CEDO: Bradateanu si altii impotriva Romaniei

Cauza a avut ca obiect jurisprudenta divergenta a Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care s-au pronuntat hotarari definitive in litigii privind clauze abuzive ale contractelor de credit denominate in valuta straina (franci elvetieni) incheiate de reclamanti cu o banca comerciala.

Prin decizia din 23 martie 2016, ICCJ a respins cererile reclamantilor in intregime si a considerat ca termenii contestati ai contractelor de imprumut erau ``legali si negociati``.

Cu toate acestea, aceeasi instanta a pronuntat hotarari in cauze similare, constatand ca termenii contractuali in cauza erau incorecti, ceea ce le da dreptul reclamantilor din acele cauze sa obtina de la banca banii pe care i-au platit in contul respectivilor clauze contractuale ilegale.

Curtea a retinut, in primul rand, ca imprejurarea ca procedura interna implica un numar mare de reclamanti, ale caror pretentii eventual au fost respinse prin intermediul unei singure hotarari, nu poate fi, prin ea insasi si in lipsa altor elemente relevante, un indiciu al existentei unei divergente persistente la scara larga.

In continuare, Curtea a reafirmat ca, in unele dintre cauzele sale anterioare, a constatat ca, in imprejurarile acestor cauze, introducand intr-un mod relativ prompt un recurs in interesul legii, sistemul national s-a dovedit capabil sa acopere divergentele de abordare adoptate de instante in cadrul procesului de interpretare a dispozitiilor legale, adaptandu-le in acelasi timp la situatia materiala.

In cauza, a considerat ca nimic nu indica existenta unor ``diferente profunde si indelungate`` in jurisprudenta relevanta a Inaltei Curti, ceea ce ar impune instituirea unui mecanism capabil sa asigure coerenta in practica instantelor nationale.