Actiune in raspundere civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice

A. Prin art. 8 din Decretul nr. 167/1958 se consacra o regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei extinctive caracterizata prin stabilirea a doua momente alternative de la care prescriptia incepe sa curga si anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea, iar, pe de alta parte, momentul obiectiv al datei la care pagubitul trebuia ori putea sa cunoasca aceste elemente.

In cazul in care instanta de apel, in determinarea momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva, nu s-a raportat la cele doua momente alternative pe care le reglementeaza textul art. 8 din Decretul nr.167/1958, ci a avut in vedere alt reper care excedeaza sferei de aplicare a regulii speciale de determinare a cursului prescriptiei pentru ipoteza raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei juridice, a incalcat prevederile acestui text legal, prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplica, fiind incident motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

B. Instanta de apel a verificat prescriptia extinctiva prin raportare la principiul repunerii partilor in situatia anterioara ca urmare a anularii contractului de tranzactie incheiat intre partile litigante, desi prima instanta stabilise ca actiunea promovata de reclamant are ca temei juridic raspunderea civila delictuala in reglementarea art. 998-999 C. civ. de la 1864, aspect necriticat prin apel, intrat in puterea de lucru judecat potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Aceasta situatie echivaleaza cu schimbarea cauzei juridice a actiunii in apel, fiind incident motivul de casare prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin raportare la art. 478 alin. (3) din acelasi cod.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a civila, la data de 06.03.2017, sub nr. x/3/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea paratei Compania Nationala B. S.A. la plata sumei de 70.660.065 lei, din care 55.456.011 lei reprezinta contravaloarea a 1570 vagoane de calatori proprietatea reclamantei, iar suma de 15.204.054 lei reprezinta contravaloarea a 16.988,15 tone fier vechi (sina uzata, fier vechi nesarjat, containere) preluate de parata in baza contractului de tranzactie nr.1/1928 din 24.04.2003, cu cheltuieli de judecata .

Prin sentinta civila nr. 3164 din 14 septembrie 2017, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, s-a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, s-a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si s-a respins actiunea ca prescrisa.

Impotriva sentintei primei instante a declarat apel reclamanta A. S.A.

Prin decizia civila nr. 2174 A din 2 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., in contradictoriu cu parata Compania Nationala B. S.A., a anulat in parte sentinta si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante (Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a); a mentinut solutia cu privire la exceptia autoritatii de lucru judecat.

La 1 februarie 2019, parata Compania Nationala B. S.A. a declarat recurs impotriva deciziei civile nr. 2174 A din 2 noiembrie 2018, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, prin care a solicitat admiterea caii de atac, modificarea deciziei recurate in sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de reclamanta si mentinerii ca legala si temeinica a sentintei pronuntate de tribunal, precum si obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata .

In drept, recursul a fost intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (l) pct. 6 si 8 C. proc. civ. Dupa o scurta prezentare a situatiei de fapt, recurenta-parata sustine ca hotararea recurata

este nelegala intrucat a fost data cu incalcarea dispozitiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 si a art. l alin. (l) si art. 3 din acelasi act normativ, motiv de casare subsumat dispozitiilor art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ.

Dispozitiile art. 8 din Decret prevad in mod expres ca termenul de prescriptie curge ,,de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea``.

Stabilirea prin lege a momentului nasterii dreptului la repararea prejudiciului actual ca fiind ziua in care el a fost cauzat prezinta importanta practica deoarece, din acel moment, sunt aplicabile, de regula, toate dispozitiile privind operatiile si mecanismele juridice prin care se realizeaza dinamica si stingerea obligatiilor.

In raport de cele mai sus expuse, se arata ca este criticabila decizia instantei de apel, care in mod gresit retine prin considerente urmatoarele:

``Ca atare, reclamanta-apelanta, cunoscand in 2016 ca CN B. SA a fost inlaturata din randul persoanelor raspunzatoare pentru prejudiciu, in calitate de comitent, abia de la acest moment i se deschidea posibilitatea sa solicite tragerea la raspundere pentru fapta proprie. Cum petitul a fost formulat la 06.03.2017, rezulta ca nu s-a implinit termenul de prescriptie de 3 ani``.

Retinand acestea, autoarea caii de atac considera ca rationamentul instantei de apel nu a fost unul corect si judicios, pronuntand o solutie de respingere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune fara o motivare logico-juridica in acest sens.

Considera ca, in mod gresit, instanta de apel a retinut ca reclamanta a cunoscut in anul 2016 faptul ca parata CN B. S.A. a fost inlaturata din randul persoanelor raspunzatoare pentru prejudiciu, in calitate de comitent, motiv pentru care termenul de prescriptie de 3 ani nu s-a implinit.

Recurenta arata ca, din actele depuse la dosarul cauzei, reiese ca reclamanta A. S.A. a cunoscut atat paguba, cat si pe cel care raspunde de ea cel mai tarziu la data de 01.02.2008, in conditiile in care Rechizitoriul nr. 17/P/2005, intocmit la acea data mentioneaza explicit operatiunile comerciale si persoanele care le-au efectuat, in urma carora s-a dispus trimiterea in judecata a persoanelor considerate vinovate, fiind vorba despre aceleasi fapte care fundamenteaza cererea de chemare in judecata .

Prin urmare, apreciaza ca reclamanta cunostea cel putin inca din anul 2008 ca parata B. SA a vandut bunurile afectate garantiei, cele 1570 vagoane de calatori, respectiv a preluat o cantitate de active din patrimoniul acesteia, pe care o putea determina pe baza propriilor evidente contabile, ceea ce are semnificatia cunoasterii pagubei. Astfel, din analiza inscrisurilor depuse de catre apelanta-reclamanta la dosarul cauzei, la solicitarea instantei de apel pentru termenul de judecata din data de 5 octombrie 2018, rezulta ca aceasta cunostea faptele ilicite la data de 05.09.2006, cand s-a constituit parte civila cu suma de 134.504.186.950 lei in dosarul penal nr. x/P/2005 al Directiei Nationale Anticoruptie cu actul nr. 4 S/AS/454/05.09.2006, iar ulterior cu actul nr. J/NL/240/31.08.2007 aceasta s-a constituit parte civila cu suma de 10.697.477 lei, constatare care desi a fost adusa la cunostinta instantei de apel aceasta nu a considerat-o utila, inlaturand-o fara o minima motivare.

Prin urmare, contrar celor retinute de curtea de apel, termenul de prescriptie a inceput sa curga in anul 2006, iar prezenta actiune a fost formulata la data de 06.03.2017, nefiind dovedita nici o cauza de intrerupere sau suspendare a cursului prescriptiei, astfel ca, in mod gresit, a admis apelul si a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond .

Referitor la capatul doi din cerere, recurenta-parata critica solutia instantei de apel care retine in mod injust ca prescriptia dreptului material la actiunea in repararea pagubei ar trebui analizata in raport de data de 27.03.2014, reprezentand data ramanerii definitive a sentintei civile nr. 24383/13.12.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr. x/3/2007.

Or, recurenta sustine ca intimata-reclamanta cunostea faptele ilicite la data de 05.09.2006, cand s-a constituit parte civila cu suma de 134.504.186.950 lei in dosarul penal nr. x/P/2005 al Directiei Nationale Anticoruptie cu actul nr. 4 S/AS/454/05.09.2006, iar ulterior cu actul nr. J/NL/240/31.08.2007 aceasta s-a constituit parte civila cu suma de 10.697.477 lei, fiind evident ca, in fapt, reclamanta urmareste repararea pagubei de doua ori.

Prin urmare, instanta de apel a aplicat si a interpretat eronat dispozitiile legale, in conditiile in care reclamanta isi intemeiaza actiunea pe fapta ilicita, iar instanta, depasindu-si atributiile, a retinut ca restituirea prestatiilor sau a bunului (contravaloarea acestuia) in temeiul unui contract declarat nul se poate cere fie prin aceeasi actiune, fie in termen de 3 ani de la ramanerea irevocabila a hotararii; analizand dispozitiile art. 8 din Decret constata ca legea nu distinge intre felurile raspunderii civile delictuale, legiuitorul avand in vedere fapta ilicita. Prin urmare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga.

Referitor la motivul de casare intemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (l) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-parata sustine ca hotararea atacata cuprinde in considerente motive contradictorii (pag. 13 din decizie), respectiv, desi instanta de apel retine faptul ca apelanta-reclamanta A. a cunoscut paguba ``(...) chiar anterior datei retinute de prima instanta (01.02.2008), avand in vedere ca, prin denuntul penal, apelanta a exhibat aceste fapte (a se vedea denuntul penal-f 69, 70, dosar CAB), (...)`` insa, contrar celor apreciate de tribunal, curtea de apel a retinut ca ``apelanta nu ar fi putut sa introduca o actiune impotriva CN B. SA la 01.02.2008 pentru ca aceasta societate fusese atrasa in procesul penal ca parte responsabila civilmente, ceea ce presupune ca exista o actiune civila in contradictoriu cu aceasta.

Nu se putea pretinde reclamantei-apelante ca, in timp ce solicita atragerea raspunderii civile delictuale a B. SA, in calitate de comitent, sa introduca si o actiune de drept comun pe rolul instantei civile pentru a raspunde pentru fapta proprie, invocand aceleasi fapte si prejudiciu ca in procesul penal``.

Astfel, recurenta-parata apreciaza ca este criticabila solutia instantei de apel in conditiile in care exista contradictie intre considerente, in sensul ca din unele rezulta netemeinicia exceptiei, iar din altele faptul ca este intemeiata. In aceste conditii, recurenta arata ca nu cunoaste motivele pentru care instanta a apreciat faptul ca in speta termenul de prescriptie se raporteaza la anul 2015.

Cererea de recurs a fost comunicata intimatei-reclamante A. S.A., la 20 februarie 2019. La 15 martie 2019, intimata-reclamanta a depus intampinare, prin care a solicitat, in

principal, respingerea recursului ca inadmisibil (de fapt, invoca exceptia nulitatii recursului) si vadit nefondat.

Cu privire la admisibilitatea in principiu a recursului, intimata-reclamanta arata ca, prin recursul formulat, recurenta solicita modificarea hotararii atacate, insa aceasta solutie nu mai este posibila in acceptiunea dispozitiilor art. 488 C. proc. civ., care cunoaste doar solutia casarii unei hotarari pentru motive de nelegalitate, expres si limitativ prevazute de lege.

Totodata, considera ca motivele invocate de recurenta vizeaza netemeinicia hotararii, si nu legalitatea acesteia, iar un control judiciar asupra unor astfel de motive pe calea recursului nu mai poate fi realizat; motivele invocate nu se incadreaza in motivele de casare prevazute la art. 488 C. proc. civ.

Sustine si faptul ca recurenta aduce direct in calea de atac a recursului (``omisso medio``) critica cu privire la stabilirea momentului nasterii dreptului la repararea prejudiciului reprezentand contravaloarea celor 1570 de vagoane calatori, respectiv ziua in care el a fost cauzat, desi aceasta critica nu a fost formulata in apel.

Cu alte cuvinte, sustine ca recurenta solicita instantei de recurs sa constate o alta situatie de fapt decat cea stabilita de instanta de apel prin hotararea atacata, ceea ce excede limitelor recursului.

Cu privire la solutia privind prescrierea dreptului material la actiune in repararea pagubei avand ca obiect contravaloarea activelor feroviare preluate de recurenta in baza contractului de tranzactie nr. 1/1928 din 24.03.2003, intimata-reclamanta considera ca instanta de apel a pronuntat o hotarare legala, motiv pentru care criticile recurentei sunt nefondate.

Totodata, motivele contradictorii invocate de recurenta, considera ca nu pot face obiectul unui motiv de recurs in acceptiunea dispozitiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Analizand recursul prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, retine urmatoarele:

In cadrul motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat caracterul contradictoriu al considerentelor prin care instanta de prim control judiciar a stabilit data de la care a inceput sa curga termenul de prescriptie, iar aceasta deficienta a motivarii se rasfrange asupra solutiei date exceptiei prescriptiei si, in final, asupra deciziei atacate.

Cu titlu prealabil analizei acestui motiv de recurs, pentru a facilita intelegerea hotararii se impune a arata ca intimata-reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare in judecata, antrenarea raspunderii civile delictuale a recurentei-parate si obligarea acesteia la acoperirea unui prejudiciu material in suma de 70.660.065 lei, din care suma de 55.456.011 lei reprezinta contravaloarea a 1570 vagoane de calatori si suma de 15.204.054 lei reprezinta contravaloarea a 16.988,15 tone fier vechi (sina uzata, fier vechi nesarjat, containere) preluate de parata in baza contractului de tranzactie nr. 1/1928 din 24.04.2003. Tribunalul a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a respins actiunea, ca fiind prescrisa.

Prima instanta a motivat ca, in prezenta cauza, reclamanta solicita tragerea la raspundere civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice, cu toate ca acelasi prejudiciu a fost solicitat si in cadrul actiunii civile din procesul penal ce a facut obiectul dosarului penal nr. x/299/2008, pe temeiul raspunderii civile, in calitatea paratei de comitent pentru faptele ilicite ale prepusilor sai, respectiv de persoana responsabila civilmente.

Valorificand considerentele hotararilor pronuntate in procesul penal, respectiv cele care fundamenteaza sentinta penala nr. 357/02.06.2015 pronuntata in dosarul nr. x/299/2008 de Judecatoria sectorului 1 Bucuresti si pe cele regasite in decizia penala nr. 1758/23.11.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia I penala, prima instanta a constatat ca reclamanta s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 10.697.477 lei, pentru prejudiciul suferit ca urmare a infractiunilor savarsite de inculpatii C., D. si E. in legatura cu preluarea creantei F. asupra A. SA si vanzarea nelegala a vagoanelor apartinand acesteia.

In ceea ce priveste prescriptia dreptului material la actiune, Tribunalul a retinut ca faptele ilicite pretins savarsite de prepusii paratei (in dosarul penal), respectiv organele de conducere ale paratei (in cauza de fata), constau in vanzarea nelegala a unui numar de 1570 vagoane de calatori, respectiv preluarea unei cantitati de 16.988,15 tone active in baza unui contract de tranzactie intemeiat pe o cauza ilicita, fapte savarsite in anii 2002-2003.

S-a constatat ca prescriptia este supusa dispozitiilor Decretului nr. 167/1958, in cauza fiind incidente prevederile art. 8 alin. 1 din acest act normativ, potrivit carora prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita incepe sa curga de la data cand pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atat paguba cat si pe cel care raspunde de ea.

In ceea ce priveste fapta ilicita, Tribunalul a retinut ca reclamanta a cunoscut faptele ilicite cel mai tarziu la data de 01.02.2008, in conditiile in care in rechizitoriul nr. x/P/2005, intocmit la acea data, se mentioneaza explicit operatiunile comerciale si persoanele care le-au efectuat, dispunandu-se trimiterea in judecata a persoanelor considerate vinovate. S-a motivat ca, in cererea de chemare in judecata, sunt descrise aceleasi fapte care au fost reclamate cu ocazia sesizarii organelor de cercetare penala.

In privinta pagubei, s-a apreciat ca reclamanta a fost in masura sa o cunoasca la aceeasi data, in conditiile in care, la finalul cercetarilor penale, aceasta a formulat o precizare la constituirea de parte civila, solicitand contravaloarea vagoanelor vandute, beneficiul nerealizat si daune interese.

Sustinerea reclamantei, in sensul ca a luat cunostinta de intinderea pagubei abia la 27.03.2017, cand a ramas irevocabila sentinta civila prin care s-a anulat contractul de tranzactie intemeiat pe o cauza ilicita, respectiv la 26.01.2015, data la care parata a recunoscut prin adresa nr. 9/1/179 ca a preluat o cantitate de 16.988,15 tone active, a fost inlaturata de Tribunal, cu motivarea ca dispozitiile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 au in vedere paguba, constand in contravaloarea vagoanelor si a activelor vandute, iar nu valoarea concreta a acesteia.

Reclamanta cunostea inca din anul 2008 ca parata vanduse bunurile afectate garantiei, cele 1570 vagoane de calatori, respectiv preluase o cantitate de active din patrimoniul acesteia, pe care o putea determina pe baza propriilor evidente contabile, ceea ce are semnificatia cunoasterii pagubei.

Prin decizia recurata, instanta de apel a analizat problema prescriptiei dreptului material la actiune distinct pe fiecare dintre cele doua capete de cerere .

In privinta primului capat de cerere vizand antrenarea raspunderii civile delictuale pentru acoperirea prejudiciului reprezentat de contravaloarea a 1570 vagoane de calatori, instanta de apel a retinut ca fapta ilicita invocata in prezenta cauza este identica cu aceea care a facut obiectul sesizarii penale, descrisa in sentinta penala nr 357/02.06.2015 pronuntata de Judecatoria Sector 1, fila 59 verso, paragraf penultim si fila 60 verso, paragraf 3 si 4, dosar TB, vol. II, nefiind relevanta sub aspectul identitatii faptei imprejurarea ca, in cauza penala, aceasta fapta a fost imputata unor persoane fizice, membre in organele de conducere ale societatii B. SA, iar, in dosarul de fata, reclamanta o imputa persoanei juridice.

In privinta prejudiciului pretins, s-a motivat ca acesta este identic cu cel pentru care reclamanta s-a constituit parte civila in dosarul penal nr. x/P/2005, atat impotriva prepusilor paratei, cat si impotriva paratei, fiind fara relevanta ca aceasta din urma a avut calitatea de comitent, intrucat reclamanta a cunoscut cine este beneficiarul efectiv al vanzarii subevaluate a vagoanelor.

Instanta de recurs remarca faptul ca instanta de apel, in acest stadiu al motivarii, a validat argumentatia primei instante in fundamentarea solutiei de admitere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune, potrivit careia reclamanta a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea la data la care s-a constituit parte civila in procesul penal, cel mai tarziu la 01.02.2008.

Cu toate acestea, Curtea de apel a retinut ca momentul care marcheaza inceputul curgerii termenului de prescriptie este dat de finalizarea procesului penal, prin decizia penala nr. 1758/23.11.2016 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala, deoarece, ``doar la momentul pronuntarii acestei decizii, reclamanta a cunoscut ca parata a fost inlaturata din randul persoanelor raspunzatoare pentru prejudiciu, in calitate de comitent si abia de la acest moment i se deschide posibilitatea de a solicita tragerea la raspundere pentru fapta proprie a persoanei juridice``. Prin aceste din urma considerente, instanta de apel a infirmat considerentele anterioare prin care a validat rationamentul primei instante sub aspectul identificarii elementelor care conduc la stabilirea datei de la care incepe sa curga termenul de prescriptie .

Considerentele instantei de apel sunt antagonice. Pe de o parte, valideaza situatia de fapt retinuta de prima instanta, atat sub aspectul faptei imputate paratei, cat si sub aspectul datei la care reclamanta a cunoscut paguba si pe cel care raspunde de ea, ca momente care marcheaza inceputul termenului de prescriptie al dreptului material la actiunea in raspundere civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice. Pe de alta parte, stabileste ca data la care incepe sa curga termenul de prescriptie pentru aceasta forma de raspundere coincide cu momentul cand ``reclamanta a cunoscut ca parata a fost inlaturata din randul persoanelor raspunzatoare pentru prejudiciu, in calitate de comitent``.

Aceasta contradictie existenta in considerentele deciziei recurate invalideaza rationamentul judiciar care fundamenteaza decizia instantei de apel in privinta stabilirii momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie al dreptului material la actiunea in raspundere civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice, determinarea acestui moment fiind un aspect decisiv in solutionarea apelului.

Pentru aceste considerente, este intemeiat motivul de recurs prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., cu referire la caracterul contradictoriu al considerentelor prin care se rezolva exceptia prescriptiei dreptului material la actiunea in raspundere civila delictuala, in privinta prejudiciului pretins prin primul capat al cererii de chemare in judecata .

Pe fondul acestei contradictii care se regaseste in motivarea deciziei, instanta de apel a incalcat si prevederile art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplica. Aceasta, deoarece prin art. 8 din Decretul nr. 167/1958 se consacra o regula speciala de determinare a inceputului prescriptiei extinctive caracterizata prin stabilirea a doua momente alternative de la care prescriptia incepe sa curga si anume, pe de o parte, momentul subiectiv al cunoasterii pagubei si a celui care raspunde de ea, iar, pe de alta parte, momentul obiectiv al datei la care pagubitul trebuia ori putea sa cunoasca aceste elemente. In cauza, instanta de apel, in determinarea momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva, nu s-a raportat la cele doua momente alternative pe care le reglementeaza textul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, ci a avut in vedere alt reper care excedeaza sferei de aplicare a regulii speciale de determinare a cursului prescriptiei pentru ipoteza raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanei juridice.

Pentru aceste considerente, instanta de recurs retine ca, in ceea ce priveste solutia de respingere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune in raspundere civila delictuala pentru recuperarea prejudiciului reprezentand contravaloarea a 1570 vagoane de calatori, hotararea instantei de apel este nelegala, fiind fundamentata pe o motivare contradictorie si care incalca prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, fiind intemeiate ambele motive de casare invocate, prevazute de art. 488 alin. 1 pct. 6 si 8 C. proc. civ.

In ceea ce priveste criticile care vizeaza problema prescriptiei extinctive a dreptului la repararea prejudiciului in suma de 15.204.054 lei, reprezentand contravaloarea a 16.988,15 tone active (sina uzata, fier vechi nesarjat, containere), retine urmatoarele:

Recurenta-parata invoca aplicarea eronata a legii de catre instanta de apel care deriva din faptul ca intimata-reclamanta ``si-a intemeiat actiunea pe fapta ilicita, iar instanta, depasindu-si atributiile, retine ca restituirea pretentiilor sau a bunului (c/val acestuia) in temeiul unui contract declarat nul se poate cere fie prin aceeasi actiune, fie in termen de 3 ani de la ramanerea irevocabila a hotararii.``

Cu alte cuvinte, recurenta-parata invoca faptul ca reclamanta si-a intemeiat actiunea pe raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice reglementata de prevederile art. 998-999 C. civ., iar instanta de apel a verificat prescriptia extinctiva prin raportare la principiul repunerii partilor in situatia anterioara ca urmare a anularii contractului de tranzactie, ceea ce echivaleaza cu schimbarea cauzei juridice a actiunii in apel. Aceasta critica poate fi incadrata in motivul de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. prin raportare la art. 478 alin. 3 C. proc. civ.

Verificand considerentele deciziei atacate rezulta ca instanta de apel retine ca reclamantei i s-a nascut dreptul de a solicita restituirea bunurilor preluate de parata prin contractul de tranzactie nr. 1/1928/24.03.2003 sau contravaloarea lor, dupa anularea acestui contract, dispusa prin Sentinta civila nr. 24383/13.12.2011 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a VI-a pronuntata in dosarul nr. x/3/2007, definitiva prin Decizia civila nr. 342/19.09.2012 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a VI-a civila, pronuntata in dosarul nr. x/2/2012 si irevocabila prin Decizia Civila nr. 1225/27.03.2014 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Sectia a II-a civila.

Retine instanta de apel ca, numai dupa ramanerea irevocabila a solutiei privind constatarea nulitatii contractului de tranzactie la data de 27.03.2014, reclamanta putea solicita repunerea in situatia anterioara. Cum termenul de prescriptie ar fi expirat la 27.03.2017, iar petitul referitor la restituirea c/val activelor preluate in baza contractului declarat nul a fost formulat la 06.03.2017, rezulta ca acesta a fost introdus cu respectarea termenului de prescriptie .

Instanta de recurs constata ca, in ceea ce priveste fundamentul pretentiilor care vizeaza al doilea capat de cerere, instanta de apel a retinut ca este reprezentat de principiul repunerii partilor in situatia anterioara ca efect al nulitatii contractului de tranzactie, desi prima instanta a stabilit ca actiunea promovata are ca temei juridic raspunderea civila delictuala in reglementarea art. 998-999 C. civ. de la 1864, aspect necriticat prin apel, intrat in puterea de lucru judecat potrivit art. 430 alin. 2 C. proc. civ. Rezulta astfel ca instanta de apel nu s-a raportat la cadrul procesual stabilit in fata primei instante sub aspectul cauzei juridice a actiunii, fiind intemeiata critica recurentei sub acest aspect.

In privinta motivului de casare prevazut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat lipsa motivarii hotararii atacate, aratand ca nu cunoaste motivele pentru care s-a apreciat ca termenul de prescriptie incepe sa curga din anul 2015.

Instanta de recurs constata ca motivarea instantei de apel este deficitara sub acest aspect, pentru ca, desi se retine incidenta art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, aceasta este doar formala. Instanta de apel nu se raporteaza la cele doua momente alternative pe care le reglementeaza aceasta norma legala. Hotararea este lipsita de coerenta si rigoare in motivarea momentului de la care incepe sa curga termenul de prescriptie, pentru ca exista considerente din care se poate intelege ca termenul de prescriptie a inceput sa curga de la data ramanerii irevocabile a hotararii de anulare a contractului, 27.03.2014.

Cu toate acestea, in partea finala a considerentelor se retine ca termenul de prescriptie nu a inceput sa curga la data anularii in mod irevocabil a contractului, ci doar la data la care reclamanta a fost in masura sa-si cuantifice paguba, respectiv la 26.01.2015.

Instanta de recurs retine ca deficientele regasite in motivarea deciziei atacate impun concluzia unei motivari insuficiente, care nu stabileste imprejurarile de fapt esentiale in cauza, disputate de parti si nu justifica aplicarea normelor materiale care sustin solutia adoptata.

Fata de considerentele redate, in temeiul art. 497 teza I raportat la art. 496 alin. 2 C. proc. civ., Inalta Curte a admis recursul declarat de catre recurenta-parata, cu consecinta casarii deciziei recurate si a trimiterii cauzei spre o noua judecata instantei de apel.

Nota: Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva a fost abrogat de Legea nr. 71/2011 la data de 1 octombrie 2011.