Hotarare CEDO in Cauza Dinu impotriva Romaniei si Frantei

50. Reclamanta contesta argumentul guvernului roman. Ea considera ca autoritatile romane nu si-au respectat obligatiile ce le reveneau in temeiul Conventiei de la New York, mentionata mai sus, de a o asista in executarea hotararilor interne definitive. In opinia sa, autoritatile romane nu au informat-o cu claritate despre demersurile ce trebuiau facute pentru a obtine executarea hotararilor in discutie si nici nu au actionat cu diligenta si celeritate pentru a asigura schimbul de informatii si de corespondenta dintre institutia intermediara si ea insasi.

2. Capatul de cerere impotriva Frantei

51. Guvernul francez considera ca, in ceea ce priveste perioada scursa intre 1992 si 1997, procedura de exequatur nu putea fi inceputa in mod util din moment ce procedurile referitoare la cuantumul pensiei se aflau inca pe rolul instantelor romane.

52. In ceea ce priveste raspunderea statului francez incepand de la adoptarea Deciziei din 22 aprilie 1997, Guvernul arata ca, in ciuda perseverentei ministerului francez, documentele din dosar, ce erau necesare pentru inceperea procedurii de exequatur inainte de executare, nu au fost prezentate, cel putin unele dintre ele (citatii si notificari ale hotararilor cu privire la N.C.), sau nu au fost prezentate in forma adecvata decat la sfarsitul anului 2002.

53. Reclamanta reaminteste ca autoritatile franceze i-au cerut sa trimita in mai multe randuri aceleasi documente si ca acestea au lasat sa treaca foarte multe luni pana sa solicite documente complementare. Reclamanta considera ca autoritatile franceze au dat dovada de neglijenta, i-au tratat dosarul cu superficialitate si, ca institutie intermediara, nu si-au indeplinit obligatiile ce decurg din Conventia de la New York.

B. Aprecierea Curtii

54. Curtea reaminteste ca, in cauza de fata, desi reclamanta a obtinut la data de 3 mai 1995 o hotarare interna definitiva, ce dispunea ca fostul sau sot sa plateasca o pensie alimentara in beneficiul fiului lor minor, si desi incepuse la data de 20 iulie 1995 procedura prevazuta de Conventia de la New York, ordinul de exequatur nu a fost dat decat la data de 30 aprilie 2004, iar executarea silita nu a fost incheiata de instanta franceza competenta decat la data de 27 noiembrie 2006.

55. Curtea a analizat in mai multe randuri cu cauze ce ridicau probleme similare cu cea din cauza de fata si a constatat incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie (vezi Tacea impotriva Romaniei, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Orha impotriva Romaniei, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006, si, mutatis mutandis, K. impotriva Italiei, nr. 38.805/97, CEDO 2004-VIII, si Zabawska impotriva Germaniei (dec.), nr. 49.935/99, 3 martie 2006). Mai mult, Curtea observa si miza deosebit de mare a cauzei de fata, reclamanta incercand prin actiunile sale sa obtina plata pensiei alimentare care ii era necesara pentru a face fata necesitatilor zilnice ale copilului sau minor.

56. Dupa ce a analizat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca cele doua guverne parate nu au expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cazul de fata.

57. Concret, Curtea observa anumite intarzieri in transmiterea corespondentei, imputabile autoritatilor romane (vezi, in special, paragrafele 11, 13, 18, 20, 24 si 29 de mai sus). In ceea ce priveste ministerul francez, Curtea nu considera rezonabile incetineala cu care acesta a completat dosarul de exequatur sau cererile repetate de documente, desi reclamanta a reamintit in mai multe randuri faptul ca aceste documente fusesera deja trimise (paragrafele 22-24, 32-33, 36 si 38 de mai sus). In fine, Curtea constata o perioada de lipsa totala de comunicare a ministerului francez cu ministerul roman si reclamanta intre anul 1999 si luna septembrie 2001 (paragrafele 26 si 27 de mai sus).

58. Totusi, Curtea considera ca dupa finalizarea procedurii exequaturului cele doua ministere si-au indeplinit cu grija obligatiile.

59. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea apreciaza ca, in speta, cele doua state, prin intermediul organelor lor specializate, nu au depus toate eforturile necesare pentru a asigura executarea cu celeritate a hotararilor judecatoresti favorabile reclamantei.

Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie de catre Romania si Franta.

II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

60. Conform articolului 41 din Conventie:

"Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

61. Reclamanta solicita plata de catre fiecare dintre cele doua guverne parate a sumei de 100.000 euro (EUR) ca daune morale.

62. Guvernul francez considera ca o constatare a incalcarii ar constitui o reparatie echitabila, argument la care subscrie si guvernul roman, care considera in plus ca pretentiile reclamantei sunt exagerate si nu a fost dovedita nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile pretinse si aceste pretentii.

63. Curtea apreciaza ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral, in special din cauza frustrarii provocate de incetineala executarii silite in speta, si ca acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a incalcarii.

64. In aceste circumstante, tinand cont de toate elementele aflate in posesia sa si in special de actele si omisiunile imputabile celor doua state si statuand in echitate, conform art. 41 din Conventie, Curtea ii aloca reclamantei suma de 16.000 EUR pentru prejudiciul moral, din care 6.000 EUR in sarcina statului roman si 10.000 EUR in sarcina statului francez.

B. Cheltuieli de judecata

65. Reclamanta solicita suma de 7.800 EUR pentru cheltuielile de judecata suportate in procedurile incepute din anul 1992 pentru a stabili pensia alimentara si pentru plata sa de catre debitor . Ea furnizeaza o situatie a cheltuielilor suportate pentru traducerea documentelor in perioada 2002-2007, pentru copiile, cheltuielile privind expedierea corespondentei la Curte si la instantele franceze, onorariile notariale, cheltuielile de transport pentru a se deplasa la termenele de judecata, la ministerul roman de la Bucuresti si pentru alte deplasari, trimitand chitante ce atesta o parte dintre pretentiile sale.

66. Guvernul francez contesta necesitatea onorariilor notariale platite de reclamanta si a deplasarilor sale pentru a se prezenta la intalnirile de la Bucuresti, Paris si Strasbourg si considera ca suma eventual alocata de Curte in acest sens nu ar trebui sa depaseasca 3.000 EUR.

67. Guvernul roman considera ca suma solicitata de reclamanta este exagerata si ca, in orice caz, aceasta nu a putut sa justifice decat plata a 500 EUR in acest sens. Mai mult, Guvernul roman arata ca nu este oportun ca reclamanta sa solicite rambursarea cheltuielilor pentru traducere, in masura in care ea insasi este traducatoare autorizata.

68. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care s-a stabilit realitatea acestora, necesitatea si caracterul rezonabil. In speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea considera rezonabila suma de 3.000 EUR, cu toate cheltuielile incluse, si i-o acorda reclamantei (1.500 EUR in sarcina fiecarui guvern).

C. Dobanzi moratorii

69. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate,

C U R T E A

1. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie de catre Romania si Franta;

2. hotaraste:

a) ca statul roman sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 A� 2 din Conventie, urmatoarele sume:

(i) 6.000 EUR (sase mii euro), ce va fi convertita in moneda statului parat, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 1.500 EUR (una mie cinci sute euro), ce va fi convertita in moneda statului parat, plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit de catre reclamanta, cu titlu de cheltuieli de judecata;

b) ca statul francez sa ii plateasca reclamantei, in acelasi termen:

(i) 10.000 EUR (zece mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;