Hotararea CEDO in Cauza Tarau impotriva Romaniei

44. Considerand ca trebuie apreciata respectarea art. 5 A� 3 in lumina circumstantelor fiecarei spete, reclamanta combate argumentele Guvernului. In mod special, facand trimitere la hotararile in cauza, reclamanta sustine ca instantele interne au folosit formule generale si stereotipe, care nu au tinut cont de principiul prezumtiei de nevinovatie si de caracterul exceptional al arestului preventiv, si ca ele nu au oferit motive pentru a justifica concret si in mod individual necesitatea mentinerii sale sub arest.

45. Curtea face trimitere la principiile generale care se desprind din jurisprudenta sa in materie (vezi, printre altele, Calmanovici, mentionata mai sus, A�A� 90-94). In mod special, ea reaminteste ca art. 5 A� 3 din Conventie nu poate fi interpretat ca si cum ar autoriza o arestare preventiva in mod neconditionat, cat timp nu depaseste o anumita durata . Orice mentinere sub arest preventiv a unui acuzat, chiar si pentru o scurta durata, trebuie sa fie justificata intr-un mod convingator de catre autoritati [vezi, printre altele, Chichkov impotriva Bulgariei, nr. 38.822/97, A� 66, CEDO 2003-l (extrase), si Musuc impotriva Moldovei, nr. 42.440/06, A� 41, 6 noiembrie 2007]. In acest sens, ea reaminteste ca numai precizand motivele pe care se intemeiaza o hotarare este posibil un control public al administrarii justitiei (Suominen impotriva Finlandei, nr. 37.801/97, A� 37, 1 iulie 2003); in plus, argumentele pro si contra repunerii in libertate nu trebuie sa fie "generale si abstracte" [Smirnova impotriva Rusiei, nr. 46.133/99 si 48.183/99, A� 63, CEDO 2003-IX (extrase)].

46. In speta, Curtea observa ca trebuie analizat daca arestarea preventiva a reclamantei de la data de 21 februarie 2001 pana la 21 ianuarie 2002, adica pana la condamnarea sa pe fond in prima instanta, a respectat cerintele descrise mai sus ale art. 5 A� 3 din Conventie .

47. Curtea reaminteste ca, in Cauza Calmanovici mentionata mai sus, a constatat ca autoritatile nu au furnizat motive "relevante si suficiente" pentru a justifica necesitatea de a mentine reclamantul sub arest preventiv pe o perioada de circa 3 luni si jumatate, avand in vedere ca ele nu au prezentat fapte concrete cu privire la riscurile la care se expun in caz de punere in libertate a partii interesate, ca nu au analizat situatia individuala a acestuia si ca nu au tinut cont de posibilitatea de a aplica masuri alternative arestarii (Calmanovici, mentionata mai sus, A� 101).

48. Dupa analizarea faptelor relevante, Curtea considera ca Guvernul nu a prezentat elemente care sa ii permita sa ajunga la o alta concluzie in speta.

49. Intr-adevar, Curtea observa ca, exceptand Ordonanta procurorului din 26 februarie 2001, intemeiata pe art. 148 lit. c), g) si h) din CPP, toate celelalte hotarari care au dus la mentinerea reclamantei sub arest preventiv au fost fondate esentialmente pe art. 148 lit. h) din CPP. Mai mult, in ceea ce priveste ordonanta mentionata mai sus, Curtea constata ca ea este motivata de riscul unei tentative a partii interesate de a se sustrage cercetarii, desi aceasta nu fusese citata decat ca martor pana la aceasta data (paragrafele 6 si 9 in fine de mai sus).

50. Curtea constata mai ales ca din hotararile relevante reiese ca, la fel ca in cauza mentionata mai sus, instantele interne nu au precizat motive concrete in sprijinul argumentului privind "pericolul pentru ordinea publica" si care sa justifice, pe baza art. 148 lit. h) din CPP, necesitatea de a mentine reclamanta in stare de arest, desi jurisprudenta interna indicase totusi criterii si elemente de luat in calcul intr-o astfel de analiza si desi art. 155 din CPP impunea ca instantele sa precizeze motive in acest sens. In esenta, instantele s-au limitat la a reproduce textul acestui articol intr-un mod stereotip (Calmanovici, mentionata mai sus, A� 97). Mai mult, mentinand arestarea preventiva in temeiul art. 148 lit. h), ele au invocat mai multe motive de alt ordin, fara a prezenta vreo proba faptica referitoare la riscurile invocate (Becciev impotriva Moldovei, nr. 9.190/03, A� 59, 4 octombrie 2005): riscul de recidiva, chiar daca partea interesata nu avea antecedente penale si cel de obstacol in calea bunei desfasurari a anchetei (paragrafele 11 in fine si 16 de mai sus).

51. In fine, Curtea constata ca instantele interne au refuzat sa analizeze argumentele prezentate de partea interesata cu privire la profilul sau personal si la situatia sa familiala, ca de cele mai multe ori ele nu i-au analizat situatia in mod individual si ca in niciun moment ele nu au analizat posibilitatea de a adopta una dintre masurile alternative prevazute de dreptul intern, desi art. 5 A� 3 prevede ca autoritatile sa ia in considerare astfel de masuri in cazul in care situatia se preteaza la acestea, iar acuzatul prezinta garantii referitoare la prezentarea sa la proces (paragrafele 10-11 si 15-16 de mai sus si, mutatis mutandis, Becciev, mentionata mai sus, A� 62, si Calmanovici, mentionata mai sus, A�A� 98 si 100).

52. Aceste elemente ii sunt suficiente Curtii pentru a constata ca, in speta, a avut loc incalcarea art. 5 A� 3 din Conventie .

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 A� 4 din Conventie

53. Invocand art. 5 A� 4 si art. 6 A� 3 lit. c) din Conventie, reclamanta se plange de faptul ca procedura de prelungire a arestarii sale preventive de catre tribunalul municipal la data de 26 iunie 2001 nu a fost contradictorie si ca i-a incalcat drepturile la aparare. De asemenea, ea acuza lipsa de celeritate si de efectivitate a procedurilor referitoare la controlul judiciar al mentinerii sale in arest.

54. In masura in care capetele de cerere ale reclamantei au legatura cu procedurile privind mentinerea sub arest preventiv, Curtea le va analiza din perspectiva art. 5 A� 4 din Conventie (Lapusan impotriva Romaniei, nr. 29.723/03, A� 36, 3 iunie 2008), care prevede urmatoarele:

"Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa daca detinerea este ilegala."

A. Asupra admisibilitatii

55. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, aceasta constata ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

56. Guvernul sustine ca, spre deosebire de cauzele Mamedova impotriva Rusiei (nr. 7.064/05, 1 iunie 2006) si Wloch impotriva Poloniei (nr. 27.785/95, CEDO 2000-XI), in speta, instantele nu au analizat pentru prima oara la data de 26 iunie 2001 mentinerea sub arest preventiv a reclamantei si ca interesele acesteia au fost aparate de un avocat din oficiu, in conditii de egalitate de arme cu procurorul. Guvernul combate si celelalte argumente ale reclamantei.

57. In ceea ce priveste procedura din 26 iunie 2001, reclamanta se plange de faptul ca parchetul a incalcat termenul de depunere a dosarului la judecatorie si ca ea nu a fost adusa in fata tribunalului municipal si nici nu a fost reprezentata de un avocat din oficiu . Aceasta isi sustine afirmatiile cu delegatia datata a doua zi, 27 iunie 2001, si argumenteaza ca, presupunand chiar ca un astfel de avocat ar fi asistat la sedinta respectiva, acesta nu i-ar fi putut asigura o aparare reala, dosarul voluminos fiind transferat la tribunalul municipal numai cu 30 de minute inainte ca aceasta instanta sa isi pronunte hotararea . In plus, partea interesata face trimitere la observatiile sale referitoare la lipsa de motivare a hotararilor de prelungire a arestarii sale preventive si considera ca, pentru unele dintre acestea, conditia controlului intr-un "termen scurt" nu a fost respectata.

58. Curtea reaminteste in primul rand ca, potrivit art. 5 A� 4, persoanele arestate sau detinute au dreptul la o analiza a respectarii cerintelor de procedura si de fond necesare "legalitatii", in sensul art. 5 A� 1, a privarii lor de libertate (Wloch, mentionata mai sus, A� 125). Desi procedura ce intra sub incidenta art. 5 A� 4 nu trebuie sa fie intotdeauna insotita de garantii identice cu cele prevazute de art. 6 A� 1, pentru persoanele detinute in conditiile enuntate la art. 5 A� 1 lit. c) este necesara o audiere (Kampanis impotriva Greciei, Hotararea din 13 iulie 1995, A� 47, seria A nr. 318-B). In mod special, un proces avand ca obiect un recurs formulat impotriva unei detentii sau prelungirii sale trebuie sa garanteze egalitatea armelor intre parti, procuror si detinut (Nikolova impotriva Bulgariei [MC], nr. 31.195/96, A� 58, CEDO 1999-II, si Wloch, mentionata mai sus, A� 126).

59. In speta, Curtea observa ca dupa ce tribunalul municipal a dispus la data de 26 iunie 2001 punerea in libertate a reclamantei in prezenta acesteia si a unui avocat care o asista, procedura de judecare a recursului formulat de parchet impotriva acestei incheieri s-a derulat in fata tribunalului municipal in aceeasi seara, in lipsa partii interesate, care a fost citata sa se prezinte, insa nu a fost adusa la sedinta de judecata din cauza unei lipse de personal (paragrafele 12-14 de mai sus). Sub acest aspect, Curtea constata ca autoritatile interne insele au considerat, cel putin in prima faza, ca prezenta partii interesate era necesara, desi la data respectiva prezentarea unui inculpat nu era obligatorie in dreptul intern la analizarea recursului (paragraful 38 de mai sus si, mutatis mutandis, Lapusan, mentionata mai sus, A� 52).

60. Curtea reitereaza ca un stat care dispune de un recurs impotriva hotararilor referitoare la arestarea preventiva trebuie sa le acorde partilor interesate aceleasi garantii in recurs ca si in prima instanta. Ea reaminteste si ca prezenta reclamantilor si a avocatilor lor la sedinta in prima instanta nu poate scuti statul de obligatia de a asigura si prezenta lor personala in fata instantei de recurs sau, daca este nevoie, a reprezentantilor lor, pentru a asigura egalitatea armelor cu procurorul care a cerut mentinerea arestarii (vezi Samoila si Cionca impotriva Romaniei, nr. 33.065/03, A�A� 73-74, 4 martie 2008, si, mutatis mutandis, Kampanis, mentionata mai sus, A� 47). In speta, respectarea acestei obligatii avea o importanta speciala, avand in vedere ca era vorba de cererea de a desfiinta o hotarare ce dispunea punerea in libertate.

61. Observand ca delegatia avocatului G.S. data din 27 iunie 2001, Curtea nu considera necesar sa statueze asupra faptului controversat intre parti cu privire la prezenta acestui avocat din oficiu la analiza recursului parchetului din seara de 26 iunie 2001 in fata tribunalului municipal. Presupunand chiar ca acest avocat ar fi participat la sedinta in discutie, Curtea constata ca acesta a fost desemnat pe loc si ca nu cunostea nici dosarul, nici pe clienta sa. Astfel, trebuie subliniat ca, spre deosebire de procuror, avocatul nu a avut la dispozitie decat cateva minute pentru a-si pregati apararea, deoarece dosarul fusese trimis la tribunalul municipal in jurul orei 18,25, iar acest tribunal si-a pronuntat hotararea spre ora 19,00.

62. Avand in vedere aceste circumstante si fara a se pronunta asupra modalitatii concrete in care avocatul din oficiu si-a indeplinit obligatiile, Curtea constata ca autoritatile nu i-au asigurat reclamantei o participare adecvata si o aparare efectiva in procedura desfasurata la data de 26 iunie 2001 in fata tribunalului municipal si ca egalitatea de arme cu procurorul nu a fost pastrata (vezi, mutatis mutandis, Samoila si Cionca, mentionata mai sus, A�A� 75-76, si Goddi impotriva Italiei, Hotararea din 9 aprilie 1984, A� 27, seria A nr. 76). Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 5 A� 4 din Conventie in aceasta privinta.

63. Tinand cont de observatiile de mai sus si de constatarea incalcarii art. 5 A�A� 3 si 4 referitoare la arestarea preventiva a reclamantei, Curtea considera ca nu este necesar sa analizeze pe fond si celelalte aspecte ale capatului de cerere intemeiat pe art. 5 A� 4 din Conventie .

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A� 3 lit. d) din Conventie

64. In cererea sa introductiva, reclamanta se plange in principal de refuzul autoritatilor de urmarire penala de a admite cererea sa de a fi confruntata cu V.G. si de a audia mai multi martori ai apararii. Ea invoca art. 6 A� 3 lit. d) din Conventie, care prevede urmatoarele:

"3. Orice acuzat are, in special, dreptul: (...)

d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii."

65. Guvernul combate acest argument.

A. Asupra admisibilitatii

66. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, ea constata ca acesta nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

67. Guvernul observa ca acest capat de cerere al reclamantei se refera la etapa urmaririi penale. Acesta argumenteaza ca, in dreptul roman, aceasta etapa a procesului nu este contradictorie, deoarece partile au dreptul sa formuleze in fata instantelor cereri de probe, inclusiv de aducere de martori, si sa participe la administrarea acestora. Referitor la etapa judecarii cauzei si la inegalitatea pretinsa de partea interesata cu privire la audierea martorilor acuzarii si ai apararii, Guvernul sustine ca, in speta, condamnarea nu s-a intemeiat exclusiv pe declaratiile martorilor si ca este de datoria instantelor sa aprecieze relevanta martorilor apararii solicitati de acuzat . El face trimitere la motivele precizate de Tribunalul Municipiului Bucuresti cu privire la cererea de probe (paragraful 30 de mai sus).

68. Reclamanta arata ca Guvernul admite ca ea a solicitat in permanenta, fara rezultat, confruntarea sa cu victima V.G. si audierea mai multor martori ai apararii. Ea precizeaza ca prin intermediul acestor probe dorea sa demonstreze, pe de o parte, ca nu o indusese in eroare pe V.G., deoarece C.G. ii obtinuse in mod efectiv o viza, iar V.G. plecase in strainatate, si ca, pe de alta parte, din cauza spitalizarii si a convalescentei sale, ea nu s-a deplasat la sediul societatii D. in perioada in care aceasta a desfasurat activitati ilicite. Pe de alta parte, ea reaminteste ca a sustinut chiar in fata curtii de apel ca niciuna dintre probele pe care le propusese nu fusese admisa si administrata.

2. Aprecierea Curtii

a) Principiile generale aplicabile

69. Curtea reaminteste in primul rand ca admisibilitatea probelor tine in primul rand de regulile de drept intern si ca, in principiu, instantelor nationale le revine obligatia de a aprecia elementele adunate de ele. Misiunea incredintata Curtii prin Conventie nu consta in a se pronunta daca depozitiile martorilor au fost admise ca probe in mod corect, ci in a cerceta daca procedura, privita in ansamblul sau, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de proba, a avut un caracter echitabil (Van Mechelen si altii impotriva Olandei, Hotararea din 23 aprilie 1997, A� 50, Culegere de hotarari si decizii 1997-III, si De Lorenzo impotriva Italiei (dec.), nr. 69.264/01, 12 februarie 2004). Astfel, ea reitereaza ca cerintele paragrafului 3 de la art. 6 reprezinta aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol (Van Geyseghem impotriva Belgiei [MC], nr. 26.103/95, A� 27, CEDO 1999-I).

70. In continuare, Curtea reaminteste ca elementele de proba trebuie, in principiu, sa fie prezentate in fata acuzatului in sedinta publica, in vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comporta exceptii, insa acestea nu se pot accepta decat sub rezerva drepturilor apararii; ca regula generala, paragrafele 1 si 3 lit. d) ale art. 6 prevad acordarea in favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate si suficiente de a contesta o marturie a acuzarii si de a interoga autorul acesteia, in momentul depozitiei sau mai tarziu (Ludi impotriva Elvetiei, Hotararea din 15 iunie 1992, A� 49, seria A nr. 238, si Van Mechelen si altii, mentionata mai sus, A� 51). Asa cum a precizat Curtea in mai multe randuri (vezi, printre altele, Isgro impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, A� 34, seria A nr. 194-A, si Ludi mentionata mai sus, A� 47), in anumite circumstante poate fi necesar ca autoritatile judiciare sa recurga la depozitii ce dateaza din faza de urmarire penala. Daca acuzatul a avut o ocazie adecvata si suficienta de a contesta aceste depozitii, in momentul in care au fost facute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine in sine art. 6 A�A� 1 si 3 lit. d). Totusi, atunci cand o condamnare se bazeaza exclusiv sau intr-o masura hotaratoare pe depozitiile date de o persoana pe care acuzatul nu a putut sa o interogheze sau sa asigure interogarea ei nici in faza urmaririi penale, nici in timpul dezbaterilor, rezulta ca aceste drepturi de aparare sunt restranse intr-un mod incompatibil cu garantiile art. 6 (A.M. impotriva Italiei, nr. 37.019/97, A� 25, CEDO 1999-IX, si Saidi impotriva Frantei, Hotararea din 20 septembrie 1993, A�A� 43-44, seria A nr. 261-C).

71. In fine, Curtea reaminteste ca art. 6 A� 3 lit. d) din Conventie lasa instantelor interne, tot in principiu, grija de a judeca utilitatea unei cereri de probe cu martori . Acest articol nu impune convocarea si interogarea oricarui martor al apararii: astfel cum indica cuvintele "in aceleasi conditii", el are ca scop esential o deplina egalitate de arme in materie. Notiunea de "egalitate de arme" nu epuizeaza totusi continutul paragrafului 3 lit. d) de la art. 6, nici pe cel al paragrafului 1, a carui aplicare o reprezinta prezentul alineat, printre multe altele. Intr-adevar, nu este suficient sa se demonstreze ca "acuzatul" nu a putut interoga un anumit martor al apararii; mai este nevoie si ca partea interesata sa faca plauzibila necesitatea convocarii martorului respectiv in cautarea adevarului si ca refuzul de a-l interoga sa fi cauzat un prejudiciu drepturilor apararii (Vaturi impotriva Frantei, nr. 75.699/01, A� 51, 13 aprilie 2006). Astfel, numai anumite circumstante exceptionale pot determina Curtea sa constate incompatibilitatea cu art. 6 a neaudierii unei persoane ca martor (Bricmont impotriva Belgiei, Hotararea din 7 iulie 1989, A� 89, seria A nr. 158, si Destrehem impotriva Frantei, nr. 56.651/00, A� 41, 18 mai 2004).

b) Aplicarea principiilor generale in cauza de fata

72. In ceea ce priveste lipsa de confruntare cu V.G., Curtea constata in primul rand ca instantele nationale au luat in considerare declaratiile date de V.G. in fata parchetului, intrucat s-au raportat in principal la ele in hotararile lor. In orice caz, declaratiile in discutie nu constituiau singurul element de proba pe care judecatorii au intemeiat condamnarea reclamantei. Acestia s-au bazat intr-adevar - pe langa alte probe considerate capabile sa demonstreze faptele calificate ca inselaciune a caror victima a fost V.G., printre care in special chitanta data de partea interesata, - pe un manunchi de indicii ce nu se refereau la V.G., ci la alte victime: declaratiile partilor civile A.M. si B.G., dintre care cel putin primul a fost audiat de judecatorie, si cele doua documente intocmite, conform expertizei grafoscopice, de reclamanta in cadrul activitatilor societatii D. Se pare, asadar, ca instantele interne nu si-au intemeiat constatarea vinovatiei numai pe declaratiile lui V.G., pe care reclamanta le contesta.

73. Daca acest aspect al capatului de cerere, luat izolat, nu este susceptibil sa determine o incalcare a Conventiei, nu este mai putin adevarat ca, in opinia Curtii, analiza tuturor actelor indeplinite in cadrul procedurii privite in ansamblul sau dezvaluie, in speta, un dezechilibru, care a fost prejudiciabil pentru exercitarea drepturilor de aparare ale reclamantei (vezi, mutatis mutandis, Vaturi, mentionata mai sus, A� 57).

74. Intr-adevar, din dosar nu reiese ca, exceptand pe A.M., reclamanta ar fi putut sa ii interogheze, intr-un stadiu oarecare al procedurii, pe principalii martori ai acuzarii in ceea ce o privea. In aceasta privinta, Guvernul nu a furnizat elemente cu privire la audierea de catre instante a lui B.G. si a celorlalte doua parti vatamate (V.N. si I.C.), referitor la care cererea partii interesate in acest sens a fost respinsa la data de 10 mai 2002. Or, un element important al unui proces echitabil este posibilitatea ca acuzatul sa se confrunte cu martorii decisivi in prezenta judecatorului care trebuie, in ultima instanta, sa ia o hotarare cu privire la cauza (Reiner si altii impotriva Romaniei, nr. 1.505/02, A� 74, 27 septembrie 2007). Guvernul nu a furnizat nici informatii referitoare la diligenta instantelor de a o aduce pe V.G., principalul martor al acuzarii, impotriva reclamantei. Desigur, instantele au citat-o pe V.G., insa la o adresa la care ea locuise in timpul cercetarii penale (cea a lui M.N.). Totusi, din dosar rezulta ca partea interesata declarase ca V.G. parasise tara in ianuarie 2001. Daca Curtea a statuat in cauze anterioare ca era excesiv sa se ceara din partea autoritatilor unei tari sa faca o ancheta pentru a gasi si a aduce in fata lor o persoana ce locuia intr-un alt stat (Gossa impotriva Poloniei, nr. 47.986/99, A� 59, 9 ianuarie 2007), ea a luat totusi in considerare, din perspectiva acestui articol, daca autoritatile au facut sau nu demersuri rezonabile pentru a incerca sa identifice adresa unui martor important pe care un acuzat nu l-a putut interoga (Gossa, mentionata mai sus, A�A� 58 si 61, si Bonev impotriva Bulgariei, nr. 60.018/00, A� 44, 8 iunie 2006). In speta, trebuie mentionat ca instantele nu au admis cererea reclamantei de a-i audia pe M.N. sau pe mama lui C.G., la care V.G. ar fi locuit, de asemenea, chiar inainte de plecarea sa, si ca ele nu au facut niciun demers cu exceptia celui de a o cita pe V.G., fara rezultat, la adresa pe care aceasta o furnizase in cursul urmaririi penale.

75. Mai cu seama, Curtea observa ca niciun martor al apararii propus de reclamanta pentru a confirma versiunea sa cu privire la fapte nu a fost audiat de instante, care, in plus, au furnizat motive lapidare si contradictorii pentru a respinge cererile partii interesate. In acest sens, este suficient sa mentionam ca cererea de audiere a lui C.G., a lui V.G. si a celor 4 martori ai apararii, precum si cererea de confruntare cu ceilalti coinculpati au fost respinse la data de 7 februarie 2003 de Tribunalul Municipiului Bucuresti, pe motivul ca aceste probe fusesera deja administrate in prima instanta si ca ele trebuiau doar reexaminate (paragraful 30 de mai sus). Or, din dosarul furnizat de parti rezulta ca niciuna dintre aceste probe nu fusese administrata si ca reclamanta a evidentiat aceasta omisiune in motivele sale de recurs, insa fara rezultat. In plus, in ciuda admiterii cererii de audiere a lui S.G. de catre parchet la data de 25 mai 2001, S.G. nu a fost audiat, desi reclamanta isi reiterase cererea in acest sens.

76. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea considera ca reclamanta nu a putut sa ii interogheze in contradictoriu, in fata instantelor insarcinate cu solutionarea dosarului sau, pe majoritatea martorilor acuzarii si ca nu a putut sa obtina audierea niciunui martor al apararii propus, si aceasta fara ca instantele sa fi furnizat motive coerente in acest sens. In aceste conditii, avand in vedere ca orice sistem de aparare adoptat de reclamanta a fost compromis, Curtea nu considera ca trebuie sa speculeze cu privire la caracterul fundamental sau nu al audierilor solicitate de reclamanta, in masura in care ea considera ca, in orice caz, ele ar fi putut contribui, in circumstantele cauzei, la echilibrul si egalitatea ce trebuie sa primeze pe tot parcursul procesului intre acuzare si aparare. Economia generala a procesului impunea astfel sa i se acorde reclamantei dreptul de a interoga sau de a asigura interogarea unui martor propus de ea. In final, reclamanta nu a avut o ocazie potrivita si suficienta pentru a-si valorifica in mod util drepturile sale de aparare (Vaturi, mentionata mai sus, A� 58, si, mutatis mutandis, hotararile Destrehem, mentionata mai sus, si Kostovski impotriva Olandei, 20 noiembrie 1989, seria A nr. 166).

77. In concluzie, avand in vedere importanta deosebita a respectarii drepturilor de aparare in procesul penal, Curtea apreciaza ca reclamanta nu a beneficiat de un proces echitabil, care sa ii asigure, in special in ceea ce priveste conditiile de convocare si de interogare a martorilor, un anumit echilibru intre acuzare si aparare. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 A� 3 lit. d) din Conventie .

IV. Asupra pretinsei incalcari a art. 13 din Conventie coroborat cu art. 5 A�A� 3 si 4 si art. 6 A� 3 lit. d)

78. Invocand art. 13 din Conventie, reclamanta sustine ca nu dispune in dreptul intern de un recurs efectiv referitor la incalcari ale art. 5 A�A� 3 si 4 si ale art. 6 A� 3 lit. d) din Conventie .

79. Curtea face trimitere la concluziile sale referitoare la incalcarile art. 5 A�A� 3 si 4 si art. 6 A� 3 lit. d) din Conventie, inclusiv la observatiile sale referitoare la modalitatea in care autoritatile au respectat garantiile de procedura prevazute de aceste articole. Tinand cont de faptul ca, fata de art. 13 din Conventie, prevederile mentionate mai sus ale art. 6 si 5 constituie lex specialis, nu se ridica nicio chestiune distincta sub incidenta art. 13 in circumstantele cauzei prezente (vezi, mutatis mutandis, Smatana impotriva Republicii Cehe, nr. 18.642/04, A� 145, 27 septembrie 2007; Khamila Isayeva impotriva Rusiei, nr. 6.846/02, A� 167, 15 noiembrie 2007; Nikolova, mentionata mai sus, A� 69, si Loncke impotriva Belgiei, nr. 20.656/03, A� 53, 25 septembrie 2007).