Hotararea CEDO in Cauza Iordache impotriva Romaniei

"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."

A. Asupra admisibilitatii

47. Intemeindu-se pe cauzele Posti si Rahko impotriva Finlandei (nr. 27.824/95, A�A� 39-40, CEDO 2002-VII) si Rizki impotriva Frantei [(dec.), nr. 44.893/98, 3 octombrie 2000)], Guvernul invoca nerespectarea termenului de 6 luni, in masura in care situatia de care se plange reclamantul a provenit dintr-un act instantaneu, si anume Decizia din 17 noiembrie 1999. El considera ca faptul ca reclamantul continua sa sufere consecintele acestei masuri nu ii transforma cauza intr-o situatie continua, in sensul jurisprudentei mentionate mai sus.

48. Reclamantul se opune acestui argument, considera ca situatia de care se plange era continua si reaminteste ca interdictia respectiva l-a impiedicat sa participe activ la luarea deciziilor privind curatela si incredintarea fiului sau.

49. Curtea reaminteste ca o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor acesteia poate imbraca nu numai forma unui act instantaneu, ci si forma unei situatii continue. Conceptul de "situatie continua" desemneaza o stare de lucruri ce rezulta din actiuni continue indeplinite de stat sau in numele statului, actiuni ale caror victime sunt reclamantii. Faptul ca un eveniment are consecinte importante situate in timp nu inseamna ca el se afla la originea unei "situatii continue" [Posti si Rahko, mentionata mai sus, A�A� 39-40; Petkov impotriva Bulgariei (dec.), nr. 77.568/01, 178/02 si 505/02, 4 decembrie 2007, si Meltex LTD impotriva Armeniei (dec.), nr. 37,780/02, 27 mai 2008].

50. Curtea subliniaza ca, atunci cand cererea se refera la o situatie continua impotriva careia nu exista nicio cale de atac, termenul de 6 luni incepe sa curga de la data incetarii acestei situatii. Atat timp cat situatia persista, regula celor 6 luni nu isi mai gaseste aplicare [vezi, mutatis mutandis, Hornsby impotriva Greciei, 19 martie 1997, A� 35, Culegere 1997-II; Marikanos impotriva Greciei (dec.), nr. 49.282/99, 29 martie 2001; Do_i��an si altii impotriva Turciei, nr. 8.803-8.811/02, 8.813/02 si 8.815-8.819/02, A� 113, CEDO 2004-VI (extrase)].

Asadar, ramane de stabilit daca situatia de care se plange reclamantul constituie o "situatie continua" in sensul art. 35 din Conventie .

51. Totusi, Curtea apreciaza ca raspunsul dat acestei intrebari si, implicit, argumentul bazat pe nerespectarea termenului de 6 luni avansat de Guvern sunt strans legate de esenta capetelor de cerere enuntate de reclamant sub incidenta art. 8 si 13 din Conventie .

Prin urmare, exceptia trebuie unita cu fondul cauzei.

52. Pe de alta parte, Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . In plus, ea constata ca acestea nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

53. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 8 din Conventie, Guvernul considera ca ingerinta suferita de reclamant era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim, si anume apararea intereselor superioare ale copilului. In opinia sa, spre deosebire de Cauza Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, gravitatea infractiunii pentru care reclamantul a fost condamnat si faptul ca ea a fost comisa in prezenta copilului justifica masura luata de instante.

54. In ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat pe art. 13 din Conventie, Guvernul argumenteaza ca reclamantul ar fi avut dreptul sa se opuna executarii pedepsei accesorii in temeiul art. 461 alin. 1 lit. d) din Codul de procedura penala, conform caruia o contestatie poate fi formulata impotriva executarii unei hotarari din cauza oricarui incident intervenit in timpul acestei executari. El considera ca hotararea Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, poate constitui un astfel de "incident" si furnizeaza hotarari interne, ce dateaza din anul 2005, in care instantele au aplicat direct aceasta hotarare in cadrul unor cai de atac similare.

55. Reclamantul considera ca ingerinta in drepturile sale prevazute de art. 8 din Conventie nu urmarea un scop legitim si nu era proportionala. El sustine ca instantele interne nu au tinut cont nici de comportamentul sau fata de fiul sau, nici de interesul acestuia, ci au facut o aplicare automata a legii. El sustine, de asemenea, ca afirmatiile Guvernului in ceea ce priveste consecintele infractiunii de omor asupra copilului sunt pure speculatii, avand in vedere ca nicio instanta nu a constatat in mod definitiv faptul ca fiul sau ar fi fost martor la crima sau ca ar fi vazut cutitul care se pretinde a fi fost folosit de reclamant.

56. De asemenea, el considera, din perspectiva art. 13 din Conventie, ca nu a putut sa beneficieze, la data evenimentelor, de o cale de atac efectiva pentru a se plange de incalcarea drepturilor sale parintesti, hotararile furnizate de Guvern fiind toate ulterioare faptelor din cauza sa.

2. Aprecierea Curtii

57. Curtea reaminteste ca a statuat deja ca aplicarea interdictiei totale si absolute a exercitarii drepturilor parintesti, prin efectul legii, fara ca instantele sa verifice tipul de infractiune comisa si interesul minorilor, nu poate raspunde unei cerinte primordiale referitoare la interesele copiilor si, prin urmare, nu poate urmari un scop legitim, cum este protectia sanatatii, a moralei sau a educatiei minorilor. Astfel, ea a constatat incalcarea dreptului la respectarea vietii de familie garantat de art. 8 din Conventie (Cauza Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, A�A� 48-49). In plus, ea a apreciat ca o persoana aflata in situatia reclamantului nu avea niciun mijloc eficient pentru a-si apara drepturile rezultate din art. 8 in fata instantelor competente, ceea ce contravine art. 13 din Conventie (ibid., A� 56).

58. Tinand cont de elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cauza de fata. In mod special, ea apreciaza ca, chiar daca infractiunea pentru care a fost condamnat reclamantul era grava si presupunand ca ea a putut sa justifice retragerea drepturilor parintesti, instantele nu au facut decat sa aplice interdictia automat. Intr-adevar, ele nu au sustinut niciun moment ca reclamantul era raspunzator de lipsa de grija fata de copilul sau minor sau ca i-ar fi aplicat un tratament condamnabil si nici nu au folosit faptele concrete ale cauzei pentru a explica aplicarea masurii hotarate. Instantele nu au apreciat nici interesul copilului, nici presupusa nedemnitate a reclamantului pentru a-i interzice acestuia sa isi exercite drepturile parintesti.

59. De altfel, Curtea observa ca mai tarziu, chiar daca reclamantului ii era in continuare interzisa exercitarea drepturilor sale parintesti, prin Sentinta din 9 februarie 2006, Judecatoria Giurgiu i-a atribuit implicit partii interesate custodia copilului, fara a justifica aceasta masura printr-o schimbare oarecare la nivelul autoritatii morale exercitate de reclamant asupra copilului sau.

60. Curtea admite ca Sentinta din 9 februarie 2006, mentionata mai sus, poate fi consecinta aplicarii de catre instantele interne a hotararii Sabou si Pircalab, mentionata mai sus, care, in opinia Guvernului, ar fi modificat jurisprudenta instantelor in materie. Totusi, aceasta hotarare nu a fost adoptata de Curte decat la data de 28 septembrie 2004, adica dupa 5 ani de la data la care reclamantului i-a fost aplicata interdictia . Cel putin pana la aceasta data, acesta nu a avut nicio cale de atac efectiva impotriva interdictiei automate ce i-a fost aplicata.

Mai mult decat atat, daca se cuvine sa apreciem exemplele de jurisprudenta furnizate de Guvern, aceste elemente sunt ulterioare faptelor relevante. Asadar, in speta, Curtea nu se poate abate de la concluzia la care a ajuns pe fondul Cauzei Sabou si Pircalab, mentionata mai sus.

61. In ceea ce priveste intrebarea daca faptele de care se plange reclamantul pot constitui o "situatie continua", Curtea reaminteste ca, in Cauza Vasilescu impotriva Romaniei (22 mai 1998, A� 49, Culegere 1998-III), aceasta a hotarat ca sechestrul bunurilor reclamantei de catre autoritati constituia o astfel de situatie, deoarece sechestrul respectiv fiind ilegal, reclamanta isi pastra dreptul de proprietate asupra bunurilor sale.

62. Or, acelasi rationament se aplica mutatis mutandis in speta, in masura in care Curtea a stabilit deja ca decizia de a-l lipsi pe reclamant de drepturile sale parintesti contravenea Conventiei.

63. Desigur, in speta, autoritatile nu au luat masuri pentru a-l impiedica pe reclamant sa isi exercite drepturile parintesti, element retinut de Curte in vederea stabilirii existentei unei situatii continue. Curtea reaminteste totusi ca a stabilit deja ca omisiunile autoritatilor competente pot sa constituie si ele "actiuni continue indeplinite de stat". Astfel, in cauza Vasilescu, mentionata mai sus, "actul" indeplinit de stat consta in a o impiedica pe reclamanta sa isi foloseasca bunurile netulburata. De asemenea, Curtea a considerat ca o situatie continua omisiunea autoritatilor de a se conforma hotararilor judecatoresti definitive (Sabin Popescu impotriva Romaniei, nr. 48.102/99, A� 51, 2 martie 2004).

64. In speta, Curtea constata ca dupa adoptarea Deciziei din data de 17 noiembrie 1999, reclamantul nu a avut nicio posibilitate efectiva de a-si exercita drepturile parintesti. Trebuie mentionat ca pentru copil a fost instituita o curatela fara ca reclamantul sa fi fost informat despre acest lucru. Desigur, la momentul respectiv, mama avea deja custodia copilului in baza sentintei de divort si ea era cea care solicitase curatela. Nu se poate trece cu vederea totusi faptul ca reclamantul nu si-a putut exprima pozitia cu privire la instituirea acestei curatele.

Mai mult decat atat, in anul 2004, directia pentru protectia copilului a folosit interdictia drepturilor parintesti ca argument pentru a-si justifica neinterventia in urma informatiilor date de reclamant cu privire la situatia dificila a copilului sau (paragrafele 24 si 25 de mai sus), in timp ce temerile partii interesate au fost confirmate, 2 ani mai tarziu, de catre instante, care au constatat ca situatia copilului s-a inrautatit din anul 1999.

In fine, Curtea observa ca elementele din dosar sugereaza ca copilul a putut sa paraseasca teritoriul romanesc in anul 2005, plecand in Spania, fara acordul tatalui.

65. Dat fiind ca actiunea autoritatilor nu s-a limitat la decizia ce stabilea interdictia, prezenta cerere se distinge de cauzele in care Curtea a apreciat ca anularea, pe calea unui recurs extraordinar, a unei hotarari judecatoresti definitive constituia un act instantaneu ce nu crea o situatie continua, chiar daca anularea ducea la o redeschidere a procedurii [Sardin impotriva Rusiei (dec.), nr. 69.582/01, CEDO 2004-II].

66. Pentru aceste motive, Curtea apreciaza ca situatia reclamantului, care era lipsit de exercitarea drepturilor sale parintesti, reprezinta in speta o situatie continua.

67. Prin urmare, trebuie respinsa exceptia preliminara a Guvernului si constatata pe fond incalcarea art. 8 si 13 din Conventie in acest sens.

III. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 din Conventie, intemeiata pe lipsa dreptului de vizitare

68. Invocand acelasi art. 8 din Conventie, reclamantul se plange de faptul ca nu beneficiaza de dreptul de a-si vizita fiul.

69. Avand in vedere constatarea referitoare la art. 6 A� 1 din Conventie (paragraful 43 de mai sus), Curtea apreciaza ca acest capat de cerere trebuie considerat admisibil, insa ca nu este necesar sa analizeze daca in speta a avut loc incalcarea art. 8 in acest sens (vezi, printre altele, Iorga, mentionata mai sus, A� 60).

IV. Asupra celorlalte pretinse incalcari

70. Invocand in esenta art. 6 din Conventie, reclamantul se plange de solutionarea procedurii penale intentate impotriva sa, precum si de modul in care parchetul a condus ancheta si in care instantele au apreciat probele ce le-au fost prezentate.

71. Or, Curtea constata ca procesul penal impotriva reclamantului s-a incheiat cu decizia Curtii Supreme de Justitie din data de 17 noiembrie 1999. Introducand prezenta cerere la data de 17 iunie 2001, reclamantul nu a respectat termenul de 6 luni prevazut de art. 35 A� 1 din Conventie . Pe de alta parte, cererea de revizuire introdusa de reclamant nu poate fi luata in considerare pentru calculul termenului de 6 luni, in masura in care ea nu constituie in speta o cale de atac efectiva in sensul articolului respectiv.

Rezulta ca acest capat de cerere este tardiv si trebuie respins, in aplicarea art. 35 A�A� 1 si 4 din Conventie .

72. Prin scrisoarea din 12 iunie 2007, reclamantul, invocand in esenta art. 3 din Conventie, sustine si ca a suferit tratamente condamnabile din partea anchetatorilor in timpul procesului penal impotriva sa. Or, Curtea observa ca ancheta impotriva reclamantului s-a incheiat cel tarziu la data de 17 noiembrie 1999, data deciziei definitive pronuntate impotriva sa, adica cu mai mult de 6 luni inaintea introducerii acestui capat de cerere .

Rezulta ca acest capat de cerere este, de asemenea, tardiv si trebuie respins, in aplicarea art. 35 A�A� 1 si 4 din Conventie .

73. Prin aceeasi scrisoare din 12 iunie 2007, reclamantul se plange de lipsa ingrijirilor medicale si invoca in acest sens un episod ce dateaza din anul 2006. Curtea apreciaza ca acest capat de cerere se preteaza unei analize sub incidenta art. 3 mentionat mai sus, insa observa ca, incepand cu data de 27 iunie 2003, data intrarii in vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 56/2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate in executarea pedepselor privative de libertate, reclamantul avea la dispozitie o cale de atac efectiva in fata instantelor pentru a se plange de conditiile detentiei sale, inclusiv de pretinsa lipsa a ingrijirilor medicale; or, conform informatiilor de care dispune Curtea, reclamantul nu a intreprins astfel de demersuri.

Rezulta ca acest capat de cerere trebuie respins din cauza neepuizarii cailor de atac interne, in aplicarea art. 35 A�A� 1 si 4 din Conventie .

74. In fine, la data de 8 octombrie 2007, invocand in esenta art. 6 A� 1 din Conventie, reclamantul se plange de respingerea cererii sale de modificare a conditiilor de executare a pedepsei sale. Or, presupunand chiar ca acest articol este aplicabil in speta [Stan impotriva Romaniei (dec.), nr. 6.936/03, 20 mai 2008], Curtea nu distinge nicio urma de arbitrar in modul in care instantele interne au statuat asupra cererii reclamantului. In definitiv, nimic nu ii permite Curtii sa se abata de la concluzia acestor instante privind executarea pedepsei reclamantului.

Rezulta ca acest capat de cerere este vadit neintemeiat si trebuie respins, in aplicarea art. 35 A�A� 3 si 4 din Conventie .

V. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

75. Conform art. 41 din Conventie,

"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

A. Prejudiciu

76. Reclamantul solicita suma de 30.000 euro (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit.

77. Guvernul considera ca suma solicitata este excesiva si ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile pretinse si pretentiile avansate.