Hotararea CEDO in Cauza Tarau impotriva Romaniei

13. Astfel cum reiese din procesul-verbal intocmit in aceeasi zi, la sfarsitul sedintei, la ora 16,40, procurorul a formulat un recurs impotriva Incheierii de sedinta din 26 iunie 2001. Potrivit afirmatiilor reclamantei, recursul fusese formulat dupa incheierea sedintei. Conform procesului-verbal, partea interesata, care fusese dusa inapoi la spitalul inchisorii Jilava unde era detinuta la momentul respectiv, fusese citata prin telefon la ora 17,45 si nu fusese adusa la sedinta tribunalului; functionarul care primise apelul grefei precizase ca nu mai era nimeni la acel serviciu care sa fie competent sa preia mesajul telefonic sau sa o conduca pe reclamanta la tribunal. Fiind vorba de ultima zi de arest acoperita de incheierea precedenta din 24 mai 2001, dosarul cauzei a fost trimis la ora 18,25 la tribunal pentru judecarea recursului.

14. Astfel cum reiese dintr-o nota de informare a parchetului intocmita a doua zi, a fost constituit un complet de judecata al Tribunalului Municipiului Bucuresti in seara zilei de 26 iunie 2001; spre ora 19,00, dupa ce l-a ascultat pe procuror, instanta a admis recursul parchetului. Instanta a statuat, tinand cont de stadiul cercetarii si de circumstantele concrete in care au fost comise faptele, ca punerea in libertate a coinculpatilor prezenta pericol pentru ordinea publica; ea a adaugat ca acestia trebuiau sa se limiteze la a supune dezbaterii problema mentinerii sub arest preventiv, fara sa abordeze alte probleme precum inlocuirea arestului preventiv cu obligatia prevazuta de art. 136 lit. b) din CPP. Asa cum reiese din decizia sa, tribunalul a desemnat un avocat din oficiu (G.S.) care sa o reprezinte pe reclamanta la sedinta de judecata . Delegatia intocmita in acest scop si semnata de vicedecanul Baroului Bucuresti este datata la 27 iunie 2001. Potrivit afirmatiilor reclamantei, avocatul nu a participat la sedinta.

15. Prin incheierile de sedinta din 25 iulie, 20 august, 5 septembrie, 17 octombrie, 21 noiembrie si 12 decembrie 2001, care se refereau in mod global la toti coinculpatii, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a prelungit de fiecare data cu cate 30 de zile arestarea preventiva a reclamantei. La data de 27 august 2001, instanta a respins cererea de punere in libertate a partii interesate. In cursul acestor proceduri, aceasta a sustinut, printre altele, ca instanta putea sa aleaga o alta masura mai putin constrangatoare decat arestarea preventiva (art. 136 din CPP) si ca nu mai existau motive pentru mentinerea arestarii preventive. Pentru a justifica necesitatea mentinerii arestarii partii interesate, instanta a reprodus in esenta cele doua conditii prevazute de art. 148 lit. h) din CPP.

16. In deciziile din 22 august, 7 si 26 septembrie si din 23 noiembrie 2001, Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins ca neintemeiate recursurile formulate de reclamanta impotriva incheierilor de sedinta mentionate mai sus. In prima decizie, tribunalul municipal a retinut ca, in calitate de "patroana" a societatii D., reclamanta inselase mai mult de 100 de persoane, ca prejudiciul nu era acoperit si ca punerea sa in libertate putea duce la comiterea altor fapte similare. In a doua decizie, referindu-se in mod global la reclamanta si la un alt coinculpat, tribunalul a justificat arestarea preventiva prin faptul ca "mai trebuiau administrate probe", ca "prezenta lor era necesara" si ca punerea in libertate ar putea dauna desfasurarii anchetei judiciare si ar putea prezenta un pericol pentru ordinea publica. In fine, in ultimele doua decizii, tribunalul a justificat mentinerea sub arest prin faptul ca ancheta nu se incheiase inca.

C. Procedura penala pe fond indreptata impotriva reclamantei

17. In timpul anchetei, V.G., precum si celelalte parti vatamate de catre societatea D. au fost audiate de parchet. In declaratiile sale din august 2000 si din ianuarie 2001, V.G. a prezentat faptele astfel cum au fost retinute ulterior de catre parchet si nu a facut nicio mentiune cu privire la C.G. (paragraful 18 de mai jos). Alte doua parti vatamate, A.M. si B.G., au declarat ca reclamanta le spusese in iulie sau la data de 1 august 2000, la sediul societatii D., ca le putea obtine o viza Schengen.

18. La 22 si 26 februarie 2001 procurorul a interogat-o pe reclamanta in prezenta unui avocat din oficiu . Reclamanta a negat ca ar avea cunostinta de activitatile ilegale ale societatii D., pledand ca nu lucrase pentru aceasta decat incepand cu luna iunie 2000 si ca fusese internata in spital de la data de 3 iulie pana la 1 august 2000. In ceea ce priveste contactele sale cu V.G., reclamanta a declarat ca i-a propus sa o ajute sa obtina o viza Schengen prin intermediul unui tert, C.G., si a precizat ca i-a pus in legatura pe V.G. si C.G.; ulterior, ea a furnizat politiei datele de contact ale acestuia. De asemenea, aceasta a recunoscut ca a primit bani de la V.G., pe care ulterior i-ar fi platit lui C.G., si ca ar fi semnat o chitanta la spital in iulie 2000, recunoscand o datorie in acest sens fata de V.G. Ea nu a formulat nicio cerere de audiere de martori .

19. In luna martie 2001, un tert fata de procedura, S.G., i-a cerut procurorului sa fie audiat ca martor al apararii, in special referitor la o conversatie telefonica pe care o avusese la sfarsitul lunii februarie 2001 cu C.G. La data de 16 mai 2001, constatand ca aceasta audiere a fost solicitata si de reclamanta, procurorul a admis cererea si l-a informat pe S.G. prin Scrisoarea din 25 mai 2001. Reclamanta sustine ca aceasta scrisoare nu i-a parvenit lui S.G. deoarece parchetul a trimis-o la o alta adresa. S.G. nu a fost audiat de procuror.

20. In luna mai 2001, parchetul a dispus o expertiza grafoscopica prin care s-a constatat ca reclamanta completase doua documente la sediul societatii D. pentru doua dintre partile vatamate (V.N. si I.C.).

21. La data de 19 iunie 2001, reclamanta a luat cunostinta de probele din dosarul de urmarire penala si a declarat ca nu doreste sa mai solicite si administrarea altor probe in aparare. Procesul-verbal redactat cu aceasta ocazie este semnat de avocatul din oficiu desemnat sa o asiste pe reclamanta. La data de 28 iunie 2001, S.G., actionand ca mandatar al reclamantei, i-a cerut procurorului confruntarea partii interesate cu V.G. si audierea mai multor martori ai apararii, printre care el insusi, mama reclamantei si C.G. El pretindea ca acestia puteau confirma versiunea reclamantei. Acesta a adaugat ca avusese si inregistrase in luna februarie 2001 o conversatie telefonica cu C.G., care ii confirma ca obtinuse o viza pentru V.G., care parasise tara in ianuarie 2001; el a furnizat datele de contact ale lui C.G., care locuise la mama sa.

22. In paralel, prin Ordonanta din 12 iunie 2001, autoritatile de urmarire penala au hotarat, in interesul unei bune si rapide administrari a justitiei, sa deschida un alt dosar de urmarire penala cu privire la C.G., pe motivul ca identificarea si audierea acestuia nu fusesera posibile.

23. Prin Rechizitoriul din 20 iulie 2001, procurorul a trimis-o pe reclamanta in judecata in fata Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, sub acuzatia de inselaciune in forma agravanta, fapta prevazuta de art. 215 alin. 1 si 3 din Codul penal, si a hotarat sa inceteze cercetarile referitoare la infractiunea de asociere pentru savarsirea de infractiuni .

24. La termenele din 15 august si 3 octombrie 2001, reclamanta a constatat ca martorii apararii pe care ii propusese nu fusesera audiati si a reiterat cererea sa referitoare la confruntarea cu V.G., precum si cea referitoare la audierea mamei sale, a lui S.G., a lui C.G. si a lui M.N., la domiciliul careia fusese citata V.G. sa se prezinte. Conform afirmatiilor partii interesate, acesti martori ar fi putut sa dovedeasca faptul ca ea nu era, in cel mai rau caz, decat complicea lui C.G., si nu autoarea faptei de inselaciune de care se plangea V.G. Din probele aflate la dosar nu reiese ca instanta s-ar fi pronuntat asupra acestor cereri si nici ca martorii respectivi ar fi fost audiati. Instanta a continuat sa o citeze pe V.G., fara rezultat, in calitatea sa de parte civila.

25. La data de 12 septembrie 2001, instanta a audiat-o, printre altele, pe partea civila A.M., care si-a mentinut declaratia data in cursul urmaririi penale. Reclamanta l-a acuzat pe A.M. de fals in declaratii, amintind ca ea fusese spitalizata de la data de 3 iulie pana la 1 august 2000 si ca dupa aceea fusese in convalescenta la domiciliul sau; aceasta a solicitat audierea mamei sale ca martor . Dosarul nu permite sa distingem daca partea civila B.G. a fost si ea audiata de instanta.

26. La data de 16 ianuarie 2002, imediat ce s-a incheiat cercetarea judecatoreasca, procurorul a solicitat schimbarea incadrarii juridice a faptelor imputate reclamantei drept inselaciune in forma agravata in forma prevazuta de art. 215 alin. 2 si 3 din Codul penal. Avocatul reclamantei a solicitat achitarea acesteia, deoarece clienta sa contestase ca ar fi comis faptele de care era acuzata.

27. Prin Sentinta din data de 21 ianuarie 2002, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a declarat-o pe reclamanta vinovata de inselaciune in forma agravata si a condamnat-o la pedeapsa de 3 ani de inchisoare. Instanta a constatat ca reclamanta fusese vazuta de mai multe parti civile (in special V.G., A.M. si B.G.) si de 2 martori la sediul societatii D. si ca, in cadrul discutiilor cu ei, aceasta, in numele societatii, furnizase informatii si completase anumite documente referitoare la acestia, ceea ce reiesea si din concluziile expertizelor dispuse de parchet (paragraful 20 de mai sus). Pe de alta parte, instanta a retinut ca reclamanta primise de la V.G., in numele societatii D., sume de bani in schimbul obtinerii unei vize Schengen si ca i-a dat o chitanta pentru ultima suma primita.

28. Reclamanta a introdus apel impotriva acestei sentinte, reiterandu-si cererile de audiere a martorilor apararii si de confruntare cu V.G. La termenul din 10 mai 2002, ea a cerut audierea a 6 persoane: 4 martori ai apararii, printre care S.G., cu privire la relatiile dintre V.G. si C.G., si cele doua parti vatamate pentru care ea nega ca ar fi redactat documente la sediul societatii D. (paragraful 20 de mai sus). Tribunalul municipal a respins aceasta cerere cu motivarea ca probele nu erau relevante si utile in speta.

29. Pe de alta parte, sesizata cu o cerere a mandatarului reclamantei, S.G., Politia Bucuresti a informat-o la data de 21 iunie 2002 ca, potrivit unei declaratii a mamei lui C.G., V.G. locuise temporar la C.G.; acesta nu putuse sa fie audiat pentru alte fapte de inselaciune deoarece se mutase la o adresa necunoscuta.

30. La termenul din 7 februarie 2003, reclamanta a reiterat cererea sa de probe: cererile de audiere a lui C.G., V.G. si a celor 4 martori ai apararii mentionati mai sus si de confruntare cu ceilalti coinculpati; cerere de expertiza grafologica si de supliment de declaratie din partea sa; cereri de audiere a lui S.G. ca martor al apararii si de depunere de probe la dosar. Prin Incheierea de sedinta din 7 februarie 2003, Tribunalul Municipiului Bucuresti, raportandu-se la obiectul dosarului si la probele deja administrate, a respins cererile de probe ale reclamantei pentru lipsa de relevanta, pentru urmatoarele motive: prima categorie de probe fusese administrata de instanta pe fond, astfel incat ele trebuiau reexaminate in apel; a doua categorie era lipsita de relevanta. Instanta a depus la dosar documentele prezentate. Aceasta nu a raspuns la cererea de audiere a lui S.G.

31. Prin Decizia din 21 februarie 2003 pronuntata pe fond, Tribunalul Municipiului Bucuresti a confirmat in apel condamnarea reclamantei, insa a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

32. La data de 28 februarie 2003, reclamanta a formulat recurs impotriva deciziei pronuntate in apel. La data de 15 iulie 2003, S.G. a depus la grefa Curtii de Apel Bucuresti un memoriu ("motive de recurs") ce fusese semnat si de reclamanta. Intocmit pe 14 pagini, acest memoriu continea cuvinte virulente la adresa magistratilor care au judecat cauza. Fara sa se refere la motivele de recurs prevazute de CPP, reclamanta a aratat, pe 3 pagini, ca nu beneficiase de probe in aparare si mai ales ca niciunul dintre martorii pe care ii propusese nu a fost audiat nici de procuror, nici de instante, contrar afirmatiilor din Incheierea de sedinta din 7 februarie 2003.

33. In Decizia sa din data de 2 decembrie 2003, Curtea de Apel Bucuresti s-a exprimat cu privire la recursul reclamantei in felul urmator:

"[Reclamanta] nu si-a motivat recursul in scris si nu s-a prezentat la termen pentru a-l sustine. Au fost depuse la dosar mai multe documente de catre mandatarul sau, dintre care unul poarta mentiunea i��motive de recursi�� (...), care, dupa o analiza sumara a continutului sau, dezvaluie aspecte ce nu au legatura cu cauza si care contine aprecieri de ordin personal ale autorului, unele injurioase, altele chiar tendentioase, referitoare la masurile dispuse de instante."

34. Curtea de apel s-a ocupat totusi de aceste chestiuni, dispunand o analiza din oficiu, si, facand referire la probele administrate in cadrul procesului, a retinut ca instanta de fond si instanta de apel au stabilit corect atat faptele spetei, cat si imputabilitatea lor persoanelor cercetate.

D. Plangerile penale impotriva unor terti

35. La data de 10 iulie 2001, reclamanta a introdus plangeri penale impotriva lui V.G., pe care o acuza de coruptie activa si de denuntare calomnioasa, si impotriva a doua dintre partile civile, A.M. si B.G., pe care le acuza de marturie mincinoasa. Reclamanta a solicitat in mai multe randuri conexarea cauzelor, fiind vorba de procedura penala indreptata impotriva sa si de cele referitoare la persoanele mentionate mai sus, insa cererile sale au fost respinse. Reclamanta nu precizeaza care a fost urmarea plangerilor sale.

E. Pretinsul obstacol in fata dreptului de recurs individual

36. La data de 28 iulie 2004, reclamanta a solicitat grefei Curtii de Apel Bucuresti un certificat care sa mentioneze data redactarii Deciziei din data de 2 decembrie 2003, document ce ii fusese cerut de grefa Curtii Europene. Conform afirmatiilor reclamantei, grefiera il informase pe presedintele sectiei penale despre prezenta sa cu urmatoarele cuvinte: "Asteapta doamna aceea cu tampenia de la Strasbourg!". Presedintele i-a solicitat in scris reclamantei precizari cu privire la obiectul cererii sale. La data de 29 septembrie 2004, grefa Curtii de Apel Bucuresti a eliberat certificatul solicitat.

II. Dreptul si practica interna pertinente

37. In ceea ce priveste luarea masurii arestarii preventive si prelungirea acestei masuri, prevederile relevante din CPP, astfel cum erau redactate la data respectiva, precum si esenta practicii interne referitoare la notiunea de "pericol pentru ordinea publica", prevazuta de art. 148 lit. h) din CPP, sunt descrise in Cauza Mujea impotriva Romaniei [(dec.), nr. 44.696/98, 10 septembrie 2002] si in Hotararea Calmanovici impotriva Romaniei (nr. 42.250/02, A�A� 40-42, 1 iulie 2008). Trebuie mentionat ca art. 148 din CPP prevedea ca arestarea preventiva nu poate fi dispusa de un procuror decat daca erau intrunite, cumulativ, conditiile art. 143 din CPP (probe sau indicii concludente referitoare la comiterea unei infractiuni) si unul dintre cazurile prevazute de articolul respectiv, dintre care in special: inculpatul a fugit ori s-a sustras urmaririi penale indreptate impotriva sa [148 c)], exista una dintre circumstantele agravante [148 g)], inculpatul a comis o fapta pentru care legea prevede o pedeapsa cu inchisoarea mai mare de 2 ani, iar lasarea sa in libertate ar constitui un pericol pentru ordinea publica [148 h)]. Arestarea preventiva putea fi prelungita in caz de necesitate, cu conditia ca prelungirea sa fie motivata (art. 155 din CPP).

38. Art. 159 din CPP, astfel cum era redactat la data respectiva, inainte de modificarea sa prin Legea nr. 281/2003, prevedea procedura de prelungire a arestarii preventive. Dosarul relevant era depus de procuror pentru consultare cu doua zile inainte de termenul de judecata, iar inculpatul detinut era adus in fata instantei, cu exceptia cazurilor de imposibilitate - in special din motive de sanatate -, si era in toate cazurile asistat de un avocat. Hotararea pronuntata de instanta era susceptibila de recurs. Inculpatul nu era adus pentru judecarea recursului decat daca instanta de control judiciar considera ca acest lucru este necesar. De la intrarea in vigoare a legii mentionate mai sus, la data de 1 iulie 2003, autoritatile trebuie sa il aduca pe inculpatul detinut la judecarea recursului sau impotriva sentintei de prelungire a arestarii sale preventive.

39. Art. 215 din Codul penal in vigoare la data evenimentelor prevedea urmatoarele:

"Inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani.

Inselaciunea comisa prin folosire de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani. (...)

Inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta in alineatele precedente, dupa distinctiile acolo aratate. (...)"

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 5 A� 3 din Conventie

40. Reclamanta sustine ca durata arestarii sale preventive a depasit limita rezonabila, avand in vedere faptele care ii erau imputate. In plus, ea se plange de faptul ca instantele interne nu au justificat necesitatea prelungirii acestei masuri in perioada in cauza. Ea invoca art. 5 A� 3 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii. Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere."

41. Guvernul combate aceste sustineri.

A. Asupra admisibilitatii

42. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, ea constata ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, il declara admisibil.

B. Asupra fondului

43. Guvernul arata ca perioada care trebuie luata in considerare, si anume cea pana la condamnarea reclamantei in prima instanta, a fost de mai putin de un an si face trimitere la alte cauze in care Curtea a constatat incalcarea articolului in discutie pentru durate mai lungi. In ceea ce priveste sentintele prin care s-a prelungit arestarea preventiva a reclamantei, Guvernul sustine ca instantele au oferit motive care luau in calcul argumentele partii interesate.