Hotararea CEDO in Cauza Nita impotriva Romaniei

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

HOTARAREA
din 4 noiembrie 2008

in Cauza Nita impotriva Romaniei
(Cererea nr. 10.778/02)

In Cauza Nita impotriva Romaniei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Birsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Luis Lopez Guerra, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 14 octombrie 2008,

pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 10.778/02) indreptata impotriva Romaniei, prin care 2 cetateni ai acestui stat, domnul Vasile Mircea Nita si domnul Ionel Viorel Nita (reclamantii), au sesizat Curtea in data de 21 ianuarie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantii sustin in special ca au suferit rele tratamente din partea politistilor si ca nu au beneficiat de o ancheta efectiva impotriva agentilor statului in cauza, care au ramas nepedepsiti.

4. La data de 27 septembrie 2005, presedintele Sectiei a treia a decis sa ii comunice cererea Guvernului. Astfel cum prevede art. 29 A� 3 din Conventie, s-a mai decis si sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantii sunt gemeni nascuti in anul 1971 si locuiesc in Rosiori de Vede, Romania.

6. La data de 31 ianuarie 1995, reclamantii au introdus la Parchetul Militar Bucuresti o plangere penala sub acuzatia de cercetare abuziva impotriva politistilor de la sectia din Rosiori de Vede. Reclamantii aratau ca, fiind invitati la sectia de politie pentru a da declaratii in cadrul unei anchete penale pentru talharie avand ca obiect un inel de aur pe care acestia l-ar fi smuls unei persoane, ei au fost sechestrati la sectie in mai multe randuri, in datele de 10, 17 si 28 decembrie 1994, precum si la data de 4 februarie 1995 de catre politistii R.G. si C.M. Acestia le-ar fi legat un brat cu catuse de piciorul mesei la care au fost chemati sa dea declaratii si apoi le-ar fi aplicat lovituri de picior si de pumn in stomac, in ficat si la cap, pentru a-i forta sa scrie ceea ce le dictau. Politistii s-ar fi folosit si de bastoane din cauciuc si de sarma pentru a ii lovi.

7. Guvernul contesta faptul ca reclamantii ar fi fost agresati de politistii din Rosiori de Vede care, in opinia sa, i-au interogat doar pe reclamanti cu privire la talharia de care se plansese o persoana .

8. La data de 16 februarie 1995, reclamantii au fost examinati de medicul stomatolog-sef de la clinica din Rosiori de Vede, care a eliberat fiecaruia un certificat medical datat in aceeasi zi, ce atesta ca mai multi dinti erau fracturati. Acest certificat cuprindea un numar de inregistrare in registrul clinicii respective si data la care fusese eliberat. Pe de alta parte, din acest certificat nu rezulta nici in ce circumstante au fost produse fracturile respective si nici de cand datau ele. La data de 26 februarie 1995, reclamantii au depus la parchet o copie a acestui document ce cuprindea numarul de inregistrare si data la care a fost emis; in schimb, stampila medicului curant si semnatura sa erau ilizibile. Parchetul a depus acest document la dosarul de ancheta ce a fost deschis in urma plangerii lor penale impotriva politistilor R.G. si C.M.

9. Guvernul nu contesta ca reclamantii prezentau leziuni in ziua in care au fost examinati de catre medicul stomatolog din Rosiori de Vede, insa considera ca acestea nu erau rezultatul actiunilor politistilor din Rosiori de Vede. Guvernul arata ca certificatul medical in discutie nu permite stabilirea cu exactitate nici a momentului la care au fost aplicate actele de violenta impotriva celor 2 frati si, de altfel, nici originea acestor leziuni.

10. La data de 15 februarie 1995, reclamantii au fost audiati de parchet si si-au mentinut versiunea faptelor asa cum a fost expusa in plangerea lor initiala. Unul dintre cei 2 frati a fost audiat din nou la data de 26 februarie 1995.

11. La data de 16 februarie 1995, parchetul i-a audiat pe cei 2 politisti, R.G. si C.M.

Politistul R.G. a recunoscut ca i-ar fi convocat in mai multe randuri la sectia de politie pe cei 2 reclamanti pentru a face investigatii cu privire la plangerea penala depusa de un tert sub acuzatia de talharie. El a confirmat faptul ca i-a legat pe reclamanti cu catuse de piciorul mesei la care fusesera chemati sa dea declaratii si a justificat acest lucru prin faptul ca acestia ar fi manifestat o agresivitate verbala impotriva sa, pe care ii era teama sa nu o vada transformandu-se in agresivitate fizica. In schimb, el nu a recunoscut ca i-ar fi lovit. Aceasta depozitie a fost consemnata in scris si depusa la dosarul de ancheta, deschis de parchet.

Politistul C.M., audiat in doua randuri, a declarat ca nu fusese insarcinat cu nicio ancheta impotriva reclamantilor. Ulterior, el a declarat ca era posibil ca el sa fi fost comandantul postului de politie din Rosiori de Vede la data faptelor ce ii erau imputate, insa a reiterat ca nu participase la interogatoriile reclamantilor.

12. La data de 6 martie 1995, mama reclamantilor a fost invitata la parchet pentru a fi audiata de procurorii insarcinati cu cercetarea plangerii penale a fiilor sai. Aceasta a declarat ca i-a insotit pe fiii sai la sectia de politie de fiecare data cand au fost convocati acolo. La data de 17 decembrie 1994, auzind strigatele unuia dintre fiii sai in timp ce astepta pe culoarul politiei, ea a deschis usa si i-a vazut atunci pe fiii sai legati cu catuse, batuti si plini de sange. Aceasta a mentionat ca in aceeasi incapere a vazut, pe langa politistul R.G., inca o persoana imbracata in haine civile. Apoi ea a aratat ca i-a insotit pe fiii sai la data de 16 februarie 1995 la spitalul din Rosiori de Vede, unde le-a fost eliberat un certificat medical. Aceasta declaratie, consemnata de procurorul insarcinat cu ancheta, a fost depusa la dosar, cu mentiunea ca autoarea sa nu stia nici sa citeasca si nici sa scrie.

13. La data de 14 noiembrie 1995, parchetul a dispus neinceperea urmaririi penale impotriva reclamantilor pentru acuzatia de talharie, retinand ca persoana ce depusese plangere impotriva lor recunoscuse intre timp ca, de fapt, pierduse obiectul in discutie si ca preferase sa faca plangere deoarece nu indraznise sa recunoasca acest lucru fata de familia sa.

14. Prin Rezolutia din data de 8 martie 1999, un procuror militar de la Parchetul Militar Teritorial Bucuresti a emis o solutie de neincepere a urmaririi penale impotriva politistului R.G., intemeiata pe art. 10 lit. g) din Codul de procedura penala (CPP), pe motivul ca acesta decedase in luna noiembrie 1998. De asemenea, procurorul militar a dat si o rezolutie de neincepere a urmaririi penale impotriva politistului C.M., intemeiata pe art. 10 lit. a) din CPP, cu motivarea ca nu participase la investigatiile referitoare la reclamanti, care fusesera efectuate exclusiv de politistul R.G.

Parchetul a constatat ca niciun certificat medico-legal eliberat de o institutie abilitata prin lege nu atesta ca reclamantii ar fi suferit cu adevarat rele tratamente . De asemenea, acesta a considerat ca certificatul medical intocmit la data de 16 ianuarie 1995 de catre un medic stomatolog nu putea fi luat in considerare din moment ce nu emana de la o autoritate abilitata prin lege sa faca constatari medico-legale si a observat ca leziunile ce fusesera constatate in acesta s-ar fi putut produce in alte circumstante decat cele denuntate de partile interesate.

In ceea ce priveste modalitatea in care s-a derulat ancheta in cauza, parchetul a constatat ca politistul R.G. facuse investigatii in urma plangerii penale sub acuzatia de talharie pe care o introdusese un tert impotriva reclamantilor. In motivele rezolutiei in cauza nu a figurat nicio mentiune referitoare la faptul ca reclamantii au fost legati cu catuse de piciorul mesei la care au fost chemati sa dea declaratii, fapt recunoscut de politistul R.G. in declaratia sa depusa la dosar.