Codul de procedura civila, Actualizat 2014

(1) Mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic si forta probanta a inscrisului constatator sunt cele prevazute de legea convenita de parti, cand legea locului incheierii actului juridic le acorda aceasta libertate. In lipsa acestei libertati sau cand partile n-au uzat de ea, se aplica legea locului incheierii actului juridic.
(2) Probatiunea faptelor este supusa legii locului unde ele s-au produs ori au fost savarsite.
(3) Cu toate acestea, legea romana este aplicabila, daca ea admite si alte mijloace de proba decat cele prevazute de legile stabilite conform prevederilor alin. (1) si (2). Legea romana se aplica si in cazul in care ea accepta proba cu martori si cu prezumtii ale judecatorului, chiar si in situatiile in care aceste mijloace de proba n-ar fi admisibile conform legii straine declarate aplicabile.
(4) Proba starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt guvernate de legea locului unde a fost intocmit inscrisul invocat.
(5) Administrarea probelor in procesul civil international este guvernata de legea romana.
Art. 1091: Formalitati de publicitate
(1) Formalitatile de inregistrare si publicitate, efectele lor si autoritatile abilitate sa instrumenteze sunt cele prevazute de dreptul tarii unde operatiunea a avut loc.
(2) In materie imobiliara se aplica legea locului unde este situat imobilul.
Art. 1092: Acte oficiale publice
(1) Actele publice intocmite sau legalizate de o autoritate straina sau de un agent public strain pot fi produse in fata instantelor romane numai daca sunt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica in statul de origine si apoi de misiunea diplomatica sau oficiul consular roman, pentru certificarea autenticitatii semnaturilor si sigiliului aplicate pe acestea.
(2) Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii stabilite de statul de origine al actului, urmata de supralegalizarea efectuata, fie de catre misiunea diplomatica romana sau oficiul consular roman din acest stat, fie de catre misiunea diplomatica sau oficiul consular in Romania ale statului de origine si, in continuare, in oricare dintre cele doua situatii, de catre Ministerul Afacerilor Externe.
(3) Scutirea de supralegalizare este permisa in temeiul legii, al unui tratat international la care Romania este parte sau pe baza de reciprocitate.
(4) Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantele romane se face, din partea autoritatilor romane, de catre Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor Externe, in aceasta ordine.

TITLUL III: Eficacitatea hotararilor straine
Art. 1093: Notiune
In sensul prezentului titlu, termenul de hotarari straine se refera la actele de jurisdictie contencioasa sau necontencioasa ale instantelor judecatoresti, cele notariale sau ale oricaror autoritati competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.

CAPITOLUL I: Recunoasterea hotararilor straine
Art. 1094: Recunoasterea de plin drept
Hotararile straine sunt recunoscute de plin drept in Romania, daca se refera la statutul personal al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca, fiind pronuntate intr-un stat tert, au fost recunoscute mai intai in statul de cetatenie al fiecarei parti ori, in lipsa de recunoastere, au fost pronuntate in baza legii determinate ca aplicabila conform dreptului international privat roman, nu sunt contrarii ordinii publice de drept international privat roman si a fost respectat dreptul la aparare.
Art. 1095: Conditiile recunoasterii
(1) Hotararile referitoare la alte procese decat cele prevazute la art. 1094 pot fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat, daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a)hotararea este definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;
b)instanta care a pronuntat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenta sa judece procesul fara insa a fi intemeiata exclusiv pe prezenta paratului ori a unor bunuri ale sale fara legatura directa cu litigiul in statul de sediu al respectivei jurisdictii;
c)exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea .
(2) Daca hotararea a fost pronuntata in lipsa partii care a pierdut procesul, ea trebuie sa constate, de asemenea, ca partii in cauza i-a fost inmanata in timp util atat citatia pentru termenul de dezbateri in fond, cat si actul de sesizare a instantei si ca i s-a dat posibilitatea de a se apara si de a exercita calea de atac impotriva hotararii.
(3) Caracterul nedefinitiv al hotararii straine, decurgand din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces in fata instantei straine, poate fi invocat numai de catre acea persoana .
Art. 1096: Motivele de refuz al recunoasterii
(1) Recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata pentru oricare dintre urmatoarele cazuri:
a)hotararea este manifest contrara ordinii publice de drept international privat roman; aceasta incompatibilitate se apreciaza tinandu-se seama, in special, de intensitatea legaturii cauzei cu ordinea juridica romana si de gravitatea efectului astfel produs;
b)hotararea pronuntata intr-o materie in care persoanele nu dispun liber de drepturile lor a fost obtinuta cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidentei legii aplicabile conform dreptului international privat roman;
c)procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare, chiar nedefinitiva, a instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data sesizarii instantei straine;
d)este inconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior ei in strainatate si susceptibila de a fi recunoscuta in Romania;
e)instantele romane aveau competenta exclusiva pentru judecarea cauzei;
f)a fost incalcat dreptul la aparare;
g)hotararea poate face obiectul unei cai de atac in statul in care a fost pronuntata.
(2) Recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanta care a pronuntat hotararea straina a aplicat o alta lege decat cea care ar fi fost determinata de dreptul international privat roman, afara numai daca procesul priveste starea civila si capacitatea unui cetatean roman, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii romane.
Art. 1097: Neexaminarea pe fond
Cu exceptia verificarii conditiilor prevazute la art. 1095 si 1096, instanta romana nu poate proceda la examinarea in fond a hotararii straine si nici la modificarea ei.
Art. 1098: Instanta competenta
(1) Cererea de recunoastere se rezolva pe cale principala de tribunalul in circumscriptia caruia isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul cel care a refuzat recunoasterea hotararii straine.
(2) In cazul imposibilitatii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenta apartine Tribunalului Bucuresti.
(3) Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidentala de catre instanta sesizata cu un proces avand un alt obiect, in cadrul caruia se ridica exceptia autoritatii lucrului judecat sau o chestiune prealabila intemeiata pe hotararea straina.
Art. 1099: Documente atasate la cerere
(1) Cererea de recunoastere a hotararii straine se intocmeste potrivit cerintelor prevazute de prezentul cod si va fi insotita de urmatoarele acte:
a)copia hotararii straine;
b)dovada caracterului definitiv al acesteia;
c)copia dovezii de inmanare a citatiei si a actului de sesizare, comunicate partii care a fost lipsa in instanta straina sau orice alt act oficial care sa ateste ca citatia si actul de sesizare au fost cunoscute, in timp util, de catre partea impotriva careia s-a pronuntat hotararea;
d)orice alt act de natura sa probeze, in completare, ca hotararea straina indeplineste celelalte conditii prevazute la art. 1095.
(2) Actele prevazute la alin. (1) vor fi insotite de traduceri autorizate si vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozitiilor art. 1092. Supralegalizarea nu se cere in cazul in care partile sunt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.
(3) In cazul neprezentarii unora dintre documentele prevazute la alin. (1), instanta poate fixa un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau, daca se considera suficient edificata, sa dispenseze partea de producerea lor.