul era reprezentat la data respectiva de 2 avocati alesi, care cunosteau data sedintelor de judecata in discutie si faptul ca acestea urmau sa aiba loc la Cluj. Cu toate acestea, ei nu s-au prezentat in fata instantei si nu si-au asigurat substituirea, in ciuda prevederilor exprese ale legii in materie.

61. Avocatii nu au cerut amanarea cauzei, nici nu au informat instanta despre absenta lor. Plangerea facuta de sotia reclamantului nu poate complini aceste carente. In plus, la urmatorul termen de judecata din data de 18 septembrie 2001, avocatul ales al reclamantului, care a fost prezent, nu a contestat faptul ca martorii au fost audiati in lipsa sa.

62. In plus, Curtea observa ca tribunalul militar a hotarat sa se deplaseze la Cluj pentru a-i putea audia pe martorii care refuzasera sa se prezinte in Bucuresti, in ciuda avertismentelor repetate din partea instantei.

63. Prin urmare, hotararea instantei de a continua analizarea cauzei si de a audia martorii este justificata, cu atat mai mult cu cat reclamantului i s-a acordat un avocat din oficiu, care a asigurat o aparare corespunzatoare. In acest sens, Curtea observa ca reclamantul nu s-a plans in fata instantelor interne de o lipsa de diligenta a avocatului sau desemnat din oficiu .

64. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca cerintele art. 6 A�A� 1 si 3 au fost respectate de instantele interne.

Prin urmare, nu a avut loc incalcarea acestor prevederi din Conventie .

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A� 2 din Conventie

65. Reclamantul considera ca declaratiile date in fata mass-mediei de procurorul I.B., la data de 19 decembrie 2000, au constituit o incalcare a prezumtiei de nevinovatie conform art. 6 A� 2 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"2. Orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pana ce vinovatia sa va fi legal stabilita."

A. Asupra admisibilitatii

66. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

67. Guvernul considera ca judecatorii care au analizat cauza nu au fost influentati de declaratiile procurorului date la conferinta de presa si si-au indeplinit sarcina cu respectarea tuturor garantiilor unui proces echitabil. De asemenea, Guvernul reaminteste ca prezumtia de nevinovatie a unui inculpat nu impiedica organele judiciare sa informeze publicul asupra anchetelor penale in curs de desfasurare.

68. Reclamantul nu a formulat observatii in aceasta privinta.

69. Curtea reaminteste in primul rand ca prezumtia de nevinovatie, consacrata de art. 6 A� 2 din Conventie, este o conditie a unui proces echitabil si prevede ca niciun reprezentant al statului sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune inainte ca vinovatia sa sa fi fost stabilita de instanta, incalcarea prezumtiei de nevinovatie putand, prin urmare, sa emane nu numai de la un judecator sau o de la o instanta, ci si de la alte autoritati publice [Allenet de Ribemont impotriva Frantei, Hotararea din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, p. 17, A� 38, F.A. impotriva Turciei (dec.), nr. 36.094/97, 11 mai 1999, si Y.B. si altii impotriva Turciei, nr. 48.173/99 si 48.319/99, A�A� 43-44, 28 octombrie 2004].

Curtea subliniaza importanta alegerii cuvintelor de catre agentii statului in declaratiile pe care le formuleaza inainte ca o persoana sa fi fost judecata si recunoscuta ca vinovata de o infractiune (Daktaras impotriva Lituaniei nr. 42.095/98, A� 41, CEDO 2000-X).

In final, aceasta reaminteste ca problema incalcarii prezumtiei de nevinovatie trebuie analizata in contextul circumstantelor particulare in care au fost formulate afirmatiile litigioase (Daktaras, mentionata mai sus, A� 43).

70. In cauza de fata, procurorul insarcinat cu efectuarea anchetei penale impotriva reclamantului a afirmat, la data de 19 decembrie 2000, cu ocazia unei conferinte de presa, ca reclamantul era vinovat de trafic de influenta, desi vinovatia sa nu a fost stabilita legal decat la data de 15 mai 2002, data la care s-a pronuntat decizia definitiva in speta (Allenet de Ribemont, mentionata mai sus, p. 16, A� 35, si, mutatis mutandis, Minelli impotriva Elvetiei, Hotararea din 25 martie 1983, seria A nr. 62, pp. 16-17, A� 32). De asemenea, acesta nu si-a nuantat cuvintele si nici nu a avut grija sa le situeze in contextul procedurii aflate pe rol impotriva reclamantului.

In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca declaratia facuta de procuror a putut sa fie perceputa ca o declaratie oficiala in sensul ca reclamantul era vinovat, desi vinovatia sa nu fusese inca stabilita legal, in sensul jurisprudentei mentionate mai sus.

71. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca a avut loc incalcarea art. 6 A� 2 din Conventie .

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie

72. Reclamantul sustine ca a avut loc o incalcare a secretului corespondentei de catre responsabilii inchisorii Bucuresti- Jilava, cu incalcarea art. 8 A� 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

A. Asupra admisibilitatii

73. Guvernul invoca exceptia de neepuizare a cailor de atac interne, in masura in care reclamantul nu a atacat in fata instantelor rezolutia de neincepere a urmaririi penale a procurorului militar din data de 20 octombrie 2003.

In opinia sa, aceasta procedura, prevazuta de art. 278¹ din CPP modificat la data de 24 iunie 2003 si care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 ianuarie 2004, era accesibila si eficienta in speta. Guvernul isi sprijina argumentatia pe 9 hotarari prin care instantele interne au statuat cu privire la recursuri de acest tip, in contextul unor plangeri penale indreptate atat impotriva unor persoane private, cat si impotriva unor notari publici (pentru pretinse ilegalitati in incheierea contractelor in fata notarului) sau primari (in calitatea lor de presedinti ai comisiilor administrative pentru restituirea terenurilor confiscate) sau al unei plangeri penale impotriva unui politist, pentru abuz in serviciu .

74. Reclamantul nu a prezentat observatii in aceasta privinta.

75. Curtea apreciaza, avand in vedere esenta capatului de cerere formulat de reclamant, ca aceasta exceptie a Guvernului trebuie conexata cu analiza fondului cauzei.

76. In plus, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, Curtea constata ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

77. Partile nu au prezentat observatii pe fondul capatului de cerere .

78. Curtea reaminteste ca - a fortiori - cenzura corespondentei detinutilor si controlul acesteia de catre autoritati constituie o ingerinta in dreptul acestora la respectarea corespondentei lor (vezi, de exemplu, Calogero Diana impotriva Italiei, Hotararea din 15 noiembrie 1996, Culegere 1996-V, p. 1.775, A� 28).

79. In speta, reclamantul sustine in special ca scrisoarea sa din data de 11 iunie 2002 i-a fost predata deschisa de catre autoritatile penitenciarului, fapt necontestat de Guvern. Prin urmare, reclamantul poate sa pretinda in mod rezonabil ca a suferit o ingerinta in drepturile sale garantate de art. 8 din Conventie .

80. Curtea constata ca plangerea penala formulata in temeiul art. 195 din Codul penal impotriva comandantului penitenciarului a ocazionat o ancheta penala supravegheata de procurorul militar. Procurorul s-a limitat sa ia depozitia comandantului institutiei penitenciare si a altor ofiteri considerati raspunzatori cu corespondenta, fara insa a-l audia pe ofiterul care a distribuit scrisoarea in cauza, pe reclamant sau pe alti detinuti.

81. Curtea observa ca, la data evenimentelor, procurorii militari erau, ca si comandantul institutiei penitenciare, ofiteri activi, facand astfel parte din structura militara, intemeiata pe principiul subordonarii ierarhice (vezi paragrafele 44 si 45 de mai sus). Or, aceasta legatura institutionala se traduce, in speta, printr-o lipsa de independenta si de impartialitate a procurorului militar in desfasurarea anchetei (vezi, mutatis mutandis, Barbu Anghelescu impotriva Romaniei, nr. 46.430/99, A� 67, 5 octombrie 2004, si Bursuc impotriva Romaniei, nr. 42.066/98, A� 107, 12 octombrie 2004).

82. Prin urmare, Curtea apreciaza ca aceasta ancheta nu poate fi considerata eficienta.

83. Desigur, conform art. 278¹ din CPP, reclamantul ar fi putut sa conteste neinceperea urmaririi penale in fata instantelor care, conform legii in vigoare, puteau sa retrimita cauza in fata aceluiasi procuror.

In ceea ce priveste eventuala trimitere in fata unui procuror militar, Curtea reaminteste ca a constatat ca o astfel de cale de atac nu ar putea fi considerata efectiva.

84. In orice caz, Guvernul nu a oferit niciun exemplu de jurisprudenta interna care sa pedepseasca deschiderea de catre personalul din penitenciar a scrisorilor destinate detinutilor.

85. In aceste circumstante, Curtea apreciaza ca ar fi excesiv sa i se ceara reclamantului sa epuizeze aceasta cale de atac.