(1) Cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din vina reclamantului, prin neindeplinirea obligatiilor stabilite in cursul judecatii, potrivit legii, judecatorul poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii nu au fost respectate. Dispozitiile art. 189 sunt aplicabile.
(2) La cererea partii, judecata va fi reluata daca obligatiile la care se refera alin. (1) au fost indeplinite si, potrivit legii, aceasta poate continua.
Articolul 243: Imprejurari care pun capat procesului
In cazul in care, in cursul cercetarii procesului, reclamantul renunta la judecarea cererii de chemare in judecata ori la dreptul pretins, intervine invoiala partilor sau sunt admise cereri ori exceptii care pun capat in intregime procesului, fara a mai fi necesara dezbaterea asupra fondului in camera de consiliu sau in sedinta publica, judecatorul se va pronunta asupra cauzei prin hotarare .
Articolul 244: Terminarea cercetarii procesului
(1) Cand judecatorul se socoteste lamurit, declara cercetarea procesului incheiata si poate fixa un alt termen pentru dezbaterea fondului, din oficiu sau la cererea partilor.
(2) In cazul in care s-a dispus dezbaterea fondului la un alt termen, judecatorul poate pune in vedere partilor sa redacteze note privind sustinerile lor si sa le depuna la dosar cu cel putin 5 zile inainte de termenul stabilit potrivit alin. (1) , fara a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.
SUBSECTIUNEA 2:Exceptiile procesuale
Articolul 245: Notiune
Exceptia procesuala este mijlocul prin care, in conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta invoca, fara sa puna in discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei, competenta instantei ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte ori anularea, respingerea sau perimarea cererii.
Articolul 246: Exceptii absolute si relative
(1) Exceptiile absolute sunt cele prin care se invoca incalcarea unor norme de ordine publica.
(2) Exceptiile relative sunt cele prin care se invoca incalcarea unor norme care ocrotesc cu precadere interesele partilor.
Articolul 247: Invocare
(1) Exceptiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanta in orice stare a procesului, daca prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate inaintea instantei de recurs numai daca, pentru solutionare, nu este necesara administrarea altor dovezi in afara inscrisurilor noi.
(2) Exceptiile relative pot fi invocate de partea care justifica un interes, cel mai tarziu la primul termen de judecata dupa savarsirea neregularitatii procedurale, in etapa cercetarii procesului si inainte de a se pune concluzii in fond .
(3) Cu toate acestea, partile sunt obligate sa invoce toate mijloacele de aparare si toate exceptiile procesuale de indata ce le sunt cunoscute. In caz contrar, ele vor raspunde pentru pagubele pricinuite partii adverse, dispozitiile art. 189-191 fiind aplicabile.
Articolul 248: Procedura de solutionare
(1) Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de probe ori, dupa caz, cercetarea in fond a cauzei.
(2) In cazul in care s-au invocat simultan mai multe exceptii, instanta va determina ordinea de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc.
(3) Daca instanta nu se poate pronunta de indata asupra exceptiei invocate, va amana judecata si va stabili un termen scurt in vederea solutionarii exceptiei.
(4) Exceptiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul cauzei numai daca pentru judecarea lor este necesar sa se administreze aceleasi dovezi ca si pentru finalizarea etapei cercetarii procesului sau, dupa caz, pentru solutionarea fondului.
(5) Incheierea prin care s-a respins exceptia, precum si cea prin care, dupa admiterea exceptiei, instanta a ramas in continuare investita pot fi atacate numai odata cu fondul, daca legea nu dispune altfel.
SUBSECTIUNEA 3:Probele
SUBSECTIUNEA 31:A�1. Dispozitii generale
Articolul 249: Sarcina probei
Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege.
Articolul 250: Obiectul probei si mijloacele de proba
Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia dintre parti, facuta din proprie initiativa sau obtinuta la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevazute de lege.
Articolul 251: Lipsa indatoririi de a proba
Nimeni nu este tinut de a proba ceea ce instanta este tinuta sa ia cunostinta din oficiu .
Articolul 252: Obligativitatea cunoasterii din oficiu
(1) Instanta de judecata trebuie sa ia cunostinta din oficiu de dreptul in vigoare in Romania.
(2) Textele care nu sunt publicate in Monitorul Oficial al Romaniei sau intr-o alta modalitate anume prevazuta de lege, conventiile, tratatele si acordurile internationale aplicabile in Romania, care nu sunt integrate intr-un text de lege, precum si dreptul international cutumiar trebuie dovedite de partea interesata.
(3) Dispozitiile normative cuprinse in documente clasificate pot fi dovedite si consultate numai in conditiile prevazute de lege.
Articolul 253: Posibilitatea cunoasterii din oficiu
Instanta de judecata poate lua cunostinta din oficiu de dreptul unui stat strain, cu conditia ca acesta sa fie invocat. Proba legii straine se face conform dispozitiilor Codului civil referitoare la continutul legii straine.
Articolul 254: Propunerea probelor. Rolul instantei
(1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin cererea de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege.
(2) Dovezile care nu au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care:
1.necesitatea probei rezulta din modificarea cererii;
2.nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea nu o putea prevedea;
3.partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a putut propune in termen probele cerute;
4.administrarea probei nu duce la amanarea judecatii;
5.exista acordul expres al tuturor partilor.
(3) In cazurile prevazute la alin. (2) , partea adversa are dreptul la proba contrara numai asupra aceluiasi aspect pentru care s-a incuviintat proba invocata.
(4) In cazul amanarii, pentru motivele prevazute la alin. (2) , partea este obligata, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a administra proba incuviintata:
a) sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei, cand se cere proba cu martori;