Hotararea CEDO in Cauza Nita impotriva Romaniei

15. Reclamantii au formulat o plangere impotriva acestei rezolutii la procurorul ierarhic superior, solicitand dispunerea unei expertize medico-legale a starii lor de sanatate la Institutul "Mina Minovici", competent conform legii sa efectueze astfel de expertize la cererea autoritatilor judiciare, ale carei rezultate puteau fi folosite ca proba intr-un proces penal. Acestia au cerut ca mama lor sa fie audiata din nou in prezenta unuia dintre ei, avand in vedere ca aceasta nu stia nici sa citeasca si nici sa scrie si ca aveau indoieli cu privire la modalitatea in care a fost consemnata depozitia sa de catre procurorul care o audiase. In fine, ei au aratat ca politistul C.M. participase realmente la investigatiile abuzive la care au fost supusi, independent de faptul ca era sau nu oficial insarcinat cu dosarul lor; in acest sens, ei au precizat ca acest politist era prezent in camera in care erau legati cu catuse de piciorul mesei si in care le-au fost aplicate numeroase lovituri pentru a recunoaste furtul ce le era imputat.

16. Prin Decizia din data de 8 mai 2001, un procuror de la Parchetul Militar Teritorial Bucuresti a respins plangerea reclamantilor ca nefondata. Aceasta decizie nu cuprindea niciun motiv si, in speta, niciun element care sa sustina concluzia parchetului respectiv conform careia plangerea reclamantilor nu era fondata.

17. La o data neprecizata, reclamantii au atacat rezolutia de neincepere a urmaririi penale a parchetului de pe langa Tribunalul Militar Bucuresti. Reamintind faptele ce au facut obiectul plangerii lor penale introduse la parchet, ei sustineau in special ca procurorii insarcinati cu cercetarea plangerii lor nu au dispus nicio confruntare cu politistii. De asemenea, ei au subliniat ca certificatul medical eliberat de medicul stomatolog, act ce constata numeroasele lor fracturi dentare, era singurul document pe care il puteau furniza pentru a dovedi relele tratamente suferite, din moment ce nicio expertiza medicala a starii lor de sanatate, de catre o institutie medicala abilitata, nu fusese dispusa de parchet. Ei au precizat numele medicului stomatolog de la clinica din Rosiori de Vede care i-a examinat si care le-a eliberat certificatul respectiv si au aratat ca, in ciuda eforturilor lor, nicio alta institutie medicala nu acceptase sa faca o constatare a starii lor de sanatate de care sa se poata prevala in fata instantei.

Ei au solicitat tragerea la raspundere penala a politistilor si au cerut sa le fie platite daune-interese drept reparatie a prejudiciului moral decurgand din suferintele lor fizice si psihice cauzate de fracturile dintilor lor.

18. La data de 15 iunie 2001, in sedinta publica din fata Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti, reclamantii au cerut o expertiza medico-legala a starii lor de sanatate la Institutul medico-legal "Mina Minovici" pentru a dovedi leziunile cauzate de politisti. Mai mult, acestia i-au cerut instantei sa audieze anumiti martori ai apararii si sa il interogheze pe politistul C.M. Instanta a respins aceste cereri.

19. Prin Sentinta din data de 21 iunie 2001, instanta a respins ca neintemeiata plangerea reclamantilor la rezolutiile de neincepere a urmaririi penale date de parchet. Aceasta a respins ca neveridice declaratiile reclamantilor si ale mamei lor, aratand ca existau cateva neconcordante in ceea ce priveste data la care partile interesate precizau ca ar fi fost supuse relelor tratamente . Instanta a statuat ca faptele imputate politistilor din Rosiori de Vede nu erau adevarate, deoarece o eventuala agresiune din partea politistului R.G. ar fi fost, dupa parerea instantei, inutila din moment ce acelasi politist a redactat o propunere de neincepere a urmaririi penale a reclamantilor.

In motivele sentintei nu figura nicio mentiune cu privire la faptul ca reclamantii au fost legati cu catuse de piciorul mesei la care erau chemati sa dea declaratii.

20. Reclamantii au formulat recurs impotriva acestei hotarari, denuntand in special refuzul instantei inferioare de a dispune o expertiza medico-legala a starii lor de sanatate si de a o audia pe mama lor. Ei au aratat ca din declaratia politistului R.G. rezulta cu certitudine faptul ca acesta ii legase cu catuse de piciorul mesei la care erau chemati sa dea declaratii cu privire la pretinsul furt pe care acestia l-ar fi comis si pentru care fusesera convocati la sectia de politie. Reclamantii au reiterat faptul ca le-au fost aplicate in mai multe randuri numeroase lovituri in timp ce erau astfel imobilizati, pentru a recunoaste faptele ce le erau imputate.

21. Prin Decizia definitiva din data de 6 noiembrie 2001, Curtea Militara de Apel a confirmat sentinta instantei de fond, pe care o considera intemeiata. Aceasta a constatat ca certificatele medicale eliberate la data de 16 februarie 1995 si pe care partile interesate le depusesera la dosarul de ancheta aflat la parchet erau aproape ilizibile si ca din continutul lor nu reiesea numele medicului care le-a redactat. De asemenea, instanta a statuat ca o expertiza medico-legala pe baza certificatelor in discutie era, prin urmare, imposibila, avand in vedere faptul ca trecusera mai mult de 6 ani de la data presupusei agresiuni si faptul ca aceste certificate nu specificau data la care au fost produse leziunile pe care le constatau. In motivele deciziei nu figura nicio mentiune cu privire la legarea reclamantilor cu catuse de piciorul mesei la care fusesera chemati sa dea declaratii.

II. Dreptul si practica interna pertinente

22. Prevederile si practica interna pertinente privitoare la statutul procurorilor militari sunt descrise in paragraful 40 din Hotararea Barbu Anghelescu impotriva Romaniei (nr. 46.430/99, A� 70, 5 octombrie 2004).

23. Legea nr. 293 din 28 iunie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, din 30 iunie 2004, reglementeaza reorganizarea directiei generale a unitatilor penitenciare, de acum inainte demilitarizate si repartizate sub autoritatea Ministerului Justitiei. Personalului din administratia nationala a unitatilor penitenciare i s-a atribuit calitatea de "functionar public", orice eventuale urmariri penale indreptate impotriva membrilor sai intrand de acum inainte sub competenta parchetelor si instantelor de drept comun.

24. Expertizele medico-legale ca mijloc de proba in procesele penale erau reglementate, la data evenimentelor, prin Decretul nr. 446 din 25 mai 1966 privind organizarea institutiilor si serviciilor medico-legale, ale carui articole pertinente prevedeau urmatoarele:

ARTICOLUL 2

"Institutiile medico-legale sunt Institutul de cercetari stiintifice medico-legale i��Prof. Dr. Mina Minovicii��, subordonat Ministerului Sanatatii si Prevederilor Sociale, si filialele institutului. In cadrul Institutului de cercetari stiintifice medico-legale i��Prof. Dr. Mina Minovicii�� functioneaza Comisia superioara medico-legala. In cadrul aceluiasi institut si al filialelor sale functioneaza comisii de control si avizare a actelor medico-legale."

ARTICOLUL 6

"Institutul de cercetari stiintifice medico-legale i��Prof. Dr. Mina Minovicii�� si filialele sale efectueaza: (...) noi expertize medico-legale, la cererea organelor in drept, in cazurile de: omor, lovire sau vatamare (...), deficiente in acordarea asistentei medicale, precum si orice alte lucrari medico-legale prevazute de regulamentul de aplicare a prezentului decret."

25. Decretul nr. 446 din 25 mai 1996 si regulamentul sau de aplicare au fost abrogate prin Ordonanta Guvernului nr. 1 din 20 ianuarie 2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, din 21 ianuarie 2000. In temeiul art. 2 al ordonantei respective, institutele abilitate prin lege sa efectueze expertize medico-legale pot fi sesizate cu o cerere de expertiza nu numai de catre organele de urmarire penala si de instantele nationale, ci si de orice persoana al carei interes este sa obtina un certificat medico-legal de care aceasta se poate prevala ulterior, daca doreste, ca dovada intr-un proces penal.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 3 din Conventie

26. Reclamantii se plang de faptul ca au suferit tratamente inumane si degradante din partea politistilor din Rosiori de Vede, cu incalcarea art. 3 din Conventie . Ei arata ca nimic nu justifica, in speta, tinerea lor legati cu catuse si imobilizati timp de mai multe ore, in mai multe randuri, la sectia de politie. Invocand art. 6 din Conventie, ei sustin, de asemenea, ca actiunea penala inceputa impotriva politistilor ca urmare a plangerii lor penale pentru cercetare abuziva nu a fost analizata intr-un termen rezonabil si nici in mod echitabil, din moment ce instantele nationale le-au respins cererea de expertiza medico-legala si au refuzat sa audieze anumiti martori .

27. Guvernul contesta ca ar fi avut loc incalcarea drepturilor garantate prin articolele invocate de reclamanti.

28. Curtea reaminteste ca, avand autoritatea de a stabili calificarea juridica a faptelor in cauza, nu se considera obligata de cea pe care le-o atribuie reclamantii sau guvernele. In virtutea principiului jura novit curia, aceasta a studiat, de exemplu, din oficiu, mai multe cereri din perspectiva unui articol sau paragraf ce nu fusese invocat de parti. O cerere se caracterizeaza prin faptele pe care le denunta si nu prin simplele motive sau argumente de drept invocate (vezi, mutatis mutandis, Guerra si altii impotriva Italiei din 19 februarie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-I, p. 223, A� 44, si Berktay impotriva Turciei, nr. 22.493/93, A� 167, 1 martie 2001).

29. In lumina acestor principii, Curtea considera necesar, in circumstantele spetei, sa analizeze acest capat de cerere in intregime din perspectiva art. 3 din Conventie, analizat, succesiv, pe latura sa materiala si procedurala. Aceasta prevedere este urmatoarea:

"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante."

A. Asupra admisibilitatii

30. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, aceasta constata ca nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Asupra laturii materiale a art. 3

31. Curtea reaminteste ca art. 3 consacra una dintre valorile fundamentale ale societatilor democratice. Chiar in cele mai dificile circumstante, cum este lupta impotriva terorismului si a crimei organizate, Conventia interzice in termeni absoluti tortura si pedepsele sau tratamentele inumane sau degradante. Art. 3 nu prevede restrictii, lucru prin care difera de majoritatea clauzelor normative ale Conventiei si protocoalelor sale nr. 1 si 4, si, conform art. 15 A� 2, el nu suporta nicio derogare, nici macar in caz de pericol public ce ameninta viata natiunii (Selmouni impotriva Frantei [MC], nr. 25.803/94, CEDO 1999-V, A� 95).

32. Pe de alta parte, un rau tratament trebuie sa atinga un minim de gravitate pentru a intra sub incidenta art. 3. Aprecierea acestui minim este relativa prin definitie; ea depinde de ansamblul datelor cauzei si, in special, de durata tratamentului, a efectelor sale fizice si/sau mentale, precum si, uneori, de sexul, varsta si starea de sanatate a victimei. Cand un individ este lipsit de libertate, utilizarea fortei fizice asupra sa atunci cand nu este absolut necesara din cauza comportamentului sau incalca demnitatea umana si constituie, in principiu, o incalcare a dreptului garantat de art. 3 (Ribitsch impotriva Austriei, Hotararea din 4 decembrie 1995, seria A nr. 336, A� 38, si Tekin impotriva Turciei, Hotararea din 9 iunie 1998, Culegere de hotarari si decizii 1998-IV, A�A� 52-53).

33. Curtea a subliniat ca persoanele retinute se afla in situatie de vulnerabilitate si ca autoritatile aveau obligatia sa le protejeze. Un stat este raspunzator de orice persoana retinuta, deoarece aceasta se afla exclusiv in mainile functionarilor politiei. Cand evenimentele in cauza, in totalitatea lor sau intr-o mare parte, sunt cunoscute exclusiv de catre autoritati, orice vatamare survenita in aceasta perioada da nastere unor puternice prezumtii de fapt . Revine Guvernului datoria sa furnizeze dovezi care stabilesc fapte ce pun la indoiala relatarea victimei (Tomasi impotriva Frantei, Hotararea din 27 august 1992, seria A nr. 241-A A�A� 108-111; Ribitsch impotriva Austriei, mentionata mai sus, A� 31, Berktay impotriva Turciei, nr. 22.493/93, A� 167, 1 martie 2001, si Rivas impotriva Frantei, nr. 59.584/00, A� 38, 1 aprilie 2004).

34. Este adevarat ca sustinerile privind rele tratamente trebuie dovedite in fata Curtii prin elemente de proba adecvate (vezi, mutatis mutandis, Hotararea Klaas si altii din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, p. 21, p. 17, A� 30). Pentru stabilirea faptelor, Curtea se foloseste de criteriul probei "dincolo de orice indoiala rezonabila"; o astfel de proba poate, totusi, sa rezulte dintr-o serie de indicii sau de prezumtii necombatute, suficient de grave, precise si concordante (Irlande impotriva Regatului Unit, Hotararea din 18 ianuarie 1978, seria A nr. 25, p. 65, A� 161 in fine, Aydin impotriva Turciei, Hotararea din 25 septembrie 1997, Culegere 1997-VI, p. 1889, A� 73, si Selmouni impotriva Frantei, mentionata mai sus, A� 88).

35. In speta, trebuie constatat ca, la data la care reclamantii au fost convocati la sectia de politie, acestia nu erau oficial inculpati pentru niciun capat de acuzare: ei s-au prezentat acolo de bunavoie si la simpla convocare scrisa, in urma unei plangeri penale formulate impotriva lor pentru talharie, pe care ulterior reclamantul si-a retras-o, de altfel, recunoscand ca era, de fapt, vorba de pierderea unui obiect, pe care incercase sa o faca sa para un furt pe care l-ar fi comis reclamantii.

Or, nu s-a contestat faptul ca, in timpul interogatoriilor reclamantilor, politistul R.G. i-a legat cu catuse de piciorul mesei din biroul politiei din Rosiori de Vede, postura in care au fost tinuti mai multe ore, inclusiv sub ochii mamei lor care se ingrijorase pentru soarta lor. Acesta a fost, desigur, un tratament cel putin degradant, pe care nu l-ar putea justifica, avand in vedere circumstantele spetei, nici cerintele anchetei, nici pretinsa agresivitate verbala a reclamantilor pe care o invocase politistul R.G., si care intra, prin natura si gravitatea sa, sub incidenta art. 3.

36. Curtea reaminteste ca autoritatile nu trebuie sa subestimeze importanta mesajului pe care il transmit tuturor persoanelor in cauza, dar si marelui public, atunci cand hotarasc sa inceapa sau nu urmarirea penala impotriva unor functionari banuiti de tratamente contrare art. 3 din Conventie . In mod deosebit, Curtea considera ca ele nu trebuie in niciun caz sa dea impresia ca sunt dispuse sa lase nepedepsite astfel de tratamente (Egmez impotriva Ciprului, nr. 30.873/96, A� 71, CEDO 2000-XII).