Hotararea CEDO in Cauza Iordache impotriva Romaniei

21. Reclamantul a trimis mai multe adrese la Directia Judeteana pentru Protectia Copilului Giurgiu (directia), pentru a atrage atentia acesteia asupra situatiei fiului sau. El sustinea ca fosta sa sotie plecase in Spania pentru a se prostitua si ca abandonase copilul.

22. Prin Adresa din 10 noiembrie 2003, directia l-a informat ca, inainte sa plece in Spania, fosta lui sotie solicitase la Primaria Giurgiu ca C.B., sora sa, sa fie numita curatorul copilului M.I., cerere ce fusese admisa la data de 24 iulie 2002. Conform acestei adrese, M.I. locuia cu matusa sa la Velcea, judetul Giurgiu, si frecventa cursurile scolii locale; pe de alta parte, copilul ar fi declarat ca era multumit ca locuia cu matusa sa. Mai mult, mama acestuia contribuia la intretinerea fiului sau, trimitand regulat bani prin posta.

De asemenea, directia a respins cererea reclamantului ca C.B. sa fie inlocuita in calitatea sa de curator de catre fratele partii interesate. Aceasta a luat nota de o declaratie data de fratele reclamantului prin care acesta o informa ca nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l creste pe M.I., avand la randul sau 3 copii in ingrijire, si ca, in orice caz, copilul era bine tratat in familia matusii sale. Directia a considerat ca nu era necesar sa numeasca un alt curator pentru M.I., atat timp cat matusa sa ii oferea un mediu familial armonios.

23. La o data neprecizata, reclamantul a facut o plangere la politia orasului Giurgiu.

In Adresa din data de 18 noiembrie 2003, Politia Giurgiu a reluat informatiile ce figurau in Adresa directiei din data de 10 noiembrie 2003.

24. Prin Adresa din 10 februarie 2004, directia i-a comunicat reclamantului ca nu putea sa se implice in cautarea unei solutii pentru situatia sa. Ea justifica neinterventia sa prin faptul ca, in virtutea Sentintei de condamnare din 29 martie 1999, reclamantul nu isi mai putea exercita autoritatea parinteasca in timpul detentiei sale. De asemenea, directia i-a reamintit ca mama i-l incredintase pe fiul sau spre ingrijire lui C.B., matusa acestuia.

25. La data de 28 septembrie 2005, reclamantul a fost informat de fratele sau ca C.B. parasise Romania si ca il luase pe copil cu ea in Spania. Fratele reclamantului sustinea ca acolo copilul era exploatat prin retele de trafic de fiinte umane.

4. Actiunea pentru incredintarea copilului

26. La data de 26 mai 2005, reclamantul a sesizat Judecatoria Giurgiu cu o actiune impotriva fostei sale sotii, a lui C.B. si a directiei pentru a i se incredinta copilul M.I. Partea interesata a solicitat ca acesta sa ii fie incredintat directiei pana la punerea sa in libertate. Prin Sentinta din 9 februarie 2006, instanta a constatat ca C.B. nu reusise sa ii ofere lui M.I. un mediu familial multumitor, ca mama copilului, care se afla tot in Spania, nu ii trimitea cu regularitate ajutor financiar si ca minorul fusese rau tratat cu ocazia sederii sale in Spania. Ea a constatat ca situatia retinuta de instanta ce incredintase copilul mamei sale se schimbase considerabil de la sentinta; prin urmare, ea a admis actiunea reclamantului si l-a incredintat pe M.I. directiei.

27. Informatiile aflate la dosar nu permit sa se stabileasca daca aceasta sentinta a ramas definitiva.

II. Dreptul intern pertinent

28. Prevederile legale relevante in materie de taxe de timbru sunt descrise in hotararile Weissman si altii impotriva Romaniei [nr. 63.945/00, A�A� 20-21, CEDO 2006-VII (extrase)] si Iorga impotriva Romaniei (nr. 4.227/02, A� 22-25, 25 ianuarie 2007).

29. Prevederile legale relevante din Codul penal referitoare la interzicerea drepturilor parintesti ca pedeapsa accesorie sunt descrise in Hotararea Sabou si Pircalab impotriva Romaniei (nr. 46.572/99, A� 21, 28 septembrie 2004).

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A� 1 din Conventie

30. Reclamantul denunta refuzul instantelor, intemeiat pe neplata taxelor de timbru, de a statua asupra cererii sale de obtinere a dreptului de a-si vizita copilul. In esenta, el invoca art. 6 A� 1 din Conventie, care prevede urmatoarele:

"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale, de catre o instanta (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

A. Asupra admisibilitatii

31. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit neintemeiat in sensul art. 35 A� 3 din Conventie . Pe de alta parte, Curtea constata ca el nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor

32. Sprijinindu-se pe jurisprudenta Curtii in materie de acces la instanta, in special pe hotararile Golder impotriva Regatului Unit (21 februarie 1975, seria A nr. 18), Z. si altii impotriva Regatului Unit [(MC), nr. 29.392/95, CEDO 2001-V], Airey impotriva Irlandei (9 octombrie 1979, seria A nr. 32), Tolstoy Miloslavsky impotriva Regatului Unit (13 iulie 1995, seria A nr. 316-B) si Kreuz impotriva Poloniei (nr. 28.249/95, CEDO 2001-VI), Guvernul arata ca stabilirea cheltuielilor de procedura in cadrul actiunilor civile nu poate constitui, in sine, o piedica in dreptul de acces la o instanta. El sustine ca reclamantul ar fi putut sa solicite din partea Ministerului Finantelor scutirea de taxa de timbru. In plus, el a avut mai mult de doua luni la dispozitie pentru a plati cheltuielile .

33. In fine, el argumenteaza ca, spre deosebire de cauza Weissman si altii mentionata mai sus, in care Ministerul Finantelor era atat partea parata, cat si autoritatea insarcinata sa analizeze cererea de scutire, in speta, litigiul ii privea exclusiv pe reclamant si pe fosta lui sotie.

34. Reclamantul sustine ca tribunalul judetean nu i-a comunicat valoarea taxei de timbru si ca, desi aceasta valoare ar putea parea derizorie pentru marele public, pentru el nu era deloc derizorie, deoarece era incarcerat si nu dispunea de niciun venit. De asemenea, el considera ca instanta nu i-a analizat situatia deosebita, si anume imposibilitatea in care se gasea de a-si procura banii necesari pentru a plati taxa de timbru in timpul detentiei sale.

In plus, el arata ca nicio autoritate nu l-a informat despre posibilitatea de a solicita o scutire si considera ca, din acest motiv, autoritatile si-au incalcat obligatiile pozitive decurgand din art. 6 din Conventie .

35. El afirma ca judecatoria a statuat pe fondul cererii sale fara sa ii solicite sa achite taxa de timbru.

36. In fine, reclamantul reaminteste miza importanta a procesului, care avea ca obiect dreptul sau de a-si vizita fiul, si considera ca instantele nu au tinut cont de interesul copilului de a pastra relatiile cu tatal sau.

2. Aprecierea Curtii

37. Curtea observa ca apelul si recursul introduse de reclamant impotriva Sentintei din data de 16 octombrie 2000 au fost respinse din cauza neplatii taxelor de timbru.

38. Curtea a avut de analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale spetei de fata si a constatat incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie (vezi, printre alte cauze, Weissman si altii, A�A� 32-44, si Iorga, A�A� 34-52, hotarari mentionate mai sus). Dupa analizarea tuturor elementelor ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care sa poata duce la o concluzie diferita in cauza de fata.

39. In concret, Curtea observa ca, in speta, valoarea taxei de timbru stabilita de instanta de apel se ridica la 94.500 ROL, suma care, desi nu pare foarte mare la prima vedere, reprezinta totusi o suma considerabila pentru o persoana aflata in situatia reclamantului, care la momentul respectiv era incarcerat si nu dispunea de niciun venit.

Desigur, tribunalul judetean i-a acordat in doua randuri o amanare pentru a putea procura banii necesari in vederea platii sumei respective. Totusi, Curtea trebuie sa observe ca reclamantul nu avea nicio posibilitate de a-si procura aceasta suma prin mijloace proprii si ca se afla la mila familiei sale, care nu avea nicio obligatie legala de a-i oferi bani .

40. Spre deosebire de Cauza Weissman, in care limitarea dreptului reclamantilor de acces la instanta a aparut in stadiul initial al procedurii (Weissman, mentionata mai sus, A� 42), in speta, reclamantul a obtinut o sentinta pe fondul cauzei, pronuntata de judecatorie, inainte de a i se respinge apelurile din cauza neplatii taxei de timbru.

Totusi, Curtea reaminteste ca, desi Conventia nu impune statelor crearea unui dublu nivel de jurisdictie, daca acestea hotarasc sa implementeze un astfel de sistem, ele au obligatia sa vegheze ca justitiabilii sa se bucure in fata instantelor de apel de garantiile fundamentale ale art. 6 A� 1 din Conventie (Delcourt impotriva Belgiei, 17 ianuarie 1970, A� 25, seria A nr. 11). Prin urmare, dreptul de acces la o instanta trebuie sa fie respectat si de instanta de apel.

Curtea apreciaza ca aceasta abordare se aplica cu atat mai mult in speta cu cat obligatia de a plati taxa de timbru nu a fost impusa decat de instanta de apel, care a solicitat plata atat a cheltuielilor de judecata pentru procedura in fata ei, cat si a celor pe care aceasta le considera ca fiind datorate pentru procedura in fata instantei de fond .

41. In continuare, Curtea reaminteste ca in Cauza Iorga a statuat ca, la momentul respectiv, nu exista nicio cale de atac efectiva pentru a solicita esalonarea sau scutirea de plata taxelor de timbru si ca, in orice caz, independenta justitiei putea fi pusa la indoiala din cauza ca hotararea prin care instanta stabilea taxa de timbru trebuia sa fie contestata in fata unui minister (Cauza Iorga, mentionata mai sus, paragrafele 45-47 si 49). Deoarece la data evenimentelor din cauza de fata era inca valabila aceeasi procedura pentru contestarea taxei de timbru, Curtea apreciaza ca faptul ca Ministerul Finantelor nu era, in speta, parte in procedura litigioasa nu influenteaza aplicabilitatea principiilor rezultand din cauzele Weissman si altii si Iorga, mentionate mai sus.

42. In fine, Curtea observa miza foarte importanta a actiunii introduse de reclamant, ce avea ca obiect dreptul de a-si vizita fiul, si reaminteste ca judecatorul sesizat cu o astfel de cerere are obligatia, conform jurisprudentei constante a Curtii, de a apara intotdeauna interesul superior al copilului (vezi, printre altele, Sylvester impotriva Austriei, nr. 36.812/97 si 40.104/98, A� 59, 24 aprilie 2003, si Monory impotriva Romaniei si Ungariei, nr. 71.099/01, A� 83, 5 aprilie 2005). Or, fara sa nege ca este in primul rand de datoria instantelor interne sa analizeze faptele, sa interpreteze si sa aplice dreptul intern si sa stabileasca astfel limitele rolului activ pe care legea romana i-l incredinteaza judecatorului national [(Brualla Gomez de la Torre impotriva Spaniei, 19 decembrie 1997, A� 31, Culegere de hotarari si decizii 1997-VIII, si Garcia Ruiz impotriva Spaniei (MC), nr. 30.544/96, A� 28, CEDO 1999-I)], Curtea observa ca, in speta, Guvernul nu a putut sa dovedeasca faptul ca tribunalul judetean sau curtea de apel i-a explicat reclamantului care sunt consecintele neplatii taxelor de timbru sau ca acesta ar fi putut solicita sa fie scutit de plata lor, dat fiind ca o astfel de cerere, oricat de incerta ar fi fost solutionarea sa la data respectiva, constituia pentru reclamant singurul mijloc de a-si vedea apelurile judecate pe fond .

43. Tinand cont de aceste elemente si dupa o apreciere globala a faptelor, Curtea constata ca a avut loc incalcarea art. 6 A� 1 din Conventie .

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 8 si 13 din Conventie, intemeiata pe retragerea autoritatii parintesti

44. Invocand, in esenta, art. 8 si 13 din Conventie, reclamantul sustine ca retragerea autoritatii parintesti, ca pedeapsa accesorie condamnarii sale penale, i-a incalcat dreptul la respectarea vietii sale de familie si ca nu a dispus de o cale de atac efectiva in fata unei instante nationale pentru a remedia aceasta situatie.

45. Art. 8 din Conventie prevede urmatoarele:

"1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora."

46. Art. 13 din Conventie prevede urmatoarele: