Hotararea CEDO in Cauza Mihuta impotriva Romaniei

39. La fel ca orice alta prevedere a Conventiei si a protocoalelor sale, art. 5 A� 4 trebuie sa se interpreteze astfel incat drepturile pe care le consacra sa nu fie teoretice si iluzorii, ci concrete si efective (vezi, printre altele, Artico impotriva Italiei, hotararea din 13 mai 1980, seria A nr. 37, pp. 15-16, A� 33, si Schops impotriva Germaniei, nr. 25.116/94, A� 47, CEDO 2001-I).

40. Prima garantie fundamentala care se desprinde in mod natural din art. 5 A� 4 din Conventie este dreptul de a-ti fi analizata efectiv cererea de judecatorul sesizat cu un recurs impotriva unei masuri de detentie . Desigur, aceasta prevedere nu obliga magistratul sa studieze in profunzime fiecare dintre argumentele avansate de recurent. Totusi, garantiile pe care le consacra ar fi golite de sens daca judecatorul ar putea omite sa ia in considerare fapte concrete invocate de detinut si susceptibile sa arunce o umbra de indoiala peste "legalitatea" privarii de libertate (Nikolova impotriva Bulgariei [MC], nr. 31.195/96, A� 61, CEDO 1999-II).

b) Aplicarea principiilor de mai sus in cauza de fata

41. In ceea ce priveste argumentul Guvernului, bazat pe lipsa dreptului de a formula recurs impotriva acestor hotarari, Curtea observa, cu titlu preliminar, ca Guvernul insusi, reluand argumentele Judecatoriei Deva expuse in sentinta sa din data de 23 septembrie 2002, indica faptul ca reclamantului ii era permis sa conteste incheierile de sedinta litigioase deodata cu sentinta pronuntata pe fondul cauzei. Prin urmare, sistemul juridic national prevedea un recurs.

42. Curtea mai constata ca prin incheierile de sedinta din 23 septembrie, 21 octombrie, 4 noiembrie si 2 decembrie 2002 s-a mentinut masura arestarii preventive, respingandu-se, in acelasi timp, cererile de eliberare ale reclamantului. Or, analizand chestiuni similare cu cele ale cauzei de fata, Curtea a constatat deja ca incertitudinea jurisprudentiala care caracteriza la data evenimentelor respingerea unei cereri de eliberare nu le putea cauza prejudiciu reclamantilor sub aspectul refuzului dreptului insusi de a formula recurs impotriva incheierilor prin care li se resping cererile de eliberare (vezi Samoila si Cionca, mentionata mai sus, A�A� 40 si 74).

43. Pe de alta parte, Curtea constata ca, dupa trimiterea in judecata a cauzei, hotararile prin care se dispunea mentinerea reclamantului in arest preventiv nu erau suficient motivate sau erau lipsite de orice motivare (vezi paragrafele 25-34 de mai sus). Aceste hotarari nu puteau asadar sa fie considerate compatibile cu cerintele unui control judiciar efectiv al legalitatii arestarii in cauza.

44. In plus, Curtea observa ca, desi reclamantul a exercitat recursul indicat de judecatorie (vezi paragrafele 9 si 14 de mai sus), tribunalul nu i-a analizat motivele referitoare la nelegalitatea arestarii sale preventive. Or, o astfel de analiza se impunea cu atat mai mult cu cat instanta care a dispus mentinerea masurii nu si-a motivat hotararile si nu a analizat argumentele reclamantului referitoare la lipsa de justificare a unei astfel de masuri (Svipsta, mentionata mai sus, A�A� 130-134, si, a contrario, Van Thuil, mentionata mai sus).

45. In continuare, Curtea trebuie sa analizeze daca acest din urma recurs putea duce, pe termen scurt, la o hotarare judecatoreasca prin care sa se puna capat arestarii daca aceasta s-ar fi dovedit nelegala (Baranowski, mentionata mai sus, A� 68). In acest sens, Curtea observa ca recursul impotriva hotararilor in cauza era legat de judecarea pe fond si ca hotararea instantei de apel nu a intervenit decat dupa circa 4 luni si doua saptamani de la incetarea situatiei litigioase, cand reclamantul era detinut dupa condamnare (Konolos impotriva Romaniei, nr. 26.600/02, A� 36, 7 februarie 2008).

46. In fine, Curtea ia nota de modificarile legislative aduse de Legea nr. 281/2003 Codului de procedura penala, care prevede in mod expres un recurs imediat impotriva unei hotarari ce dispune mentinerea unei masuri provizorii dupa trimiterea in judecata a unui acuzat .

47. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea constata ca reclamantul nu a beneficiat de un recurs in fata unei instante, in conformitate cu cerintele art. 5 A� 4 din Conventie .

Prin urmare, a avut loc incalcarea acestei prevederi.

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari

48. Reclamantul se plange de arestarea sa preventiva prin decizia procurorului si de faptul ca nu a fost trimis imediat in fata unei instante, cu incalcarea art. 5 A� 3 din Conventie . Invocand art. 6 A� 1 din Conventie, el se plange de inechitatea procedurii penale pornite impotriva sa si de durata acesteia, pe care o considera exagerata. In observatiile sale din data de 4 iulie 2008, reclamantul afirma ca nu a putut obtine audierea martorului apararii, I.R. Prin scrisoarea din data de 19 noiembrie 2007, el se plange de tratamentele inumane la care sustine ca ar fi fost supus in momentul arestarii sale si pe durata detentiei sale.

49. Curtea constata ca reclamantul a fost arestat preventiv la data de 19 martie 2002 si ca, asa cum reiese din dosar, a fost prezentat cu 30 de zile mai tarziu in fata unui magistrat abilitat sa exercite functii judiciare in vederea analizarii legalitatii arestarii sale. Or, in masura in care reclamantul a sesizat Curtea cu acest capat de cerere la data de 4 martie 2003, capatul sau de cerere este tardiv [Mujea impotriva Romaniei (dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002].

50. In ceea ce priveste sustinerile reclamantului cu privire la inechitatea procedurii penale, Curtea observa ca, din totalitatea elementelor aflate la dispozitia sa, rezulta ca ele nu sunt intemeiate. Ea reaminteste ca, in principiu, instantelor nationale le revine obligatia de a aprecia elementele culese de ele si relevanta celor a caror prezentare o doresc acuzatii (Barbera, Messegue si Jabardo impotriva Spaniei din 6 decembrie 1988, seria A nr. 146, p. 31, A� 68). Din hotararile instantelor interne rezulta ca reclamantul a beneficiat de o procedura publica si contradictorie si ca temeiul condamnarii sale consta intr-o serie de elemente de proba . In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la imposibilitatea de a obtine interogarea martorului I.R., trebuie mentionat ca el a fost introdus tardiv in fata Curtii.

51. Curtea mai observa ca procedura penala indreptata impotriva reclamantului a inceput la data de 19 martie 2002 si a luat sfarsit la data de 17 februarie 2005. Ea a durat aproximativ 2 ani si 11 luni pentru 3 grade de jurisdictie. Or, conform jurisprudentei Curtii in materie (Reiner si altii impotriva Romaniei, nr. 1.505/02, A� 60, 27 septembrie 2007) si avand in vedere probele depuse la dosar, aceasta durata nu pare sa fie excesiva.

52. Curtea observa ca plangerea privind tratamentele inumane aplicate reclamantului nu este sustinuta, avand in vedere ca nu a fost prezentat niciun inceput de proba (vezi, mutatis mutandis, Klaas impotriva Germaniei, 22 septembrie 1993, A� 30, seria A nr. 269). Pe de alta parte, din dosar nu reiese ca reclamantul ar fi sesizat instantele nationale cu o plangere penala impotriva pretinsului agresor .

53. Rezulta ca aceste capete de cerere sunt fie tardive, fie vadit neintemeiate si trebuie respinse facand aplicarea art. 35 A�A� 3 si 4 din Conventie .

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

54. Conform art. 41 din Conventie:

"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

55. Reclamantul solicita suma de 500.000 euro (EUR) pentru daunele materiale si morale suferite din cauza arestarii sale preventive.

56. Guvernul considera ca, in masura in care cererea vizeaza in principal art. 5 A�A� 3 si 4 din Conventie, reclamantul nu poate solicita reparatia unui prejudiciu material . In ceea ce priveste prejudiciul moral, el considera ca suma solicitata este excesiva si ca o eventuala constatare a incalcarii ar putea constitui, in sine, o reparatie suficienta a prejudiciului moral pe care reclamantul pretinde ca l-a suferit.

57. Curtea constata ca singura baza ce trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in incalcarea art. 5 A�A� 3 si 4. In ceea ce priveste prejudiciul material, ea observa ca reclamantul nu l-a exprimat in cifre si ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre faptele care au determinat-o sa constate incalcarea Conventiei si prejudiciul material pentru care reclamantul solicita despagubirea. Prin urmare, ea respinge aceasta cerere .

58. Curtea considera totusi ca reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil. Statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventie, ea ii acorda suma de 3.000 EUR, cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata

59. Reclamantul solicita rambursarea cheltuielilor de judecata, insa fara a preciza cuantumul lor, pe care il lasa la aprecierea Curtii. El ataseaza la dosar chitante in valoare aproximativa de 150 EUR, reprezentand cheltuieli cu traduceri si curierat in relatia cu Curtea, precum si cheltuieli angajate in timpul unei proceduri penale diferite de cea relevanta in speta.

60. Guvernul observa ca reclamantul nu si-a cuantificat cererile si ca documentele justificative prezentate in fata Curtii nu au o legatura directa cu cauza de fata.

61. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care li s-a stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 150 EUR drept cheltuieli de judecata, pe care i-o acorda reclamantului.

C. Dobanzi moratorii

62. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 5 A�A� 3 si 4 din Conventie, acesta din urma in ceea ce priveste mentinerea reclamantului in stare de arest preventiv dupa data de 4 septembrie 2002, si inadmisibila in rest;

2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 5 A� 3 din Conventie;

3. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 5 A� 4 din Conventie;